Plângere contravenţională. Sentința nr. 7125/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7125/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 21279/211/2014
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CICVILA NR. 7125/2015
Ședința publica din data de 08.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. R.
GREFIER: B. G.
Pe rol se afla judecarea cauzei Civil privind pe petentul V. T. D. și pe intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravetională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constata lipsa partilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:
Instanta invedereaza ca mersul dezbaterilor a fost consemnat in incheierea de amanare a pronunțării din data de 01.07.2015, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand, apreciind ca are nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi.
INSTANTA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.10.2014 sub nr. _ , petentul V. T. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, anularea procesului-verbal de contravenție .>CP nr._.
În motivarea plângerii sale petentul a adus critici de netemeinicie procesului verbal atacat. (f. 1)
În drept, OUG 195/2002, OG 2/2001.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 27.11.2014, prin Serviciul „Registratură” al instanței, s-a depus la dosarul cauzei de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj întâmpinare, prin care acesta a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat. (f.18-19)
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001
În cauză a fost încuviințată, considerându-se pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți precum și proba testimonială
Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal .>CP nr._, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 540 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, constatându-se că la data de 01.10.2014 a oprit voluntar autoturismul marca AUDi cu numărul de înmatriculare_ pe . pe banda I de circulație în zona de acț8iune a indicatorului rutier "Oprirea interzisă", la dispoziția polițistului rutier nu a respectat dispoziția motivând că așteaptă 2 minute . La solicitarea polițistului rutier de a rămâne la autovehicul acesta nu a respectat dispoziția dată .
Faptele au fost încadrate juridic în dispozițiile art. 108 al. 1 lit a) pct. 8 și 100 al. 3 lit. f) din OUG nr. 195/2002 potrivit cărora Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu; Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: oprirea neregulamentară;
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolului 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, neputând a fi identificată nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor articolului 16 din OG nr.2/2001 care să fii cauzat contravenientului o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție instanța reține că, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate care, fiind o prezumție relativă, este susceptibilă de a fi înlăturată prin dovada contrară, aspectul esențial din punctul de vedere al instanței europene fiind acela ca instanțele naționale să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale.
În cauza de față instanța reține, pe baza probelor de la dosar, caracterul temeinic al procesului-verbal de contravenție atacat, constatând totodată că deși i s-a asigurat cadrul legal adecvat, petentul nu făcut dovada unei stări de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia. Alegațiile petentului în sensul că nu a comis fapta contravențională reținută în cuprinsul actului constatator nu sunt susținute de nicio probă administrată .
Astfel, declarația martorului audiat de către instanță confirmă cele reținute de către agentul constatator în procesul verbal.
Petentul a fost sancționat, prin procesul verbal atacat, pentru săvârșirea a două fapte, oprirea neregulamentară și nerespectarea indicațiilor polițistului rutier.
Cu privire la prima faptă, chiar petentul în plângere recunoaște, prin descrierea situației de fapt, săvârșirea acesteia, chiar dacă încearcă prin adăugarea unor circumstanțe să o minimalizeze. Așadar nu are niciun fel de relevanță juridică faptul că a oprit "doar pentru 2 minute ca să ia pe cineva", nici că cele două minute reprezintă "doar un fel de a spune " atât timp cât în zonă oprirea era interzisă iar aceasta nu este condiționată de o perioadă de timp, precum în cazul staționării . Lipsit de relevanță este și faptul că în zonă mai era oprit un autoturism deoarece petentul a fost sancționat pentru fapta sa necondiționat de existența unor circumstanțe extrinseci acțiunii sale .
Faptul că petentul a oprit este confirmat și prin declarația martorului P. S. (f.36) care a relatat că l-a urmărit pe petent până a oprit și că acesta a staționat doar un minut cât să coboare el la mașină.
Cu privire la cea de a doua faptă, agentul constatator a reținut în raportul său că i-a pus în vedere petentului să rămână la mașină cât îi este încheiat procesul verbal dar acesta a avut o atitudine sfidătoare și a vorbit la telefon în timp ce se afla pe trotuar, deși i-a fost adus la cunoștință faptul că îi va fi reținut permisul de conducere pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier.
Cele reținute de agentul constatator se coroborează cu declarațiile martorului audiat care a arătat că în timpul cât a fost completat procesul verbal petentul s-a dat jos din mașină și a stat împreună cu martorul pe trotuar. (f.36)
Pentru aceste motive instanța apreciază că și această faptă a fost corect reținută iar susținerile petentului nu sunt confirmate prin mijloacele de probă administrate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că sancțiunile aplicate contravenientului sunt necesare pentru a i se atrage atenția asupra obligațiilor ce-i revin în materia regimului circulației pe drumurile publice. Pentru a reține acesta instanța are în vedere pe de-o parte scopul OUG 195/2002 de asigurare a desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, iar pe de altă parte se au în vedere și prevederile art. 5 alin. 5 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, niciunul dintre criteriile prevăzute de acest din urmă articol nefiind de natură a fundamenta înlocuirea sancțiunii amenzii și aplicarea sancțiunii avertismentului. De asemenea, în mod legal agentul constatator a luat măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere și de aplicare a punctelor amendă.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul V. T. D., actul de constatare și sancționare a contravenției atacat fiind legal și temeinic.
În temeiul art. 453 C.proc.civ. și având în vedere principiul disponibilității în procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul V. T. D., cu domiciliul în CLUJ-N., .. 3, . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, cu sediul în CLUJ-N., ., jud. Cluj ca fiind neîntemeiată
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției .>CP nr._/01.10.2014, ca fiind legal și temeinic.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.07.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER
F. R. B. G.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6818/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7637/2015.... → |
|---|








