Plângere contravenţională. Sentința nr. 1980/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1980/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 20196/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1980/2015

Ședința publica din data de 23 februarie 2015

Instanța compusa din:

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: C. S.

Pe rol se afla soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. C. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publica, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, fata de faptul ca petentul nu a facut dovada achitarii costului expertizei solicitate, constata petentul decăzut din aceasta proba si, in consecinta, respinge cererea formulata de petent pentru repunerea sa in termenul de a formula plangere impotriva procesului verbal contestat.

In temeiul disp. art. 258 alin. 1/Cod procedură civilă, instanta încuviințează pentru părți probele cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255/Cod procedură civilă.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin. 1/Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare cu privire la exceptia tardivitatii introducerii plangerii.

I N S T A N T A

Constata ca:

Prin plangerea inregistrata pe rolul instantei sub nr. de mai sus, petentul M. C. D., in contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, a solicitat repunerea sa in termenul de contestatie a procesului verbal . nr._/9.10.2010 incheiat de intimat si respectiv anularea acestui proces verbal, ca fiind incheiat in mod nelegal si netemeinic.

In fapt, petentul a aratat in esenta ca la data de 9.10.2010 a fost oprit in trafic pentru un control de rutina, insa cu acea ocazie nu s-a incheiat niciun proces verbal, motiv pentru care a fost foarte neplacut surprins in luna septembrie a anului 2014, cand, printr-o intamplare, a aflat de existenta procesului verbal contestat.

A mai aratat petentul ca lecturand procesul verbal a constatat ca datele mentionate in cuprinsul acestuia ii apartin, insa semnatura de la rubrica “contravenient” nu este nici pe departe semnatura sa.

Mai mult, nici macar comunicarea procesului verbal atacat nu s-a intamplat la adresa din buletin pentru a lua la cunostinta si a-l contesta, fiindu-i incalcat astfel dreptul la aparare, motiv pentru care a formulat cererea de repunere in termenul de a formula plangere contraventionala.

In drept, au fost invocate dispozitiile OG nr. 51/2004, L. nr. 415/2004.

Prin intampinarea formulata in cauza, intimatul a invocat in principal exceptia tardivitatii plangerii, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acesteia ca fiind nefondata (f. 15).

In motivarea exceptiei invocate, intimatul a aratat ca potrivit dispozitiilor art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, plangerea impotriva procesului verbal de contraventie poate fi introdusa in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia, termen care in speta nu a fost respectat, deoarece procesul verbal contestat a fost comunicat petentului, asa cum rezulta din procesul verbal, la data de 9.10.2010, odata cu intocmirea acestuia, fapt certificat de semnatura petentului pe procesul verbal, iar plangerea formulata a fost inregistrata la data de 19.09.2014.

Referitor la fondul cauzei, intimatul a aratat ca procesul verbal contestat a fost incheiat cu respectarea intocmai a dispozitiilor art. 16, art. 17 si art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sise bucura de o prezumtie de legalitate, facand dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, deoarece fapta retinuta in sarcina petentului a fost constatata de agentul constatator prin propriile simturi.

Procesul verbal de contraventie se bucura de o prezumtie de legalitate, in sensul ca acesta face intotdeauna dovada pana la proba contrara (in acest sens pronuntandu-se si Curtea Constitutionala prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007 s.a), forta probanta a procesului verbal fiind lasata la latitudinea fiecarui system de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba (cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudentei CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de catre Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care Statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, paragraf 28, hotararea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, hotararea din 22 iulie 2002).

Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloace de probe si sa invoce orice argument pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit deautoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional.

Intrucat fapta comisa de petent a fost constatata prin propriile simturi de catre agentul constatator, actul de constatare si sanctionare a contraventiei se bucura de prezumtia de legalitate si temeinicie si face intotdeauna dovada pana la proba contrarie, astfel incat sarcina probei revine petitionarului si nu intimatului, conform disp. art. 249 din L. nr. 134/C.pr.civ.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 205-206, art. 249, art. 223 alin. 3 si art. 315 alin. 1/NCPC, OG nr. 2/2001 si OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006.

La termenul de judecata din data de 12.01.2015 instanta a pus in discutie exceptia tardivitatii introducerii plangerii, invocata de intimat prin intampinare, iar la termenul de judecata din data de 23.02.2015 a respins cererea petentului de repunere in termenul de a formula plangere contraventionala, retinand cauza in pronuntare cu privire la exceptia tardivitatii introducerii plangerii.

Deliberand asupra acesteia, instanta retine urmatoarele:

Potrivit disp. art. 248 alin. 1/NCPC, instanta este tinuta a se pronunta cu precadere asupra exceptiilor de procedura si de fond care fac de prisos cercetarea in fond a pricinii, iar potrivit disp. art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, plangerea contraventionala poate fi formulata in termen de 15 zile de la data comunicarii procesului verbal ce se contesta.

In speta, din procesul verbal contestat rezulta ca acesta a fost comunicat petentului la data incheierii sale, respectiv la data de 9.10.2010 (f. 4), astfel ca termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 s-a implinit la data de 25.10.2010, in vreme ce prezenta plangere a fost inregistrata la data de 18.09.2014.

Este adevarat ca la termenul de judecata din data de 12.01.2015 petentul a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii, aratand ca procesul verbal contestat nu i-a fost niciodata comunicat si ca semnatura de pe procesul verbal contestat nu-i apartine, iar pentru dovedirea acestei exceptii, a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate, insa nu a facut dovada achitarii costului expertizei pana la termenul din data de 23.02.2015, acordat in acest scop, astfel ca sustinerea conform careia petentul nu a semnat procesul verbal contestat nu a fost dovedita.

Asa fiind, instanta apreciaza ca exceptia tardivitatii este intemeiata si in consecinta va dispune admiterea acesteia, respingand plangerea formulata de petent ca fiind tardiv introdusa.

In temeiul disp. art. 453 alin. 1/NCPC, instanta va lua act de faptul ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia tardivitatii.

Respinge plangerea formulata de petentul M. C. D., cu domiciliul în Cluj-N., ., . si resedinta in Cluj-N., .. 9A, jud. Cluj, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/9.10.2010 incheiat de intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca urmare a admiterii exceptiei.

Ia act de faptul ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel la Tribunalul Cluj in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.02.2015.

JUDECATORGREFIER

M. LAZARCARMEN S.

Red. L.M./Tehnored. L.M./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1980/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA