Plângere contravenţională. Sentința nr. 7637/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7637/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-07-2015 în dosarul nr. 5914/211/2015

ROMANIA

JUDECATORIA C. N.

SECTIA CIVILA

Operator de Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7637/2015

Ședința Publică din 27 iulie 2015

Complet constituit din :

JUDECATOR: F. I.

GREFIER: T. R.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de petenta R. R. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEȚEAN C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Se face referatul cauzei, după care:

Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 15 iulie 2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 27.07.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. N. la data de 27.03.2015, sub nr. _ , petenta R. R., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. C., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 13.03.2015, în subsidiar solicitând înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a susținut că a achiziționat autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ la care a „aplicat folii omologate pe toate geamurile, certificat de omologare RAR cu nr. 177/2009”, pe care îl depune în copie.

În continuare, petenta arată că au fost încălcate dispozițiile art. 16 din O.G. 2/2001 nefiind menționată în procesul verbal ocupația și locul de muncă al contravenientei.

În dovedirea cererii subsidiare a arătat că este un cetățean responsabil cu o conduită corectă, astfel că poate fi aplicată o sancțiune mai ușoară

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

La cerere au fost atașate, în copie, procesul verbal contestat, declarație de conformitate emisă de . la data de 28.11.2014, copie carte de identitate și certificat de înmatriculare (filele 4-7).

Cererea a fost legal timbrată cu 20 de lei taxă de timbru.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată arătând că procesul verbal este încheiat în mod legal, se bucură de prezumția de temeinicie iar sancțiunile au fost aplicate în limitele prevăzute de actul normativ.

Totodată, intimata a depus cazierul auto al petentei (f. 12), raportul agentului constatator (f. 14) și copia procesului verbal (f. 15).

Petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare dar la data de 15 iulie 2015 a depus o cerere de modificare a acțiunii prin care a solicitat constatarea nulității absolute a procesului verbal pe motiv că contravenția a fost constatată iar sancțiunea a fost aplicată de un organ necompetent material, anularea procesului verbal și exonerarea petentei de la plata amenzii precum și anularea punctelorde penalizare, respectiv înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

În motivare, petenta a arătat faptul că agentul constatator Zagraian B. nu s-a legitimat cu ocazia întocmirii procesului verbal astfel încât, până la proba contrară, apreciază că acesta nu are calitatea de polițist rutier.

Pe fondul cauzei, petenta a susținut că potrivit declarației de conformitate eliberată la data de 28.11.2014 de către societatea SALSTAR S.R.L. montajul și gradul de transparență al foliilor de siguranță Llumar pentru autoturismul_ cu număr de identificare WAUZZZ8T2BA094926 respectă prevederile cuprinse în RNTR 1 și RNTR 2, societatea emitentă deținând autorizația nr. 177/2009 eliberată de către R.A.R.

Totodată, petenta a solicitat efectuarea unei adrese către R.A.R. C. prin care să se solicite acesteia să comunice dacă . deține autorizație și dacă foliile auto montate respectă prevederile legale în domeniu. Totodată, a solicitat efectuarea unei adrese căte I. – SPR prin care să se solicite acestei instituții să comunice dacă dl agent Zagraian B. are calitate de polițist rutier, proba video sau foto referitoare la comiterea contravențiilor consemnate, ordinul de serviciu și orice alte mijloce de probă de care înțeleg să se folosească în dovedirea celor consemnate în procesul verbal.

La termenul de judecată din data de 15 iulie 2015 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 13.03.2015 petenta R. R. a fost sancționată cu amendă în sumă de 877,5 lei și a fost aplicată măsura tehnico-administrativă a reținerii cerificatului de înmatriculare al autoturismului pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 148 pct. 11 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 și sancționate de art. 102 alin. 1 pct. 35 din OUG 195/2002. Totodată, petentei i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute și sancționate de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. 195/2002.

Potrivit celor consemnate în procesul verbal contestat, la data de 13.03.2015 ora 23.20 petenta a condus autoturismul cu nr._ având aplicate folii neomologate pe geam lateral dreapta și stânga, față spate care estompează vizibilitatea în acest autoturism. Totodată s-a reținut faptul că petenta nu are certificatul de înmatriculare asupra sa.

În drept, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal .. nr._ încheiat la data de 13.03.2015, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal întocmit conține de asemenea, semnătura petentei și mențiunea că aceasta nu are de formulat obiecțiuni.

În ceea ce privește susținerea petentei privind încălcarea prevederilor art. 16 din OUG 2/2001 privind indicarea ocupației și a locului de muncă instanța apreciază că neindicarea acestor aspecte nu influențează legalitatea procesului verbal astfel după cum a și statuat I.C.C.J cu ocazia pronunțării deciziei nr. 39/2006 dată într-un recurs în interesul legii. Astfel, neindicarea ocupației nu reprezintă un motiv de nulitate absolută necondiționată a procesului verbal, petentul trebuind să facă dovada unei vătămări cauzate de această absență, vătămare care nu a fost dovedită în cauză și, raportat la starea de fapt și fapta săvărșită, nici nu ar putea să fie dovedită. De altfel, ca fapt divers, instanța reține că la momentul controlului agentul nu putea să verifice informația furnizată de contravenient cu privire la locul de muncă al acestuia, fiind de preferat ca astfel de aspect să nu fie consemnate în lipsa posibilității unei verificări.

În ceea ce privește susținerea petentei privind necompetența materială a agentului constatator, instanța o apreciază ca neîntemeiată. Astfel, în primul rând instanța observă faptul că petenta nu a formulat obiecțiuni în acest sens cu ocazia sancționării sale și nici nu a invocat acest motiv de nulitate absolută la momentul formulării plângerii contravenționale, amintindu-și faptul că agentul constatator nu s-a legitimat și deci nu este competent, doar ulterior, cu ocazia depunerii cererii de modificare înregistrată la data de 08.07.2015.

Instanța reține că aprecierea petentei privind lipsa calității de polițist rutier bazată pe faptul nedovedit că agentul constatator nu s-a legitimat în fața sa și invocându-se ora neobișnuită pentru un polițist rutier (!) este absurdă și nici nu merită a fi analizată de instanță.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, ca și orice alt înscris autentic depus în probațiune.

Deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator însă, din probele administrate, instanța reține probarea de către petentă o unei situații contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție, instanța apreciind că există un dubiu cu privire la existența faptei.

Potrivit art. 148 alin. 11 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 se interzice conducătorului auto să „aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe parbrize, luneta ori pe geamurile laterale, care restrang sau estompează vizibilitatea, atat din interior, cat si din exterior, cu exceptia celor omologate si certificate, prin marcaj corespunzator, de catre autoritatea competentă”. Totodată conform art. 102 alin. 1 pct. 35 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazută în clasa a IV-a de sanctiuni „aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu exceptia celor omologate si/sau certificate de catre autoritatea competenta si care sunt marcate corespunzator”.

Potrivit ordinului nr. 2133/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrarii vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică – RNTR 1:

3. Conditii privind transparenta geamurilor

Geamurile vehiculelor trebuie sa fie omologate si sa poarte marca de omologare in conformitate cu Directiva 92/22/CEE*2) cu modificarile ulterioare sau cu Regulamentul 43 CEE-O.*3).

Conditia se considera indeplinită și de către geamurile care sunt omologate conform normelor SAE sau DOT.

Geamurile aflate in campul de vizibilitate principal al conducatorului auto trebuie sa aiba un factor de transmisie normala a luminii de cel putin 70%. Campul de vizibilitate principal al vehiculului este format din parbriz, geamurile laterale fata si luneta.

In cazul in care vehiculul este dotat si cu oglinda laterala dreapta, luneta nu mai face parte din campul principal de vizibilitate.

In cazul in care geamurile vehiculului au o transparenta modificata fata de cea stabilita prin marcajul de omologare, se urmareste ca stratul aplicat ulterior sa fie uniform si sa nu creeze distorsiuni. De asemenea, tratamentul electrochimic sau foliile de protectie aplicate pe geamuri trebuie sa fie certificate si marcate corespunzator, iar aplicarea acestora este permisa numai in ateliere autorizate potrivit legii”.

În cauza de față, instanța reține că petenta a reușit crearea unui dubiu și a răsturnat sarcina probei în momentul în care a depus la dosar declarație de conformitate emisă de .., la data de 28.11.2014, cu privire la foliile aplicate autoturismului marca Audi tip A5 cu număr de identificare WAUZZZ8T2BA094926 (F. 5) și număr de înmatriculare_ (f. 7), autoturismul care a făcut obiectul controlului 4 luni mai târziu, la data de 13.03.2015. Astfel, în întâmpinarea depusă intimata s-a mărginit să formuleze apărări cu titlu general, fără a face nici o referire cu privire la proba depusă de către petentă și fără a propune dovezi în sprijinul răsturnării acesteia.

Pentru aceste motive, instanța va dispune admiterea în parte a plângerii contravenționale formulată de petentă și va anula în parte procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.03.2015 în ceea ce privește săvârșirea contravenției prevăzute de art. 148 pct. 11 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 și sancționate de art. 102 alin. 1 pct. 35 din OUG 195/2002 cu consecința anulării sancțiunii contravenționale a amenzii în sumă de 877,5 lei.

În ceea ce privește solicitarea petentei de anulare a măsurii tehnico-adminsitrative a reținerii procesului verbal instanța apreciază că această solicitate este inadmisibilă.

Astfel, potrivit 97 alin. 1 din OUG 195/2001 pe langa sancțiunile contravenționale, polițistul rutier dispune, în cazurile prevăzute în actul normativ, măsura tehnico-administrativă a reținerea certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii inlocuitoare a acestuia.

Totodată, conform art. 112 alin. 4 din OUG 195/2002 „certificatul de înmatriculare sau de înregistrare si placutele cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare, cu exceptia celor care nu corespund standardelor, se restituie proprietarului sau utilizatorului vehiculului de catre politia rutiera, la prezentarea de catre acesta a dovezii încetarii motivului pentru care documentul a fost retinut, in conditiile prevazute in regulament.”.

Instanța reține faptul că măsura reținerii acestui document nu este o sancțiune ci o măsură tehnică-administrativă, astfel încât nu poate face obiectul plângerii contravenționale iar, în cazul unui eventual refuz al restituirii acestor documente, în situația prevăzută de art. 112 alin. 4, petentul are posibilitatea atacării acestui refuz în contencios administrativ potrivit procedurii reglementate de art. 554/2004. Instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale nu poate obliga organul emitent al procesului verbal la restituirea acestui document decât cu încălcarea normelor de competență prevăzute de legea contenciosului adminsitrativ.

În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută instanța reține faptul că potrivit art. 147 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 conducătorul auto este obligat „sa aiba asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de inmatriculare sau de inregistrare si, dupa caz, atestatul profesional, precum si celelalte documente prevazute de legislatia in vigoare” iar conform art. 101 alin. 1 pct. 18 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni „nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art. 35 alin. (2)”. Totodată, instanța reține faptul că potrivit art. 35 alin. 2 din OUG 195/2002 „participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea politistului rutier, să inmaneze acestuia documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de inmatriculare sau de inregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente prevazute de lege.”.

Cu privire la această din urmă faptă instanța reține faptul că petenta nu a formulat apărări în fapt și nu a susținut existența unei stăti de fapt diferite de cea reținută în procesul verbal de sancționare. Pentru aceste motive, instanța apreciază că plângerea contravențională este neîntemeiată în privința acestei fapte contravenționale.

Referitor la sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu privire la această din urmă faptă, instanța o socotește legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispusă sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta R. R. CNP_, cu domiciliul procesual ales în C.-N., .. 24, prin S.C.P.A. L. Moscovits, S. & Asociații, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C.-N., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.03.2015, și în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.03.2015 în ceea ce privește săvârșirea contravenției prevăzute de art. 148 pct. 11 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 și sancționate de art. 102 alin. 1 pct. 35 din OUG 195/2002 cu consecința anulării sancțiunii contravenționale a amenzii în sumă de 877,5 lei.

Respinge ca inadmsibilă cererea petentei de anulare a măsurii tehnico-administrative de reținere a certificatului de înmatriculare.

Respinge plângerea ca neîntemeiată în ceea ce privește sancționarea petentei cu avertisment pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se vor depune la Judecătoria C.-N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.05.2015.

JUDECATOR GREFIER

F. I. T. R.

Red/dact. F.I / 4 ex. 29.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7637/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA