Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 601/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 601/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 601/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 601/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier E. M.
Ministerul Public reprezentat prin procuror M. T.,
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria C.-N.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile formulată de petentul M. C.-N., reprezentat prin primar, E. B. în contradictoriu cu intimatul C. G., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria C.-N., procuror M. T., lipsă fiind petentul și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Verificând din oficiu competența, în temeiul art.131 N.c.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța constată că intimatul a depus întâmpinare la dosar.
Întrebată fiind de către instanță, reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria C.-N. arată că nu mai are alte cereri de formulat, iar pe fond solicită admiterea sesizării petentului și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului cu cea a prestării unei munci în folosul comunității.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2014 pe rolul Judecătoriei C.-N., sub dosar nr._ /2012, petentul M. C.-N., reprezentat prin primar, E. B. în contradictoriu cu intimatul C. G., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare .a. contravenției . nr._/13.06,2013 întocmit de M. C.-N., Direcția Poliția Locală, s-a reținut în sarcina pârâtului C. G. DA V., contravenția prevăzută de Legea 61/1991, aplicându-se sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.04.2014 întocmit de M. C.-N., Direcția Poliția Locală, s-a reținut în sarcina pârâtului C. G. D., contravenția prevăzută de HCL 422/1999, aplicându-se sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 50 lei.
Având în vedere faptul că pârâtul nu a achitat amenda contravențională în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, iar din adresa nr. 2646 din 22.08.2014 emisă de primăria comunei P.-R., rezultă imposibilitatea executării silite a pârâtului, aceasta fiind insolvabilă, solicitam Onoratei Instanțe să dispună admiterea prezentei cereri și, în consecință, să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate pârâtului C. G. DA V., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Menționează faptul că, în urma admiterii excepției de neconstituționalitate prin Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din 29 decembrie 2008, s-a înlăturat condiția consimțământului contravenientului cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Mai mult, prin Decizia nr. 7/20.09.2010, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al ÎCCJ ce viza divergența în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 raportate la dispozițiile art. 9 alin. (1) si (2) din același act normativ si art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, asupra posibilității de a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, atunci când această din urmă sancțiune nu este prevăzută, prin lege, alternativ cu amenda. Pe cale de consecință, înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca:"Dispozițiile art. 9 alin. 3-5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 si 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității."
Activitățile care pot fi prestate de către pârâți la Primăria Municipiului C.-N. au fost aprobate prin HCL nr.244/2011 privind stabilirea domeniilor serviciilor publice și a locurilor în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, după cum urmează:- păstrarea curățeniei și igienizarea locurilor de agrement, a parcurilor și a spațiilor verzi;- desfășurarea de activități în folosul centrelor de zi pentru vârstnici, creșelor, Spitalului Clinic Municipal C.-N. și cinematografelor aparținând Consiliului Local al mun. C.-N..- în probațiune: în urma verificărilor în baza de date a Serviciului Evidența Persoanelor, Baze de Date și Relații Publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, pârâtului C. G., având CNP._, cu domiciliul în ., jud. Bistrița-Năsăud, figurează cu acest domiciliu, (depunem acte în acest sens).
În situația imposibilității de identificare a unei adrese a pârâtei, intervine obligația instanței de citare prin publicitate și de desemnare a unui curator, obligații care pot fi îndeplinite numai în etapa cercetării procesului.
Potrivit art. 58 alin. (4) teza I C. proc. civ. remunerarea provizorie a curatorului numit se fixează de instanță, prin încheiere, stabilindu-se totodată și modalitatea de plată.
Prevederile citate se coroborează cu cele ale art. 49 alin. (1) din O.U.G. 80/20131. în temeiul acestora " în mod excepțional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare și dacă nici nu sunt îndeplinite condițiile pentru a proceda potrivit alin. (2), instanța va încuviința avansarea remunerației cuvenite curatorului special din bugetul statului. Sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remunerație pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul".
Totodată solicită comunicarea actelor procedurale către intimat și prin publicitate, în măsura în care acesta nu poate fi găsit la domiciliul legal.
Având în vedere prevederile legale în materie, precum și dispozițiile art. 78 din Noul Cod pr. civ., solicită introducerea în cauză a PRIMĂRIEI P.-R., în calitate de intervenient forțat, motivat și de faptul că procedura executării silite și stabilirea stării de insolvabilitate ce urmează a fi cercetate în cauza respectivă, au fost demarate și soluționate de respectiva instituție. Orice documente în legătură cu procedura executării silite și stabilirea stării de insolvabilitate, urmând a fi solicitate acestei instituții.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și să dispuneți transformarea sancțiunii din amendă în muncă în folosul comunității.
Potrivit dispozițiilor OUG nr. 80/26.06.2013, "sunt scutite de taxa de timbru acțiunile si cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituționala, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public si de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum si cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, când au ca obiect venituri publice".
În drept, art. 39l din OG nr. 2/2001, OG nr. 55/2002 și HCL 244/2011.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea acțiunii formulate de către primarul municipiului C.-apoca, iar în baza HG 55/2002, alin. 5, lit. c, aprobată prin Legea 294/2009, să anulați cele două procese verbale de contravenție, întocmite abuziv de către reprezentanții Poliției Locale C.-N..
Crește singur doi copii minori, respectiv Angel M. V., născut la data de 5 noiembrie 2007 și C. G. D. în data de 11 octombrie 2012.
Face mențiunea că soția Angel F. F., cu CNP_, se află încarcerată la Penitenciarul G., Secția Exterioară pentru Femei C.-N., din anul 2013 și până la data de 22 iunie 2015, fiind condamnată la trei ani de închisoare cu executare.
