Pretenţii. Sentința nr. 2782/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2782/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 2782/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2782/2015

Ședința publica din data de 16 martie 2015

Instanța compusa din:

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: C. S.

Pe rol se afla soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta F. SRL prin LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT INSOLVENTA SPRL în contradictoriu cu pârâtele B. C. V. și B. C. ROMÂNA SA, având ca obiect pretenții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 16.03.2015.

I N S T A N T A

Constata ca:

P. cererea înregistrată sub nr. de mai sus la data de 28.10.2014 reclamanta F. SRL, societate în faliment, prin lichidator judiciar Expert Insolventa SPRL a chemat in judecata pe paratii B. C. V. si BCR SA, solicitand pronuntarea unei hotarari prin care sa oblige parata de rd. 1 sa-i achite suma de 150 euro lunar, incepand cu data de 27.01.2012 – data denuntarii antecontractului de vanzare-cumparare si pana la predarea efectiva a imobilului catre proprietar, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinta a imobilului situat in Floresti, ., nr. 8, corp B, ., inscris in CF nr._ a localitatii Floresti, nr. cad._-C2-U28, imobil aflat in proprietatea F. SRL.

În fapt, s-a arătat că la data de 13.05.2010 s-a încheiat între reclamantă, in calitate de promitenta-vanzatoare și pârâta de rd. 1, in calitate de promitenta cumparatoare, un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul sus-mentionat, pentru pretul de 89.840,95 euro, acest antecontract succedand promisiunii de vanzare-cumparare din data de 21.02.2009.

S-a mai aratat ca prin sentinta comerciala nr. 256/F/2011 pronuntata de Tribunalul A. in dosarul nr._ a fost dispusa deschiderea procedurii falimentului reclamantei si respectiv ca, pana la acest moment, parata de rd. 1 achitase suma de 3.595,34 Euro din pretul imobilului, iar ulterior, in perioada iunie 2010-februarie 2011, aceasta a achitat si suma de 4.508,9 euro, ultima plata facuta, aferenta lunii februarie 2011, fiind facuta in cursul lunii martie 2011.

In conformitata cu hotararea adunarii creditorilor din data de 6.06.2011si in baza dispozitiilor art. 86 alin. 1 din L. nr. 85/2006, raportat la prejudiciile aduse societatii in faliment, lichidatorul judiciar a procedat la denuntarea antecontractelor de vanzare-cumparare, incepand cu data de 27.01.2012, masura fiind comunicata paratei prin notificarea nr. 5868/13.12.2011.

Raportat la faptul că, deși antecontractul fusese denunțat, parata nu a înțeles să predea proprietarului imobilul, lichidatorul judiciar a formulat împotriva acesteia acțiune în evacuare, admisă prin sentința nr. 178/F/2014 pronuntata de judecatorul sindic la data de 21.02.2014 în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului A..

Impotriva executarii silite demarate in dosarul executional nr. 704/2014 al SCPEJ A. D. si Oszoczki A., parata a formulat contestatie, motivata de instituirea dreptului de retentie asupra imobilului, pana la restituirea sumei de 41.726,3 lei de catre proprietar, masura dispusa prin sentinta nr. 659/F/2014 pronuntata de judecatorul sindic in dosarul nr._ /a8 aflat pe rolul Tribunalului A..

S-a mai aratat ca, avand in vedere refuzul paratei de a preda imobilul, desi antecontractul este denuntat, iar dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului este incontestabil, in sarcina paratei s-a nascut obligatia prevazuta de art. 1357/C.civ, de reparare a prejudiciului cauzat, sens in care, raportat la piata imobiliara de la locul situarii activului, unde imobile similare se inchiriaza cu sume intre 150-170 euro/luna, se impune obligarea paratei la plata unei sume lunare de 150 lei, pana la predarea imobilului.

Referitor la parata de rd. 2 s-a aratat ca aceasta a fost chemat in judecata prin raportare la faptul ca detine in prezent garantie ipotecara asupra imobilului in care locuieste parata de rd. 1.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru conform dispozițiilor art. 77 din legea 85/2006.

La data de 02.12.2014, pârâta de rd 1 a depus intampinare (f. 58-60), prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, aratand in esenta ca in dosarul nr._ /a1 al Tribulului A., judecătorul sindic a pronunțat sentința nr. 405/F/2013, ramasa irevocabila, prin care a admis actiunea in pretentii formulata de parata în contradictoriu cu societatea reclamanta, care a fost obligata sa achite paratei suma de 41.726,3 lei cu titlu de rate si pret din apartament + valoarea imbunatatirilor la apartament, iar prin sentinta nr. 659/F/2014 judecatorul sindic a instituit un drept de retentie in favoarea paratei pentru suma sus-mentionata. Aceasta sentinta a fost mentinuta prin decizia nr. 551/25.11.2014 a Curtii de Apel Cluj, astfel ca păstrarea apartamentului de către pârâta are un temei de drept, juridic și legitim, ceea ce conferă deținerii un caracter licit, iar dreptul de retenție reprezintă un mijloc legal de împiedicare a adevăratului proprietar să folosească imobilul până la plata propriei datorii față de retentor, ceea ce conduce la concluzia clară că nu există un prejudiciu în patrimoniul reclamantei.

La data de 3.12.2014 a formulat intampinare si parata de rd. 2, aratand ca nu se opune admiterii actiunii (f. 77-79).

In probatiune, a fost administrata proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Deliberand, instanța reține următoarele:

În fapt,din inscrisurile depuse la (f. 9 si urm) instanta retine ca la data de 13.05.2010 intre reclamanta si parata de rd. 1 s-a incheiat un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul situat în Florești, . nr. 8, corp B, ., inscris in CF nr._ a localitatii Floresti, nr. cad._-C2-U28.

P. sentința comercială nr. 336/F/2010 pronunțată de Tribunalul A. a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenței împotriva promitentei vânzătoare (f. 26-28), iar prin sentinta comerciala nr. 256/F/2011 pronuntata de Tribunalul A. s-a dispus inceperea procedurii falimentului reclamantei.

P. sentința nr. 178 pronunțată în data de 21.02.2014 în dosarul nr._ /a2 aflat pe rolul Tribunalului A. (f. 33 si urm.), instanța a constatat încetarea antecontractului de vânzare-cumpărare incheiat intre reclamanta si parata de rd. 1 la data de 13.05.2010, dispunand evacuarea paratei din imobilul in discutie, insa prin sentința nr. 405/F/2013 pronuntata de Tribunalul A., ramasa irevocabila prin decizia nr. 927/2013 pronuntata de Curtea de Apel Cluj (f. 67-74), reclamanta a fost obligata sa achite paratei de rd. 1 suma de 41.726,3 lei, iar prin sentinta nr. 659/F/2014 pronuntata de Tribunalul A. si mentinuta prin decizia civila nr. 551/2014 a Curtii de Apel A. I. (f. 61-66) s-a instituit un drept de retentie in favoarea paratei pentru suma sus-mentionata.

În drept, instanta retine ca potrivit dispozițiilor 2495 alin. 1 „cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.” Totodată, conform art. 2497 cod civil „cel care exercită un drept de retenție are drepturile și obligațiile unui administrator al bunului altuia împuternicit cu administrarea simplă, dispozițiile art. 795-799 aplicându-se în mod corespunzător.”.

În cauza de față trebuie analizat dacă în condițiile existenței unui drept de retenție în favoarea pârâtei de rd. 1, se poate sau nu angaja răspunderea civilă delictuală a acesteia și, prin urmare, dacă se poate sau nu dispune obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului in discutie.

In acest sens, instanta retine ca dreptul de retentie reprezintă acel drept real de garantie in virtutea căruia cel care detine un bun imobil sau mobil al altcuiva, pe care trebuie sa il restituie, are dreptul să rețina bunul respectiv, să refuze deci restituirea lui, până ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le datorează in legatura cu acest bun.

Principalul efect al dreptului de retentie este facultatea pe care o dobândește creditorul aflat în posesia bunului de a refuza restituirea acestuia până la plata integrală a sumei datorate. Astfel, dreptul de retentie se prezintă ca un mijloc pasiv de respingere a pretențiilor altor persoane, printre care se află și proprietarul. Rolul său este de a păstra lucrul refuzând restituirea căci numai în acest fel debitorul proprietar este constrâns să își achite mai grabnic datoria pentru a prelua bunul.

Asa fiind, urmeaza ca păstrarea imobilului in litigiu de catre parata de rd. 1 are un temei de drept, juridic, ceea ce conferă acestei rețineri un caracter licit si nu unul ilicit.

P. urmare, nefiind vorba despre o deținere ilicită a bunului, nu se poate pune în discuție nici acordarea unor despăgubiri calculate la valoarea chiriei lunare care s-ar fi practicat pentru imobilul în discuție, deoare ce existenta dreptului de retenție al paratei nu permitea proprietarului imobilului sa foloseasca acest imobil pana la plata creanței datorate paratei, acesta neavând dreptul de a închiria de exemplu acest imobil și de a obține astfel foloase din valorificarea lui, de unde rezulta că nu se poate vorbi despre existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei. Or, nefiind îndeplinite aceste două condiții ale răspunderii civile delictuale, nu mai prezintă importanță analiza celorlalte cerinte, de vreme ce condițiile se cer a fi întrunite în mod cumulativ.

În consecință, față de considerentele expuse, instanța apreciază că se impune respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată.

În temeiul disp. art. 453 alin. 1 C.pr.civ. instanta va obliga reclamanta, cazuta in pretentii, sa achite paratei de rd. 1 cheltuielile de judecata ocazionate de pregatirea apararii, respectiv suma de 600 lei reprezentand onorariu avocatial (f. 96).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, actiunea formulată de reclamanta F. SRL - societate în faliment având CUI_ și nr. de înregistrare în registrul comerțului J_ prin lichidator judiciar Expert Insolvență SPRL, cu sediul în D., .. 2, ., în contradictoriu cu pârâtele B. C. V., domiciliata in Cluj-N., ., . si resedinta in Floresti, ., nr. 8, corp B, . si B. C. ROMÂNA SA, cu sediul in Bucuresti, .. 5, sector 3.

Obliga reclamanta sa achite paratei B. C. V. suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul Specializat Cluj, in termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.

Pronuntata in sedinta publica din data de 16.03.2015.

JUDECATORGREFIER

M. LAZARCARMEN S.

Red. LM/Tehnored. LM/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2782/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA