Acţiune în constatare. Sentința nr. 3144/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3144/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 15724/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3144
SEDINTA PUBLICA DIN 05.03.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: F. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatar, formulată de reclamanții M. C., M. M. și M. E. în contradictoriu cu pârâții . și C. L. A..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod pr.civilă, a amânat pronunțarea la data de 05.03.2013, dată la care s-a pronunțat.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.06.2012 sub nr._ reclamanții M. M., M. C. și T. (FOSTĂ M.) E. în contradictoriu cu pârâții C. L. A. și . au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se constate că au dobândit prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani, prin joncțiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 364 m.p. situată în A., .. 40, Jud. C. și de asemenea, să se constate că au dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcțiilor ridicate pe terenul mai sus menționat situat în localitatea A., .. 40, Jud. C., reprezentând casă de locuit în suprafață de 66 m.p., compusă din 2 camere și dependințe.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că numita M. M. are calitate de soție supraviețuitoare a defunctului M. A., iar numiții M. C. și T. E. sunt copiii defunctului M. A. și a numitei M. M..
Au mai precizat și faptul că defunctul M. A. a dobândit imobilul și terenul indicat în acțiune de la părinții săi, în urma decesului acestora, iar aceștia au primit terenul de la CAP fără acte de proprietate, iar casa a fost construită din chirpici în anul 1966 și renovată parțial în 1974.
De asemenea, reclamanții au mai învederat instanței faptul că au stăpânit terenul și construcția edificată pe terenul indicat anterior în mod continuu, neîntrerupt, pașnic și sub nume de proprietari.
În drept s-au invocat prevederile art.1837, 1847,1869 C.civ.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâții legal citați nu au formulat întâmpinare, însă au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În cursul cercetării judecătorești s-au încuviințat și administrat următoarele probe: înscrisuri, declarația martorului R. M., declarația martorului BONCATA M., și expertiza tehnică imobiliară conf. art. 201 cod pr.civ., fiind depusă la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Terenul pentru care se solicită constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată are o suprafață de 364,35 mp, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual ce se află în A., .. 40, Jud. C..
Acest teren a fost stăpânit inițial de către autorii defunctului M. A., tatăl, respectiv soțul reclamanților, aspect care rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și declarațiile martorilor audiați în cauză.
Din aceleași depoziții testimoniale rezultă faptul că terenul nu a suferit modificări în ceea ce privește întinderea, iar reclamanții nu a avut nici un fel de divergențe legate de stăpânirea terenului, nefiind tulburat în fapt sau în drept în ceea ce privește stăpânirea acestuia.
De asemenea, din adresa emisă de Primăriei Comunei A. rezultă faptul că terenul situat în A., .. 40, Jud. C., cu suprafețe diferite, figurează înregistrat în registrul agricol începând cu anul 1968 numiții M. G. și M. I., iar din anul 2001, pentru suprafața de 330 m.p. numita Maicam M..
Totodată instanța reține că la dosarul cauzei fila 13 se află adeverința nr. 470/06.09.1965 emisă de C. de Conducere al C.A.P. prin care s-a adeverit că s-a repartizat numitului M. G. suprafața de 1.000 m.p. din lotul personal al numitului Edip A. membru cooperator, suprafață ce o deținea în plus față de normele în vigoare.
Raportând situația de fapt reținută la dispozițiile normative apreciate ca fiind incidente în cauză, Judecătoria apreciază că cererea formulată este neîntemeiată pentru considerentele care succed:
Prescripția achizitivă (uzucapiunea) este modul de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin exercitarea posesiei asupra unui bun în condițiile prevăzute de lege. Pentru a i se recunoaște posesiei efectul său constitutiv de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, legea cere îndeplinirea cumulativă a două condiții:
- termenul neîntrerupt de cel puțin 30 de ani în care posesia să fi fost exercitată;
- caracterul util al posesiei, în sensul că acesta să nu fi fost afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității sau echivocului.
Aceste condiții se desprind din dispozițiile legale care reglementează prescripția achizitivă:.
Art. 1846 C. civ. – Orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul in numele nostru.
Art. 1847 C. civ. – Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar, după cum se explica in următoarele articole.
Art. 1890 C. civ. – Toate acțiunile atât reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invoca aceasta prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără sa i se poată opune reaua-credință.
De asemenea, în ceea ce privește posesia, existența acesteia se constată prin întrunirea de către aceeași persoană a celor două elemente care o compun: elementul material – corpus (care presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte materiale de stăpânire) și elementul intențional sau psihologic – animus rem sibi habendi (care constă în intenția de a stăpâni lucrul pentru sine, ca un adevărat titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real).
Art. 1860 C. civ. – Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorului sau.
