Anulare act. Sentința nr. 730/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 730/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 730/2015
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIIVLĂ NR. 730/2015
Ședința publică din 26 ianuarie 2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: F. I.
GREFIER: T. R.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul M. T. M., în contradictoriu cu parata B. C. R. SA, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publica, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.12.2014, 2, fiind consemnate în încheierea din ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 C.pr.civ., a amânat pronunțarea succesiv pentru datele de 23.12.2014, 07.01.2015 și 13.01.2015 apoi pentru astăzi, 26.01.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2013, sub nr. de mai sus, reclamantul M. T. M., în contradictoriu cu pârâta . SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea care o va pronunța:
- să constate nulitatea absolută a clauzei potrivit căreia clientul datorează și va plăti băncii o dobândă curentă „formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,20 p.p.”, prevăzută la pct. 6 din contract, aceasta reprezentând o clauză abuzivă, și de asemenea, a clauzelor prevăzute la pct. 9 din contract în care se enumeră comisioanele variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare și a clauzei privitoare la dobânda variabilă din condițiile generale de creditare care prevede posibilitatea băncii de a modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului în funcție de costul resurselor de creditare
- Să oblige pârâta la modificarea contractului de credit bancar pentru investiții imobiliare nr. 2305/24.07.2007, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive și de asemenea să precizeze și să actualizeze contractul de credit prin semnarea unui act adițional cuprinzând următoarele clauze minimale:
- Precizarea și definirea elementelor componente ale dobânzii și a cuantumului acestora, respecitv 1,20 p.p. + Euribor la 6 luni
- Modalitatea de modificare a dobânzii exclusiv în funcție de indicele de referință EURIBOR, în virtutea clauzei de indexare cuprinsă în contract, cu mențiunea că marja băncii este fixă, neputând fi modificată decât prin acordul scris al părților, modificarea dobânzii urmând a se produce atât în sens crescător cât și în sens descrescător, în duncție de variațiile indicelui de referință EURIBOR
- Să oblige pârâta să recalculeze pe viitor (cu aplicare de la data cererii introductive) nivelul dobânzii percepute reclamanților în temeiul Contractului de credit nr. 2305/24.07.2007 după următoarea formulă: marja băncii fixă în valoarea avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 1,20 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referință EURIBOR la 6 luni
- Să oblige pârâta la restituirea către reclamanți a sumei încasate nejustificat ca urmare a majorării în mod unilateral a marjei fixe a dobânzii, în echivalent în lei la cursul BNR la data plății efective, plus dobânda legală calculată asupra sumei pretinse pe cei 3 ani anterior cererii introductive, respective până la limita termenului de prescripție
- Să dispună compensarea acestei sume cu cea deținută de pârâtă împotriva reclamantului în baza contractului de credit încheiat, fără ca pârâta să fie îndreptățită la reținerea comisionului pentru rambursarea anticipată
- Să oblige pârâta la restituirea către reclamanta comisionelor pecepute ilegal
Reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, prin Contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare nr. 2305/24.07.2007, modificat prin actul adițional nr. 2305/A/15.08.2007, reclamantul a împrumutat de la pârâta suma de 35.000 euro, pentru o perioada de 360 luni, restituirea sumei fiind garantată prin instituirea unei ipoteci de rangul I, asupra imobilului dobândit ca urmare a contractării împrumutului.
În continuare a arătat reclamantul ca potrivit pct. 6 din contract, la data încheierii lui, rata dobânzii curente era de 5,8% pe an, fixă în primul an și variabilă ulterior, în continuare stipulându-se că ulterior dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,20 pp.
Potrivit reclamantului, faptul că banca nu a definit dobânda variabilă și nu a arătat cum se calculează reprezintă un abuz, aceasta putând fi majorată fără nicio explicație și fără a se arăta criteriile în funcție de care majorarea se realizează.
În ceea ce privește actul adițional propus de bancă, urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010, reclamantul a învederat faptul că a refuzat semnarea actului întrucât prin acesta pârâta dorea să ofere o justificare scrisă pentru dobânda efectiv încasată de la reclamant fiind menționat la art. 1 din actul adițional faptul că rata dobânzii curente este de 10,1%, marja fixă mărindu-se de la 1,2 p.p. la 8.9 p.p.
