Pretenţii. Sentința nr. 5244/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5244/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 16769/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5244/2015

Ședința publică din: 15.05.2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. M.

GREFIER: R. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. GARBAU 18 și pe pârâtul L. A., având ca obiect pretenții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 11.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat inițial pronunțarea pentru 18.05.2015 și ulterior pentru 25.05.2015.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă precizată înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ reclamanta Asociația de P. Garbau 18, având C._, cu sediul in Cluj-N., ., nr. 11, cu sediul procesual ales in Cluj-N., ., nr. 39, . în contradictoriu cu pârâtul L. A. având domiciliul in Cluj-N., ., . a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4826,36 lei constând in 3239,36 lei restante la cotele de contribuție la cheltuielile comune ale asociației de proprietari pe perioada septembrie 2011-iunie 2013 si 1587 lei penalități de întârziere pentru .> Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale de chemare în judecată reclamanta Asociația de P. Garbau 18 a arătat că, în perioada septembrie 2011- iunie 2013 cotele de contribuție la cheltuielile comune ale asociației de proprietari, privind apartamentul nr. 75, nu au fost achitate de către parat, deși conform art. 46 din Legea nr.23 0/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, precum si art.32 alin 1. din HG 1588/2007: " Toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. "

Mai mult, arată reclamanta, aceste cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominium" vor fi achitate de către aceștia, in termen de maximum 15 zile de la data afișării listei de plata, ". Potrivit art. 50 din aceiași lege:" Asociația de proprietari are dreptul de a acționa in justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit".

Pe de altă parte, menționează reclamanta, proprietarii apartamentelor din condominiu au dreptul sa primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari si, eventual, sa o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plata in conformitate cu dispozițiile art. 12 pct.a lit. d din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aprobate prin HG nr. 1588/2007.

De asemenea, menționează reclamanta, pentru debitul restant, asociația de proprietari poate stabili si percepe penalități de întârziere, după ce au trecut 20 zile calendaristice de la afișarea listelor de plata, care nu pot fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de intarziere asa cum prevede art.49 din lege.

În drept, reclamanta a invocat prevederile din. Legea nr. 114/1996, Og 85/2001, Legea nr.230/2007, HG 1588/2007- norme de aplicare ale Legii nr.230/2007, art.1381, art. 1386, art 1516 NCC.

În probațiune, a anexat următoarele înscrisuri: situația restantei paratului eliberata de societatea de administrare, copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe listele de plata lunare afișate in scara fiecărui imobil pentru lunile in care contribuțiile nu au fost achitate, anexa contract de administrare prin care s-au perceput penalitățile de întârziere și a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului.

Pârâtul L. A. a formulat Întâmpinare: f. 40 – f. 42, prin care a solicitat respingerea acțiunii civile formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării formulate pârâtul a arătat în esență că, reclamanta nu a avut în vedere cererea sa adresată Regiei de termoficare Cluj-N., prin care a solicitat deconectarea apartamentului nr. 75, de la furnizarea de energie termică și apă caldă, cerere aprobată de Asociația de proprietari prin Hotărârea Adunării Generale nr. 359 din 26.08.2010. Astfel, arată pârâtul, la data de 15.09.2010 s-a efectuat debranșarea apartamentului său de la instalațiile comune de apă caldă de consum și încălzire a blocului, sens în care s-a întocmit Procesul-verbal nr. 3352 din 15.09.2010 de către delegatul R.A. Termoficare Cluj. Mai mult, arată pârâtul, din octombrie 2010 el nu a mai locuit în imobil fiind plecat la muncă în străinătate.

În probațiune, a anexat înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator de la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

Conform art. 3 lit. i din Legea nr. 230/ 2007, prin cheltuieli ale asociației de proprietari se înțelege cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale. Potrivit lit. j din același articol, cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari reprezintă suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.

Art. 46 prevede că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Conform art. 49 alin. 1 asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, penalizările nefiind mai mari de 0,2 % pe zi de întârziere, urmând a se aplica după 30 de zile de la depășirea termenului de plată, fără a putea depăși suma la care s-au aplicat, iar conform alin. 2, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Art. 50 alin. 1 stabilește că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 230/ 2007, aprobată prin H.G. nr. 1588/ 2007, prevede în art. 12 pct. A lit. d dreptul membrilor asociației de a primi explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată, acesta fiind obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.

Potrivit art. 32 alin. 1, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Pârâtul L. A. este proprietarul apartamentului nr. 75 din cadrul Asociației de proprietari Garbau și așa cum rezultă fără echivoc din listele de plată lunare anexate la dosar în copie, în perioada septembrie 2011- iunie 2013 pârâtul nu a achitat cotele de contribuție la cheltuielile comune ale asociației de proprietari, înregistrând o restanță în sumă totală de 4826,36 lei constând in 3239,36 lei restante la cotele de contribuție la cheltuielile comune ale asociației de proprietari pe perioada septembrie 2011-iunie 2013 si 1587 lei penalități de întârziere pentru .> Potrivit dispozițiilor legale enumerate, pârâtul avea obligația ca, în urma afișării listelor de plată, să achite contravaloarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, în caz de depășire a termenului de plată urmând a datora penalități de întârziere în cuantumul stabilit de asociație.

