Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 17/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 15022/212/2013

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR._

SEDINTA PUBLICA DIN 17.12.2013

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect contestație la executare, actiune formulata de contestatoarea . sediul în C. .-24, jud.Constanta ( J13/80(1991, Cod fiscal R1890420), în contradictoriu cu intimata M.- A.- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în C. . nr.18.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 17.12.2013.

I N S T A N T A

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 06.06.2013 sub număr de dosar_, contestatoarea . solicitat în contradictoriu cu intimata M.- A.- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. anularea titlului executoriu nr._/10.05.2013, a somației nr. 13/_ /2997 și a actelor de executare subsecvente emis de intimată în dosar de executare nr. 3002/13/_ /_, suspendarea executării silite, în temeiul art. 718 cod pr. civ.

În motivarea cererii contestatoarea arată că executarea silită este nelegală, întrucât a fost declanșată în lipsa unui titlu executoriu. Astfel, arată că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/02.04.2013 s-a dispus sancționarea contestatoarei cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei. Împotriva procesului verbal, s-a formulat plângere contravențională, sens în care a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Făurei dosar nr._ .

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. C.pr.civ., art. 172 C.pr.fiscală.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Arată intimata că prin adresa nr._/29.04.2013, ISCTR a comunicat organului de executare competent-AFP CM C. procesul verbal de contravenție în vederea punerii în executare a amenzii în sumă de 2.100 lei.

Cererea a fost legal timbrată conform dispozițiilor. Legii nr.146/1997 și O.G. nr. 32/1995 .

La solicitarea instanței s-au depus la dosarul cauzei actele aferente executării silite (file 32-41).

Pentru soluționarea cauzei, a fost admisă și administrată proba cu înscrisuri .

Din probele administrate în cauză instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 10.05.2013 s-a emis de intimată în cadrul dosarului de executare nr. 3002/13/_ /_ titlul executoriu nr._/10.05.2013, prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei plata sumei de 2.100 lei reprezentând venituri din amenzi.

Din cuprinsul titlului executoriu se constată că această sumă reprezintă amendă aplicată prin procesul verbal de contravenție nr._/04.04.2013.

Instanța reține că împotriva procesului verbal amintit, contestatoarea a formulat plângere contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 22.04.2013 sub nr._ (f. 12).

Potrivit art. 141 alin. 1 C.pr. fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent sau al unui înscris, care potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Procesul verbal de contravenție atacat de contestatoare prin formularea plângerii nu poate constitui un titlu executoriu. Aceasta, întrucât conform art. 37 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal neatacat in termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.

Este necesar prin urmare, să se soluționeze în mod irevocabil plângerea împotriva procesului verbal de contravenție prin care s-a aplicat amenda ce face obiectul executării a cărei anulare se cere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea . sediul în C. .-24, jud.Constanta ( J13/80(1991, cod fiscal R1890420), în contradiisctroriu cu intimatul MF-A. ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII cu sediul ales în C. . nr.18.

Anulează titlul executoriu nr._/10.05.2013, somația nr. 13/_ /_ 17.04.2013, precum și toate actele de executare subsecvente efectuate în dosarul de executare nr. 3002/13/_ /_.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 17.12.2013.

P. GREFIER

M. VIISCTRORIA M. D. R.

Red.jud. MVM – 03.03.3014

Tehnred.gref. DR – 03.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria CONSTANŢA