Plângere contravenţională. Sentința nr. 2486/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2486/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 2486/2015

Dosar nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Secția Civilă

Sentința civilă nr. 2486/2015

Ședința publică din 06 martie 2015

Instanța constituită din:

Judecător: I. Păsculeț

Grefier: A. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind petentul L. A., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, după care:

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) C.proc.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 32 din OG nr. 2/2001.

Raportat la prevederile art. 238 alin. (1) C. proc. civ. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.

Instanța, în baza art. 258 C. proc. civ. coroborat cu art. 255 C. proc. civ. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. (1) C. proc. civ. reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 septembrie 2014, sub nr. de mai sus, petentul L. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 31.08.2014, încheiat de intimat, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii s-a arătat că petentul nu se afla pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h și că intimatul trebuie să depună la dosarul cauzei înregistrările cinemometrului și atestatul de operator radar al agentului constatator.

Pentru dovedirea plângerii contravenționale s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La plângerea contravențională au fost atașate următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 3).

Plângerea contravențională a fost legal timbrată.

La data de 3 decembrie 2014 la dosarul cauzei a fost depusă adresă din partea CNADNR (f. 16-17).

La data de 10 decembrie 2014 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal atacat ca legal și temeinic.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că procesul-verbal este legal, conținând toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, și temeinic, sancțiunea contravențională fiind individualizată potrivit cu criteriile legale. A mai arătat intimatul că procesul-verbal se bucură de o prezumție de legalitate, iar petentul nu a răsturnat-o. De asemenea, s-a arătat că agenții de poliție nu își desfășoară activitatea în baza unui ordin de serviciu și că funcția de autotestare este activată automat la punerea în funcțiune a cinemometrului.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-206, art. 249, art. 223 alin. (3), art. 315 alin. (1) C. proc. civ., OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

Pentru dovedirea întâmpinării s-au solicitat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea radar.

La întâmpinare au fost atașate: istoric contravențional (f. 21), filă registru (f. 22), CD (f. 23).

La termenul din 6 martie 2015 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._ din 31.08.2014 (f. 11) petentul L. A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 3 din OUG nr. 195/2002. În sarcina petentului s-a reținut faptul că, în data de 31.08.2014, ora 16:38, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ prin G., DN1E60, km 495, cu o viteză de 91 km/h pe un sector de drum pe care viteza maximă admisă este de 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar montat pe autovehiculul cu nr. MAI34315.

Starea de fapt reținută în procesul-verbal este confirmată de înregistrarea radar depusă la dosarul cauzei (f. 23), fapta fiind constatată cu un aparat omologat și verificat metrologic, instalat pe autovehiculul cu nr. de înmatriculare MAI_, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică aflat pe același CD cu înregistrarea radar. În aceeași înregistrare se observă că la momentul constatării faptei petentul se afla într-o zonă cu case.

Din adresa emisă de CNADNR (f. 17) rezultă că DN1E60 km 495 se află în localitatea G., limita de viteză în zonă fiind de 50 km/h.

În drept, potrivit art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 3 din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În speță, instanța reține că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, iar aceasta a fost constatată prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

De asemenea, instanța reține că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității exprese, mențiuni a căror existență o poate verifica din oficiu.

În ceea ce privește faptul că petentul nu s-ar fi aflat pe un sector de drum cu limitare de viteză de 50 km/h, instanța reține că acest lucru a fost infirmat atât de înregistrarea video depusă la dosar, din care rezultă că petentul circula în localitate, cât și de adresa emisă de CNADNR, din care reiese că locul săvârșirii contravenției se află în G., limita de viteză fiind de 50 km/h.

Raportat la necesitatea existenței atestatului de operator radar, instanța reține că - astfel cum în mod corect a arătat intimatul - prevederea care impunea acest lucru a fost abrogată.

Referitor la cererea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertismentul, instanța reține că, conform art. 21 alin. (3) sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Petentul nu a înțeles să arate și să probeze elementele care fac ca fapta sa să prezinte un grad de pericol social redus sau ca circumstanțele sale personale să fie unele deosebite, astfel că instanța va reține că sancțiunea care i-a fost aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

Pentru aceste motive, instanța urmează să respingă plângerea contravențională ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. A., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, și domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 31.08.2014, încheiat de intimat.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 6 martie 2015.

Președinte Grefier

I. PĂSCULEȚ A. B.

Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./7 aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2486/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA