Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 5982/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința c ivila Nr._/2013

Ședința publică din 05.09.2013

PREȘEDINTE: A. U.

Grefier: M. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent S. V. și pe intimat I. C. SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 04.09.2013, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 260 alin 1 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 05.09.2013 când s-a pronunțat .

INSTANȚA.

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.02.2013 sub nr. 5982, petentul contestator S. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata I.J.P. C. anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/21.02.2013.

În motivarea plângerii, contestatorul a arătat, în esență, că la data respectivă circula pe . o trecere de pietoni, aflându-se pe banda nr. 2 nu a avut posibilitatea să vadă dacă s-au angajat pietoni în traversare din cauza faptului că pe prima bandă erau staționate mai multe autoturisme.

Ajungând la trecerea de pietoni a văzut o persoană care stătea pe carosabil pregătindu-se să traverseze, dar care încă nu pășise pe trecere. Imediat a fost oprit de un agent de poliție care i-a încheiat procesul verbal contestat.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și a depus la dosar documentația aferentă procesului verbal, constând în 6 fotografii efectuate cu aparatul radar, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar și certificat de omologare..

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că aceste dovezi sunt pertinente, concludente și utile pentru stabilirea situației de fapt și soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.02.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu 300 lei amendă reținându-se în fapt că la data menționată, în timp ce conducea auto Opel cu nr. de înmatriculare_ în muncipiul C., pe . cu . cu . la marcajul pietonal din zona pieței Tomis III, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea din partea dreaptă, fapta fiind prevăzută de art. 135lit. h din ROUG 195/2002.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există vreo cauză de nulitate absolută care să poată fi invocată din oficiu.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.

Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Susținerile petentului nu sunt de natură a înlătura prezumția de veridicitate a procesului verbal contestat, din moment ce nu au fost dovedite.

Mai mult, instanța reține că apărările acestuia sunt contradictorii. Astfel, într-o primă fază petentul a afirmat că nu a putut observa dacă erau sau nu pietoni angajați din cauza autoturismelor staționate pe prima bandă, după care a afirmat că nu a săvârșit contravenția întrucât pietonul nu era încă angajat în traversarea străzii.

Totodată, instanța observă că la momentul încheierii procesului verbal de contravenție, obiecțiunile petentului au fost în sensul că „se grăbea”, mențiuni ce au ca premisă săvârșirea contravenției.

Mai mult, instanța constată că stabilirea contravenției a fost realizată prin propriile simțuri de agentul constatator și dovedită prin fotografiile depuse la dosar și care surprind săvârșirea contravenției de către petent.

În urma vizualizării fotografiilor, instanța a constatat caracterul nesincer al afirmațiilor petentului în sensul că pietonul nu se afla angajat în traversare, având în vedere că la momentul la care petentul a trecut peste marcaj, pietonul se afla chiar pe banda 2 pe care se afla și autoturismul său.

În drept, conform art. 72 alin. 2 din OUG 195/2002, pietonii au prioritate de trecere fata de conducatorii de vehicule atunci cand sunt angajati in traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzator, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

În concordanță cu art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG 195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul a faptei de neacordare a prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

Nu se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate raportat la conduita nesinceră a petentului.

Pentru toate considerentele mai sus reținute, plângerea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulata de petentul S. V. domiciliat in C., PESCARILOR, nr. 13, ., . cu intimata I. C. SERVICIUL RUTIER, ca neîntemeiată..

In temeiul art. 36 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, obliga petentul la plata catre stat a cheltuielilor judiciare in cuantum de 50 lei.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicarii.

Pronuntata, astazi, 05.09.2013, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ..

Președinte Grefier

A. U. M. I.

Red. Jud. A .U./ 11.11.2013 /4.ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA