Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5481/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5481/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 5481/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5481/2015
Ședința camerei de consiliu de la 29 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. G. C.
Grefier: S. C. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța, invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată, față de care reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată:
Instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10.04.2014, când cauza a fost suspendată în baza art. 242 alin. 1 Cod proc. civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației instituite de către instanță în sarcina sa, respectiv de a achita avansul curatorului special, în cuantum de 200 lei.
Potrivit art. 416 Cod proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. De asemenea, conform art. 420 alin. 1 Cod proc. civ., perimarea se constată și din oficiu.
În cauza de față, instanța apreciază că termenul legal de perimare de 6 luni a început să curgă de la data pronunțării încheierii de ședință din data de 10.04.2014, de la această dată dosarul rămânând în nelucrare, din motive imputabile reclamantei, mai mult de 6 luni. Totodată, părțile nu au formulat, în acest termen, cerere de repunere pe rol, motiv pentru care se observă că termenul de perimare este împlinit.
Pentru considerentele arătate mai sus, instanța urmează să admită excepția perimării, invocată din oficiu, și să constate perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, excepție invocată din oficiu de către instanță.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta .., J_, CUI RO14509161, cu sediul în sat Dârza, .. 86A, ., având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, . nr. 8, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta S.C. T. R. S.R.L., J_, CUI RO27682007 cu sediul în Cluj-N., .. 45, jud. Cluj, prin curator special Avocat R. O. M., Cluj-N., .. 25, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.05.2015
Președinte,Grefier,
C. G. C. S. C. P.
Red/Dact/CGC/SCP
17.07.2015, 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5467/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5482/2015. Judecătoria... → |
|---|