În continuare se arată că, pe parcursul contractului, deși evoluția indicatorului de referință pentru moneda creditului s-a modificat în sens descendent, pârâta nu a procedat la modificarea dobânzii, deși clauzele contractuale o impuneau.
Privitor la cel de-al doilea petit al acțiunii, reclamantul a învederat că înțelege să invoce prevederile art. 1143-1153 din vechiul Cod Civil, având în vedere dispozițiile art. 102 din Legea 71/2011, solicitând să se dispună compensarea judecătorească a sumei pretinse cu capitalul împrumutat, fără a lua în considerare dobânda calculată conform scadențarelor, până la concurența celei mai mici, în speță până la nivelul pretențiilor deduse judecății.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 969 vechiul Cod civil, art. 1143-1153 vechiul Cod civil, art. 1.92 din legea 71/2011, art. 95 din OUG 50/2010, art. 1 alin. 3 coroborat cu art. 4 din legea 193/2000 și a pct. 1 lit. b din lista anexă a acestui act normativ, OG 9/2000 și nr. 13/2011, art. 242 alin. 2 C.pr.civ., OUG 50/2010, legea 193/2000 republicată, art. 194 C.pr.civ..
La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: contract de credit bancar, act adițional încheiat la data de 15.08.2007, act adițional din 16.09.2010, invitație la mediere, proces verbal de mediere, dovada de comunicare (f.5-14).
La data de 22 octombrie 2013 pârâta . SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât sancțiunea clauzelor abuzive este nulitatea relativă și au trecut mai mult de 3 ani de la încheierea contractului.
Totodată, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat ca instanța să adapteze contractul în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul al ratei dobânzii variabile respectiv EURIBOR la 6 luni plus o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contract astfel cum a fost inițial reglementată și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință și anume:
EURIBOR LA 6 LUNI + MARJA FIXĂ DE 8,96%
În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că instanța nu poate interveni în mecanismul contractual cu încălcare principiului pacta sunt servanda, consacrat prin dispozițiile art. 969 C. civil. A arătat că în fapt, reclamantul solicita instanței sa modifice prețul contractului de credit analizat in sensul constatării caracterului abuziv al clauzelor care reglementează dobânda si comisioanele bancare, cu consecința înlăturării lor din contract.
A arătat pârâta că în condițiile in care instanța de judecata ar admite acțiunea introductiva, ar interveni o modificare a prețului contractului de credit contrara voinței parților de la data încheierii lui. Astfel, s-a arătat faptul că prin decizia nr. 4520/15.11.2012, pronunțata in dosarul nr._, Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat în sensul că nu este posibilă intervenția instanței în prețul contractual, și că este perfect valabilă o clauză care prevede că dobânda variază în funcție de dobânda de referință a BCR, care la rândul ei depinde de costul resurselor de finanțare, este neechivocă și tranșantă.
Prin urmare, raportat la petitele formulate de reclamantul, admiterea acțiunii sale ar
presupune in mod automat o modificare a clauzelor contractuale referitoare la dobânda,
intervenția instanței in acest sens fiind lipsita de orice temei legal.
Totodată, s-a arătat că la încheierea contractului, reclamantul nu a înțeles să opteze pentru o dobândă variabilă în funcțe de Euribor deși ar fi putut alege această metodă de calcul.
S-a mai susținut faptul că dobânda de referință a bancii, în perioada 2008-2010, s-a menținut constantă la nivel de 8,9% iar stabilirea unei formule de calcul conform celei solicitate de reclamant ar conduce la o valoare a dobânzii de 1,53% cu toate că nicăieri în zona euro nu se practică dobânzi sub 5%.
În ceea ce privește comisionul de administrare, s-a învederat faptul că perceperea acestui comision, la momentul încheierii convenției de creditare, a fost în conformitate cu dispozițiile legale.
S-a arătat de către pârâtă, în continuare că clauzele privind dobânda și comisioanele fac parte din prețul contractului și sunt exprimate în mod clar și inteligibil, în cauză fiind incidente prevederile art. 4 alin.6 din Legea nr.193/2000.
Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (care transpune art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE), „aprecierea caracterului abuziv a clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".
Potrivit pârâtei, modalitatea de determinare a dobânzii și a comisionelor ca elemente ale prețului contractului nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.
Totodată, s-a arătat că în cauză nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile impuse de legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă întrucât reclamantul a avut posibilitatea de a negocia condițiile esențiale ale contractului și anume cele privind moneda, suma creditului, preiada de utilizare dar și rata dobânzii și tipul și valoarea comisioanelor.
De asemenea, clauzele sunt redactate în mod clar și ușor de înțeles, reclamantul neavând nevoie de cunoștințe de specialitate pentru a înțelege existența și întinderea obligațiilor sale.
Pârâta a arătat în continuare în întâmpinare, că pentru a putea verifica existența unui dezechilibru semnificativ intre prestațiile parților, instanța trebuie sa demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului de credit analizat. In cadrul contractelor de credit, analiza comparative ar trebui sa ia in calcul nu numai dreptul Băncii de a percepe un cost (expres menționat inca de la început), dar si obligația de a pune de îndată la dispoziția reclamantei o suma de bani importantă ce urmează a fi restituita de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie sa ia in calcul si dreptul reclamantei de a primi de îndată, după momentul semnării contractului de credit, suma de bani împrumutata. In plus, prevederile contractuale nu îngrădesc in nici un mod posibilitatea reclamantei de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor prevăzute in art. 1020 si 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.
În ceea ce privește restituirea prestațiilor, pârâta a arătat că constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale poate avea ca efect, potrivit art. 13 din Legea specială nr. 193/2000, numai „modificarea clauzelor contractuale sau desființarea acelui contract, cu daune-interese". Sancțiunea juridică ce poate opera așadar in cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea produceri efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune in discuție prestațiile deja executate, cum se întâmpla in cazul sancțiunii nulității. Pentru acest motiv, solicitarea reclamantei privind restituirea sumelor achitate in temeiul clauzelor pretins abuzive este inadmisibilă.
S-a arătat că în măsura in care instanța ar constata drept abuzive clauzele indicate, acestea nu ar mai produce efecte pentru viitor, prestațiile deja executate de părți neputând fi restituite.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pârâta a învederat faptul că dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului au fost respectate de bancă iar prevederile OUG 50/2010 sunt aplicabile doar contractelor încheiate după momentul intervenirii modificării legislative.
Pârâta a arătată că în situația în care instanța apreciază necesară modificarea convenției de credit, echilibrul dintre drepturile și obligațiile părților nu poate fi păstrat decât prin adoprarea algoritmului propus de bancă, acesta fiind validat chiar și de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin adresa nr. 1048 din 29.10.2010.
Totodată, pârâta a mai învederat faptul că dobânda de referință, astfel cum este reglementată de pct. 5 din Condițiile speciale de creditare, este o reflecție a costului resurselor de creditare pe care este nevoită să le plătească pentru a obține lichiditățile necesare în vederea acordării de credite către populație.
Potrivit pârâtei, în condițiile crizei financiare și economic internaționale, creșterea de către bănci a dobânzilor la credite cu dobândă variabilă, în funcție de dobânda de referință a băncii, s-a datorat impactului pe care criza l-a avut asupra creșterii costurilor cu rezerva minimă obligatorie (la baza căreia a stat decizia BNR) și a costurilor de lichiditate.
În continuare, se arată că rata dobnzii calculată conform algoritmului propus de reclamantă va fi raportată la fluctuațiile indicelui de referință independent EURIBOR la 6 luni plus marja fixă din contract.
Pentru dovedirea împrjurărilor arătate, s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu reclamantei.
La întâmpinare au fost anexate înscrisuri (f. 45-221).
La data de 11.11.2013 reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, arătând că se impune respingerea excepției prescripției întrucât consecința constatării ca abuzivă a unei clauze contractuale este nulitatea absolută a acesteia iar termenul de prescripție în ceea ce privește dreptul consumatorilor de a cere restituirea sumei începe să curgă de la data pronunțării hotărârii de anulare a clauzelor abuzive.
