Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 13102/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 18 octombrie 2013
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: Jud. B. A. D.
Grefier: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C. având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile și susținerile părților asupra fondului au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 4 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 11 octombrie 2013, când, pentru aceleași considerente, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere a deliberat următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.05.2013, sub nr._, petenta .., cu sediul în C., ., jud. C., număr de înregistrare ORC J_, CUI RO_, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă C., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.05.2013, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 40.000 lei, iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în data de 02.05.2013, în urma controlului efectuat la punctul de lucru situat în Mamaia, Zona Cazino Nord, jud. C., de către inspectorii de muncă din cadrul ITM C., a fost încheiat procesul-verbal de control nr._/07.05.2013, în care s-a reținut că nu au fost respectate obligațiile prevăzute de art. 16 alin. 2 din Codul Muncii, fiind identificate patru persoane fără forme legale de angajare care prestau activități lucrative pentru petentă.
În combaterea acestor susțineri, petenta a învederat că persoanele în cauză nu aveau calitatea de angajați în momentul efectuării controlului, numiții J. G. A., F. N. A., E. E. și B. A. fiind prezenți la punctul de lucru pentru a susține un interviu prealabil încheierii contractului de muncă și pentru a se familiariza cu eventualii colegi. În continuare petenta afirmă că societatea nu desfășura nicio activitate la acel punct de lucru ce are drept obiect comercializarea produselor de tip fast food cu caracter sezonier fiind deschis numai pe timpul verii, motiv pentru care la momentul efectuării contolului acesta era încă în etapa preliminară a amenajării. De asemenea aceasta invederează instanței că persoanele mai sus menționate nu aveau calitatea de angajați deoarece unul dintre asociați nu se afla în localitate iar în lipsa acestuia nu puteau fi încheiate contracte individuale de muncă, astfel încât consideră că procesul verbal încheiat este nelegal și în consecință solicită anularea acestuia.
În drept, petenta a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petentă este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 08.06.2013 intimatul a depus întâmpinare (f.64), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petentă ca neîntemeiată și menținerea sancțiunii aplicate.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că în urma unui control desfășurat la punctul de lucru al petentei, având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate, în calitate de salariați, patru persoane care nu aveau contracte individuale de muncă încheiate în formă scrisă, acestea declarând pe proprie răspundere că lucrează pentru petentă.
În continuare intimata a precizat că, din extrasul REVISAL, rezultă că la data controlului nu era înregistrat nici un contract de muncă având drept angajați pe numiții J. G. A., F. N. A., E. E. și B. A., motiv pentru care au dispus sancționarea petentei în temeiul art. 260 alin. 1 din Codul.
La termenul din data de 06.09.2013 (f.106) instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți iar pentru intimată proba testimonială ocazie cu care au fost audiați martorii E. T. și S. V. declarațiile acestora fiind anexate la dosar (f.104-f.105).
La termenul din data de 04.10.2013 a fost administrată proba testimonială cu martorii J. G. A., F. N. A., E. E. și B. A. declarațiile acestora fiind atașate la dosar, instanța rămânând în pronunțare pe fondul cauzei
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: proces verbal de control (f.8), anexă de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă (f.9-f.10), înstiințare (f.11) (f.13), contracte individuale de muncă a numiților J. G. A., F. N. A., E. E. și B. A. (f.14-f.32), extras REGES al petentei (f.33-f.35), copie xerox a bonurilor fiscale emise la acel punct de lucru (f.36), foaie de parcurs al asociatului I. G. (f.38-f.39), contract de sublocațiune aferent punctului de lucru și actul adiționale (f.39-43), facturi fiscale prin care au fost achiziționate echipamente necesare începerii activității (f.44-f.46), act constitutiv actualizat al S.c. R.. S.r.l. (f.47-f.51), certificat ONRC al petentei (f.56-f.58), fișele de identificare ale numițiilor J. G. A., F. N. A., E. E. și B. A. (f.72-87).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/07.05.2013, petenta .. a fost sancționată contravențional de către intimatul I. T. De Muncă C. cu amendă în cuantum de 40.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 modif. reținându-se în sarcina sa că, în calitate de angajator, a primit la muncă pe numiții J. G. A., F. N. A., E. E. și B. A., fără a le încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă, încălcând astfel prev. art. 16 alin. 1 din Codul Muncii.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal invocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate din oficiu, și pe cale de consecință instanța constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
În drept, potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii, în varianta în vigoare la data săvârșirii faptei contravenționale, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.
De asemenea, conform art. 260 alin. 1 lit. e din același act normativ, constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. 1, anterior citat, această faptă fiind sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța constată că încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României – hotărârea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general, urmărind totodată realizarea unui scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente pentru a stabili că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și drepturile procesuale recunoscute și garantate de acest articol inclusiv cele specifice în materie penală, printre care și prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește reglementarea în cadrul legislației interne ca procedură administrativă aceea a plângerii împotriva procesului verbal de contravenție, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. (A. împotriva României, cauză în care statul a fost condamnat pentru nerespectarea principiului prezumției de nevinovăție)
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficează de toate garanțiile prevăzute de aceasta inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
Această interpretare nu este contrară drepturilor și garanțiilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În primul rând, drepturile și garanțiile stabilite în Convenție nu sunt absolute, cu excepția dreptului de a nu fi supus torturii. În al doilea rând, statele se bucură de o marjă de apreciere în cea ce privește restrângerea, in concreto, a drepturilor și garanțiilor, atunci când se urmărește realizarea unui scop legitim, iar restrângerea este prevăzută de lege, proporțională și necesară într-o societate democratică. Din această perspectivă, nevoia combaterii fenomenului contravențional se subsumează conceptului de scop legitim, iar restrângerea este proporțională – petenta având dreptul să conteste procesul-verbal de sancționare contravențională, după cum s-a întâmplat în cauza de față.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa săvârșirea contravenției prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petentă prin săvârșirea faptei antisociale.
Așadar, în cauza de față, instanța apreciază că petenta este cea care trebuia să facă dovada celor susținute în plângere, având sarcina de a administra probe care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
Examinând probelor administrate în cauză, instanța apreciază că petenta a reușit să răstoarne această prezumție, situația de fapt reținută de agenții constatatori nefiind conformă realității, astfel încât împrejurarea că petenta a primit la muncă pe numiții L. C. G., S. G., M. R. și M. F., fără a încheia contract individual de muncă în formă scrisă nu corespunde adevărului.
Analizând probele administrate în cauză instanța reține că înscrisurile de la doar nu au fost contestate de intimată și poată mențiunea ,,conform cu originalul” astfel încât vor fi avute in vedere de intanță în motivarea prezentei hotărâri.
Totodată în cauză a fost administrată proba testimonială cu șase martori respectiv cu numiții S. V., E. T., J. G. A., F. N. A., E. E. și B. A..
Ca regulă, fiecare declarație a martorilor trebuie analizate separat de instanța de judecată care o va aprecia pentru a-i determina puterea probantă în soluționarea cauzei. În primul rând, instanța trebuie să stabilească în ce măsură declarația sa reflectă realitatea, prin efectuarea unui examen asupra facultăților fizico-psihice ale martorului. Astfel, instanța trebuie să se raporteze la cele trei momente ale mărturiei respectiv: perceperea faptului, memorizarea acestuia, reproducerea faptului perceput și memorizat, toate aceste împrejurări urmând a fi analizate în funcție de vârsta, profesia, inteligența martorului, gradul său de cultură, obișnuința de a se exprima, intervalul de timp care a trecut de la data producerii evenimentului relatat. În speță, instanța consideră că martorii audiați în cauză au aptitudinea de a relata cu exactitate cele întâmplate. Cu privire la al doilea element al aprecierii, respectiv aspectul sincerității martorului, instanța îl va aprecia ținând cont de anumite elemente precum interesul martorului în proces, afecțiunea sau dușmănia dintre martor și una din părți, gradul de rudenie sau afinitate, izvorul informațiilor martorului, dar și prin confruntarea depoziției martorului cu împrejurările de fapt ale cauzei stabilite suficient de precis prin alte mijloace de probă.
În fapt instanța reține că petenta desfășoară activități sezoniere la punctul de lucru situat în Mamaia, Complex Casino Nord, C., în sensul în care pe durata perioadei estivale comercializează produse tip fast food. Acest lucru este confirmat atât de de contractul de sublocațiune (f.39) aferent anului 2012, de susținerile martorilor S. V. și E. T., precum și de înscrisul de la fila 36, respectiv de copiile xerox ale bonurilor fiscale emise de casa de marcat din poate fi dedus faptul că între perioada 09.09.2012 – 04.05.2013 nu au fost înregistrate vânzări. Pentru a ajunge la această concluzie instanța constată că raportul fiscal zilnic emis la data de 09.09.2012 are înscripționat mențiunea ,,vânzări de 139.075,57 C. Z 0249” iar cel emis la data de 04.05.2013 ,, vânzări de 139.463,08 C. Z 0250”, astfel încât scăzând din 139.463,08 lei suma de 387.51 lei înregistrată la acea dată, rezultatul obținut va fi nr. 139.075,57. Chiar dacă contractul de sublocațiune are valabilitate pentru anul 2012, iar bonurile au fost emise cu mențiunea ,,.. Mamaia, Complex Cazino Sud” și nu ,,Nord” unde a fost efectuat controlul inspectorilor ITM, instanța constată că veridicitatea acestora nu a fost contestată, iar conform certificatul ONRC depus la dosar (f.56) petenta nu are niciun punct de lucru la acea adresă ci la cea din Mamaia zona Cazino Nord, spațiul 20XD, județul C. pentru care a fost încheiat contractul de sublocațiune, iar situația de fapt reținută prin aceste înscrisuri se coroborează cu celelalte probe administrate în dosar.
Cum petenta nu desfășoară activități comerciale cu caracter continuu este normal ca, în fiecare an înainte de începerea acesteia, punctul de lucru să sufere anumite modificări, respect să fie amenajat corespunzător. Astfel instanța reține că în perioada de sfârșitului lunii aprilie-până în ziua de 02.05.2013 inclusiv, au fost efectuate activități de amenajări al punctului de lucru situat în Mamaia, Zona Cazino Nord, jud. C., în sensul în care au fost efectuate reparații și au fost montate aparatele necesare desfășurării activității comerciale ce au fost cumpărate anterior conform facturilor de la dosar (f.43-46). Această împrejurare este susținută de toți martorii audiați în cauză, dintre care numitul S. V. nu s-a aflat în relații lucrative cu petenta, iar la momentul audierii niciuna dintre cele patru persoane J. G. A., F. N. A., E. E. și B. A. nu mai erau angajați ai acesteia. Instanța consideră că declarațiile acestora sunt sincere neexistând niciun element care să arunce un dubiu asupra corectitudinii lor.
Prin administrare probei testimoniale instanța reține, că fiind audiați separați, toți cei patru martori au susținut că au început activitatea în ziua de 03.05.2013, fiindu-le încheiate contracte de muncă, înainte de această dată prezentându-se la punctul de lucru pentru a negocia salariați, pentru a se familiariza cu ceilalți angajați și pentru a observa cum funcționează aparatele electrice montate în ziua de 02.05.2013. de asemenea aceștia au susținut că nu au contribuit la activitatea de amenajare localului.
Totodată martorul S. V., persoană care a intermediat închirierea spațiului în care se află situat punctul de lucru afirmă că activitatea petentei a început pe 03.05.2013, iar în data de 02.03.2013 i-a cerut permisiunea pentru a monta un cuptor cu lemne, împrejurare descrisă ce se coroborează cu celelalte probe.
Instanța concluzionează că probele de la dosar, respectiv declatațiile martorilor și înscrisurile, facturile de cumpărare ale obiectelor necesare începerii activității comerciale, respectiv bonurile de la fila 36, conturează o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator, creând cel puțin o bănuială asupra legalității acestuia.
După cum a stabilit anterior, instanța consideră că în favoarea petentei este aplicabilă prezumția de nevinovăție, iar pentru ca art. 6 din Convenția Drepturilor Omului să nu devină un drept iluzoriu, instanța consideră că orice dubiu cu privire la vinovăția săvârșirii faptei beneficiază ,,acuzatului”. Totodată instanța consideră că petenta a adminsitrat probe pertinente, concludente și utile în demontarea situației de fapt, iar a considera că aceste sunt insuficiente, înseamnă a atribui în sarcina acesteia unei probatio diabolica ce ar conduce implicit la interzicerea accesului la justiție.
Pentru motivele enunțate anterior instanța va admite plângerea contravențională și, în consecință, va dispune anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 07.05.2013 de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de .., cu sediul în C., ., județul C., înregistrată al oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI RO_ în contradictoriu cu intimata I. T. de Muncă C., cu sediul în C., ., județul C..
Dispune anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 07.05.2013 de intimată și înlăturarea tuturor măsurilor dispuse prin acesta.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.10.2013.
Președinte,Grefier,
D. B. AlexandruSilica P.
R.. și tehnored. Jud. B.
Gref. S.P.
Ex. 4/18.10.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013.... → |
|---|
