Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 873/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 873/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 873/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINȚA CIVILA NR. 873/2015

Ședința camerei de consiliu de la 29 Ianuarie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier T. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . AUTO ORIGINALE SRL în contradictoriu cu pârâta M. P. SRL, având ca obiect pretenții cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constata lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită, judecarea cauzei făcându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin.1 C. proc. civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, prin raportare la prevederile art. 94 pct. 1 lit. j, art. 107 alin.1, art. 123 alin.1 C. proc. civilă.

În temeiul art. 255 raportat la art. 258 C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, și nemaifiind alte cereri în probațiune, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecatoriei Cuj-N. la data de 13.11.2014 sub dosar nr. de mai sus de reclamanta . AUTO a solicitat obligarea paratei M. P. SRL,la plata sumei de 3195,79 lei reprezentand obligație contravaloare marfă livrată, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că între părți s-au derulat relații comerciale în baza cărora i-a virat pârâtei marfă emițându-se facturi fiscale aferente. Acestea au fost acceptate de către pârâtă, dar cu toate acestea nu au fost achitate.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1025 și următoarele din NCPC.

În dovedirea cererii s-au depus înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei (f.6).

Pârâta legal citată, cu copie de pe acțiune precum și cu formularul de răspuns prevăzut de art. 1029 alin.3 C. proc. civilă, nu au depus răspuns în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Între părți s-au părți s-au derulat relații comerciale în baza cărora reclamanta i-a furnizat pârâtei marfă, piese auto, emițându-se facturile fiscale anexate la dosar (f.10-16),acceptate de către pârâtă, prin semnătură și aplicarea impresiunii ștampilei societății.

Sub aspectul dreptului material, instanța arată că, în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil (1864) și Codului Comercial, raportat la data încheierii contractului de mai sus, în temeiul art. 6 alin. 1 și 2 Noul Cod civil și art. 3 Legea nr. 71/2011.

Având în vedere însă și data introducerii prezentei, instanța constată că, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 1025 – 1032 C.pr.civ. (Legea nr. 134/2010), conform art. I pct. 1 O.U.G. nr. 4/2013.

Astfel, potrivit art. 1025 alin. 1 C.pr.civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar conform art. 1026 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de textul de lege anterior menționat referitor la creanța invocată de către reclamantă, prin prisma informațiilor furnizate de reclamantă conform art. 1028 C.pr.civ., instanța reține că, aceasta îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, pârâta neîndeplinindu-și obligația de a achita la scadenta contravaloarea energiei termice furnizate de reclamantă, obligație asumată valabil, raportat la art. 969-970 C. civ. 1864, prin contractul încheiat cu reclamanta.

Instanța arată că, în situația în care una dintre părțile unui contract nu-și execută obligația, cealaltă parte are mai multe posibilități, printre care și aceea de a solicita instanței obligarea celeilalte părți la executarea obligației asumate, conform art. 1073 C. civ. 1864, iar în materia răspunderii civile contractuale debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații. Ori, deși reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe - existența ei rezultă din contractul asumat valabil prin semnătură și facturile fiscale depuse la dosarul cauzei -, lichide - cuantumul ei este determinat prin facturile fiscale - și exigibile - fiind împlinit termenul de plată al facturilor fiscale la temenele stabilit în contract - împotriva pârâtei, aceasta însă nu a făcut proba plății in termen. .

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1025 alin. 1, art. 1030 alin. 2 C.pr.civ., instanța va admite cererea cu valoare redusă conform dispozitivului.

Potrivit dispozițiilor art. 1031 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamanta pentru a promova prezenta cerere a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 200 lei, instanța va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamanta . ORIGINALE SRL, prin mandatar . Management Services SRL, cu sediul în București, .-26, . în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în mun.Cluj-N. ., jud. Cluj.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3195,79 lei, reprezentând debit principal, reprezentând contravaloare marfă livrată.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se depune la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică, azi,29 Ianuarie 2015.

JUDECATOR, GREFIER,

S. C. T. P.

Red./Tehnored. S.C.- jud./20.02.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 873/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA