Încetare executare silită. Sentința nr. 2309/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2309/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 2309/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2309/2015

Ședința publică din data de 03.03.2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: D. O.-M.

GREFIER: Z. R.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea G. M. și pe intimata . JIULUI SA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publica, se prezinta reprezentanta contestatoarei- avocat N. V., lipsa reprezentanta intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:

Instanta arata ca a fost atasata la dosarul cauzei copia dosarului executional si, fata de prev. imperative ale art. 716 alin. 2 NCPC, pune in vedere contestatoarei sa achite B. R. C.-C. suma de 50 lei, reprezentand contravaloarea xerocopierii dosarului executional.

Procedand la verificarea competentei sale, conform art. 131 din Codul de Procedură Civilă, fata de actele dosarului executional, instanta constata ca este competenta general si material sa solutioneze cauza, conform prevederilor articolului 94 pct. 4 raportat la prev. art. 650 din Codul de Procedura Civila. Teritorial, însă, in conformitate cu normele imperative ale art. 713 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, instanța apreciază că nu ar fi competentă pentru soluționarea actiunii dedusa judecății, întrucât, din actele existente la dosar, rezultă că instanta ce a incuviintat executarea silita contestata in speta este Judecatoria Petrosani. De altfel, intimata a și invocat în cuprinsul întâmpinării excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Cluj-N..

In temeiul art. 237 alin. 2 pct. 1 din Codul de Procedura Civila, instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale invocată de către intimata prin întâmpinare.

Reprezentanta contestatoarei solicita instantei sa sa consemneze faptul ca nu a luat cunostinta de actele dosarului executional, insa poate pune concluzii cu privire la exceptia de necompetenta teritoriala. F. de prev. art. 713 coroborat cu art. 650 din Codul de Procedura Civila, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, considera ca Judecatoria Cluj-N. este competenta sa solutioneze actiunea, pentru ca domiciliul contestatoarei este in . pe care contestatoarea l-a avut si la data incuviintarii executarii silite. Solicita respingerea exceptiei de necompetenta teritoriala.

Instanta rămâne în pronunțare asupra exceptiei de necompetenta, intrucat acest incident procedural se impune a fi solutionat cu prioritate conform art. 248 raportat la art. 246 alin. 1 din Codul de Procedura Civila.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 20.11.2014, sub nr._, contestatoarea G. M., prin avocat cu imputernicire la dosar, a formulat, în contradictoriu cu intimata . JIULUI SA, contestație la executare împotriva actelor de executare indeplinite de catre B. R. C. C., in baza Incheierii de executare silita nr. 7656/29.09.2014, pronuntata de Judecatoria Petrosani, in dosarul nr._ . A solicitat contestatoarea instantei de judecata:

- sa anuleze/inceteze executarea silita efectuata cu rea-credinta si cu nerespectarea dispozitiilor legale in materie de executare silita de catre executorul judecatoresc;

- sa anuleze procesul-verbal de cheltuieli incheiat de executorul judecatoresc;

- sa anuleze toate actele/incheierile de executare silita efectuate de executorul judecatoresc, inclusiv a popririi conturilor contestatoarei de la Banca Transilvania SA;

- sa anuleze Incheierea de executare silita nr. 7656/29.09.2014, pronuntata de Judecatoria Petrosani, in dosarul nr._

- sa suspende executarea silita.

In eventualitatea in care executarea silita prin poprire se va finaliza anterior solutionarii contestatiei, s-a solicitat si repunerea partilor in situatia anterioara.

În esență, în motivarea cererii, contestatoarea a arătat că intreaga executare silita este nelegala, deoarece pana in prezent nu a primit nicio instiintare de la B. R. C. C. referitoare la datoria de 10.875,8 lei si nici nu are cunostinta de aceasta datorie catre creditoarea . JIULUI SA.

In drept, au fost invocate prev. art. 711 si urm. NCPC.

In probatiune, s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si comunicarea unei copii a dosarului executional.

Cererea nu a fost timbrată.

Prin serviciul registratura al instantei, la data de 09.12.2014, intimata, prin avocat cu imputernicire la dosar, a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, solicitand scutirea, reducerea sau esalonarea taxei judiciare de timbru in suma de 649 lei.

Prin serviciul registratura al instantei, la data de 23.12.2014, intimata a formulat intampinare, solicitand instantei respingerea contestatiei la executare, ca nefondata.

In esenta, intimata a invederat instantei de judecata ca, in mod corect, executorul judecatoresc a procedat la executarea silita a titlului executoriu reprezentat de Sentinta Civila Nr. 4376/2013, pronuntata de Judecatoria Petrosani, in dosarul civil nr._ *. A sustinut intimata ca, la data de 10.11.2014, contestatoarea a contactat telefonic societatea si a fost instiintata, in mod corespunzator, cu privire la procedura de executare silita.

Pe cale de exceptie, intimata a invocat necompetenta teritoriala a instantei investita cu solutionarea contestatiei la executare, instanta competenta fiind Judecatoria Petrosani.

In drept, au fost invocate prev. art. 628 si urm. NCPC.

In probatiune, s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, fiind anexate intampinarii o . documente.

Contestatoarea nu a formulat raspuns la intampinare.

In vederea solutionarii exceptiei de necompetenta, prin incheierea de sedinta din data de 20.01.2015, parte integranta din prezenta hotarare, fata de disp. imperative ale art. 716 alin. 2 NCPC, instanta a dispus atasarea la dosarul cauzei a unei copii de pe dosarul executional, actele solicitate fiind comunicate de catre B. Raducan C. C., la data de 02.03.2015.

Verificându-și competența, la termenul de judecată de astăzi, 03.03.2015, instanța a constatat că nu ar fi competentă teritorial să soluționeze cauza, deoarece nu este instanta de executare, sens în care a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale, astfel cum a fost invocată prin întâmpinare și a rămas în pronunțare cu privire la acest incident procedural.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, excepția necompetenței teritoriale, reține următoarele:

În fapt, prin cererea de executare silita inregistrata pe rolul Biroului Executorului Judecatoresc R. C. la data de 18.09.2014, sub nr. 1586/2014, creditoarea . JIULUI SA a solicitat recuperarea creantei in suma de 6.578,67 lei, actualizata cu rata inflatiei si a cheltuielilor de executare, in temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinta Civila Nr. 4376/2013, pronuntata de Judecatoria Petrosani, in dosarul civil nr._ *, de la debitorii G. L. si G. M..

Cererea creditoarei de executare silita a fost admisa de executorul judecatoresc, prin Incheierea din data de 18.09.2014 si trimisa, spre incuviintare, Judecatoriei Petrosani.

Prin Incheierea de incuviintare a executarii silite Nr. 7656/CC/2014, pronuntata la data de 29.09.2014, de catre Judecatoria Petrosani, in dosarul civil nr._, a fost admisa cererea de executare silita a creditoarei, pentru recuperarea creantei in suma de 6.578,67 lei, in temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinta Civila Nr. 4376/2013, pronuntata de Judecatoria Petrosani, in dosarul civil nr._ *.

Actele de executare efectuate in dosarul executional nr. 1586/2014, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecatoresc R. C. sunt contestate in prezenta cauza, debitoarea G. M. alegand ca intreaga executare silita este nelegala, deoarece pana in prezent nu a primit nicio instiintare de la B. R. C. C. referitoare la datoria de 10.875,8 lei si nici nu are cunostinta de aceasta datorie catre creditoarea . JIULUI SA.

Prin intampinarea formulata in cauza, intimata creditoare a invocat necompetenta teritoriala a Judecatoriei Cluj-N., ce a fost investita cu solutionarea contestatiei la executare, aratand ca instanta competenta este Judecatoria Petrosani.

În drept, instanta va decide cu privire la exceptia de necompetenta pe baza disp. art. 129 din Codul de Procedura Civilă, ce arata ca:

„(1) Necompetența este de ordine publică sau privată.

(2) Necompetența este de ordine publică:

1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești;

2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;

3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

(3) În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată”.

F. de prev. art. 130 alin. 2 din Codul de Procedura Civila, necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Procedand in conformitate cu disp. art. 131 alin. 1 din Codul de Procedura Civilă, ce instituie obligatia judecătorului de a verifica, din oficiu, și de a stabili dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, la termenul de judecata de astazi, 03.03.2015, dupa atasarea la dosar a copiei dosarului executional, potrivit art. 716 alin. 2 din Codul de Procedura Civila, instanța a constatat că nu ar fi competenta teritorial pentru soluționarea cererii dedusa judecății, întrucât, din actele existente la dosar, rezultă că instanta ce a incuviintat executarea silita contestata in speta este Judecătoria PETROSANI. De altfel, această împrejurare a fost constatată și de către intimata care, în cuprinsul întâmpinării, a invocat excepția necompetentei teritoriale.

Din coroborarea prevederilor art. 129 alin. 2 pct. 3 din codul de procedură civilă cu cele ale art. 713 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, ce arata ca orice contestatie la executare se introduce la instanta de executare, raportandu-se la disp. art. 650 alin. 2 din Codul de Procedura Civila, instanța reține că legiuitorul a instituit competența teritorială pentru judecarea acestui tip de actiune de către instanța ce a incuviintat cererea de executare silita, ca fiind una de ordine publica. În mod imperativ, legiuitorul a dispus ca orice contestatie la executare să fie soluționată de către instanța de executare, anume: judecatoria care a incuviintat executarea silita contestata, astfel ca debitorul contestator nu poate, prin alegerea sa, să investească o instanță necompetentă.

Aplicând aceste prevederi legale la speța dedusă judecății, instanța apreciază că se impune admiterea excepției necompetentei teritoriale, invocată de către intimata prin întâmpinare, raportat la faptul că procedura de executare silita efectuata in dosarul executional nr. 1586/2014, de catre Biroul Executorului Judecatoresc R. C., ce face obiectul prezentei contestatiei la executare, a fost incuviintata de Judecatoria Petrosani, prin Incheierea Civila Nr. 7656/CC/2014, pronuntata la data de 29.09.2014, in dosarul civil nr._ astfel că se va dispune declinarea competentei de soluționare a cererii de față în favoarea acestei instante.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 132 alin. 1 coroborat cu art. 130 alin. 2 din Codul de procedura civilă si raportat la art. 713 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, se va admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de către intimata prin întâmpinare și se va declina competența de soluționare a contestatiei la executare, în favoarea JUDECĂTORIEI PETROSANI.

Avand in vedere ca instanta nu este competenta sa solutioneze actiunea contestatoarei, nu se poate pronunta cu privire la cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulata de catre debitoare, solicitare ce urmeaza a fi analizata de catre instanta competenta in judecarea contestatiei la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de către intimata prin întâmpinare și, în consecință:

Declină competența de soluționare a contestatiei la executare formulata de catre contestatoarea G. M., CNP_, cu domiciliul in ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimata . JIULUI SA, CUI_, J_, cu sediul social in municipiul Petrosani, .. 23, jud. Hunedoara, în favoarea JUDECĂTORIEI PETROSANI.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.

Președinte, Grefier,

D. O.-M. Z. R.

Red. D./Dact. D.

4 ex./03.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încetare executare silită. Sentința nr. 2309/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA