Plângere contravenţională. Sentința nr. 1617/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1617/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1617/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1617/2015
Ședința publică din data de 16.02.2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU – COMISARIATUL GENERAL, PRIN SERVICIUL COMISARIATUL JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 16.09.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul intimatei, consilier juridic Ersen Hortensia, care depune delegație de reprezentare juridică la dosar, lipsă fiind petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Verificându-și din oficiu competența, în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că, la data de 07.11.2014, prin Serviciul Registratură, petenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, la data de 10.12.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, însoțită de un set de înscrisuri în probațiune, iar la data de 23.12.2014, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare. De asemenea, la data de 16.02.2015, petenta a depus la dosare note de ședință. Apoi, comunică un exemplar de pe notele de ședință cu reprezentantul intimatei.
Reprezentantul intimatei depune la dosar copia procesului verbal întocmit pe numele petentei, precum și un exemplar din întâmpinare și planșele foto întocmite cu ocazia încheierii procesului verbal. La interpelarea instanței, arată că procesul verbal care face obiectul cauzei nu este primul încheiat pe numele petentei, aceasta fiind sancționată și prin alte două procese verbale. Apoi, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Reprezentantul intimatei arată că nu mai are alte probe și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 255 alin. 1 și 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea plângerii contravenționale pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată. Pe fond, învederează că petenta nu este la prima abatere, însă a refuzat să se pună la punct cu respectarea legislației. De asemenea, arată că sancțiunea aplicată nu este în cuantumul maxim, intimata având posibilitatea de a aplica o sancțiune mult mai drastică.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ la data de 02.10.2014, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU – COMISARIATUL GENERAL, PRIN SERVICIUL COMISARIATUL JUDEȚEAN CLUJ, în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 16.09.2014, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivare, petenta a învederat, în esență, că a preluat autorizația de mediu nr. 284 din data de 15.11.2011, cu termen de valabilitate de 10 ani, de la PROFITABIL I. COMPANY SRL, fără a fi modificate condițiile de raportare, care trebuia să se facă numai la solicitare, iar evidența este ținută lunar pe tipuri de deșeuri, conform Anexei nr. 1 din HG nr. 865/2002, în baza căreia sunt întocmite rapoartele lunare transmise prin fax la APM Cluj.
A mai arătat că cele indicate în raportul de inspecție nr. 125 din data de 16.09.2014 contrazic cele precizate în procesul verbal de contravenție.
În drept, petenta a invocat în susținerea plângerii sale dispozițiile art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, art. 49 alin. 1 din Legea nr. 211/2011.
În dovedire, petenta a depus înscrisuri (filele 4 - 13).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei – fila 17.
Legal citată, la data de 10.12.2014, prin Serviciul Registratură, intimata GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU – COMISARIATUL GENERAL, PRIN SERVICIUL COMISARIATUL JUDEȚEAN CLUJ a depus întâmpinare (filele 23 - 27), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca netemeinică și nefondată, cu consecința menținerii procesului verbal ca legal și temeinic încheiat.
În motivare, a arătat că petenta nu era autorizată să colecteze deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) și tratarea/dezmembrarea pe amplasament a acestora, iar la controlul efectiv efectuat de comisarii GNM s-a constatat faptul că petenta a colectat deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE – uri) de tipul calculatoare, monitoare, plăci de circuite integrate de la diferite echipamente, care sunt depozitate în big-bag-uri, precum și o cantitate apreciabilă de monitoare și televizoare, frigidere/congelatoare, le-a depozitat în grădina din spatele clădirii, direct pe iarbă, și a executat dezmembrarea acestor echipamente electrice și electronice.
A mai susținut că raportările solicitate prin autorizația de mediu nr. 284/15.11.2011 au fost trimise către APM Cluj doar pentru anumite tipuri de deșeuri și nu pentru toate tipurile de deșeuri colectate/existente pe amplasament.
În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, art. 49 alin. 1, alin. 2, alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 211/2011, HG nr. 856/2002.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 28 - 48).
La data de 23.12.2014, prin Serviciul Registratură al instanței, petenta a depus răspuns la întâmpinare – filele 53 – 58, prin care a învederat că fapta contravențională nu a fost descrisă suficient și nici în mod rezonabil, iar împrejurările faptei nu au fost indicate în totalitate, nedescrierea faptei echivalând cu neindicarea conduitei sancționate contravențional.