Cei doi copii minori sunt crescuți și îngrijiți de el care nu are un loc de muncă stabil dar muncește cu ziua la gospodăriile din localitatea de domiciliu, reușind astfel să obțin venituri pentru a le putea asigura copiilor strictul necesar, hrană și haine.
La data de 4.04.2013 și la data de 13.06.2013, nu a cerșit pe străzile din orașul C.-N., ci se afla în apropierea Secției Exterioare a Penitenciarului pentru Femei, împreună cu fiul minor, C. D., pentru merge la programul săptămânal de vizită la soția Angel F. F..
La un moment dat, în data de 13 iunie 2013, un binefăcător care îl aștepta în zona Catedralei Mitropolitane și i-a dat suma de 50 de lei pentru a putea cumpăra pampers și alte lucruri utile pentru copil. Acest binefăcător al meu vrea să îmi boteze copilul. La scurt timp, după ce ne-am despărțit de persoana respectivă și ne îndreptam spre . ajunge la Secția Exterioară pentru Femei a Penitenciarului G., la programul de vizită, am fost oprit de un agent al Poliției Locale care mi-a reproșat că cerșesc și că îmi va da amendă.
Depune la dosar și o adresă a Primăriei P. R., județ Bistrița Năsăud din care rezultă că nu are nici un venit, nu este proprietar de bunuri imobile și mobile și că are doi copii minori în întreținere.
În drept: HG 55/2002 aprobată prin Legea 294/2009.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.06,2013 întocmit de M. C.-N., Direcția Poliția Locală, s-a reținut în sarcina pârâtului C. G. D., contravenția prevăzută de Legea 61/1991, aplicându-se sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.04.2014 întocmit de M. C.-N., Direcția Poliția Locală, s-a reținut în sarcina pârâtului C. G. D., contravenția prevăzută de HCL 422/1999, aplicându-se sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 50 lei.
În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 39 ind. 1 alin 1 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, poate fi sesizată instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amenda care a fost achitată.
Prin procedura prevăzută de art. 39 ind 1 din OG nr.2/2001 se urmărește a se da eficiență unei sancțiuni contravenționale neexecutate benevol de către contravenient, în acele situații în care nu există posibilitatea executării silite, întrucât contravenientul nu are venituri sau bunuri urmăribile, soluția contrară având ca efect exonerarea acestuia de orice sancțiune. De altfel, obligarea contravenientului la muncă în folosul comunității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 1354/10.12.2008, nu mai este condiționată de manifestarea acordului contravenientului, dispozițiile art. 9 alin 5, art. 39 ind. 1 alin 2 din OG nr. 2/2001 fiind declarate neconstituționale.
Raportat la dispozițiile legale invocate, instanța constată că nu s-a făcut dovada achitării amenzii contravenționale aplicată prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor de la fila 2 din dosar în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, iar intimata nu deține bunuri în proprietate și nu beneficiază de ajutor social, astfel încât apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune înlocuirea amenzii aplicate cu munca în folosul comunității.
În ceea ce privește numărul de ore de muncă, având în vedere cuantumul amenzii și maximul de ore care pot fi dispuse (300 de ore), precum și natura faptei și gradul ridicat de pericol social al acesteia, instanța apreciază că un număr de 10 ore este suficient pentru a se realiza scopul sancțiunii contravenționale.
Față de cele reținute în fapt și în drept, în temeiul art. 39¹ alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea petentului și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale stabilite prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției de la dosar dresate de petent cu sancțiunea muncii în folosul comunității, dispunând obligarea intimatului să efectueze 10 ore de muncă în folosul comunității, în domeniile de activitate stabilite prin hotărârea consiliului local.
Avand in vedere dispozitiile art.453 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității formulată de petentul M. C.-N., reprezentat prin primar, E. B. cu sediul în .-3, județul C., având CUI_, în contradictoriu cu intimatul C. G. cu domiciliul în ., jud. Bistrița-Năsăud, având CNP._, intervenienta PRIMĂRIA C. P.-R., cu sediul în ..Bistrița Năsăud și în consecință:
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale, aplicate prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.06,2013 întocmit de M. C.-N., Direcția Poliția Locală, . nr._/04.04.2014 întocmit de M. C.-N., Direcția Poliția Locală, cu munca în folosul comunității timp de 10 ore.
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Primăriei . sediul în ..Bistrița Năsăud, în calitate de intervenient forțat formulată de petentul M. C.-N., reprezentată prin primar, E. B., cu sediul în .-3, județul C..
Ia act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
JUDECATOR GREFIER
S. M. E. M.
Red/dact SM/04.02.2015
Admite cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității formulată de petentul M. C.-N., reprezentat prin primar, E. B. cu sediul în .-3, județul C., având CUI_, în contradictoriu cu intimatul C. G. cu domiciliul în ., jud. Bistrița-Năsăud, având CNP._, intervenienta PRIMĂRIA C. P.-R., cu sediul în ..Bistrița Năsăud și în consecință:
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale, aplicate prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.06,2013 întocmit de M. C.-N., Direcția Poliția Locală, . nr._/04.04.2014 întocmit de M. C.-N., Direcția Poliția Locală, cu munca în folosul comunității timp de 10 ore.
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Primăriei Com.P.-R., ..Bistrița Năsăud, în calitate de intervenient forțat formulată de petentul M. C.-N., reprezentată prin primar, E. B., cu sediul în .-3, județul C..
Ia act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
JUDECĂTOR
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 660/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 674/2015.... → |
|---|








