Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9338/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9338/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 9338/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILĂ NR. 9338/2015

Ședința Camerei de Consiliu din data de 13.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. R.-V.

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulate de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâtii R. SRL-D si P. C. R. având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare, lipsă părțile.

Instanța nu a apreciat necesară prezența părților și nu a dispus citarea lor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Verificându-și competența, în temeiul art. 131alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material si teritorial să soluționeze cererea, raportat la dispozițiile art. 1028 si art. 126 din Codul de Procedură Civilă, avand in vedere alegerea de competenta stipulata in contractul depus la dosar.

În probațiune, conform prev. art. 1030 alin. 9 raportat la art. 250, 255 și 265 din Codul de procedura Civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerând că este admisibilă potrivit legii și poate duce la soluționarea procesului.

Întrucât părțile nu sunt prezente pentru a li se acorda cuvântul asupra cererii, în temeiul art. 1031 din Codul de procedura Civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect pronunțarea unei hotărâri conform prevederilor art. 1026- art. 1033 din Codul de Procedura Civilă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 15.07.2015, sub nr. de mai sus, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâtii R. SRL-D si P. C. R., pronunțarea unei hotărâri prin care paratii să fie obligati la plata sumei de 3.361, 12 lei cu titlu de pretentii reprezentand contravaloare facturi, precum si la plata dobanzii contractuale in cuantum de 1 % pentru fiecare zi de intarziere, de la data scadentei fiecărei facturi fiscale; cu cheltuieli de judecata in valoare de 200 lei, reprezentând taxă de timbru.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, intre reclamanta si societatea parata, s-au derulat raporturi contractuale avand ca obiect livrarea catre parata a mai multor produse din gama pe care o comercializeaza, in temeiul contractului nr. 208/02.06.2014. A precizat reclamanta ca, pentru marfa vanduta, a emis facturi, ce au fost acceptate la plata de catre parata prin semnare si stampilare, prin plati partiale, insa fara a fi achitate in totalitate. Cu privire la penalitatile de intarziere solicitate, reclamanta a invocat art. 4 din contractul partilor.

A solicitat raspunderea administratorului in solidar, in baza art. 6 din contract.

In drept a invocat prev. art. 1270, 1350, 1539, 1719 NCC, art. 1025 și urm. NCPC.

Cererea a fost legal timbrata (fila 28).

In probațiune, reclamanta a depus inscrisuri la dosarul cauzei (filele 9-32).

Conform art. 1029 alin. 3 din Codul de Procedura Civila, instanta a comunicat paratilor formularul de cerere, iar aceasta nu a depus rspuns la cererea reclamantei.

Pentru solutionarea cererii, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că, intre reclamanta . si parata R. SRL-D, s-au desfasurat relatii civile de natura profesionala, în temeiul contractului nr. 208/02.06.2014 (f.21-22), în considerarea cărora reclamanta a livrat paratei produse si a emis facturile depuse la filele 9-18 din dosar, ce atesta vanzarea si receptia marfii pe baza de semnatura si ștampila.

Potrivit art. 6 din contract, paratul P. C. R., in calitate de reprezentant legal al societatii R. SRL-D, s-a obligat sa raspunda in solidar alaturi de aceasta societate pentru obligatiile ce decurg din derularea contractului.

Aceste facturi, au fost acceptate la plata si asumate de către parata, prin semnare și stampilare, insa nu au fost achitate in totalitate, dupa cum rezulta din mentiunile fisei de client de la fila 8 din dosar.

În drept, având în vedere că, între părți, a fost încheiată o convenție, dovedită prin facturile aflate la dosar, se impun a fi respectate ca atare dispozițiile art. 1270 și 1516 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil. Potrivit dispozițiilor legale menționate “contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. Astfel, din moment ce reclamanta și-a îndeplinit prestația asumată, de livrare a produselor comandate de către societatea pârâtă, prestație în baza căreia a emis facturile fiscale aflate, în copie, la dosar trebuia ca și pârâta să-și îndeplinească obligația de plată a prețului aferent bunurilor de care a beneficiat. Obligația pârâtei constă, așadar, în plata sumelor de bani corespunzătoare produselor livrate de către reclamantă, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Astfel, instanța retine că, parata nu a înțeles să efectueze plata integrala a produselor de care a beneficiat, deși, în baza probatoriului existent la dosar, instanța apreciaza că reclamanta are o creanță certă (existenta ei rezulta din contractul incheiat intre parti si facturie fiscale mentionate), lichidă (este determinata in mod expres in facturile mentionate) și exigibilă (la termenele prevazute in fiecare factura, calculate potrivit prevederilor contractuale) în sensul dispozițiilor art. 663 din Codul de procedura Civilă, în cuantum de 3361,12 lei, reprezentând contravaloare facturi.

Avand in vedere ca parata R. SRL-D nu si-a indeplinit obligatia de plata a sumelor de bani aferente produselor de care a beneficiat a devenit eficace raportul de solidaritate prev. la art. 6 din contract.

In consecinta instanta va obliga pârâtii, in solidar, să plătească reclamantei suma de 3361,12 lei, reprezentând contravaloare facturi.

Instanța reține că, penalitățile de întârziere prevăzute în contract la art. 4 si art. 6 au natura unei clauze penale raportat la prevederile art. 1538 Noul C.civ., clauza penală pe care pârâtii și-au însușit-o prin semnarea contractului astfel fiind întrunit acordului de voință al părților.

Astfel, potrivit art. 1538 Noul C. civ. clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. Prin urmare, clauza penală reprezintă o evaluare anticipată, realizată pe cale convențională, a daunelor interese contractuale.

Instanța reține că obligația de plată a sumei reprezentând contravaloarea facturilor depuse la dosar este exigibila de la data scadentei facturilor fiscale ce formeaza debitul de 3361,12 lei, conform mentiunilor din fiecare factura. În consecință, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea penalitatilor de intarziere in cuantum de 1% pentru fiecare zi de intarziere și a obliga paratii, in solidar să platească reclamantei penalitatile de intarziere datorate de la data scadentei fiecarei facturi, care formează debitul de 3361,12 lei si pana la achitarea integrala si efectiva a debitului.

În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata, constand in taxa de timbru, instanța retine ca suma de 200 lei, avansata de reclamanta cu acest titlu si probata prin chitanta de la fila 28, este datorata de parata în temeiul art. 1032 alin. 1 NCPC.

Pentru aceste considerente instanța va admite cererea formulata de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtii R. SRL-D si P. C. R..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de catre reclamanta ., avand RO_, J_, cu sediul în localitatea Cluj-N., .-9, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâtii R. SRL-D, avand CUI_, J_, cu sediul in Cluj-N., . G, ., jud. Cluj si P. C. R., cu domiciliul in Cluj-N., . G, ., jud. Cluj, și, în consecință:

Obligă pârâtii, in solidar, să plătească reclamantei suma de 3361,12 lei, reprezentând contravaloare facturi, precum si penalitatile de intarziere in cuantum de 1% pentru fiecare zi de intarziere datorata de la data scadentei fiecarei facturi, care formează acest debit, si pana la achitarea integrala si efectiva a debitului.

Obliga pârâtii, in solidar, sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 200 lei, reprezentand taxa de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.

JUDECĂTOR GREFIER

T. R.-V. S. E.

Red. /Dact. TRV/SE

4 ex./13.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9338/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA