Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 10598/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 16.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. I. G., cu domiciliul în . Social Ceres, județul C. și pe intimata POLIȚIA ORAȘULUI F., cu sediul în ., având ca obiect plângere contravențională . nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria C. la data de 17.04.2013 sub nr._, petentul C. I. G. a contestat procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 14.04.2013.
La termenul din data de 17.06.2013, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., având în vedere că fapta a fost săvârșită pe DN3 F. – KM 33+400.
Analizând conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția necompetenței teritoriale, instanțe reține următoarele:
Conform art. 129 alin.2 pct. 3 Cod procedură civilă, necompetența instanței de judecată este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura
Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva unui proces – verbal de constatare și sancționare a contravenției se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, această dispoziție neputând fi înlăturată de părți, având caracter de ordine publică.
În cauză, în procesul – verbal atacat s-a indicat că fapta a fost săvârșită pe DN3 F. – KM 33+400, localitate de se află în circumscripția Judecătoriei L. Gară, potrivit HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.
Pentru aceste considerente și în baza dispozițiilor legale menționate, văzând și prevederile art. 132 alin.3 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L. Gară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei civile formulată de petentul C. I. G., cu domiciliul în . Social Ceres, județul C. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA ORAȘULUI F., cu sediul în ., în favoarea Judecătoriei L. Gară.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2013.
P. GREFIER
D. C. L. A.
Red. Jud. C.D. / 23.09.2013;
Tehnored. Grf. A.L. / 23.09.2013 / 3 exp.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR CIVIL NR._
C Ă T R E ,
JUDECĂTORIA L. GARĂ
Vă aducem la cunoștință că prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria C. la data de 16.09.2013, în dosarul civil nr._, având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de de petentul C. I. G., cu domiciliul în . Social Ceres, județul C. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA ORAȘULUI F., cu sediul în ., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea JUDECĂTORIEI LEHNIU GARĂ.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. C. L. A.
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 16-09-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013.... → |
---|