Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2977/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2977/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 2977/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2977/2015
Ședința camerei de consiliu din data de 23.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. A. F.
Grefier: C. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. R.M.B. I. AUTO S.R.L., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 23 martie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea cu valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 04.08.2014, sub nr._, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. R.M.B. I. AUTO S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 520,45 lei, reprezentând cheltuielile de judecată constând în onorariu avocațial, efectuate în dosarul nr._/211/2010, precum și la achitarea cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru de 50 lei.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 10.06.2013 a fost soluționat dosarul nr._/211/2010, instanța de fond constatând perimată acțiunea formulată de către pârâta din prezentul dosar în contradictoriu cu reclamanta. S-a susținut că în mod eronat s-a reținut în sentință că reclamanta a avut în acel proces calitatea de chemată în garanție, aceasta fiind de fapt pârâtă, conform extinderii de acțiune formulată de către actuala pârâtă. Reclamanta a apelat la serviciile unei societăți de avocatură pentru a-i reprezenta interesele la acel moment, fiind achitat un onorariu în valoare de 520,45 lei. Fundamentul pentru acordarea cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții care cade în pretenții, iar hotărârea în baza căreia pârâta din dosar se află în culpă a devenit definitivă și irevocabilă. Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, se observă că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, respectiv de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze. S-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art.274 C.proc.civ., precum și cele ale răspunderii civile delictuale, reclamanta din primul proces fiind în culpă procesuală, astfel cum reiese din sentința civilă nr.9283/10.06.2013 a Judecătoriei Cluj-N.. De asemenea, conform art.31 din Legea nr.51/1995, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său. Onorariul avocațial solicitat de reclamantă a fost stabilit prin contractul de asistență juridică nr._/16.12.2010, contract de reglementează activitatea desfășurată de reprezentanții convenționali ai societății civile de avocați. Cuantumul onorariului a fost calculat conform art.2 din contract, acesta neavând caracter arbitrar sau discreționar. S-a precizat că onorariul în valoare de 520,45 lei a fost achitat anterior pronunțării sentinței civile menționate, legea permițând și solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată indiferent de momentul la care au fost efectuate.
În drept, au fost invocate prevederile art.274 C.proc.civ., art.1.349 și art.1.523 alin. 2 lit. e C.civ., art.31 din Legea nr.51/1995.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 50 lei, conform art.6 alin.1 teza I din O.U.G. nr.80/2013 (fila 33).
La data de 06.11.2014, pârâta a depus formularul de răspuns prevăzut de O.M.J. nr.359/C/2013 și întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca urmare a lipsei culpei procesuale și obligarea reclamantei la achitarea cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinare, pârâta a arătat că reclamantei nu i se cuvine suma solicitată, întrucât în dosarul nr._/211/2010 actuala pârâtă, atunci reclamantă, nu a avut interes pentru repunerea pe rol a cauzei, întrucât obținuse deja în dosarul nr._/211/2010 obligarea la plata debitului care fusese solicitat și în dosarul perimat. Conform art.249 C.proc.civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, ori atâta timp cât pârâta obținuse deja obligarea debitorului la plată, aceasta nu mai justifica un interes pentru a solicita pe calea acțiunii în pretenții în dosarul nr._/211/2010 aceeași sumă împotrivă aceluiași debitor. Cererea de chemare în judecată a rămas în nelucrare din vina părților, nimic neîmpiedicând actuala reclamantă să solicite ea însăși repunerea pe rol a cauzei în cursul termenului de un an de la încetarea cauzelor suspendării și să obțină o judecată în fond a cauzei. S-a precizat că instituția perimării nu cuprinde dispoziții privind cheltuielile de judecată, iar sentința civilă nr.9283/2013 nu face referire la astfel de cheltuieli, întrucât doar se constată din oficiu perimarea, fără a se stabili vreo culpă a vreuneia dintre părți. Aceasta deoarece în dosarul nr._/211/2010 nu a avut loc o judecată pe fondul cauzei pentru a se stabili cauza căzută în pretenții. Perimarea a intervenit și s-a constatat din oficiu ca sancțiune procedurală pentru părțile are au lăsat cauza în nelucrare, acțiunea nefiind respinsă ca neîntemeiată sau nefondată, soluție ce ar fi atras automat constatarea culpei procesuale a părții reclamante. Pârâta nefiind o parte căzută în pretenții, aceasta nu poate fi obligată la plata vreunei cheltuieli de judecată, chiar dacă onorariul de avocat a fost achitat. Mai mult, chemarea în judecată a numitei S.C. S. CONSTRUCT S.R.L. în dosarele nr._/211/2010 și nr._/211/2010 nu ar fi avut loc dacă între acest debitor și reclamantă s-ar fi reglementat problemele de plată a despăgubirilor înainte sau în cursul judecății, pârâta din acel dosar nici nesolicitând cheltuielile de judecată de la actuala reclamantă, pentru aceleași motive pentru care nici acesteia nu i se cuvin.
În drept, au fost invocate prevederile art.115 și următoarele C.proc.civ..
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 24.11.2014, reclamanta a combătut apărările pârâtei, arătând că prin sentința rămasă definitivă și irevocabilă s-a născut dreptul de a solicita cheltuieli de judecată, acesta fiind exercitat în termenul general de prescripție de 3 ani și fără a se încălca autoritatea de lucru judecat. Cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, fapt recunoscut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, pe temeiul răspunderii civile delictuale și în baza principiului reparării integrale a prejudiciului, cel care a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat. S-a învederat că în mod eronat pârâta susține că nu se află în culpă procesuală, motivat de faptul că aceasta nu ar fi avut interes, în calitate de reclamant în cadrul dosarului nr._/211/2010 să repună cauza pe rol atâta timp cât și-ar fi satisfăcut pretențiile în cadrul unui alt dosar. Aceasta deoarece este în totalitate culpa actualei pârâte că a înțeles să investească două instanțe diferite cu soluționarea aceluiași litigiu, aceasta trebuind să uzeze de excepția litispendenței pentru evitarea actualei situații. Întrucât temeiul actualei acțiuni este răspunderea civilă delictuală, în care se dă prevalență și celei mai ușoare forme de culpă, se observă că răspunderea aparține pârâtei. S-a menționat că doctrina și jurisprudența au recunoscut posibilitatea solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Prin concluzii scrise, pârâta a reiterat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se reține o faptă ilicită în sarcina sa, câtă vreme ambele părți au lăsat cauza în nelucrare mai mult de un an, iar pârâta nu avea interes să solicite repunerea pe rol a cauzei. Culpa aparține în mod exclusiv reclamantei, care nu a solicitat repunerea pe rol, nu a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare și nu a făcut vreun act întrerupător de suspendare. Cheltuielile de judecată se solicită de la partea căzută în pretenții, însă în cadrul primei acțiuni nu a existat o parte care să fi câștigat procesul, deoarece cauza nu s-a soluționat pe fond. În lipsa unei specificații în cuprinsul încheierii sau a sentinței cu privire la obligarea la suportarea unor cheltuieli de judecată, reclamanta nu se poate substitui instanței pentru a hotărî ea însăși că partea ar datora aceste cheltuieli.
La termenul din data de 16.02.2015, instanța a dispus acvirarea dosarului nr._/211/2010 al Judecătoriei Cluj-N..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri (factură fiscală – fila 7; sentința civilă nr.9283/2013 – file 9-10, file 66-67; contract de asistență juridică – file 11-19, file 43-51; extindere de acțiune – file 20-21; certificat de înregistrare ORC – fila 22; Încheiere nr.108/27.04.2012 – file 23-25; extras de cont – fila 25; certificat ORC – file 38-41; extras de pe portalul instanțelor – fila 64; practică judiciară – fila 67).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 22.11.2010 a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._/211/2010, cererea de chemare în judecată formulată de către actuala pârâtă, S.C. R.M.B. I. AUTO S.R.L., în calitate de creditoare, împotriva debitoarei S.C. S. CONSTRUCT S.R.L. (file 3-5 dosar nr._/211/2010). În cadrul acelui proces, debitoarea a formulat cerere de chemare în garanție împotriva actualei reclamante (fila 25 dosar nr._/211/2010), care la data aceea purta denumirea S.C. BCR ASIGURARI V. INSURANCE GROUP S.A., intervenind ulterior o schimbare a denumirii (file 22-24). Prin extindere de acțiune, creditoarea a chemat în judecată în calitate de pârâtă, pentru a fi obligată în solidar cu pârâtul inițial, pe chemata în garanție din acel proces (file 34-35 dosar nr._/211/2010).
La data de 08.04.2011, actuala reclamantă a formulat întâmpinare la extinderea de acțiune (file 40-42 dosar nr._/211/2010), aceasta fiind reprezentată în proces prin Societatea civilă de avocați „C. & Asociații”, astfel cum reiese din contractul de asistență juridică nr._ din data de 16.12.2010 (file 43-51) și din împuternicirea depusă la dosar (fila 39 dosar nr._/211/2010). Prin art.2.1 din contract s-au stabilit valorile pentru plata onorariului. La termenul de judecată din data de 11.04.2011, creditoarea, prin reprezentant, a renunțat la extinderea de acțiune (fila 48 dosar nr._/211/2010), actuala reclamantă fiind citată în continuare în calitate de chemată în garanție.
Prin factura fiscală nr._ din data de 17.01.2012 (fila 7), s-a stabilit că valoarea totală a onorariului avocațial datorat de reclamantă privind reprezentarea în dosarul nr._/211/2010 este de 520,45 lei, incluzând TVA.
La termenul din data de 16.05.2011, actuala pârâtă a formulat o cerere de suspendare a cauzei în dosar nr._/211/2010, având în vedere că formulase o cerere de emitere a ordonanței de plată împotriva debitoarei inițiale și în dosarul nr._/211/2010, care fusese admisă prin ordonanță civilă nmr.6115/2001 (file 65-66 dosar nr._/211/2010), rămasă definitivă și irevocabilă prin sentința civilă nr.1596/2012 (file 63-64 dosar nr._/211/2010).
La data de 01.10.2012, astfel cum rezultă din împuternicirea de la dosar (fila 62 dosar nr._/211/2010), reprezentanta reclamantei s-a prezentat la termenul de judecată, prin care i s-a adus la cunoștință despre suspendare.
Prin sentința civilă nr.9283/2013 (file 9-10), s-a constatat perimarea cererii de chemare în judecată, această sentință rămânând irevocabilă.
Din extrasul de cont depus la dosarul cauzei (fila 25), rezultă că reclamanta a achitat onorariul avocațial datorat, în valoare de 520,45 lei.
Potrivit art.451 alin.1 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art.330 alin.3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. Conform art.453 alin.1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Potrivit art.1357 alin.1 și 2 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând și pentru cea mai ușoară culpă. Potrivit art.1381 alin.1 C.civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație.
Din materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost prezentat anterior, rezultă că reclamanta a participat la procesul desfășurat în dosarul nr._/211/2010 în calitate de chemată în garanție, iar nu de pârâtă, întrucât extinderea cererii de chemare în judecată a fost retrasă. Se mai observă că aceasta, prin intermediul reprezentantului ales, a participat efectiv în proces, formulându-și apărări și apărând în fața instanței, astfel încât cheltuielile de judecată constând în plata onorariului avocațial nu apar ca fiind nejustificate. Ceea ce se mai desprinde din cuprinsul dosarului acvirat este că acea cauză s-a suspendat la solicitarea expresă a reclamantei, care introdusese două cereri având același obiect și față de același pârât, însă fără ca aceasta nouă acțiune să o vizeze și pe actuala reclamantă.
Deși în mod obișnuit, acordarea cheltuielilor de judecată urmează unei judecăți asupra fondului, există situații în care procesul se încheie fără ca raportul de drept substanțial să fie analizat, cum este spre exemplu în cazul excepțiilor de procedură având caracter peremptoriu admise, iar în unele situații, fără să existe chiar o soluție de admitere sau respingere.
Instanță se alătură opiniei majoritare exprimate în doctrină, potrivit căreia în cazul perimării cheltuielile de judecată vor fi suportate de reclamant. Aceasta deoarece temeiul acordării acestor cheltuieli este culpa procesuală, respectiv responsabilitatea celui care a inițiat sau a continuat un proces în care nu putea obține câștig de cauză, impunând celorlalte părți să efectueze anumite cheltuieli pentru a își susține propria poziție procesuală. Aceasta culpă nu este întotdeauna sinonimă cu lipsa dreptului în raportul substanțial dedus judecății, ci, astfel cum și denumirea sugerează, se referă la desfășurarea și finalitatea procesului în sine. Un exemplu în acest sens este cazul în care pârâtul a achitat debitul solicitat prin acțiune înainte de începerea procesului, însă nu anunțat creditorul în acest sens. Astfel, deși acțiunea în sine va fi respinsă, întrucât obligația se stinsese deja prin plată, culpa procesuală va aparține pârâtului, care prin comportarea sa neglijentă a generat necesitatea introducerii acțiunii. În mod invers, în cazul în care pârâtul achită debitul după introducerea cererii, dar până la primul termen de judecată, acesta va fi exonerat de la plata cheltuielilor, conform art.454 C.proc.civ., în măsura în care nu a fost pus în întârziere de reclamant prealabil pornirii procesului sau nu se afla de drept în întârziere. În această situație, culpa procesuală rămâne a reclamantului, care a inițiat procedura contencioasă înainte de a-i oferit pârâtului șansa de a evita un proces prin îndeplinirea obligației într-un termen rezonabil. Din prisma raportului de drept substanțial nu se poate nega că pârâtul este în culpă, existența datoriei neachitate până atunci fiind chiar recunoscută. Cu toate acestea, legiuitorul a ales să precizeze în mod expres că în această situație nu există culpă procesuală, întrucât atitudinea de recunoaștere a oprit desfășurarea în continuare a cauzei. Un alt astfel de exemplu este cazul renunțării la judecată, unde, potrivit art.406 alin.3 C.proc.civ., dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanță, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. Astfel, deși nu are loc o judecată pe fondul cauzei, pârâtul poate totuși să își recupereze cheltuielile efectuate pentru un proces pornit de reclamant, dar pe care acesta a înțeles să nu îl finalizeze, determinând astfel costuri în sarcina pârâtului. Este adevărat că în ambele cazuri, legiuitorul a intervenit prin prevederi exprese, însă rațiunea este aceeași în spatele lor, anume faptul că vinovăția din raportul de drept substanțial ce formează obiectul cauzei poate fi disociată de culpa procesuală ce reprezintă temeiul acordării cheltuielilor de judecată.
În cazul perimării, deși legiuitorul nu face o mențiune expresă și aparent este în interesul tuturor părților să efectueze acte pentru repunerea pe rol a cauzei, trebuie să se aplice regulile generale în ceea ce privește cheltuielile de judecată. În primul rând culpa procesuală aparține reclamantului, ca inițiator al acțiunii care a fost lăsată în nelucrare. Cu atât mai mult în cauza de față se poate constata că suspendarea procesului s-a produs ca urmare a acțiunilor reclamantei de atunci, pârâta din actualul dosar, care a solicitat suspendarea cauzei deoarece a introdus două cereri identice la instanțe diferite, încălcând astfel regula conform căreia o persoană nu poate fi chemată în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte. Aceasta nu poate ulterior să își invoce propria acțiune culpabilă ca justificare pentru a lăsa prima cauză să se perime, deoarece obținuse deja ceea ce dorea în alt proces. D. urmare, instanța constată că în cauză există culpa procesuală a pârâtei, care prin atitudinea sa procesuală a determinat cealaltă parte să efectueze costuri pentru a-și asigura apărarea. Astfel, deși reclamanta a stat în acel proces în calitate de chemată în garanție, îi revine actualei pârâte obligația de a achita cheltuieli de judecată în favoarea acesteia, întrucât aceasta se face responsabilă de generarea procesului care a determinat introducerea ei în cauză.
Faptul că prin hotărârea de perimare nu se face referire la cheltuielile de judecată nu poate influența prezentul proces, întrucât în cazul în care respectiva instanță s-ar fi pronunțat asupra acestui aspect, ar fi intervenit autoritatea de lucru judecat, care ar fi împiedicat o nouă analiză a aceleiași situații de fapt. Mai mult, din analiza întâmpinării formulate în dosarul nr._/211/2010 (file 110-112), se constată că reclamanta nici nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în acel proces, aceasta având deschisă posibilitatea de a le solicita pe cale separată.
Pentru a fi în prezența răspunderii civile delictuale, este necesar sa fie întrunite condițiile ce rezultă din prevederile art. 1357 alin.1 C.iv., respectiv existența prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate și vinovăția autorului. Din actele dosarului rezultă că reclamanta a achitat un onorariu avocațial în cuantum de 520,45 lei în dosarul nr._/211/2010. Această sumă poate fi privită ca un prejudiciu suferit de reclamantă, în înțelesul răspunderii civile delictuale, ce rezultă din faptele culpabile ale pârâtei, astfel cum au fost prezentate anterior. Astfel, se evidențiază și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei, ce a constat în lăsarea în nelucrare a unui proces inițiat de către aceasta și suspendat la cerere ei, ca urmare a faptului că obținuse deja o hotărâre favorabilă într-un alt proces, demarat cu nesocotirea regulilor de procedură, și prejudiciul suferit. În consecință, din momentul producerii acelui prejudiciu, s-a născut în sarcina pârâtei obligația de a-l repara.
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 520,45 lei.
Potrivit art.1031 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere soluția ce se va dispune în cauză, precum și cererea formulată de către reclamantă, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. OMNIAGIS V. INSURANCE GROUP S.A., C.U.I._, J40/_/2001, cont bancar RO43RNCB_0001 deschis la BCR I. București, cu sediul în București, ., sector 1 și sediul procesual ales la Societatea civilă de avocați „C. & ASOCIAȚII” în București, ., ., mezanin, sector 3, în contradictoriu cu pârâta S.C. R.M.B. I. AUTO S.R.L., C.U.I. RO_, J_, cu sediul în Cluj-N., Calea Turzii nr.172, jud. Cluj și sediul procesual ales în Cluj-N., ..19, ..
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 520,45 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Executorie de drept.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.
Președinte,Grefier,
G. A. FodorCamelia M..
Red./Dact./G.A.F./4 ex./10.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2959/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2994/2015.... → |
|---|
