Contestaţie la executare. Sentința nr. 734/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 734/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 18703/211/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 734/2015

Ședința publică din 26 ianuarie 2015

Instanța constituita din:

P.: F. I.

GREFIER: T. R.

Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulată de contestatorul U. H. A. în contradictoriu cu intimatul D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ N., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea din ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.01.2015.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.08.2014, sub nr._, contestatorul U. H. A. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. a formulat contestație la executare solicitând anularea parțială somației nr. 12/_ /_ și a titlului executoriu nr._, comunicate la data de 14.08.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că la data de 14.08.2014 a fost înștiințat, prin somația nr. 12/_ /_, cu privire la faptul că figurează în evidența fiscală cu suma de 2000 lei cheltuieli judiciare și suma de 12.480 lei venituri din confiscări.

În continuare, contestatorul susține că titlul în baza căruia a fost pornită executarea silită este reprezentat de sentința penală nr. 108/27.03.2013 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosar nr._, rămasă definitivă prin hotărârea ICCJ din data de 04.06.2014 în dosar nr._ .

Potrivit petentului, în ceea ce privește suma de 2000 de lei pretinsă cu titlu de cheltuieli de judecată, aceasta a fost achitată astfel: 800 de lei prin chitanța . nr._/12.03.2013, suma de 125 lei conform chitanței . nr._/17.10.2013 și suma de 200 de lei conform chitanței . nr._/18.03.2014.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 172-173 C.pr.fiscală, art. 451 și urm. precum și art. 711 și urm. C.pr.civ.

În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar, în copie, înscrisuri respectiv somații, titluri executorii, copia cărții de identitate și chitanțe (f. 4-15),

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în valoare de 145 lei.

La termenul din data de 17.12.2014 contestatorul a depus la dosar adresa nr._/22.09.2014 emisă de intimată prin care se comunica faptul că sumele achitate în anul 2013 și 2014 se referă la cheltuieli judiciare aferente sentințelor din anii 2012 și 2013.

Instanța a efectuat verificări pe Portalul Tribunalului Cluj și al Curții de Apel Cluj și a depus la dosar extrase privind cauze penale privitoare la contestator (f. 27-34).

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare la data de 08.01.2015 prin care a invocat lipsa calității procesual pasive a pârâtei chemate în judecată – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. arărând că actele atacate au fost emise de către Administrația Județeană a Fianțelor Public Cluj.

La termenul din data de 14.01.2015, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj-N..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în data de 06.08.2014 Agenția Națională de Adminsitrare fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Public Cluj-N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a emis titlul executoriu nr._, pe numele contestatorului U. H.-A., privind suma de 14.840 lei compusă din 2000 lei cheltuieli judiciare și 12.840 lei venituri din confiscări (f. 5). Totodată, la aceeași dată a fost emisă somația cu același număr în dosarul execuțional nr._/12/_ /_ (f. 4).

Conform acestor acte de executare titlul de creanță prin care s-a stabilit obligația de plată a acestor sume este reprezentat de sentința penală nr. 108/2013 din data de 27.03.2013.

Prin sentința penală nr. 108 din 27.03.2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ (f. 3-5 dosar_ /a1), contestatorul a fost obligat la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Această sentință a rămas definitivă prin soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 04.06.2014, conform celor arătate de contestator și după cum rezultă din verificarea portalului instanței supreme.

În drept, instanța reține că, în conformitate cu art. 172 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, contestația putând fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În cauza de față, instanța reține faptul că cheltuielile judiciare în sumă de 2000 de lei care constituie obiectul executării silite îndreptate împotriva contestatorului, au fost stabilite prin sentința penală nr. 108 din 27.03.2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ definitivă prin hotărârea nr. 1916 din 04.06.2014 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație.

Pe de altă parte, instanța observă că sumele achitate de contestator, și care însumează doar 1125 de lei iar nu 2000 de lei cât este debitul executat în prezenta cauză, au fost achitate în baza unor alte titluri de creanță iar nu a sentinței penale nr. 108 din 27.03.2013, după cum arată de altfel și intimata în adresa depusă la fila 35 din dosar.

Astfel, suma de 800 de lei, achitată de contestator (f. 7) menționată în titlul executoriu nr._ din 05.03.2013 (f. 8)– emis de altfel chiar anterior sentinței penale nr. 108 din 27.03.2014, privește cheltuieli de judecată stabilite prin titluri de creanțe – încheieri – emise în data de 20.12.2012, 03.01.2013 respectiv 11.01.2013.

Totodată, suma de 125 de, achitată de contestator (f. 10) și menționată în titlul executoriu nr._ din data de 03.10.2013 (f. 12) privește cheltuieli stabilite prin încheierea din data de 12.08.2013 iar suma de 200 de lei, achitată conform dovezii depuse la fila 14, a fost stabilită în baza sentinței penale nr. 117/2013 din data de 11.12.2013 (f. 15).

Astfel, instanța reține faptul că suma de 1125 de lei achitată de către contestator privește cheltuieli de judecată anterioare, stabilite prin alte încheieri sau sentințe judecătorești iar nu suma de 2000 de lei fixată prin sentința penală nr. 108 din 27.03.2013 pronunțată de Tribunalul Cluj și executată silit în dosarul execuțional nr._/12/_ /_. De altfel, instanța reține că sentința penală executată silit în prezenta cauză, a rămas definitivă doar la data soluționării recursului de către Înalta Curtea de Casație și Justiție și anume la data de 04.06.2014, din acest motiv executarea silită fiind demarată la data de 06.08.2014.

Pentru aceste considerente, instanța constată că executarea silită s-a efectuat în conformitate cu prevederile legale motiv pentru care va respinge cererea contestatorului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de către contestatorul U. H. A., având CNP_, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat Bara S. situat în Cluj-N., .. 10, ., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. - Administrația Finanțelor Publice Cluj-N. cu sediul în Cluj-N., piața A. I. nr. 19, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Tribunalul Cluj.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.01.2015.

P. GREFIER

F. I. T. R.

Red./Tehnored. F.I./

4 ex./ 27.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 734/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA