Uzucapiune. Sentința nr. 4722/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4722/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 16073/212/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4722
SEDINTA PUBLICA DIN 02.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: F. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune - accesiune, cerere formulată de reclamanta L. M. în contradictoriu cu pârâții ., C. L. L. și D. G..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod pr.civilă, a amânat pronunțarea la data de 26.03.2013 și la data de 02.04.2013., dată la care s-a pronunțat.
.
I N S T A N T A:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 22.06.2011 reclamanta L. M. (fostă D.) a chemat în judecată pe pârâții . și C. L. L. solicitând să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 m.p. situat în ., ., precum să se constate că prin accesiunea imobiliară a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor, casa de locui și anexele gospodărești edificate de terenul sus-menționat.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că în anul 1974, mama sa, D. I. a ocupat un teren, în suprafață de 1.000 m.p. situat în C., comuna L., .. Aceasta a stăpânit imobilul situat la adresa indicată mai sus, compus din teren și construcții până la decesul său, în mod continuu, netulburat și sub nume de proprietar.
A mai precizat reclamanta că personal a locuit în acel imobil și după decesul mamei sale.
În drept reclamantul a invocat prevederile art. 645, art. 1847 și urm. și art. 1890 C.civ.
La termenul de judecată din data de 01.11.2011, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului D. G., solicitând să se constate că a dobândit, împreună cu fratele său D. G., prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 m.p. situat în ., ., precum să se constate că prin accesiunea imobiliară, împreună cu fratele său a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor, casa de locui și anexele gospodărești edificate de terenul sus-menționat.
Prin încheierea din 15.11.2011, instanța a admis cererea formulată de reclamantă privind scutirea pentru plata taxei judiciare de timbru.
Legal citat, pârâtul D. G., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Legal citați, pârâții . și C. L. L., nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 27.03.2012 instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiză tehnică imobiliară.
La termenul din data de 19.02.2013, instanța a pus în discuția părților și a dispus suplimentarea probatoriului.
În cauză a fost efectuată expertiză tehnică imobiliară, valoarea totală a imobilului fiind de 41.100 lei. Față de valoarea imobilului reclamanta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, pentru diferență în sumă de 1.844 lei.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
In primul rând instanța reține că potrivit înscrisului aflat la fila 167 dosar, rezultă că terenul indicat anterior nu a fost inventariat în domeniul privat al comunei L., or, în situația în care este cu neputință stabilirea titularului dreptului de proprietate la momentul începerii posesiei de către o altă persoană decât proprietarul terenului, se poate aprecia că devin aplicabile dispozițiile art. 646 c.civ, potrivit căruia bunurile fără stăpân aparțin statului, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri făcând parte din domeniul privat al statului.
Pe de alta parte insa, dreptul de proprietate privata asupra acestor bunuri poate aparține, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, domeniul privat al statului sau al unitarilor administrativ teritoriale.
In lipsa altui criteriu de delimitarea domeniului privat al statului de cel al unitarilor administrativ teritoriale, se impune aplicarea prin analogie a criteriului de delimitare a domeniului public al statului de cel al unitarilor administrativ teritoriale, si anume interesul, național sau local, al acestor bunuri, conform art. 3 din același act normativ.
Or, in cauza de fata, nu exista nici o rațiune pentru a aprecia ca bunul care face obiectul cererii de chemare in judecata ar fi de interes național si deci proprietatea aparține Comunei L..
Pe de altă parte, instanța reține că din înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu declarațiile martorilor audiați, rezulta ca autoarea reclamantei L. M. și a pârâtului D. G., în prezent decedată (24 iulie 1987), din anul 1974 a început să ocupe o suprafață de teren situat în ., ..
Terenul are o suprafața de 920 mp fiind identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert tehnic judiciar I. I..
Din relațiile comunicate de Primăria Comunei L. (fila 23 dosar) rezultă că autoarea D. I. figurează în registrul agricol în perioada 1974-1990, pârâtul D. G. figurează în registrul agricol în perioada 1992-2011, începând cu anul 2007 figurează în același registru agricol și reclamanta L. M.. Din înscrisul aflat la fila 21 dosar, rezultă că taxele și impozitele pentru terenul indicat anterior în perioada 1986-2011 au fost achitate de pârâtul D. G., reclamanta figurând ca plătitoare de taxe și impozite din anul 2003.
Din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză, rezultă că reclamanta a locuit la imobilul indicat în acțiune până în anul 2002, moment la care au obținut un teren de la Primărie pentru construcția unei case.
Potrivit art. 1890 c.civ., "toate acțiunile reale se vor prescrie in 30 de ani fără ca cel care invoca aceasta prescripție sa fie obligat a produce vreun titlu si fără sa i se poată opune reaua credință".
Astfel, pentru ca dreptul de proprietate asupra unui bun sa poată fi dobândit prin efectul uzucapiunii, este necesar sa fie îndeplinite doua condiții cumulative: sa se fi exercitat o posesie utila asupra respectivului bun si imobilul sa fi fost posedat cel puțin 30 de ani, posesorul posterior având facultatea reglementata de art.1860 C.civ. de a invoca joncțiunea posesiilor, adică de a-si uni posesia sa actuala cu aceea a autorului sau pentru a putea opune prescripția achizitiva .
