Somaţie de plată. Hotărâre din 26-01-2015, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 747/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
ORDONANȚA CIVILĂ NR. 747/2015
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. C. F.
GREFIER: M. M.
S-a luat spre examinare cererea formulată de creditoarea S.C. T. D. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Casa de insolvență TRANSILVANIA SPRL în contradictoriu cu debitoarea S.C. M. I. S.R.L., în litigiul având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi, în aceeași constituire hotărând următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.11.2014, sub nr. de mai sus, creditoarea S.C. T. D. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Casa de insolvență TRANSILVANIA SPRL în contradictoriu cu debitoarea S.C. M. I. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună somarea debitoarei la plata sumei de 723, 1 reprezentând contravaloarea facturilor_/13.09.2011,_/19.09.2011,_/19.09.2011,_/22.09.2011 și a dobânzii legale, calculată până la data achitării integrale a debitului.
În fapt, creditoare a arătat că între părți s-au derulat raporturi comerciale în urma cărora a emis facturile nr._/13.09.2011,_/19.09.2011,_/19.09.2011,_/22.09.2011, în valoare de 723, 1 lei, facturi care nu au fost achitat până în prezent.
Cu toate că societatea creditoare și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile comerciale asumate, debitoarea a refuzat să-și îndeplinească obligația corelativă constând în plata integrală a debitului cuprins în facturile emise în temeiul raporturilor contractuale derulate între părți.
Creanța în litigiu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, având un caracter cert, lichid și exigibil.
În drept, art. 1013 și următoarele C.Pr.Civ.
În probațiune, înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru conform art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a precizat poziția procesuală.
Aspecte procedurale, la termenul din data de 19.01.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Din analiza probelor administrate, instanța constată următoarele:
În fapt, între creditoarea S.C. T. D. S.R.L. și debitoarea S.C. M. I. S.R.L. s-au desfășurat raporturi comerciale, în temeiul cărora creditoarea a emis pe numele debitoarei facturile fiscale nr._/13.09.2011,_/19.09.2011,_/19.09.2011,_/22.09.2011.
Instanța reține că acestea sunt însușite de către debitoare prin semnătura reprezentantului societății și ștampila acesteia.
În drept, ordonanța de plată reprezintă procedura instituită de lege în favoarea creditorului în vederea realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile care reprezintă obligații de plată a unor sume de bani.
Fiind o procedură derogatorie de la dreptul comun, aplicarea sa presupune întrunirea unor cerințe cumulative după cum urmează:
a) Existența unei creanțe împotriva debitorului.
Pentru emiterea ordonanței de plată este imperativ necesar să existe o creanță deținută de creditor, a cărei obligație corelativă să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani. De menționat este faptul că nu prezintă importanță izvorul obligației, civilă sau comercială, având ca obiect plata unei sume de bani, în alte cuvinte nu este necesar să fie vorba despre o obligație contractuală.
În speța analizată această cerință este îndeplinită, debitul pretins constând într-o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare în favoarea debitoarei în temeiul raporturilor contractuale derulate între părți.
B) Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
După cum se desprinde din prevederile cuprinse în art. 662 alin. 2 C.Pr.Civ., creanța este certă atunci când existența sa rezultă din înscrisul constatator, având un caracter neîndoielnic.
Din prevederile aceluiași text de lege, instanța reține faptul că o creanță este lichidă atunci când valoarea acesteia este determinată prin înscrisul care o constată. Creanța este exigibilă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit.
Raportând aspectele de ordin teoretic mai sus expuse la situația de fapt reținută de instanță, se poate constata faptul că, în speță, creanța analizată întrunește cumulativ cele trei condiții de admisibilitate. Astfel, creanța pretinsă are un caracter cert și lichid existența și cuantumul acesteia rezultând neîndoielnic din cuprinsul facturilor emise de către creditoare, și al contractului de vânzare-cumpărare în temeiul cărora au fost emise.
Totodată conform art. 1018 alin.3 C.Pr.Civ. „în cazul nedepunerii întâmpinării de către debitor, instanța poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.
Cât privește exigibilitatea creanței, cerința este îndeplinită, termenul scadent convenit de părți fiind anterior datei introducerii prezentei cereri.
C) Existența unor înscrisuri care să facă dovada creanței
Instanța constată ca fiind îndeplinită această cerință, la dosarul cauzei fiind depuse facturile care justifică creanța pretinsă de către creditoare.
Față de considerentele care preced, instanța în temeiul art. 1021 alin. 1 C.Pr.Civ., va admite primul petit al cererii și va ordona debitoarei să plătească creditoarei sumade 723, 1 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale_/13.09.2011,_/19.09.2011,_/19.09.2011,_/22.09.2011.
Cu privire la capătul de cerere privitor la obligarea debitoarei la plata dobânzii legale, calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, instanța reține că potrivit dispozițiilor articolului 1535 alin. 1 teza I din Noul Cod Civil, “În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”.
Astfel, față de dispozițiile articolului 1535 alin. 1 teza I din Noul cod civil instanța apreciază ca întemeiată solicitarea creditoarei, pe care urmează a o admite, urmând să ordone debitoarei să achite în favoarea creditoarei dobânda legală aferentă debitului principal restant, dobândă calculată de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data achitării integrale a debitului.
Cât privește termenul de plată, în raport de dispozițiile art. 1021 alin. 1 și 3 C.pr.civ., instanța va stabili ca acesta să fie de 20 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. T. D. S.R.L., în faliment, cu sediul în loc. Cluj-N., ., jud. Cluj, prin lichidator judiciar Casa de insolvență TRANSILVANIA SPRL, cu sediul în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 48, . în contradictoriu cu debitoarea S.C. M. I. S.R.L., cu sediul în loc. Cluj-N., ., ., și în consecință:
Ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 723, 1 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr._/13.09.2011,_/19.09.2011,_/19.09.2011,_/22.09.2011 și dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data achitării integrale a debitului.
Fixează un termen de 20 de zile de la data comunicării pentru efectuarea plății de către debitor.
Executorie
Cu drept de a formula cerere în anulare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N., în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica din data de 26.01.2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
M. C. FINTOCMARIA M.
Red/tehn. MCF /4ex/03.02.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 659/2015. Judecătoria... | Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Încheierea nr.... → |
|---|