Totodată, la data de 22.11.2013, reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea acestei cereri arătând că doar marja stabilită inițial în contract, de 1,2 p.p., poate fi luată în considerare și la momentul actual.
La data de 23.12.2013, pârâta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de reclamant, prin care a arătat că dispozițiile art. 9 ind. 3 lit. g din OG 21/1992 u erau în vigoare la data semnării contractului iar modul de calcul propus de reclamant este lipsit de orice temei legal.
La data de 18.02.2014, reclamantul a depus precizări prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nejustificat (abuziv) peste nivelul dobânzii compusă din indicele Euribor plus marja fixă de 1,20 p.p. și la plata dobânzii legale calculate asupra sumelor pretinse precum și obligarea pârâtei la restituirea comsionealor percepute ilegale cu titul de comision de acordare anticipată și comision de administrare.
Prin încheierea din data de 26.03.2014, instanța a respins excepțiai precripției invocată de către pârâtă.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei (f. 287-289) și al reclamantului (f. 290-293) precum și proba cu expertiza contabilă (f. 408-462).
Analizând actele cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Pe fond, instanța arată că între pârâta . SA prin Sucursala Județeană Cluj și reclamantul M. T. M. s-a încheiat Contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare nr. 2305/24.07.2007, modificat prin actul adițional nr. 2305/A/15.08.2007, prin care reclamantul a împrumutat de la pârâta suma de 35.000 euro, pentru o perioada de 360 luni, restituirea sumei fiind garantate prin instituirea unei ipoteci de rangul I, asupra imobilului dobândit ca urmare a contractării împrumutului.
Potrivit art. 2.6 din Condiții generale de creditare, „pe parcursul derulării contractului, nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția serviciului unic al datoriei clientului față de bancă”.
Pct. 2.10.a din Condiții generale de creditare prevede că „pe parcursul derulării contractului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestor condiții de creditare”.
Pct. 2.10.b din Condiții generale de creditare prevede că „pentru creditele cu dobândă variabilă, stabilită în funcție de un indice de referință Libor/Euribor, nivelul dobânzii se poate modifica în funcție de evoluția acestuia”.
De asemenea, pct. 6 din Contractul de credit bancar nr. 2305/24.07.2007, prevede că „la data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 5,8% pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior. Dovânda fixă se menține constantă pe o perioadă de un an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 6 și 7. După acestă dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,2 p.p.”.
Potrivit pct. 9. Pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bacare:
b) comision de acordare credit de 2,5% flat;
c) comision de administrare de 25,00 Euro/lună, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzut la pct.1
Pârâta a propus reclamantei încheierea unui act adițional la contractul de credit ca urmare a prevederilor OUG nr. 50/2010, act care nu a fost acceptat de către aceasta, fiind ulterior denunțat unilateral de către pârâtă .
În drept, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Potrivit art. 2 alin. (1) din același act normativ prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, prevede că instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.
Potrivit art. 14 din același act normativ, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
De asemenea, potrivit pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
În speță, reclamantul a criticat mai multe clauze din contractul de credit încheiat, astfel că se impune analizarea separată a acestora, urmând a se stabili pentru fiecare în parte dacă prezintă sau nu un caracter abuziv.
Din textele legale enunțate, reglementate de legislația românească în consens cu dispozițiile Directivei 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale din contracte”, rezultă că, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții: clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; prin ea însăși să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților iar dezechilibrul creat să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe. Însă înainte de toate trebuie analizat dacă clauză criticată nu intră sub incidența art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
Raportat la clauza privitoare la dobândă instanța reține că se impune mai întâi să se stabilească dacă evaluarea acestei clauze intră sau nu sub incidența art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
În ceea ce privește clauza privitoare la stabilirea dobânzii, cuprinsă în punctele enumerate mai sus din cuprinsul contractului, instanța reține că, fiind vorba despre o clauză care se referă la dobândă, aceasta trebuie să fie considerată ca o clauză care privește descrierea obiectului principal al contractului. Cu toate acestea, instanța reține că această clauză nu poate fi considerată ca fiind exprimată în mod clar și inteligibil, având în vedere că această condiție nu poate fi înțeleasă într-un sens strict gramatical, și este evident că în lipsa unei definiții a noțiunii de "dobânda de referință variabilă", respectiv „costul resurselor de finanțare” la care fac referire clauzele în discuție, consumatorul nu are cum să înțeleagă care vor fi criteriile după care banca poate revizui dobânda, exprimarea fiind cât se poate de echivocă. Prin urmare, caracterul abuziv al acestei clauze poate fi apreciat de către instanța de judecată.
În ceea ce privește negocierea, contractul încheiat de pârâtă și reclamantă este un contract de adeziune, standard, preformulat de către pârâtă, consumatorul având posibilitatea de a contracta în condițiile impuse de către bancă, sau de a refuza oferta băncii. În speță, pârâta nu a dovedit că vreuna dintre clauzele presupus abuzive a fost negociată direct cu consumatorul (f.290-293 interogatoriul administrat în cauză).
Prin urmare, prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară (art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000), astfel că pârâtei îi revine obligația de a proba faptul că această clauză a fost negociată. În speță, instanța apreciază că o asemenea probă nu a fost făcută, astfel că va considera clauza în discuție ca nefiind negociată cu consumatorii.
În ceea ce privește susținerile pârâtei, potrivit cărora banca doar propune anumite condiții, în vreme ce consumatorii au posibilitatea de a negocia clauzele esențiale, cum ar fi suma împrumutată, durata, tipul dobânzii sau valuta, instanța reține că posibilitatea negocierii se referă la fiecare clauză în parte. Or, în speță, după cum deja s-a arătat, pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamantul au avut posibilitatea de a negocia clauza privitoare la dobândă, fiind deci fără relevanță că aceasta a putut negocia alte clauze. De asemenea, este irelevant faptul că consumatorul nu a obiectat împotriva acestei clauze la momentul încheierii contractului, câtă vreme pârâta nu a făcut proba că o asemenea obiecțiune ar fi putut influența includerea clauzei în discuție în contract.
Simplul fapt că reclamantul nu este consumator captiv și că ar fi putut evalua ofertele mai multor instituții de credit și a avut inițiativa de a negocia cu banca nu este de natură să conducă la ideea că clauza în discuție a fost una negociată. Astfel, posibilitatea de a decide încheierea unui contract cu o anumită instituție de credit sau de a renunța la încheierea acestuia nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a încheia sau nu un anumit contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că reclamantul ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.
Raportat la cerința ca această clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că și aceasta este îndeplinită, câtă vreme prin lipsa definirii exacte a condițiilor în care banca are dreptul de a revizui rata dobânzii nu există criterii obiective și clare în raport de care să se aprecieze dacă revizuirea se impune, astfel că ea ajunge, la final, să rămână la discreția băncii. Cu referire la buna credință instanța are în vedere considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”. Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
Mai mult, se poate observa că această clauză privitoare la dobândă este considerată în mod expres abuzivă chiar de legiuitor, încadrându-se printre clauzele la care face referire pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, și anume acele clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul, în lipsa unei motivații întemeiate. Or, referirea la „dobânda variabilă a băncii” "costul resurselor de creditare", fără ca aceste noțiuni să fie definite în vreun fel, nu poate reprezenta un motiv întemeiat, în sensul prevederilor amintite.
Astfel, pct. 5 paragraful al doilea din contractul de credit, condiții speciale, prevede ca dobânda curenta este formată din dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile BCR, la care se adăuga 1,20 p.p. Noțiunea de dobânda de referința variabila nu este definite în niciun fel, ceea ce face aceasta clauza contractuala impredictibilă si echivocă.
De asemenea, art. 2.10.a din Condițiile generale stipulează ca pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimtamantul împrumutatului, in funcție de costul resurselor de creditare, fără ca acest cost al resurselor de creditare să fie definit. În aceste condiții banca poate în orice moment să invoce creșterea costului resurselor de creditare, și să mărească dobânda, deoarece consumatorul nu are posibilitatea să verifice care sunt costurile de creditare a băncii.
În concluzie, rezulta ca modificarea dobânzii depinde exclusiv de voința băncii, neexistând niciun criteriu obiectiv de monitorizare a fluctuațiilor acesteia. Prin stipularea dreptului băncii de a modifica unilateral dobânda, în funcție de criterii cunoscute numai de aceasta, se creează un dezechilibru semnificativ, reclamantul neavând niciun drept contractual corelativ.
Pentru aceste considerente instanța va constata caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 2.10. lit. a și b din Condițiile generale de creditare, respectiv pct. 6 din Contractul de credit pentru persoane fizice nr. 2305/24.07.2007, privind dobânda, cu excepția clauzei de la pct. 6 primul aliniat, potrivit căruia dobânda curentă este de 5,8 % pe an și este fixă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei să modifice art. 6 din contract în sensul că, ulterior primului an al perioadei contractuale, dobânda curentă se va forma din marja fixă de 1,2 p.p. + indicele EURIBOR 6M, instanța constată că aceasta nu este întemeiată. Totodată, pentru identitate de rațiune, instanța apreciază și cererea reconvențională formulată de pârâta prin care se solicita stabilirea dobânii curente după algoritmul: EURIBOR la 6 luni + marja fixă de 8,96 %, este neîntemeiată.
În primul rând la momentul la a fost stabilită dobânda variabilă, având în vedere marja fixă de 1,20 p.p., a fost avută în vedere dobânda variabilă a BCR care era mai mare decât indicele EURIBOR 6M, iar a impune o dobândă variabilă în acest fel de către instanță ar însemna modificarea clauzei esențiale a contractului, unilateral, de către o parte, prin intermediul instanței, ceea ce nu poate fi acceptat. Instanța nu are posibilitatea de a modifica conținutul clauzelor contractuale în condițiile în care se constată caracterul abuziv al acestora, singura posibilitate fiind aceea de a exclude aplicarea acelei clauze contractuale, în condițiile în care contactul poate continua în lipsa acelei clauze.
Deși criteriul cel mai corect de determinare a unei dobânzi variabile, raportat la indicele de referință EUROBOR la 6 luni este cel prin care s-ar deduce marja fixe pornind de la dobânda negociată pe primul an de 5,8%, din care să se scadă valoarea indicelui EURIBOR de la acea dată, rezultând o marjă fixă, instanța constată că pârâta s-a opus cu vehemență unei astfel de determinării, deoarece dobânda în acest caz ar scădea sub 5%, și că nicăieri în zona Euro nu se practică astfel de dobânzi. De altfel, este absolut de înțeles opoziția băncii la această modalitate de calcul, având în vedere faptul că la data încheierii contractului valoarea EURIBOR era de aproximativ 4 procente iar la momentul actual aceasta este de sub 0,2 %. Mai mult, instanța reține că nicăieri în contract nu s-a prevăzut faptul că dobânda este stabilită în funcție de indicele de referință EURIBOR.
Sub acest aspect, instanța mai reține faptul că stabilirea modului de calcul al dobânzii, urmare a declarării nulității clauzei inițiale care prevedea acest calcul, nu este în atribuția instanței judecătorești, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părți. Astfel, instanța de judecată poate elimina o clauză contractuală, ca efect al constatării/declarării nulității acesteia, însă nu o poate înlocui, întrucât înlocuirea ori modificarea unei clauze contractuale nu poate fi decât rezultatul acordului de voință al părților contractante iar instanța putând dispune acest lucru doar în situația în care între părți nu ar fi fost divergente în acest sens, ar fi tranzacționat, ceea ce implicit reprezintă tot voința concordantă a acestora.
În acest sens, instanța reține faptul că în Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA/Joaquin Calderon Camino s-a decis faptul că instanța națională nu poate modifica conținutul unei clauze abuzive care figurează . între un vânzător sau un furnizor și un consumator. Astfel, în această hotărâre Curtea a arătat faptul că „avut deja ocazia să interpreteze această dispoziție în sensul că instanțele naționale care constată caracterul abuziv al unor clauze contractuale trebuie să stabilească toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din această constatare, pentru ca respectivele clauze să nu creeze obligații pentru consumatori”. În continuare, s-a arătat faptul că „instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.”
Cu toate acestea, deși efectul constatării nulității absolute a unor clauze este lipsirea acestora de efecte, contractul continuând în baza clauzelor rămase, și pentru a nu exista neclarități cu privire la modul în care trebuie pusă în executare prezenta hotărâre, instanța arată că dintre toate tipurile de dobânzi reglementate în cuprinsul contractului de credit nr. 2305/24.07.2007, singura care a fost negociată și care nu a fost înlăturată este dobânda de 5,8%, dobânda fixă pe an, motiv pentru care, în temeiul art. 13 din Legea nr.193/2000, va obliga pârâtele să încheie cu reclamantul un act adițional prin care să modifice art. 5 din contractul de credit nr. 2305/24.07.2007 în sensul stabilirii dobânzii creditului ca fiind dobânda de 5,8 % pe an, pe toată durata creditării.
În ceea ce privește clauza privitoare la comisionul de acordare credit, cuprinsă în pct. 9 lit. b din condițiile speciale ale contractului încheiat de părți, instanța reține în primul rând că, pentru motivele arătate deja în analiza privitoare la clauza cuprinzând dobânda, această clauză nu poate fi considerată ca făcând parte din definirea obiectului principal al contractului și nici nu poate fi considerată ca negociată cu consumatorii. Cu alte cuvinte această clauză poate fi analizată din punct de vedere al caracterului abuziv, chiar dacă este exprimată în mod clar și inteligibil.
În ceea ce privește negocierea acesteia, instanța face trimitere la considerentele exprimate deja în contextul analizării clauzelor referitoare la dobândă, reținând că acestea se aplică și în ceea ce privește clauza privitoare la comisionul de acordare, câtă vreme nu s-a probat că aceasta ar fi fost negociată.
Raportat la cerința ca această clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că și aceasta nu este îndeplinită. Lipsa caracterului abuziv al comisionului de acordare credit rezultă din faptul că acesta a fost perceput o singură dată, respectiv la data acordării creditului, reclamantul fiind pe deplin conștient de întinderea acestei obligații. Or, dezechilibru între drepturi și obligațiile părților apare, dacă pe parcursul derulării contractului, intervin modificări, bazate pe anumite clauze care nu au fost clar definite și care dau posibilitatea profesionistului să modifice în mod arbitrar contractul, astfel încât să rupă acel echilibru care se presupune că există la momentul încheierii contractului, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul comisionului de acordare credit.
Pentru aceste motive instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de constatare a caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 9 pct. b din contract privind comisionul de acordare credit, și în consecință va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 1250 Euro, percepută cu titlu de comision de acordare credit.
În ceea ce priveștecomisionul de administrare prevăzut de art. 9.c din contract, instanța reține faptul că potrivit art.3.9 din Condițiile generale de creditare „comisionul de administrare este în sumă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului, prevăzut la pct. 1 din contract. Clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună”.
Potrivit pct. 9.c din cotractul încheiat între părți, pentru creditul pus la dispoziție banca percepe un comision de administrare de 25 de euro lunar, sumă ce reprezintă 0,05% din valoarea creditului contractat.
Cu privire la acest aspect, instanța reține faptul că acest comision de administrare este stabilit la un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1, procent care rămâne fix pe toată perioada de rambursare, iar clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda. În opinia instanței, dispozițiile contractuale care reglementează acest cost sunt clare, stabilesc o obligație neechivocă de plată cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinat și nu necesită cunoștințe de specialitate pentru a fi înțelese și aduse la îndeplinire.
Pentru aceste motive instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de constatare a caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 9 pct. c din contract privind comisionul de administrare, și în consecință va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare.
În acord cu principiul efectelor nulității actelor juridice, instanța va dispune repunerea părților în situația anterioară, și în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantei sumele reprezentând diferența de dobândă dintre cea percepută de bancă și cea efectiv datorată, de 5,8% pe an, începând cu luna septembrie 2008 și până în momentul emiterii noului grafic de rambursare.
Susținere pârâtei potrivit căreia constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale poate avea ca efect, potrivit art. 13 din Legea specială nr. 193/2000, numai „modificarea clauzelor contractuale sau desființarea acelui contract, cu daune-interese" și că este vorba despre o sancțiune sui generis, respectiv încetarea produceri efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune in discuție prestațiile deja executate, cum se întâmpla in cazul sancțiunii nulității, nu este întemeiată. Potrivit art. 14 din Legea nr.193/2000, „consumatorii prejudiciați prin contractele încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil respectiv Codului de procedură civilă”. Or, în prezenta cauză s-a constatat că clauzele abuzive sunt nule absolut, prin raportare la prevederile art. 12 alin. 4 din Legea nr.193/2000, fiind deci aplicabil și principiul repunerii părților în situația anterioară.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a se dispune compensarea judecătorească a sumei pretinse cu capitalul împrumutat, instanța o va respinge ca neîntemeiată având în vedere faptul că instanța nu poate dispune reducere capitalului corespunzător cu sumele acordate. Astfel, instanța reține faptul că lipsește caracterul exigibil al creanței existente în favoarea băncii, mai exact capitalul sumei împrumutate, acesta urmând să se achite lunar în baza graficului stabilit la încheierea contractului.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. La alin. 2 se prevede că dacă cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabilii măsura în care fiecare din părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Față de aceste prevederi legale, având în vedere faptul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, instanța va dispune compensa cheltuielile de judecată și va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 1000 de lei. Astfel, instanța reține faptul că pârâta a solicitat acordarea cheltuielior de judecată în sumă de 6104,95 lei reprezentând iar reclamanta a solicitat suma de 5070 de lei compusă din 2000 lei onorariu de avocat și 3070 de lei onorariu de expert. Sub acest aspect instanța reține faptul că și pârâta este îndreptățită la acordarea unor cheltuieli de judecată în sumă de 2000 de lei, corespunzătoarea pretențiilor respinse ale reclamantului iar acesta din urmă este îndreptățită la primirea sumei de 3000 de lei din totalul cerut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul M. T. având CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., .-20, . în contradictoriu cu pârâta . S.A., având CUI_ și fiind înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, cu sediul în București, .. 5, sect. 3, cu sediul procesual ales la SCA N., D. Kingston Petersen situat în în mun. Bucuresti, .. 1A, ., sector 1, complexul Bucharest Business Park.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta . S.A în contradictoriu cu reclamantul M. T. ca neîntemeiată.
Constată caracterul abuziv și nul absolut al clauzelor cuprinse în art. 2.10. lit. a și b din Condițiile generale de creditare, respectiv pct. 6 din Contractul de credit pentru persoane fizice nr. 2305/24.07.2007, privind dobânda, cu excepția clauzei de la pct. 6 primul aliniat, potrivit căreia dobânda curentă este de 5,8 % pe an și este fixă.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de constatare a caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 9 pct. b și art. 9 pct. c din Contractul de credit pentru persoane fizice nr. 2305/24.07.2007, privind comisionul de acordare credit și comisionul de administrare.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de modificare a articolului 6 din contractul de credit, în sensul că, ulterior primului an al perioadei contractuale, dobânda curentă se va forma din marja fixă de 1,20 p.p. plus indicele EURIBOR la 6 luni .
Dispune înlăturarea din Contractul de credit pentru persoane fizice nr. 2305/24.07.2007 și din Condițiile generale de creditare, a clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive.
Obligă pârâta să încheie un act adițional cu reclamantul prin care să modifice art. 6 din contractul de credit nr. 2305/24.07.2007 în sensul stabilirii dobânzii creditului ca fiind dobânda de 5,8 % pe an, pe toată durata creditării.
Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele reprezentând diferența de dobândă dintre cea percepută de bancă și cea efectiv datorată, de 5,8% pe an, începând cu luna septembrie 2008 și până în momentul emiterii noului grafic de rambursare.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumelor reprezentând comision de acordare credit și comision de administrare credit.
Respinge ca neîntemeiată cererea de compensare a sumelor acordate reclamantului cu suma reprezentând capitalul sumei împrumutate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă, în parte, a cheltuielilor de judecată, în valoare de 1000 de lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2015.
Președinte Grefier
F. IULIATOTH R.
Red./Dact. 4 ex. F.I./ 27.01.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 741/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 659/2015. Judecătoria... → |
|---|