Conform modalității de calcul a debitelor și penalităților aferente și a listelor de plată pentru intervalul menționat, rezultă că, pentru pârât, cuantumul cheltuielilor de întreținere s-a ridicat la suma de 3239,36 lei, iar întrucât nu le-a achitat la scadență, i s-au calculat penalități care s-au ridicat la suma de 1587 lei.

Din probele administrate, nu a rezultat că pârâtul a contestat în termenul prevăzut de legiuitor sumele lunare stabilite de asociație și afișate prin listele de plată, iar în fața instanței, acesta a susținut că, din luna la data de 15.09.2010 s-a efectuat debranșarea apartamentului său de la instalațiile comune de apă caldă de consum și încălzire a blocului, sens în care s-a întocmit Procesul-verbal nr. 3352 din 15.09.2010 de către delegatul R.A. Termoficare Cluj. Mai mult, a arătat că, din octombrie 2010 el nu a mai locuit în imobil fiind plecat la muncă în străinătate.

Însă, contrar celor susținute de el, pârâtul L. A. nu a făcut dovada că, această debranșare s-ar fi făcut cu acordul și cu înștiințarea reclamantei, astfel că, susținerile sale, în lipsa oricărui suport probator rămân la nivelul unor simple afirmații, ce nu pot produce nici un fel de consecințe juridice.

Astfel, pârâtul vorbește în întâmpinarea formulată de împrejurarea că, cererea sa de debranșarea ar fi fost aprobată de Asociația de proprietari prin Hotărârea Adunării Generale nr. 359 din 26.08.2010, hotărâre însă pe care nu a anexat-o cauzei.

De altfel, reclamanta a făcut dovada că, Procesul verbal de debranșare nr. 3352 din 15.09.2010 de către delegatul R.A. Termoficare Cluj, a fost înregistrat la reclamantă abia la data de 29.10.2013: f. 112.

Or, potrivit prevederile art. 13 al. (3) din Normele de aplicare ale legii nr 230/2007 „Orice modificare a proprietății individuale se va aduce la cunoștința asociației pentru înscrierea în jurnalul evenimentelor din cartea tehnică a construcției, prin depunerea în copie a actelor de autorizare, a procesului-verbal de recepție și a schițelor."

În consecință, având în vedere dispozițiile legale invocat, instanța reține că, pârâtul L. A. avea obligația de a aduce la cunoștință asociației de proprietari operațiunea de debranșare de îndată ce aceasta a fost efectuată de către Regia Autonomă de Termoficare Cluj.

Acesta este unicul mod în care asociația, respectiv societatea de administrare, putea da efect acestei operațiuni în ceea ce privește calculul cheltuielilor cu încălzirea întrucât obligația de informare incumbă proprietarului de apartament și nu prestatorului de serviciu mai sus indicat.

De menționat că, în speță s-a administrat la solicitarea pârâtului proba cu expertiza tehnică contabilă întocmită de expert contrabil judiciar Barabula A.: f. 133 – f. 147, prin care s-a răspuns solicitărilor pârâtului de a se efectua un calcul al datoriilor sale cu luarea în considerare a debranșării . regia de termoficare, calcul care însă, raportat la starea de fapt reținută și dispozițiile legale invocate nu poate produce consecințe în cauză.

Față de cele reținute și în temeiul dispozițiilor legale invocate, instanța urmează a admite ca întemeiată acțiunea civilă precizată formulată de reclamantă, și în consecință:

Va dispune obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4826,36 lei constând in 3239,36 lei restante la cotele de contribuție la cheltuielile comune ale asociației de proprietari pe perioada septembrie 2011-iunie 2013 si 1587 lei penalități de întârziere pentru .> În temeiul dispoz. art. 453 N.C.P.C, reținând culpa procesuală a pârâtului în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Admite acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta Asociația de P. Garbau 18, având C._, cu sediul in Cluj-N., ., nr. 11, cu sediul procesual ales in Cluj-N., ., nr. 39, . în contradictoriu cu pârâtul L. A. având domiciliul in Cluj-N., ., ., și în consecință:

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4826,36 lei constând in 3239,36 lei restante la cotele de contribuție la cheltuielile comune ale asociației de proprietari pe perioada septembrie 2011-iunie 2013 si 1587 lei penalități de întârziere pentru .> Obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 25 mai 2015.

JUDECĂTOR GREFIER

M. ANAMARIARALUCA L.

Dact./Red.Am.M.

4 ex./04.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5244/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA