Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 8963/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8963/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 24998/212/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8963
SEDINTA PUBLICA DIN 18.06 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: F. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect îmbogățirea fără justă cauză, formulată de reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE proprietari A. I. și . SRL.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod pr.civilă, a amânat pronunțarea la data de 18.06.2013, dată la care s-a pronunțat.
I N S T A N T A:
Deliberând asupra procesul de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță sub nr. /212/2011 din 23.09.2011 reclamanta B. E. a chemat în judecata pe pârâtele ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI A. I. și S.C. V. I. CONSTRUCT S.R.L., solicitând instanței de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 16.977,67 lei, reprezentând facturi achitate de reclamantă, ca administrator, în numele și pe seama pârâtelor, precum și plata penalităților de întârziere. De asemenea, a mai solicitat reclamanta obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că în calitate de administrator al ASOCIAȚIEI DE P. A. I. a achitat facturile la utilități pentru apartamentele ce erau proprietatea S.C. V. I. CONSTRUCT S.R.L. din bani personali pentru a nu fi întreruptă furnizarea serviciilor de utilități.
În drept, reclamanta a invocat ca temei îmbogățirea fără justă cauza.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri filele 7-36 dosar.
Legal citată, pârâta S.C. V. I. CONSTRUCT a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, invocând faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că a plătit în numele societății facturile de utilități din fonduri proprii. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, motivat de faptul că facturile ce au fost plătite de către reclamantă pentru utilități au fost plătite din încasările asociației de proprietari, nefăcând dovada faptului că ar fi fost plătite din fonduri proprii.
Legal citată, pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI A. I. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, invocând faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că a plătit în numele societății facturile de utilități din fonduri proprii. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, motivat de faptul că facturile ce au fost plătite de către reclamantă pentru utilități au fost plătite din încasările asociației de proprietari, nefăcând dovada faptului că ar fi fost plătite din fonduri proprii.
La termenul de judecată din 26.06.2012, reclamantul că suma pe care solicită a fi restituită de la pârâte este suma de 13.842,02 lei.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiza contabilă.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și la excepția lipsei calității procesual pasive a societății pârâte, reține următoarele:
Calitatea procesuală, condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală activă).
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la situația prezentată de reclamantă, instanța reține că reclamanta are calitate procesuală activă, iar pârâta are calitate procesuală pasivă, urmând a fi analizate motivele invocate de pârâte pe fondul cauzei, sub aspectul îndeplinirii condițiilor pentru admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pe cale de consecință, instanța va respinge excepțiile invocate de pârâte prin întâmpinare ca nefondate.
Referitor la îmbogățirea fără justă cauză, în doctrină și jurisprudență, ca izvor de obligații, este apreciată ca fiind un fapt juridic licit, care are ca efect mărirea patrimoniului unei persoane, ca o consecință a patrimoniului alteia, fără ca pentru această operațiune să existe o justă cauză. Din acest fapt se naște obligația pentru cel care și-a mărit patrimoniul de a-l despăgubi pe cel care și-a diminuat patrimoniul, în limitele acestei diminuări.
De reținut este și faptul că acțiunea întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză poate fi uzitată doar în absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite. În consecință are un caracter subsidiar.
În concret, pentru ca reclamanta să își poată întemeia acțiunea pe îmbogățire fără justă cauză, trebuie ca pentru acesta să nu existe un temei contractual sau un alt temei în baza căruia reclamanta să poată solicita restituirea sumei plătite în numele și pe seama pârâtelor.
Or, raportat la această ultimă condiție, instanța reține, față de situația de fapt prezentată de către reclamantă că acesta avea la îndemână posibilitatea ca prin instituția subrogării să recupereze suma de bani pe care o solicită de la pârâte.
Mai, mult chiar dacă s-ar reține faptul că reclamanta nu avea la îndemână un alt mijloc, din întregul material probator nu rezultă că reclamanta și-a micșorat patrimoniul ( probele administrate nu susțin afirmația reclamantei cum că suma de 13.842,02 lei ce se solicită a fi restituită ar fi aparținut reclamantei) și nici faptul că ar fi existat o mărire a vreunui patrimoniu și a cărui patrimoniu.
Față de cele expuse având în vedere culpa reclamantei, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca nefondată.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, instanța o va respinge ca nefondată, în temeiul art. 274 C.p.civ, reclamata este cea care se află în culpă procesuală, cererea sa formulată fiind respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește cererile pârâtelor de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța le va respinge ca nefondate, motivat de faptul că pârâtele nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesual active a reclamantei invocată de pârâte prin întâmpinare ca nefondată.
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei S.C. V. I. CONSTRUCT S.R.L., invocată de pârâtă prin întâmpinare ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. E., cu domiciliul in CONSTANTA, UNIRII, nr. 70, ., . cu pârâtele ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI A. I., cu sediul in CONSTANTA, A. I., nr. 11-13 și S.C. V. I. CONSTRUCT S.R.L., cu sediul in București, VIRTUTII, nr. 8, .. C, ., ca nefondată.
Respinge cererea formulată de reclamantă de obligarea a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Respinge cererea formulată de pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI A. I. de obligarea a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Respinge cererea formulată de pârâta S.C. V. I. CONSTRUCT S.R.L. de obligarea a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2013.
P. GREFIER
A. A. F. S.
Red jud. A.A.
Tehnored gref SF
Data redactării: 13.09.2013/ 5 ex
← Cerere necontencioasă. Sentința nr. 8239/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8964/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|