Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 2606/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 11 decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L.-V. M.

GREFIER: F. M.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._, cerere formulată de petentul . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MAESTRO SPRL cu sediul in mun Constanta, Al Stînjeneilor, nr 3, . si sediul ales in mun Consatanta, ., jud Constanta în contradictoriu cu intimatul C. G. AL GĂRZII FINANCIARE PRIN GARDA FINANCIARĂ C. cu sediul in mun Constanta, . B, jud Constanta.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Instanța constată că petentul a fost citat cu mențiunea de a indica numele martorului propus în dovedirea temeiniciei plângerii sub sancțiunea decăderii din probă.

Instanța în conformitate cu disp. art. 186 al. 2 și 4 c.pr.civ. decade petentul din proba testimonială încuviințată în cauză.

Instanța în conformitate cu disp. art. 150 c.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și rămâne in pronunțare.

I N S T A N T A

Asupra cauzei de fata:

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr_ petenta . a solicitat in contradictoriu cu intimatul C. G. AL GARZII FINANCIARE – GARDA FINACIARA CONSTANTA, pentru ca in baza probelor administrate sa se dispuna anularea procesului – verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . nr_/28.01.2013 prin care a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 8000 lei si masura complementara a confiscarii sumei de 1087 lei .

In motivare se arata ca pe cale de exceptie invoca nelegalitatea procesului – verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor mai sus aratat, in raport de dispozitiile art 16 pct 1 cu ref la art 17 din OG 2/2001, motivat de faptul ca agentii constatatori aveau obligatia de a consemna in cuprnsul actului constataor data si ora constatarii presupusei fapte contraventionale .

Se invedereaza sub acest aspect ca, din lecturarea actului constatator rezulta o contradictie intre data efectuarii controlului si data incheierii actului de constatare .

Astfel, in procesul – verbal de contraventie se precizeaza ca a fost incheiat la data de 28.01.2013, ora 12, iar controlul s –a efectuat la data de 27.01.2013, in jurul orei 2:00, iar la descrierea faptei nu se mai indica ora efectiva a controlului . Totodata, se poate observa ca acestia interzic posibilitatea achitarii a ½ din valoarea efectiva a sanctiunii contraventionale aplicate in termen de 48 h de la data intocmirii actului, situatie fata de care nu a fost indicat temeiul de drept si statuat prin art 28 pct 1 din OG 2/2001 .

Se mai invoca sub aspectul nelegalitatii actului constatator – situatia data de ora efectuarii controlului – ora 2:00 si fata de care comisarii nu detineau un ordin de serviciu permanent, document obligatoriu, conform art 6 pct 2 din OG 91/2003 rap la Anexa 1, art 2 pct 7 din Ordinul Presedintelui ANAF nr 1468/2010, modif prin ordinul ANAF nr 1931/2010.

Se solicita a se avea in vedere ca, aplicarea sanctiunii contraventionale s –a facut potrivit dispozitiilor art 11 alin 1 lit b din OUG 28/1999, situatie fata de care, potrivit art 12 pct 3 din aceeasi norma, dispozitiile ordonantei se vor completa cu dispozitiile OG 2/2001, fata de care potrivit art 28 se da dreptul contravenientului de a achita ½ din valoarea sanctiunii aplicate .

Sub aspectul temeiniciei faptei contraventionale retinute in sarcina sa, petenta invedereaza ca isi desfasoara activitatea la punctul de lucru din mun Constanta, ., cu specific alimentatie publica .

Incepand cu data de 25.01.2013, s-au constatat la casa de marcat erori in ceea ce priveste functionarea corecta, situatie fata de care a fost chemata firma de service autorizata, iar activitatea acesteia de remediere fiind consemnata in cartea de interventie in ziua de 26.01.2013 .

Se mai arata ca, in ziua de 26.01.2013, orele 9 :00 la deschiderea magazinului si punerea in functiune a casei de marcat s –a constatat ca aceasta indica erori, in sensul ca data si ora nu corespundeau efectiv cu cea a zilei respective – situatie fata de care a contactat dinnou unitatea service - comunicandu – i – se ca fiind zile nelucratoare pana in ziua de luni nu poate veni .

Intrucat unitatea nu putea fi inchisa – invedereaza petenta a procedat la folosirea facturii si mentionarea tuturor vanzatorilor in registrul special, cu respectarea dispozitiilor art 6 pct 1-2 din HG 479/2003, cu modificarile si completarile ulterioare .

Aduse la cunostinta comisarilor Garzii Finacirare, nu s –a tinut cont de acest aspect, refuzand chiar sa sa fac mentiunile obligatorii .

In drept, OG 2/2001, OUG 28/1999, HG 479/2003, OUG 91/2003, Ordinul ANAF 1468/2010 modificat prin Ordinul ANAF 1931/2010 ; CEDO, C proc civ .

In dovedire inscrisuri, martori .

A anexat: in copie, procesul – verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . nr_/28.01.2013.

Desi legal citat intimatul nu a formulat intampinare, depunand in dovedirea celor retinute in procesul – verbal de contraventie urmatoarele inscrisuri: nota de constatare incheiata la data de 27 ianuarie 2013, monetar si raport CASA de marcat, legitmatia si ordinul de serviciu comisar .

In temeiul art 167 C proc civ instanta a incuviintat pentru petenta – proba cu inscrisuri si proba testimoniala, iar pentru intimat – proba cu inscrisuri .

In ceea ce priveste administrarea probei testimoniale incuviintate petentei, instanta a facut aplicarea art 186 alin2 si 4 C proc civ ca urmare a neindicarii martorului si nici a prezentarii personale a acestuia la sediul instantei in vederea audierii .

Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997, cu modificările și completările ulterioare, plângerea formulată de contestator este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma probatoriului administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

La data de 28.01.2013, petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 de lei ca urmare a incalcarii prevederilor art 10 lit b cu ref la art 10 lit c din OG 28 / 1999, republicata si masura complementara a confiscarii sumei de 1087 lei, conform art 11 alin 3 din OG 28 / 1999, republicata .

In acest sens a fost incheiat procesul – verbal de contraventie . nr_/28.01.2013(f7-8).

Astfel, s-a reținut că, în urma controlului efectuat la data de 27.01.2013 la punctul de lucru situat in mun Constanta, ., s –a constatat urmare a verificarii casei de marcat ca nu era inregistrata nicio suma, desi potrivit monetarului suma se ridica la valoarea de 1087 lei, provenita din vanzarea de marfuri catre diferite persoane carora nu le –au fost emise bonuri fiscale .

In ceea ce priveste exceptiile invocate de petenta ca fiind exceptii absolute apreciate ca fiind de natura sa duca la anularea actului constatator, instanta va retine ca acestea asa cum au fost detaliate in cuprinsul plangerii nu pot fi incadrate in caracteristicile obligatorii instituite de dispozitiile art 137 alin 1 C proc civ, potrivit caruia: „ Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii .”, ci apar ca aparari de fond si de critica sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei celor retinute in sarcina sa .

Plângerea contravențională formulată de către petentă este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal contestat, instanța, analizând conținutul acestuia, constată faptul că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 și 19 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de prevederile art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.

Astfel, potrivit art 17 din OG 2/2011: » Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau asemnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului – verbal … « .

Din cuprinsul procesului – verbal de contraventie contestat se poate observa ca agentul constatator a facut toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute .

Potrivit dispozitiilor art 16 alin 1 din OG 2/2001: „ Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.”

In ceea ce priveste nelegalitatea actului constatator sub aspectul neindicarii exacte a datei si orei la care a fost efectuat controlul de catre comisarii intimatului, dar si a contradictiei dintre data reala si ora controlului si data si ora retinuta ca fiind cea la care a avut loc presupusa contraventie, instanta o va respinge ca nefiind in conformitate cu situatia faptica si scriptica retinuta in mod corect .

Astfel, din cuprinsul notei de constatare ( f 19 ) act premergator incheirii actului constatator se va retine ca efectuarea controlului s –a realizat in ziua de 27.01.2013 ora 2 :30, la punctul de lucru al petentei, situatia faptica fiind descrisa in raport de constatarile efectuate la fata locului .

In aceste conditii, in actul constataor – se retine clar ca activitatea contraventionala a fost constatata la data de 27.01.2013, iar incheierea actului s –a efectuat a doua zi, orele 12 :00 .

Se va mai avea in vedere ca, prin nota de constatare - cele retinute in sarcina petentei s –a realizat in prezenta administratorului - aducandu – i se la cunostinta si faptul ca acest control va continua si in zilele urmatoare - acesta urmand sa prezinte actele financiar contabile pe o perioada mai indelungata .

In aceste conditii si in lipsa unei vatamari conditionate de incalcarea mecanismului operational de desfasurare pe de o parte atat a operatiunii de control, iar de pe alta parte a prezentarii documentelor financiar contabile obligatorii, situatia retinuta sub acest aspect facandu – se in concordanta cu dispozitiile legale .

In ceea ce priveste critica petentei sub aspectul nelegalitatii actului de constatare urmarea neacordarii dreptului de a achita jumatate din valoarea amenzii aplicate in termen de 48 ore, instanta o va respinge .

Sub acest aspect se va retine ca potrivit art 12 alin 2 din OG 28/1999, completarea dispozitiilor aceste norme cu dispozitiile art 16 alin 1 cu ref la art 28 alin 1 din OG 2/2001 se poate face numai sub aspectul modalitatii de atacare a actului constataor, in termenul si la instanta competenta instituite de art 32 alin 1 cu ref la art 34 alin 1 din OG 2/2001 si nu sub aspectul altor dispozitii instituite de norma cadru aplicabila in cauza pendinte .

Astfel, din verificarea dispozitiilor normei cadru instituita de OG 28/1999, se va avea in vedere ca, legiuitorul nu a dispus in mod expres o astfel de masura si in considerarea principiului unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem ( Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), dispozitia privind posibilitatea achitarii a jumatate din valoarea amenzii este inaplicabila .

In raport de contestarea procesului – verbal de contraventie si a nelegalitatii actului in sine sub aspectul modalitatii in care a fost intocmit, a orei efectuarii controlului si a lipsei ordinului de serviciu permanent a agentului constatator, instanta o va respinge .

Se va avea in vedere ca la dosar au fost depuse dovezi din care rezulta fara putinta de tagada faptul ca agentii constatatori – detineau legitimatii de control dar si ordin de serviciu, acte emise in conformitate cu dispozitiile art 6 pct 2 din OUG 91/2003 cu ref la art 2 pct 7 din Ordinul Anaf 1468/2010 modificat prin Ordinul 1931/2010.

Efectuarea controlului la ora indicata in actul de constatare, nu impieteaza cu nimic asupra dispozitiilor legale mai sus amintite, atata timp cat - activitatea desfasurata de societatea controlata era una cu regim NON STOP, iar activitatea desfasurata de comisarii Garzii Financiare se incadra in limitele ordinului de serviciu si a actelor efectuate de acestia cu respecatrea regulilor si a dispozitiilor legale .

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța apreciază că agenții constatatori au retinut faptul ca in perioada avuta in vedere la data controlului nu au fost introduse in contabilitate sumele de bani rezultate din vanzarea de marfuri catre diferite persoane fizice, nefiind emise bonuri fiscale aferente .

Procesul – verbal de contraventie, ca act administrativ jurisdictional, incheiat cu respectarea tuturor conditiilor legale de forma si de fond se bucura de o prezumtie relativa de adevar si face dovada savarsirii faptei pana la proba contrara, sarcina probei revenind si petentei, in conformitate cu dispozitiile art 1169 c civ, care prevede ca, cel care face o propunere in fata instantei este dator sa o probeze .

Instanta retine faptul ca, aceasta prezumtie nu este interzisa de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care in cauza, C. Neata contra Romaniei, nr_/03/18.11.2008, nu a aplicat garantiile oferite de latura penala a art 6, retinand lipsa prevederii in legea nationala a inchisorii contraventionale . S –a aratat expres in considerentele hotararii ca, atata timp cat organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului si analizeaza mijloacele de proba pertinente si utile cauzei, in conditiile de contradictorialitate si mijlocire, petentul se bucura de toate garantiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de Curte prin prisma art 6 din CEDO .

Din jurisprudenta constanta a Curtii, trebuie retinut ca celui sanctionat contraventional nu i se recunoaste ab initio si in orice situatie prezumtia de nevinovatie si implicit, incidenta principiului « in dubio pro reo ».

Concursul dintre cele doua prezumtii ( legalitatea si temeinicia procesului – verbal de contraventie, respectiv prezumtia de nevinovate a acelui « acuzat ‘ ) care nu au un caracter absolut impune ca solutia sa fie determinata de probatiunea administrata in cauza .

Potrivit art. 10 lit.b din OUG nr. 28/ 1999 constituie contravenție neîndeplinirea obligației agenților economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative;

Instanta va avea in vedere ca potrivit prevederii legale mai sus indicate ( teza a II a ) la stabilirea vinovatiei savarsirii faptei nu pot fi retinute ca fiind justificate motivele speculative in lipsa documentatiei aferenta avuta in vedere de agentul constatator la momentul constatarii savarsirii contraventiei, respectiv existenta unui extras fiscal al casei de marcat privind vanzarea, balanta monetara aferenta zilei si concordanta dintre actele aferente puse la dispozitia agentilor constatori privind nefunctionarea casei de marcat la parametrii optimi .

In ceea ce priveste pozitia exprimata de petenta prin care justifica neinregistrarea in casa de marcat a sumelor de bani rezultate de vanzare ca urmare a defectiunilor casei de marcat, instanta o va respinge, intrucat aceasta pozitie nu a fost dovedite prin nicio proba pertinenta si utila cauzei care sa vina in sustinerea sa .

Astfel, raportat la explicatiile cuprinse in continutul plangerii contraventionale, se va avea in vedere ca, potrivit art 1 alin 4 din OUG 28/1999 :” până la repunerea în funcțiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, agenții economici utilizatori sunt obligați să înregistreze într-un registru, special întocmit în acest sens, toate operațiunile efectuate și să emită facturi fiscale pentru respectivele operațiuni, la cererea clientului.”, operatiuni ce se impun a fi facute in registrul special si detinut la locul in care se gaseste casa de marcat .

Se va mai avea in vedere ca, in situatia existentei unui impediment de functionare a casei de marcat, inregistrarea marfurilor vandute si a pretului incasat se va efectua in registrul de incasari si plati, urmand ca acesta evidenta sa fie inregistrata in contabilitate si in fisele de evidenta a marfurilor aflate pe stoc in magazin .

Instanta nu va retine ca veridica pozitia explicata de petenta cu privire la imposibilitatea remedierii casei de marcat in ziua anterioara sau chiar in ziua controlului, intrucat era sfarsit de saptamana, intrucat aceasta pozitie nu se coroboreaza cu raportul de casa imprimat de comisarii Garzii Financiare la data efectuarii controlului si din care rezulta fara putinta de tagada ca functiile parametrice si functionale ale aparatului de marcat functionau normal .

Pentru considerentele mai sus expuse, instanta va respinge plangerea ca neintemeiata si pe cale de consecinta, a mentine ca legal si temeinic procesul – verbal de contraventie . nr_/28.01.2013, intocmit de intimata .

Vazand si dispozitiile art 34 alin 2 din OG 2/2001 ( anterioare datei de 15.02.2013) .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plangerea formulata de petenta ., cu sediul in mun Constanta, Al Stînjeneilor, nr 3, . 1, . si sediul ales in mun Consatanta, ., jud Constanta în contradictoriu cu intimatul C. G. AL GARZII FINANCIARE PRIN GARDA FINANCIARA CONSTANTA, cu sediul in mun Constanta, . B, jud Constanta, ca neintemeiata .

Mentine ca legal si temeinic procesul – verbal de contraventie . nr_/28.01.2013 .

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .

Pronuntata în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L.-V. M. F. M.

Red. L.V.M. /17.12.2013.

tehnored.F.M/18.12.2013.

emis 2 comunicări..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CONSTANŢA