Plângere contravenţională. Sentința nr. 6892/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6892/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 6892/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL – 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6892/2015
Ședința publică din data de 06.07.2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta T. I. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 05.01.2015.
La apelul nominal facut în ședință publică se prezintă petenta personal, identificată cu CI . nr._, CNP_, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că, la data de 25.06.2015, prin Serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar răspuns la interogatoriu.
Petenta depune la dosar concluzii scrise. De asemenea, arată, că nu mai are alte probe și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art. 255 alin. 1 și 258 alin. 1 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Petenta solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal, restituirea amenzii și obligarea intimatului la ștergerea abaterii din istoricul său contravențional, fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ la data de 08.01.2015, petenta T. I. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.01.2015, reducerea amenzii la 3 puncte de penalizare și restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii, petenta a învederat, în esență, că a intrat în intersecție pe culoarea galbenă și nu a frânat brusc pentru a evita alunecarea.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 4 - 6).
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru – fila 2.
Legal citat, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a depus, prin Serviciul Registratură, la data de 29.01.2015, întâmpinare – filele 13 - 14, prin care a solicitat respingerea plângerii petentei și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
În motivare, a susținut că fapta comisă de petentă a fost constatată personal de agentul constatator, astfel că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face totdeauna dovadă până la proba contrarie.
În drept, a invocat prevederile art. 205 – 206, art. 249, art. 315 alin. 1 C.pr.civ., OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
La data de 20.02.2015, petenta a depus răspuns la întâmpinare – filele 18 – 24, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic, cu consecința restituirii amenzii în cuantum de 195 lei, și obligarea intimatului la ștergerea abaterii din istoricul său contravențional.
În motivare, a susținut că procesul verbal de contravenție nu conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității, conform prevederilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv, la rubrica agent constatator nu apare numele real al unui lucrător al intimatului, nu este trecut locul exact al comiterii poresupusei fapte contravenționale, ci doar P-ța A. I., iar situația de fapt prezentată în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu este reală, nefiind aduse probe de către intimat în susținerea celor indicate în procesul verbal.
În probațiune, a atașat înscrisuri – filele 25 – 30.
La termenul din data de 06.04.2015, petenta a depus cerere modificatoare a cererii introductive de instanță – filele 48 – 53, prin care a reiterat toate motivele de anulare a procesului verbal de contravenție, indicate în răspunsul la întâmpinare.
La data de 24.04.2015, intimatul a depus întâmpinare la cererea de modificare – filele 56 – 57, prin care a solicitat respingerea plângerii petentei.
În dovedire, a atașat înscrisuri – filele 58 – 62.
La termenul din data de 11.05.2015, petenta a depus răspuns la întâmpinare – filele 67 – 72 și a anexat înscrisuri – filele 73 – 76.
Apoi, la termenul din data de 25.05.2015, a depus note scrise – fila 80, și a arătat că renunță la toate probele solicitate, în afară de interogatoriul intimatei și înscrisurile depuse la dosar.
În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și porba cu interogatoriul intimatei (filele 84 – 86).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 05.01.2015 a fost întocmit de către agentul constatator B. S., din cadrul IPJ Cluj, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 4), prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, în aceeași dată, în jurul orelor 19.28, a condus auto marca VW, cu nr. de înmatriculare_, în Piața A. I. din Cluj-N., iar la intersecția cu . trecut prin intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric (conducătoarea auto se afla singură în mașină); pentru aceste motive, petentei i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 390 lei și i s-a reținut permisul de conducere.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost semnat de către petentă, iar la rubrica „Alte mențiuni” s-a consemnat „nu am trecut pe roșu”.
Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar în celelalte cazuri în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului (Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție nr. XXII din data de 19.03.2007).
Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Apoi, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Totodată, în baza deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art. 17 din OG nr. 2/2001, arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției (cum sunt cele indicate de petentă) pot fi asimilate unor nulități relative și ca atare petenta avea obligația să le invoce, dar și să facă dovada unei vătămări, ce nu se putea înlătura decât prin anularea actului îndeplinit.
În cele din urmă, în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului”, iar potrivit art. 52 alin. 1 – 3 din HG nr. 1.391/2006 “Semnalul de culoare roșie interzice trecerea. La semnalul de culoare roșie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat. Atunci când semnalul de culoare roșie funcționează concomitent cu cel de culoare galbenă, acesta anunță apariția semnalului de culoare verde” și art. 53 alin. 2 – 2 din același act normativ “Când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecție nu trebuie să treacă de locurile prevăzute la art. 52 alin. (2), cu excepția situației în care, la apariția semnalului, se află atât de aproape de acele locuri încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiții de siguranță. Semnalul de culoare galbenă intermitent permite trecerea, conducătorul de vehicul fiind obligat să circule cu viteza redusă, să respecte semnificația semnalizării rutiere și a regulilor de circulație aplicabile în acel loc.”
Prin plângerea formulată, petenta a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.01.2015 întrucât în cuprinsul procesului verbal nu este indicat numele real al agentului constatator și nu este indicat exact locul presupusei fapte contravenționale.
Instanța constată că motivele de nulitate invocate de petentă nu sunt dintre cele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, care sancționează cu nulitatea absolută procesul verbal de contravenție, ci de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, iar în baza deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției (cum sunt cele indicate de petentă) pot fi asimilate unor nulități relative și ca atare petenta avea obligația să le invoce, dar și să facă dovada unei vătămări, care nu se putea înlătura decât prin anularea actului îndeplinit.
După cum se poate observa în procesul verbal de contravenție s-a indicat numele, prenumele și calitatea agentului constatator, respectiv B. S., iar din înscrisurile atașate la dosar de către intimat – filele 59 – 62 rezultă că d-l B. S. I. avea calitatea de polițist rutier în cadrul IPJ Cluj, în sensul prevederilor art. 177 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, și se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data întocmirii procesului verbal de contravenție. Lipsa celui de-al doilea prenume al agentului constatator din procesul verbal nu atrage anularea acestuia, în condițiile în care petenta nu a suferit nicio vătămare prin întocmirea procesului verbal în aceste condiții.
Apoi, legat de locul comiterii faptei, în procesul verbal s-a indicat locul săvârșirii acesteia, respectiv la semaforul electric de la intersecția . Inacu cu . Cluj-N., astfel că nici acest motiv de nulitate, invocat de petentă, nu este întemeiat.
Chiar dacă s-ar avea în vedere aspectele menționate de petentă, instanța apreciază că ar fi oricum în discuție o nulitate virtuală, condiționată de existența unei vătămări produse petentei, în sensul art. 175 alin. 1 din C.pr.civ., vătămare care nu a fost însă probată în prezentul litigiu contravențional, instanța având posibilitatea de a aprecia asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție în baza întregului material probatoriu administrat în cauză, iar probele administrate nu comfirmă susținerile petentei.
În consecință, instanța apreciază că motivele de nulitate invocate de petentă nu sunt întemeiate, iar procesul verbal atacat a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Față de aspectele indicate de petentă prin răspunsul la întâmpinare, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, instanța constată că, deși art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, se impune a se lua în considerare dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată, dar dreptul părții de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.
Este adevărat că prin Decizia nr. 1096/2009, Curtea Constituțională a reținut că “procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza A. împotriva României, 2007, a statuat că, “deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravențională decât pe cale penală, autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală”. O asemenea poziție este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenții, din punct de vedere al protecției juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracțiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte țin de materia penală în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
Cu toate acestea, în materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea ca nepedepsite a mai multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauză semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană a analizat limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză, instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții.
Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar împotriva Franței).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica dacă procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).
Instanța constată astfel că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile și pot fi răsturnate prin proba contrară, iar procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.
În acest context, Curtea Europeană menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca, în materie contravențională, sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 permit o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevăd că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul verbal de contravenție. În prezenta cauză, petenta a înțeles să facă dovada contrară celor menționate în procesul verbal de contravenție prin administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul intimatului (renunțând la celelalte probe solicitate prin răspunsul la întâmpinare), dar nu a reușit să infirme împrejurările de fapt și de drept menționate în procesul verbal de constatare a contravenției. Simpla negare a faptei nu reprezintă și nu se poate interpreta prin aplicarea principiului in dubio pro reo, care ar fi profitat petentei, deoarece în situația sancționării unor contravenții constând în fapte omisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenția reținută în cauza de față, se naște prezumția rezonabilă că a existat o încălcare a prevederilor legale, iar sarcina probei contrară acestei prezumții aparține petentei în calitatea sa de contravenient, respectiv de a prezenta toate probele prin care dorește să dovedească o situație contrară celei reținute în procesul verbal de constatare a contravenției. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
În speță, procesul verbal de constatare a contravenției conține constatările personale ale agentului constatator, astfel că el face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar în acest caz, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât prin probele prezentate nu se infirmă situația de fapt reținută și nici nu se invocă împrejurări credibile pentru a putea răsturna prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de contravenție în puterea legii.
Prin răspunsul la întâmpinare, petenta a recunoscut că a trecut prin intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric, însă . s-a făcut pe culoarea galbenă a semaforului, culoarea roșie apărând exact în momentul în care a pătruns în intersecție, iar, față de situația din trafic, și având în vedere că se afla atât de aproape de linia de STOP, 10 – 15 m, nu a mai putut opri autovehiculul în condiții de siguranță.
În apărarea sa, petenta a invocat prevederile art. 53 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, susținând că a fost surprinsă de culoarea galbenă a semaforului electric la cca. 15 m de linia de STOP și nu a mai putut opri autovehiculul în condiții de siguranță, motiv pentru care a ales să traverseze intersecția pe culoarea roșie a semaforului electric. Astfel, potrivit art. 53 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006, republicată) „Când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecție nu trebuie să treacă de locurile prevăzute la art. 52 alin. (2), cu excepția situației în care, la apariția semnalului, se află atât de aproape de acele locuri încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiții de siguranță.” Analizând susținerile petentei prin raportare la dispozițiile legale menționate, instanța apreciază că aceasta, prin acțiunea sa, și-a asumat riscul nerespectării dispozițiilor legale, respectiv cele ale art. 53 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, anterior prezentate, petentei nefiindu-i permis, potrivit legii, nici să patrundă în intersecție pe culoarea galbenă a semaforului, aceasta cunoscând faptul că semaforul urma să arate culoarea roșie, iar nu cea verde. Deși potrivit dispozițiilor legale, în speță, petenta trebuia să facă dovada că se afla atât de aproape de locurile prevăzute de art. 52 alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006 încât nu ar mai fi putut opri vehiculul în condiții de siguranță, ea nu a reușit să probeze realitatea afirmațiilor sale.
În opinia instanței, petenta trebuia să aibă un comportament prudent în trafic, prin acțiunea sa punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, precum și viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, susținerile sale neputând justifica comportamentul său în trafic în condițiile în care nu a făcut dovada că se afla, în momentul apariției culorii galbene la semafor, atât de aproape de locurile prevăzute de art. 52 alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006, încât nu ar mai fi putut opri vehiculul în condiții de siguranță.
Prin urmare, în opinia instanței, petenta nu a dovedit inexactitatea situației de fapt reținute în procesul verbal de contravenție și nici nu a oferit o explicație rațională pentru care agentul constatator ar fi întocmit procesul verbal de contravenție cu consemnarea unei situații care nu corespundea realității, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, prezumția de nevinovăție de care se prevalează petenta prin plângerea formulată fiind răsturnată, având în vedere că nu există dubii privind exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator.
Față de considerentele expuse și având, totodată, în vedere și împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție a fost legal și temeinic întocmit.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că, prin răspunsul la întâmpinare, petenta a invocat nerespectarea de către agentul constatator a dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O. G. nr. 2/2001. Astfel, în temeiul acestui din urmă articol sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenindu-i instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001. În cauză, petenta nu a arătat care ar fi motivele, care în opinia sa, ar determina înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, iar faptul că nu a mai fost sancționată anterior pentru astfel de contravenții nu este suficient pentru aplicarea sancțiunii avertismentului. Raportat la particularitățile cauzei de față, instanța constată, mai întâi, că amenda aplicată de către agentul constatator a fost stabilită prin orientarea către minimul sancțiunii prevăzute de lege, pentru fapta contravențională reținută în sarcina petentei fiind aplicată amenda de 390 lei ce reprezintă minimul prevăzut de legiuitor. Apoi, reține că fapta contravențională imputată contravenientei prezintă un grad ridicat de pericol social pentru siguranța circulației pe drumurile publice, apreciind că s-a realizat o justă individualizare a sancțiunii de către agentul constatator. Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată petentei pentru fapta contravențională reținută în sarcina sa nu depășește limita proporționalității între fapta comisă și consecințele comiterii ei, fiind în concordanță cu scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și gradul de pericol social relevat prin săvârșirea ilicitului contravențional, iar măsura înlocuirii amenzii contravenționale cu avertisment nu este suficientă pentru a asigura restabilirea ordinii de drept încălcate prin comiterea contravenției și nici pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare în împrejurări similare.
Prin urmare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentă.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta T. I. I., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., nr. 8, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 06.07.2015.
Președinte, Grefier,
B. I. A. N. Ș.
Red./Dact. B.I.A./N.S./03.08.2015/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7591/2015.... | Asigurare dovezi. Hotărâre din 06-07-2015, Judecătoria... → |
|---|
