Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3054/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3054/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 3054/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3054/CC/2015

Ședința camerei de consiliu de la 27.03.2015

Completul constituit din

JUDECĂTOR: M. I.

GREFIER: A. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. K. ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâta P. L. E., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la prima strigare, se constată lipsa părților.

Instanța, față de lipsa părților, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, la data de 04.03.2015, reclamanta a formulat precizări, anexând și un set de înscrisuri (fl. 123-168).

În temeiul art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le ca fiind utile soluționării cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 244 alin.1, declară închisă faza cercetării procesului și, potrivit art. 394 alin.1 C.pr.civ., declară închisă etapa dezbaterilor, rămânând în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:

Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 03.12.2014 sub nr._, reclamanta . SRL, cu sediul în București, .. 10A, Sector 2, înregistrată la O. R. C. sub nr. J40/_/2002, CUI_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta P. L. E., CNP_, cu dom. în Cluj N., .., ., jud. Cluj, să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 439,98 lei reprezentând debit principal, precum și a sumei de 439,98 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate de la data de 03.01.2012, respectiv a dobânzii legale aferente, începând cu ziua de 25.10.2014, precum și a taxei de reziliere în cuantum de 589,97 lei și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, în sumă de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat, în esențǎ, cǎ între Orange România SA și pârâtă a intervenit contractul de servicii de telecomunicații integrate nr._/15.03.2010, în baza căruia au fost emise facturile pe care își întemeiază pretențiile, ce nu au fost integral achitate, așa încât s-au determinat și penalități de întârziere, până la concurența debitului principal, iar apoi s-a calculat dobânda legală, potrivit O. G. nr. 13/2011. În același context, s-a relevat de către reclamantă că, în urma perfectării unui contract de cesiune de creanță, E. Investment RO Gmbh a dobândit dreptul deținut de către Orange România SA față de pârâtă, aceasta din urmă fiind notificată cu privire la cesiunea intervenită, care a fost și înregistrată în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare, E. K. România efectuând activități de recuperare a creanțelor în calitate de administrator al activelor. Totodată, s-a apreciat că există o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că este justificată admiterea cererii promovate, iar raportat la taxa de reziliere solicitată, s-a considerat că această reprezintă o justă despăgubire, în circumstanțele în care pârâta a achiziționat anumite echipamente la un preț redus, împrejurare ce are natura unei subvenții acordate sub condiția ca durata de valabilitate a contractului să fie de 3 luni, iar beneficiarul să își îndeplinească obligațiile asumate. În fine, s-a subliniat că taxa de reziliere a fost prevăzută ca un procent din valoarea abonamentelor rămase de achitat până la împlinirea perioadei stabilite prin convenția încheiată, fiind calculată conform art. 1.16 din TCG, neavând caracterul unei clauze abuzive întrucât Legea nr. 161/2010 nu poate fi aplicată în cauză, ținând seama de principiul neretroactivității, atât perfectarea convenției, cât și rezilierea fiind anterioare intrării în vigoare a actului normativ, iar încetarea contractului s-a produs din inițiativa prestatorului, iar nu a pârâtei, care oricum nu ar putea invoca propria culpă în nerespectarea obligațiilor sale, care a condus la rezilierea convenției.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 și urm. din C. proc. civ., respectiv ale Titlului VI, Capitolul I din C. Civ.

În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 15 - 53, 74 - 119, 125 - 168 ).

Cererea formulatǎ a fost timbratǎ cu taxa judiciară de timbru în sumǎ de 50 lei ( f. 7 ).

Deși pârâtei i-au fost transmise formularul de cerere și înscrisurile anexate ( f. 57 - 61 ), totuși aceasta nu a completat formularul de răspuns și nici nu și-a exprimat, într-o altă modalitate, poziția procesuală în raport de acțiunea promovată.

În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din contractul seria_ din data de 15.03.2010, privind abonamentul F. 9 aferent numărului de telefon_ ( f. 21 - 22 și 75 ), între Orange România în calitate de prestator și pârâtǎ în calitate de beneficiar s-au derulat raporturi ce urmau a se materializa prin furnizarea, în favoarea acesteia din urmă, a unor servicii specifice de telefonie, așa cum au fost individualizate prin convenția menționată, pârâta angajându-se a achita contravaloarea prestațiilor furnizate în favoarea sa, potrivit art. 5 din clauzele contractuale de bază, în maxim 14 zile calendaristice de la emiterea facturii ( f. 22 și 75 ). În același context, este de reținut că, așa cum se poate observa din același art. 5 din cadrul clauzelor contractuale de bază ( f. 22 și 75 ), neplata facturii poate atrage aplicarea de penalități de întârziere, iar în baza art. 1.9 (4) din TCG, în situația în care factura nu este achitată în termenul indicat de art. 5 din clauzele contractuale de bază, clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități și va datora penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la data achitării integrale a sumelor datorate, cuantumul penalităților putând depăși întinderea sumei asupra căreia sunt calculate ( f. 32 ).

Pe de altă parte, este de subliniat că prestatorul Orange România a emis facturile JAE_/20.12.2011, pentru suma de 40,45 lei reprezentând abonament F. 9, având ultima zi de plată la 03.01.2012, corespunzător numărului_ ( f. 15 ), JAE_/20.12.2011, pentru suma de 40,44 lei reprezentând abonament Delfin 8, având ultima zi de plată la 03.01.2012, corespunzător numărului_ ( f. 16 ), JAE_/20.12.2011, pentru suma de 45,21 lei reprezentând abonament Delfin 10, având ultima zi de plată la 03.01.2012, corespunzător numărului_ ( f. 17 ), JAE_/20.11.2011, pentru suma de 40,87 lei reprezentând abonament F. 9, având ultima zi de plată la 04.12.2011, corespunzător numărului_ ( f. 18 ), JAE_/20.11.2011, pentru suma de 281,01 lei reprezentând abonament Delfin 8, având ultima zi de plată la 04.12.2011, corespunzător numărului_ ( f. 19 ) și JAE_/20.11.2011, pentru suma de 46,21 lei reprezentând abonament Delfin 10, având ultima zi de plată la 04.12.2011, corespunzător numărului_ ( f. 20 ).

În fine, trebuie reținut că între Orange România, în calitate de cedent și E. Investment RO Gmbh, drept cesionar, a intervenit o cesiune de creanță, așa cum rezultă din contractul perfectat în acest sens ( f. 77 - 119 și 126 - 168 ), ce a privit și pe P. L. E., cesiunea astfel intervenită fiind înscrisă în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare ( f. 52 - 53 ) și notificată debitorului cedat ( f. 74 și 125 ), reclamanta acționând în calitate de administrator al activelor, însărcinat a realiza servicii de recuperare a creanțelor cedate ( f. 78 - 79 și 127 - 128 ).

Relativ la litigiul de față, instanța observǎ, într-adevăr, cǎ între Orange România și pârâtǎ s-a încheiat un contract de furnizare de servicii, or obligația principală a beneficiarului este aceea de a achita contravaloarea prestațiilor de care a beneficiat, în condițiile stabilite prin contract, potrivit art. 969 alin. (1) din C. Civ. 1864. Mai mult decât atât, instanța constată că pârâta și-a asumat în mod explicit îndatorirea de a plăti echivalentul serviciilor furnizate, în maxim 14 zile calendaristice de la emiterea facturii, potrivit art. 5 din clauzele contractuale de bază ( f. 22 și 75 ).

Totuși, în ce privește pretențiile reclamantei, astfel cum decurg din facturile enumerate mai sus, instanța apreciază că acestea nu sunt întemeiate, din considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, mai întâi, trebuie relevat că, așa cum rezultă din facturile menționate, acestea au fost eliberate în raport de trei categorii de servicii de telefonie, anume abonamentele F. 9 ( f. 15 și 18 ), Delfin 8 ( f. 16 și 19 ), respectiv Delfin 10 ( f. 17 și 20 ), însă, cu toate acestea, din proba cu înscrisuri administrată nu a reieșit împrejurarea că pârâta ar fi optat și pentru serviciile de voce Delfin 8 și Delfin 10. Din această perspectivă, trebuie reținut că, așa cum se poate observa din cuprinsul contractului seria_ din data de 15.03.2010 ( f. 21 - 22 și 75 ), abonamentul achiziționat era F. 9, aferent numărului de telefon_, în cuprinsul convenției nefăcându-se referire la o altă opțiune a beneficiarului, cum este cea pentru abonamentele Delfin 8 sau Delfin 10, în considerarea cărora au fost emise facturile JAE_/20.12.2011, pentru suma de 40,44 lei reprezentând abonament Delfin 8, având ultima zi de plată la 03.01.2012, corespunzător numărului_ ( f. 16 ), JAE_/20.12.2011, pentru suma de 45,21 lei reprezentând abonament Delfin 10, având ultima zi de plată la 03.01.2012, corespunzător numărului_ ( f. 17 ), JAE_/20.11.2011, pentru suma de 281,01 lei reprezentând abonament Delfin 8, având ultima zi de plată la 04.12.2011, corespunzător numărului_ ( f. 19 ) și JAE_/20.11.2011, pentru suma de 46,21 lei reprezentând abonament Delfin 10, având ultima zi de plată la 04.12.2011, corespunzător numărului_ ( f. 20 ). În al doilea rând, deși facturile JAE_/20.12.2011, emisă pentru suma de 40,45 lei reprezentând abonament F. 9, având ultima zi de plată la 03.01.2012, corespunzător numărului_ ( f. 15 ) și JAE_/20.11.2011, emisă pentru suma de 40,87 lei reprezentând abonament F. 9, având ultima zi de plată la 04.12.2011, corespunzător numărului_ ( f. 18 ), se referă la servicii voce potrivit abonamentului F. 9, trebuie relevat că, dacă contractul amintit mai sus privește numărul de telefon_ ( f. 21 și 75 ), totuși acesta nu se regăsește în cuprinsul celor două facturi evidențiate mai sus, care au în vedere servicii de telefonie prestate raportat la numărul_ ( f. 15 și 18 ), diferit de cel care figurează în contractul perfectat ( f. 21 și 75 ). În al treilea rând, este de evidențiat că, deși reclamantei i-a fost pusă în vedere succesiv obligația de a depune la dosarul cauzei toate convențiile și actele adiționale perfectate între societatea cedentă și pârâtă, raportat la abonamentele și numerele de telefon indicate în facturi ( f. 63, 71 și 122 ), totuși aceasta nu s-a conformat, anexând doar același contract seria_ din data de 15.03.2010, privind abonamentul F. 9 aferent numărului de telefon_ ( f. 75 ), or în asemenea circumstanțe, trebuie concluzionat că aceasta nu a făcut dovada pretențiilor sale, potrivit art. 249 din C. proc. civ., nefiind depuse înscrisuri din care să rezulte modificarea planului tarifar și a serviciilor contractate, respectiv opțiunea pârâtei pentru alte abonamente, cu privire la care s-ar fi alocat și numere de telefon distincte, simplele facturi în acest sens nefiind suficiente ( f. 15 - 20 ), de vreme ce nu apar ca însușite de pârâta consumator, iar reclamanta nici nu a transmis contractele sau actele adiționale în baza cărora acestea ar fi fost emise.

În consecință, având în vedere ansamblul argumentelor expuse în cele ce preced, cererea formulată va fi respinsă în întregime ca neîntemeiată, în contextul în care nu a rezultat că pârâta ar datora suma pretinsă cu titlu de debit principal fiind cert că aceasta nu poate fi obligată nici la plata penalităților de întârziere sau a dobânzii legale, respectiv la achitarea taxei de reziliere, acestea prezentând un caracter accesoriu din prisma faptului că ar fi datorate pentru neexecutarea obligațiilor contractuale asumate, or în cauză solicitarea reclamantei, constând în contravaloarea serviciilor ce ar fi fost prestate, este nejustificată.

În ce privește cheltuielile de judecată, instanța observă că, potrivit art. 1031 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care cade în pretenții va fi obligatǎ, la cererea celeilalte pǎrți, la plata cheltuielilor de judecatǎ, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbru, însă, raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, trebuie apreciat că reclamanta nu poate obține plata cheltuielilor de judecată solicitate ( f. 7 ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca fiind neîntemeiatǎ cererea formulată de către reclamanta . SRL, cu sediul în București, .. 10A, Sector 2, înregistrată la O. R. C. sub nr. J40/_/2002, CUI_, în contradictoriu cu pârâta P. L. E., CNP_, cu dom. în Cluj N., .., ., jud. Cluj.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

M. I. A. M. M.

Red. / Tehn. MI

01.04.2015 - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3054/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA