Contestaţie la executare. Sentința nr. 8990/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8990/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 8990/2015

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

SECTIA CIVILA

Operator de Date cu Caracter Personal 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8990/2015

Ședința publică din data de 05.10.2015

Complet constituit din :

JUDECATOR: F. I.

GREFIER: T. R.

Pe rol se afla soluționarea acțiunii civile formulată de contestatorul C. M. in contradictoriu cu intimata C. B. SA SUCURSALA JUDETEANA CLUJ-N., litigiul având ca obiect contestație la executare

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Se face referatul cauzei, după care:

Instanța reține faptul că astăzi, 05.10.2015, pârâta C. B. SA a depus întâmpinare care nu va fi luată î nseamă de către instanță având în vedere că a fost depusă după reținerea cauzei în pronunțare.

Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de astăzi, 05.10.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 10.07.2015 sub nr._, contestatorul COBLIȘAN M. a chemat în judecată pe intimata C. B. S.A Sucursala Județeană Cluj-N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate perimarea executării silite pornită împotriva sa în dosarul de executare nr. 477/2012 al S.C.P.E.J. B. și Partenerii. Totodată, contestatorul a formulat contestație la titlu solicitând instanței constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a contractului de credit nr._ din 07.02.2007 și declarat scadență anticipată la plata la data de 23.08.201, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că primul act de executare din data de 26.09.2012 nu i-a fost comunicat pe adresa de corespondență, fiind încălcată procedura de comunicare a oricărui act de executare, iar ultimul act de executare din data de 26.06.2015 i-a fost comunicat pe adresa de corespondență. Contestatorul susține faptul că după data de 26.09.2012 creditorul nu a mai stăruit în executare și anu fost efectuate ale acte de executare până la data de 26.06.2015.

Totodată, contestatorul a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executare silită, arătând că termenul de 3 ani a început să curgă de la data declarării scadenței anticipate – 26.09.2012.

În continuare, contestatorul a invocat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 7 din contractului de credit de consum și anume dispozițiile privind comisionul de gestiune, comisionul de risc, comisionul de rambursare anticipată a creditului, comisionul de rescadențare/reeșalonare, comisionul de modificare clauze contractuale, comisionul de trecere la restanță 5% și comisionul de eliberare extras de cont

În drept a invocat dispozițiile art. 399 C.p.civ.

În dovedire a depus înscrisuri (f. 8-11).

Intimata nu a formulat întâmpinare, și nu s-a prezentat, prin reprezentant, la termenele de judecată stabilite de instanță.

A fost atașat dosarul de executare silită nr. 477/2012 al S.C.P.E.J. B. și Partenerii (56-103).

Instanța a dispus atașarea dosarului cu nr._/211/2012.

La termenul din data de 23.09.2015 instanța a admis excepția tardivității introducerii contestației la titlu, excepția invocată de instanță din oficiu.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat, instanța reține:

Prin încheierea pronunțată la data de 29.08.2012 de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul de executare nr. 477/2012 (f. 78), a fost încuviințată executarea silită a debitorului-contestator, la cererea creditoarei-intimate, în virtutea titlului executoriu reprezentat de contractul de credit cont. 2061._ nr._ din 07.02.2007.

Subsecvent, în temeiul art. 411 C.p.civ, a fost emisă somația la data 01.10.2014 (f. 87), comunicată debitorului conform dovezii aflată la dosarul de executare silită, la data de 02.10.2012 (f. 88). La data de 31.10.2012 debitorul a formula contestație la executare, înregistrată sub nr. dosar_/211/2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., cererea sa fiind anulată ca netimbrată prin sentința civilă definitivă nr._/2012

Examinând conținutul dosarului de executare silită, instanța reține faptul că la data de 07.05.2013 executorul judecătoresc a emis o comunicare de poprire, către debitor (f. 112) iar ulterior emiterii acestui act de executare silită, până la data de 16.06.2014 când creditoarea a depus o cerere prin care preciza că stătuie în executare silită (f. 116), în acest dosar nu a mai fost efectuat nici un act de executare.

În aceste condiții, devin incidente disp.art. 389 C.p.civ., în virtutea cărora executarea silită se perimă de drept dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire.

Astfel, din cuprinsul dosarului executional rezulta ca dupa actul de executare silita indeplinit la data de 07.05.2013, nu s-a mai efectuat in acest dosar executional nici un alt act de executare silita care sa intrerupa cursul termenului de perimare de 6 luni, împlinit așadar în cauză anterior cererii de stăruință înregistrata la data de 16.06.2014. Totodată, în speță nu a fost dovedită existența vreunei cauze de suspendare a termenului de perimare de natură să împiedice curgerea acestui termen.

Totodată, instanța reține inaplicabilitatea dispozițiilor art. 390 alin.1 din Codul de procedura civila întrucât executarea silitaă din litigiu a fost începută printr-o somație, act de executare imperativ pentru declanșarea executării silite în mod legal întrucât creditorul a solicitat executarea în toate formele de executare, iar nu exclusiv prin proprire. Prin urmare, nu suntem in cazul unei executari silite pentru care legea încuviințează executarea fără somație întrucât instanța apreciază că executarea silită are un caracter unitar și este irelevant faptul ca una dintre formele executării silite pretinse de creditor prin cererea sa de executare silita permite executarea fără somație câtă vreme celelalte forme de executare silită invocate nu beneficiază de aceeași procedura simplificată, fiind indispensabilă emiterea somației pentru ca executarea silită să poată începe în condițiile legii.

Pentru considerentele expuse, instanța va constata perimată de drept executarea silită ce formează obiectul dosarului nr. 477/2012 al S.C.P.E.J. B. și Partenerii.

În ceea ce privește excepție prescripției executării silite instanța o va respinge ca neîntemeiată având în vedere faptul că, potrivit actelor de la dosar, respectiv înscrisul depus la fila 115 de către creditor, instanța reține faptul că debitorul a efectuat, în cursul anului 2014 o . plăți în cuantumul datoriei sale, astfel încât în temeiul art. 405 ind. 2 alin .1 lit. a C.pr.civ. instanța reține faptul că termenul de prescripție al executării silite a fost întrerupt.

În temeiul art. 45 lit. f din OUG 80/2013 instanța va dispune restituirea taxei de timbru achitată în sumă de 50 de lei, la data rămânerii definitive a prezentei.

Având în vedere solușia de admite în parte a cererii, instanța dispune ca diferența de taxă de timbru, pentru care a contestatorul a beneficiat de ajutor public judiciar, să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de contestatorul COBLIȘAN M., având CNP_, domiciliat în Cluj-N., ., . procesual alessituat în Cluj-N., .. 26A, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata C. B. S.A SUCURSALA JUDEȚEANĂ CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., .. 23-25, și în consecință:

Respinge ca tardiv formulată contestația la titlu privind constatarea caracterului abuziv și al nulității absolute a contractului de credit cont. 2061._ nr._ din 07.02.2007.

Constată perimată de drept executarea silită ce formează obiectul dosarului nr. 477/2012 al S.C.P.E.J. B. și Partenerii.

Respinge cererea de constatare a prescripției executării silite ca neîntemeiată.

Dispune restituirea taxei de timbru achitată în sumă de 50 de lei, la data rămânerii definitive a prezentei.

Diferența de taxă de timbru pentru care a contestatorul a beneficiat de ajutor public judiciar rămâne în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. IULIATOTH R.

Red./Th.dact F.I / 4 ex 06.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8990/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA