Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 27685/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar_
SENTINȚA CIVILĂ Nr.
Ședința camerei de consiliu din 23 03 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V.
GREFIER: B. S.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta O. R. SA în contradictoriu cu pârâtul C. I. având ca și obiect pretenții – cerere cu valoare redusă.
Soluționarea cauzei are loc în camera de consiliu, fără citarea părților, conform art. 1029 NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele,
Prin cererea cu valoare redusă introdusă de reclamanta O. R. SA la data de 22 12 2014 pe rolul acestei instanțe ,a solicitat prin formularul de cerere obligarea piritei C. I. la plata sumei de 1633,35 ron servicii prestate, 7703,53 ron daune, 251, 86 ron penalitati
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că O. R. in baza relatiilor contractuale avute cu piritul, a furnizat acestuia servicii iar fata de neachitarea acestora a promovat prezenta cerere
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270 C.civ., art. 1025-1032 NCPC.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Întrucât cererea a fost înregistrată ulterior datei de 15.02.2013, data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, cererea a urmat procedura specială prev. de art. 1029.
Pârâtului i s-a comunicat formularul de cerere și actele anexă depuse de către reclamantă, însoțite de formularul de răspuns, iar acesta nu a formulat intimpinare
Conform art. 1029 NCPC., procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se desfășoară în întregime în camera de consiliu și este scrisă.
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, in baza raporturilor contractuale incheiate intre O. R. si pirita respectiv contractul_/11 11 2010 cea dintii ,a emis facturile aflate la dosar la f 17-52 si evidentiate in desfasuratorul de la f 15 .
De asemenea s-au calculat si penalitati de 0,5 % pe zi de intirziere in raport de prevederile contractuale respectiv art 5 din contract
Totodata ,reclamanta a emis facturi care atesta plata sumei de 7703,53 ron cu titlu daune reziliere contract, in baza art conform art 8 din clauzele contractaule de baza
Ca atare, față de cele reținute în fapt și în temeiul art. 1270 C.civ. coroborat cu art. 1025-1032 NCPC instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pirita să plătească reclamantei suma de 1633,35 ron servicii prestate, 7703,53 ron daune, 251, 86 ron penalitati
În temeiul art.453 c.pr.civ., instanța va obliga paratul sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulata de reclamanta O. R. SA cu sediul in BUCURESTI . 10 A CLADIREA C3 ETAJ 7 impotriva piritei C. I. dom in CLUJ N. . 133 .
Obliga pirita să plătească reclamantei suma de 1633,35 ron servicii prestate, 7703,53 ron daune, 251, 86 ron penalitati
Executorie de drept.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publica, azi, 23 03 2015 .
JUDECATOR GREFIER
I. V. B. S.
Red dact IV / 23 03 2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3184/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 2498/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