Prin urmare, uzucapiunea se întemeiază pe existenta unei posesii care, pentru a putea conduce la dobândirea proprietății, trebuie sa fi fost exercitata in mod util, potrivit art.1847 c.civ., adică fără sa fi fost afectata de vreun viciu - discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si echivocul - si fără ca respectiva posesie sa fi încetat prin întrerupere sau precaritate.
Pe de alta parte, pentru a putea opera joncțiunea posesiilor, este necesar ca, atât posesia actuala, cat si posesia anterioara sa fie posesii propriu-zise, iar aceasta joncțiune trebuie sa fie invocata de succesorul in drepturi al autorului, mai exact cel care se prevalează de prescripția achizitiva trebuie dețină posesiunea de autor in baza unui raport juridic.
In cauza, conform mijloacelor de proba administrate pe larg de instanța de fond, suprafața de teren in litigiu a fost stăpânită de către reclamanta și de pârât până în anul 2002, pârâtul continuând să stăpânească suprafața de teren respectivă până în prezent. Autoarea reclamantei și a pârâtului a început să stăpânească imobilul din anul 1974.
Posesia astfel cum a fost definita in literatura juridica, reprezintă stăpânirea de fapt a unui bun care, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real.
Existenta posesiei este subsumata întrunirii cumulative a celor doua elemente ale sale: material, corpus, ce presupune contactul direct, efectiv cu bunul, respectiv psihologic, animus, ce se caracterizează prin voința celui care stăpânește bunul de a se comporta ca un proprietar sau ca titular al unui alt drept real.
Acest element psihologic exista atât în situația in care aceasta conduita își are izvorul in convingerea sincera a posesorului, ca este titularul dreptului real, cat si atunci când știe sau trebuie sa știe ca nu are aceasta calitate, de aici rezultând distincția intre posesia de buna credința si cea de rea credința.
Din coroborarea tuturor probelor administrate, instanța nu poate reține că reclamanta a stăpânit suprafața de teren indicată anterior fără a fi afectată de vreun viciu.
Astfel, dacă s-ar putea reține că până în anul 2002 reclamanta a stăpânit suprafața de teren amintită sub nume de proprietar, împreună cu fratele său D. G., după acest an (nefiind împlinit termenul de 30 de ani necesar pentru a uzucapa), nu se mai poate reține în nici un fel faptul că reclamanta s-a comportat ca și proprietar.
Faptul că în anul 2002 a obținut o suprafață de teren de la Primărie pentru construcția unei locuințe, dovedește faptul că aceasta nu se considera proprietara terenului în litigiu, acesta fiind și motivul pentru care a și putut obține teren de la Primăria Comunei L..
De altfel, după anul 2002, din declarațiile martorilor audiați în cauză, nu se poate reține că reclamanta s-a comportat ca titulară a vreunui drept real asupra suprafeței de teren ce se dorește a se uzucapa.
Achitarea taxelor si impozitelor pentru terenul stăpânit, începând abia cu anul 2003 nu poate reprezenta un aspect care să demonstreze ca deținerea materiala a bunului are natura juridica a posesiei, iar nu a unei simple detenții precare.
Oricum, chiar dacă s-a fi putut considera că acest fapt echivala cu deținerea materială a bunului, oricum din anul 2002, moment de la care nu a mai stăpânit terenul în litigiu și până în anul 2003, când a început să achite taxe și impozite pentru teren, posesia a fost întreruptă, în această perioadă nu a existat nicio manifestare care să facă dovada faptului că reclamanta a stăpânit material bunul.
Potrivit art. 492 C. civ. – Orice construcție, plantație sau lucru făcut in pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedește din contra.
Textul de lege instituie o prezumție în temeiul căreia proprietarul terenului poate dobândi prin efectul accesiunii proprietatea construcției ridicate pe teren. Prin urmare prima condiție care trebuie îndeplinită de către reclamant pentru a putea invoca beneficiul accesiunii, este aceea de a face dovada calității de proprietar asupra fondului pe care este ridicată construcția.
În cauză nefiind întrunită condiția de a fi proprietar asupra fondului pe care a fost ridicată construcția, reclamantei nu i se poate recunoaște dreptul de proprietate asupra construcției ridicate pe acest teren, deoarece, în lipsa calității de proprietar a reclamantului, prezumția instituită de art. 492 C. civ. nu poate primi eficiență.
Având în vedere cele precizate, și faptul că pârâtul D. G. nu a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, instanța cu respectarea principiului disponibilității va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, acțiunea formulată de reclamanta L. M., domiciliată în .. 107, județul C., în contradictoriu cu pârâții ., C. L. L., ambii cu sediul in L., județul C., și D. G., cu domiciliul in L., Campului, nr. 47, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2013.
P. GREFIER
A. A. F. S.
Red jud. A.A.
Tehnored gref SF
Data redactării: 09.05.2013/ 6 ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7982/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013.... → |
|---|
