Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 10707/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR:_
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.11.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind procesul verbal . nr._ din data de 22.02.2013, acțiune formulată de către petenta I.I. Z. L. prin Z. C. L. cu sediul în C., .. 12, . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – POLIȚIA MINICIPIULUI C. – SECȚIA 4 POLIȚIE cu sediul în C., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 24.10.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise instanța a amânat pronunțarea la data de 07.11.2013, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.04.2013 sub nr._, petentul Z. C. L., în calitate de reprezentant legal al Întreprinderii Individuale Z. C. L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/22.02.2013 întocmit de intimatul I.P.J. C. – Secția 4 și exonerarea de plata amenzii contravenționale.
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că la data de 21.02.2013 agentul șef M. R. s-a prezentat la punctul său de lucru din . se legitima, moment în care a fost informat că datele societății, domeniul de activitate și orice alte informații le poate lua de la sediul societății T. SA care se află în aceeași clădire cu petentul. Mai arată petentul că a avut cu agentul de poliție o discuție legată de sistemul de pază al punctului de lucru și că el a precizat că este în amenajări conform contractului de închiriere, însă . firmă de pază . SRL, cu agenți de patrulare și punct de control la poartă. Agentul de poliție i-a spus însă că trebuie să își angajeze firmă de pază iar ulterior a început să țipe la petent și să îl amenințe, spunând că scoate pistolul să îl împuște, motiv pentru care a depus și o plângere la P. de pe lângă Judecătoria C. și una la Ministerul Afacerilor de Interne.
Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.
Potrivit disp. art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională formulată de petent este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În dovedirea plângerii contravenționale, petentul a depus la dosar în original procesul-verbal de contravenție . nr._/22.02.2013, copie a contractului de închiriere cu . a contractului de prestări servicii cz firma de pază . spațiul funcționabil din data de 12.10.2012
Intimata nu a formulat întâmpinare la plângerea contravențională, depunând însă documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal.
În dovedirea susținerilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul S. Ghoerghiță, mijloace de probă ce au fost admise de instanță, în temeiul art. 255 corob. cu art. 309 C.proc.civ., ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei. În acest sens, instanța a procedat la audierea sub prestare de jurământ a martorului S. Ghoerghiță declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.02.2013 s-a reținut în sarcina petentului fapta prevăzută de disp. art.60 lit. i rap. din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, faptă ce se referă la „refuzul de a asigura accesul reprezentanților autorităților publice aflați în exercițiul funcțiunii, al personalului poliției sau al jandarmeriei, special desemnat pentru exercitarea atribuțiilor legale de control, pentru luarea măsurilor de prevenire în obiectivele păzite sau asistate prin mijloace tehnice antiefracție și în organizarea activității de gardă de corp”; Astfel, în actul de constatare s-a reținut că petentul a refuzat să asigure accesul lucrătorului de poliție M. R. la punctul de lucru al unității din . pentru exercitarea atribuțiilor legale de control în domeniul „paza bunurilor”
Prin acest proces-verbal, în temeiul art.61 lit. a din același act normativ, s-a dispus aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 5000 lei, pentru fapta reținută drept contravenție, sancțiune ce reprezintă minimul prevăzut de lege.
I. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:
1. Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat. De altfel, petentul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a actului sancționator.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.2. Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada săvârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.249 actualul C. proc. civ. care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.
Referitor la sarcina probei, instanța va reține principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, specifică materiei contravențiilor).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.
În al doilea rând, instanța reține că, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a reamintit că, în materia contravențională prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea.
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art.249 C. proc. civ conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În speță, petentul și-a motivat plângerea în principal pe o pretinsă atitudine abuzivă a agentului constatator iar în secundar a arătat că de la data de 01.07.2012 și până la data de 31.07.2013, conform contractului de închiriere nr. 189/30.07.2012, spațiul la care agentul M. R. face referire se afla scutit de la plata chiriei pentru că se afla în amenajare.
În realitate, potrivit mențiunilor din procesul verbal întocmit, petentul a fost amendat pentru fapta prevăzută de disp. art.60 lit. i rap. din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, întrucât a refuzat să asigure accesul lucrătorului de poliție M. R. la punctul de lucru al unității din . pentru exercitarea atribuțiilor legale de control în domeniul „paza bunurilor”. Astfel, el era ținut să probeze în fața instanței că, în realitate, situația de fapt a fost contrară celei reținute în proces verbal și că a permis agentului să își exercite atribuțiile.
Analizând însă cererea petentului, astfel cum a fost precizată ulterior, instanța constată că petentul nu neagă faptul că nu i-a permis accesul agentului, afirmând încă din primele rânduri ale plângerii că …”l-a rugat să aștepte afară” și că …vâzând că „nu este primit în interior”…a început să țipe la el. Mai relatează petentul în cuprinsul plângerii că l-a rugat să se adreseze directorului . vadă în ce poziție se afla fiecare chiriaș…”. Or, aceasta este tocmai atitudinea sancționată de prevederile disp. art.60 lit. i rap. din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Chiar dacă susținerile sale contrare din cuprinsul precizărilor la acțiune au fost confirmate parțial de către martorul S. Gherghiță, care atestă faptul că la un moment dat agentul s-a aflat în interiorul punctului de lucru al petentului, acest aspect nu este de natură să înlăture vinovăția acestuia din urmă. Astfel, refuzul de a asigura accesul reprezentanților autorităților publice aflați în exercițiul funcțiunii se manifestă atât sub forma refuzului efectiv de a nu permite accesul în imobil cât și prin atitudinea necooperantă sau ostilă a petentului față de agent, care, odată ce a pătruns în incintă, a fost împiedicat să efectueze controlul potrivit legii, situație care se regăsește în speță.
Pe de altă parte, apărările petentului legate de atitudinea agentului constatator nu pot fi analizate de către Instanță în cadrul plângerii contravenționale, întrucât excede competenței sale stabilite de lege, petentul având alte căi legale la dispoziție pentru a sancționa un eventual comportament abuziv al agentului constatator.
Pentru aceste considerente, apreciind că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, instanța, în temeiul disp. art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată și pe cale de consecință, va menține procesul-verbal de contravenție . nr._/22.02.2013, ca legal și temeinic întocmit.
În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ., cu referire la art.451 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Raportat la art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, coroborat cu art.468 alin.1 C.proc.civ. și la art.471 alin.1 C.proc.civ., prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Z. C. L. cu sediul în C., .. 12, .. 3, jud. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C.- POLIȚIA MUNICIPIULUI C. – SECȚIA 4 POLIȚIE cu sediul în C., jud. C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 14.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. F. M. P.
Red. L.F./Tehn. M.P.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria... → |
---|