Obligaţie de a face. Sentința nr. 24/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 12468/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 24.10.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A.-G. J.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Z. E., cu domiciliul în C., ., nr.1, jud.C. în contradictoriu cu pârâții M. V. și M. M., ambii cu domiciliul în C., ., ..A, ., având ca obiect obligație de a face sistarea lucrărilor de demolare; sistarea lucrărilor de construire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâții personal, care se identifică cu CI . nr._ și KT nr._, și asistați de avocat C. I., conform împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, conform disp.art.153 C.proc.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că la dosarul cauzei, s-a depus prin serviciul registratură, la data de 24.10.2013, din partea reclamantei, cerere de renunțare la judecarea cauzei.
Instanța ia act de solicitare și rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamanta Z. E.:
INSTANȚA
Asupra cererii de renunțare la judecată:
La data de 10.05.2013, reclamanta Z. E. a formulat acțiune împotriva pârâților M. V. și M. M., având ca obiect obligație de a face sistarea lucrărilor de demolare; sistarea lucrărilor de construire.
La data de 24.10.2013, reclamanta a depus la dosar cerere prin care s-a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata cauzei.
Potrivit art. 406 NCPC -(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă… (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.
Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 NCPC poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisă, fie verbal în ședință publică.
În cauza de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat anterior și astfel va lua act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Ia act de renunțarea la judecata cererii formulate de către reclamanta Z. E., cu domiciliul în C., ., nr.1, jud.C. în contradictoriu cu pârâții M. V. și M. M., ambii cu domiciliul în C., ., ..A, ..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-G. J. D. Ș.
Red.jud.A.G.J./25.10.2013
Tehnoredact.D.Ș.
5ex./04.11.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Drept de retenţie. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|