Pentru incidența art. 1960 C. civ. este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții:
- în discuție să fie o posesie propriu-zisă, iar nu o detenție precară;
- posesorul actual să fi dobândit bunul în temeiul unui raport juridic de la autorul cu a cărui posesie vrea să-și unească propria posesie, iar nu pe căi de fapt.
având în vedere faptul că la dosarul cauzei fila 13 se află adeverința nr. 470/06.09.1965 emisă de C. de Conducere al C.A.P. prin care s-a adeverit că s-a repartizat numitului M. G. suprafața de 1.000 m.p. din lotul personal al numitului Edip A. membru cooperator, suprafață ce o deținea în plus față de normele în vigoare, instanța constată faptul că terenul nu a fost dat în proprietate către autorii defunctului M. A. ci în folosință.
Cu alte cuvinte autorii defunctului nu avea decât un drept de folosință asupra terenului, pe care l-a transmis la decesul său, conform principiului „nemo ad alium transferre potest quam ipse habet”.
În aceste condiții, autorii defunctului M. A. având asupra terenului indicat în acțiune doar un drept de folosință, nu putea transmite decât un drept de folosință.
Din punct de vedere juridic, reclamanții și autorii acestora au folosit imobilul în calitate de detentori precari, iar potrivit disp. art. 1855 Cod civil, se presupune că a conservat aceiași calitate pentru întreaga suprafață folosită de – 364,35 m.p., întrucât nu a administrat nici o probă în combaterea acestei prezumții legale, proba testimonială administrată în cauză nefiind de natură a conduce la înlăturarea prezumției legale.
Intervertirea precarității nu poate fi susținută decât în limitele și în cazurile prevăzute de art. 1858 Cod civil, iar din probele administrate nu s-a făcut dovada intervertirii precarității în posesie utilă, cu respectarea termenului de 30 de ani prevăzut de art. 1890 Cod civil.
În situația dată, reclamanții ar fi avut posibilitatea să dobândească calitatea de proprietar asupra terenului în cauză, urmând procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 rep.
Instanța nu poate reține în favoarea reclamanților dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune, deoarece posesia invocată de acestia nu a fost exercitată sub nume de proprietar, precaritatea acesteia echivalând cu lipsa însăși a posesiei, în condițiile în care dispozițiile art. 1853 cod civil precizează că actele ce se execută asupra unui lucru al altuia în calitate de locatar, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
Locatarul exercitând posesia în numele altuia, respectiv al proprietarului, în calitate de detentor precar nu poate beneficia de prevederile Codului civil prin uzucapiune, oricât ar dura posesia sa.
Pe de altă parte, instanța a reținut poziția avută de reclamanți care au precizat faptul că defunctul M. A. a dobândit imobilul și terenul indicat în acțiune de la părinții săi, în urma decesului acestora, iar aceștia au primit terenul de la CAP fără acte de proprietate.
Această susținere a reclamanților nu conduce decât la ideea că aceștia recunosc că au avut asupra terenului un drept de folosință și, pe cale de consecință că posesia exercitată a fost una precară.
Posesia afectată de viciul precarității echivalează cu însăși lipsa posesiei, astfel că în lipsa posesiei nu se poate vorbi de prescripție achizitivă, deoarece orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii.
Potrivit art. 492 C. civ. – Orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pământului, sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamant cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedeste din contra.
Textul de lege instituie o prezumție în temeiul căreia proprietarul terenului poate dobândi prin efectul accesiunii proprietatea construcției ridicate pe teren. Prin urmare prima condiție care trebuie îndeplinită de către reclamant pentru a putea invoca beneficiul accesiunii, este aceea de a face dovada calității de proprietar asupra fondului pe care este ridicată construcția.
În cauză nefiind întrunită condiția de a fi proprietar asupra fondului pe care a fost ridicată construcția, reclamanților nu li se poate recunoaște dreptul de proprietate asupra construcției ridicate pe acest teren, deoarece, în lipsa calității de proprietar a reclamantului, prezumția instituită de art. 492 C. civ. nu poate primi eficiență.
Pentru aceste considerente cererea urmează a fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța ca urmare a respingerii cererii principale și având în vedere prevederile art. 274 C.p.civ., va respinge și cererea de acordarea a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, acțiunea formulată de reclamanții M. M., M. C. și T. E., toți trei cu domiciliul procesual ales in localitatea T., I.L.C., nr. 35, în contradictoriu cu pârâții . L. A., ambii cu sediul in A., județul C., ca nefondată.
Respinge cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013.
P. GREFIER
A. A. F. S.
Red jud. A.A.
Tehnored gref SF
Data redactării: 03.04.2013/ 4 ex
| ← Fond funciar. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Somaţie de plată. Sentința nr. 6/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