La data de 16.02.2014, petenta a depus la dosar note de ședință și precizare de acțiune – fila 65, prin care a solicitat admiterea plângerii contravenționale cu consecința exonerării sale de la plata amenzii de 15.000 lei, iar în subsidiar, reducerea amenzii de 15.000 lei sub jumătate din minimul special sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 16.09.2014 a fost întocmit de către agentul constatator O. D. din cadrul intimatei procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ (fila 28), prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravențiilor prevăzute de art. 49 alin. 1 din Legea nr. 211/2011 și art. 7 din HG nr. 1061/2008, respectiv pentru faptul că, în urma controlului efectuat în data de 16.09.2014, ora 15.00, la punctul de lucru al ., în Cluj-N., ., s-a constatat că nu există evidența gestiunii deșeurilor conform legislației în vigoare pentru fiecare tip de deșeu, iar transportul deșeurilor periculoase, în cantitate mai mare de 1 tonă/an, s-a efectuat fără a se deține formularul pentru aprobarea transportului din anexa nr. 1 (deșeuri periculoase din aceeași categorie), aceste fapte fiind consemnate în raportul de inspecție nr. 125/16.09.2014, care a fost însuțit de reprezentantul societății prin semnare și ștampilare. Pentru faptele reținute în sarcina sa, petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum total de 25.000 lei.
Procesul verbal a fost semnat de petentă, prin reprezentant, iar la rubrica alte mențiuni, s-a consemnat „nu sunt”.
În speță, petenta a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor art. 49 alin. 1 din Legea nr. 211/2011 și art. 7 din HG nr. 1061/2008.
Astfel, conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 211/2011 “Producătorii de deșeuri, deținătorii de deșeuri, comercianții și brokerii, așa cum sunt definiți în anexa nr. 1, precum și operatorii economici care desfășoară activități de tratare a deșeurilor sunt obligați să asigure evidența gestiunii deșeurilor pentru fiecare tip de deșeu, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1 la 01 0 33> Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare, și să o transmită anual agenției județene pentru protecția mediului”, iar potrivit art. 7 din HG nr. 1061/2008 “Fiecare transport de deșeuri periculoase care sunt generate într-o cantitate mai mare de 1 t/an din aceeași categorie de deșeuri periculoase trebuie să fie însoțit de formularul de expediție/transport deșeuri periculoase și de formularul pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase.”
În baza raportului de inspecție nr. 125 din data de 16.09.2014 (filele 5 – 13 din dosar), s-a constatat, în urma controlului efectuat la punctul de lucru al petentei din Cluj-N., ., că, deși prin autorizația de mediu, petenta nu era autorizată să colecteze DEEE-uri și sa trateze și să dezmembreze pe amplasament DEEE-uri, aceasta a colectat calculatoare, monitoare, plăci de circuite integrate de diferite echipamente, care erau depozitate în big-bag-uri, televizoare, frigidere/congelatoare, executând și dezmembrarea echipamentelor electrice și electronice, nu exista o evidență a gestiunii deșeurilor conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 din HG nr. 856/2002, care conform prevederilor art. 49 alin. 1 din Legea nr. 211/2011 trebuia asigurată și transmisă anual la APM Cluj, neexistând nicio evidență a DEEE – urilor care au intrat în societate, nu exista o etichetare a deșeurilor periculoase la efectuarea transportului acestora, deși petenta nu avea calitatea de valorificator final, erau probe de deșeu prelevate, conform art. 10 (2) din HG nr. 1061/2008, în anul 2014 au fost efectuate transporturi de deșeuri periculoase de peste 1 tonă (baterii și acumulatori) fără a deține formular anexa nr. 1 de aprobare a transportului, nu exista o caracterizare a deșeurilor periculoase, conform art. 8 (4) din Legea nr. 211/2011, deșeurile periculoase nu erau stocate separat pe categorii, în funcție de proprietățile fizico-chimice, de compatibilități și de natura substanțelor de stingere, care pot fi utilizate pentru fiecare categorie de deșeuri în caz de incendiu. Prin același raport, s-a făcut mențiune și la întocmirea procesului verbal de contravenție . nr._/16.09.2014 pe numele petentei, fiind stabilite în sarcina acesteia următoarele măsuri: interzicerea colectării și dezmembrarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice fără a deține autorizație de mediu, obligația de a efectua evidența gestiunii deșeurilor conform HG nr. 856/2002, interzicerea transportului deșeurilor periculoase în cantitate mai mare de 1 tonă/an fără deținerea de formulare de aprobare, anexa nr. 1 conform HG nr. 1061/2008, completarea corectă a formularelor de transport deșeuri și predarea DEEE – urilor către un colector autorizat. Raportul de inspecție a fost semnat și ștampilat de .>ABIL I. SRL, prin administrator G. D..
În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, se reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar în celelalte cazuri în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului (Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție nr. XXII din data de 19.03.2007).
Potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din OG nr. 2/2001, ce consacră în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționată ale actului de constatare și sancționare contravențională, care pot fi invocate și din oficiu, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior menționate.
Pe de altă parte, în ceea ce privește criticile de nelegalitate formulate de societatea petentă, care în opinia sa ar determina nulitatea procesului verbal, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, în opinia instanței, agentul constatator a descris în conformitate cu prevederile legale faptele contravenționale reținute în sarcina petentei, respectiv a indicat, așa cum s-a menționat și mai sus, că „nu exista (la data controlului efectuat) evidența gestiunii deșeurilor conform legislației în vigoare pentru fiecare tip de deșeu, iar transportul deșeurilor periculoase, în cantitate mai mare de 1 tonă/an, s-a efectuat fără a se deține formularul pentru aprobarea transportului din anexa nr. 1”, fapte despre care s-a arătat, au fost consemnate și în raportul de inspecție nr. 125/16.09.2014, care a stat la baza întocmirii procesului verbal. Chiar dacă s-ar avea în vedere aspectele menționate de petentă, legate de descrierea necorespunzătoare a faptei, din răspunsul la întâmpinare, instanța apreciază că ar fi oricum în discuție o nulitate virtuală, condiționată de existența unei vătămări produse petentei, în sensul art. 175 alin. 1 din C.pr.civ., vătămare care nu a fost însă probată în prezentul litigiu contravențional, instanța având posibilitatea de a aprecia asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție în baza întregului material probatoriu administrat în cauză.
Alte motive de nulitate nefiind invocate, instanța apreciază că procesul verbal atacat a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Simpla susținere a petentei că, situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității, nu poate să răstoarne, în opinia instanței, prezumția de temeinicie a procesului-verbal atacat.
D. fiind că procesul verbal de constatare a contravenției conține constatările personale ale agentului constatator, el face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar în acest caz, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât prin probele prezentate nu se infirmă situația de fapt reținută și nici nu s-au invocat împrejurări credibile pentru a putea răsturna prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de contravenție în puterea legii.
Față de probele prezentate de petentă în susținerea plângerii sale, instanța constată că aceasta nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului verbal, deși, sarcina probei îi revenea lui. Procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie, conform unei practici constante, poziție exprimată în acest sens și de Curtea Constituțională (Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003, Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003, Decizia nr. 407 din 4 noiembrie 2003, etc.).
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța reține că, legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea ca nepedepsite a mai multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauză semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană a analizat limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză, instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții.
Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar împotriva Franței).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica dacă procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).
Instanța constată astfel că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile și pot fi răsturnate prin proba contrară, iar procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.
În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, instanța constată că, deși art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, se impune a se lua în considerare dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată, dar dreptul părții de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.
În acest context, Curtea Europeană menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca, în materie contravențională, sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 permit o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevăd că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție. În prezenta cauză, petenta a înțeles să facă dovada contrară celor menționate în procesul verbal de contravenție prin administrarea probei cu înscrisuri, dar nu a reușit să infirme împrejurările de fapt și de drept menționate în procesul verbal de constatare a contravențiilor. Simpla negare a faptei nu reprezintă și nu se poate interpreta prin aplicarea principiului in dubio pro reo, care ar fi profitat petentei, deoarece în situația sancționării unor contravenții constând în fapte omisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este în cazul de față, se naște prezumția rezonabilă că a existat o încălcare a prevederilor legale, iar sarcina probei contrară acestei prezumții aparține petentei în calitatea sa de contravenient, respectiv de a prezenta toate probele prin care dorește să dovedească o situație contrară celei reținute în procesul verbal de constatare a contravenției. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Prin plângerea formulată, petenta nu a dovedit inexactitatea situației de fapt reținute în procesul verbal de contravenție și nici nu a oferit o explicație rațională pentru care agentul constatator ar fi întocmit procesul verbal de contravenție cu consemnarea unei situații care nu corespundea realității, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, prezumția de nevinovăție de care se prevalează petenta prin plângerea formulată fiind răsturnată, având în vedere că nu există dubii privind exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator.
Potrivit autorizației de mediu nr. 284 din data de 15.11.2011 – filele 35 – 39 din dosar, . SRL a fost autorizată să colecteze deșeuri metalice feroase, neferoase, hârtie și cartoane, plastic și acumulatori auto uzați, la punctul de lucru din Cluj-N., ., jud. Cluj, iar prin Decizia nr. 314 din data de 09.07.2013 privind transferul autorizației de mediu nr. 284 din data de 15.11.2011 – filele 33 – 34, s-a aprobat transferul autorizației de mediu nr. 284/15.11.2011 de la . SRL către ., cu condiția ca aceasta din urmă să respecte toate condițiile impuse prin Autorizația de mediu nr. 284/15.11.2011.
Petenta a fost sancționată, mai întâi, în baza art. 49 alin. 1 din Legea nr. 211/2011, întrucât nu a efectuat evidența gestiunii deșeurilor pentru fiecare tip de deșeu, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare, neexistând contradicție între raportul de inspecție și procesul verbal de contravenție, așa cum s-a susținut prin plângerea formulată. În urma controlului efectuat la punctul de lucru al petentei, s-a constatat că nu exista evidența DEEE-urilor intrate în societate conform HG nr. 856/2002 și nici a deșeurilor rezultate din dezmembrarea acestor DEEE-uri, pe care, de altfel, petenta nici nu avea dreptul să le colecteze și a căror colectare nici măcar nu a fost negată de către aceasta prin plângerea formulată.
Raportat la cea de a doua faptă contravențională, instanța constată că petenta nu a contestat-o în niciun fel, fiind indicată și în cuprinsul raportului de inspecție, neexistând contradicții sub acest aspect între procesul verbal și raportul încheiat în urma controlului efectuat în data de 16.09.2014.
Față de considerentele expuse și având, totodată, în vedere și împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanța reține că forța probantă a acestuia nu a fost răsturnată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenindu-i instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001. În cauză, petenta nu a arătat care ar fi motivele, care în opinia sa, ar determina înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului sau reducerea amenzii sub jumătatea minimului special. Raportat la particularitățile cauzei de față, instanța constată, mai întâi, că amenda aplicată de către agentul constatator a fost stabilită prin orientarea către minimul sancțiunilor prevăzute de lege, pentru fapta contravențională reținută în sarcina petentului fiind aplicată amenda de 15.000 lei și respectiv 10.000 lei, ce reprezintă minimul prevăzut de legiuitor. Apoi, reține că faptele contravenționale imputate contravenientei prezintă un grad ridicat de pericol social pentru protecția mediului și a sănătății populației, petenta având obligația de a preveni și chiar de a reduce efectele adverse determinate de generarea și gestionarea deșeurilor în cadrul activității sale, apreciind că s-a realizat o justă individualizare a sancțiunii de către agentul constatator. Apoi, instanța consideră că sancțiunea aplicată petentei pentru faptele contravenționale reținute în sarcina sa nu depășește limita proporționalității între fapta comisă și consecințele comiterii ei, fiind în concordanță cu scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și gradul de pericol social relevat prin săvârșirea ilicitului contravențional, iar măsura înlocuirii amenzii contravenționale cu avertisment sau reducerea amenzii nu este suficientă pentru a asigura restabilirea ordinii de drept încălcate prin comiterea contravenției și nici pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare în împrejurări similare.
Prin urmare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentă.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta R. I. SRL, cu sediul procesual ales în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU – COMISARIATUL GENERAL, PRIN SERVICIUL COMISARIATUL JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj –N., .. 49, jud. Cluj.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 16.02.2015.
Președinte, Grefier,
B. I. A. N. Ș.
Red./Dact. B.I.A./N.S./25.02.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1616/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1618/2015.... → |
|---|
