Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 6793/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 11.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. MERAL

GREFIER: Ș. F. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul C. R. domiciliat în ., ., județul C. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul în C., județul C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petent avocat M. I., conform împuternicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei, lipsind intimatul. Se constată prezența martorului G. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

După identificarea martorului propus de petent în conformitate cu dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă și depunerea jurământului, potrivit art. 319 al.1 Cod pr. civilă, instanța îi aduce la cunoștință dispozițiile art. 319 al.8 Cod pr. civilă, iar în temeiul art. 321-323 Cod pr. civilă, procedeză la ascultarea martorului G. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri sau probe de formulat ori excepții de invocat, acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Apărătorul petentului solicită admiterea plângerii contravenționale, în sensul de a se dispune anularea procesului verbal, precum și a măsurilor de sancționare. Susține că imaginile pe care se bazează organul nu sunt edificatoare. Precizează că în luna februarie, timpul era nefavorabil și nu se putea opri pe gheață. Față de declarația martorului, apreciază că este posibilă anularea procesului verbal. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertismentul.

În conformitate cu disp. art. 394 Cod proc. civ., instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2013 sub nr._, petentul C. R. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ C. anularea procesului - verbal . nr._/20.02.2013.

În motivarea plângerii, petentul a contestat situația de fapt reținută în sarcina sa, arătând că în momentul în care a intersectat trecerea de pietoni nu erau pietoni angajati în traversare.

În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001,OUG nr. 195/2002.

Pentru probațiunea cererii s-a anexat procesul- verbal contestat în copie, copie act de identitate.

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în vigoare la data formulării prezentei cereri, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeită a plângerii contravenționale, și a depus la dosarul cauzei documentația ce stă la baza întocmirii procesului- verbal contestat, constând în fotografii, buletin de verificare metrologică, atestatul operatorului radar.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul G. I..

Analizând înscrisurile dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul- verbal de contravenție . nr._/20.02.2013 petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002, constând în aceea că a condus auto cu nr. de înmatriculare_ pe . și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea marcajului pietonal.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului- verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit art. 100 alin (3) lit. b din OUG nr. 195/2002 republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: b)neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;

Instanța constată că afirmațiile petentului în sensul că nu erau pietoni angajați în traversare, pe sensul de mers pe care se afla autoturismul acestuia, sunt confirmate de planșele foto depuse la dosar de către intimat.

Astfel, se observă un pieton care s-a angajat în traversare în momentul în care autoturismul condus de petent se afla deja pe marcajul pietonal. În aceste condiții, instanța apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de dispozițiile mai sus menționate.

De altfel, afirmațiile petentului sunt confirmate și de către martorul G. I., în privința căruia nu există dubii de subiectivism, de natură a- i discredita declarația. Martorul a călătorit în mașină cu petentul astfel încât putea observa dacă acesta a respectat sau nu regulile de circulație.

Prin urmare, apreciind ca întemeiată plângerea contestatorului formulată împotriva procesului-verbal încheiat de intimată, instanța urmează a o admite ca atare, dispunând anularea procesului- verbal de contravenție și a sancțiunilor aplicate prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. R. domiciliat în ., ., județul C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în C., județul C..

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/20.02.2013 întocmit de către intimat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul C. secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. MERAL Ș. F. C.

Red.Jud.B.M.4ex.

Tehnored.Ș.F.C.

2com.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CONSTANŢA