Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 18393/212/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 13 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-M. S.

GREFIER: C. A.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 247, cu sediul ales la S.C. BOGHI S MANAGEMNT S.R.L., cu sediul în C., ., ., ., în contradictoriu cu debitorul G. M. cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant avocat L. A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._, aflate la dosar, pentru pârât se prezintă fiul acestuia care nu are împuternicire.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Fiul debitorului susține că a achitat integral cheltuielile de întreținere.

Instanța luând act de faptul că fiul debitorului nu poate face dovada mandatului de reprezentare în prezenta cauză, nu poate lua în considerare susținerile acestuia.

Instanța, în temeiul art. 131 cu referință la art. 94 alin. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 Cod proc. civilă, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În conformitate cu prevederile art. 238 Cod proc. civilă, instanța acordă cuvântul cu privire la durata estimată a procesului.

Apărătorul reclamantului estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi.

Instanța în temeiul art. 238 Cod proced. civilă stabilește durata procesului la aproximativ o lună.

Nemaifiind alte cereri de formulat, chestiuni prealabile de discutat, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele aflate la dosarul cauzei fără alte probe și solicită decăderea pârâtului din dreptul de a depune întâmpinare.

În conformitate cu dispozițiile art. 258 în referire. la art. 255 Cod proc. civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă în soluționarea prezentei cauze.

În temeiul art.393 Cod procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond apărătorului reclamantei.

Apărătorul reclamantei învederează instanței faptul că debitul a fost achitat integral de către pârât și solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, cu acordarea cheltuielilor de judecată pentru care depune chitanța nr. 198.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la data de 10.07.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari 247 a chemat în judecată pe pârâtul G. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să îl oblige pe acesta la plata sumei de 7.017,95 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iulie 2011- aprilie 2013 și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a cumulate o perioadă de neplată care depășește cu mult termenul legal de 90 zile. Acesta este de rea credință, deoarece refuză să-și achite obligațiile financiare către asociație, astfel încât aceasta se află în situația de a plăti penalități furnizorilor de apă rece, caldă, energie electrică etc., cu consecința întreruperii serviciilor și prejudicierea celorlalți proprietari care își achită cheltuielile la zi. fost notificat în luna octombrie 2011, dar nu a binevoit să își achite debitul până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 230/2007 și prevederile H.G. 1558/2007.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art 29 alin. 1 lit. l) din O.U.G. 80/2013 coroborat cu art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copii, următoarele înscrisuri: liste de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației pentru lunile iulie 2011- aprilie 2013 (filele 13-38), dovada personalității juridice a asociației (filele 6-7), dovada înscrierii in Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni Imobiliare a ipotecii legale (filele 11-12), situația financiară a . iulie 2011- aprilie 2013 (filele 8-10), împuternicirea avocațială (fila 5).

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în ședința publică pentru a formula apărări și a propune probe.

La termenul de judecată din data de 13.09.2013, reclamanta a precizat că pârâtul a achitat integral debitul și a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că pârâtul G. M., în calitate de proprietar al apartamentului 55 situat în C., ., . acumulat un debit către reclamanta Asociația de Proprietari 247 în cuantum de 7.017,95 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iulie 2011- aprilie 2013, conform listelor de plată atașate la dosar (filele 13-38).

Suma solicitată cu acest titlu a fost achitată în cursul procesului, conform susținerilor reclamantei.

Conform art. 32 alin. 1 lit. c) C.proc.civ., una din condițiile de exercitare a acțiunii civile este reprezentat de obiectul acesteia, respectiv pretenția concretă dedusă judecății, sau, cu alte cuvinte, ceea ce reclamantul solicită prin cererea introductivă.

Sancțiunea aplicabilă în cazul lipsei obiectului cererii de chemare în judecată este determinată în funcție de momentul la care intervine lipsa acestui element esențial al cererii. Astfel, în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost de la început lipsită de obiect, este incidentă sancțiunea anulării acesteia, conform prevederilor art. 196 alin. 1 C.proc.civ., iar în situația în care cererea formulată de reclamant a avut un obiect determinat la momentul introducerii sale, dar pe parcurs a rămas fără obiect, va fi respinsă pentru acest motiv.

Astfel, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect

În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor normative incidente, respectiv art. 453 alin. 1 Cod proc. Civilă „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, iar potrivit art. 454 Cod proc. civilă „Pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1522 alin. 5 din Codul civil rămân aplicabile.”

Prin urmare, recunoașterea pretențiilor reclamantei de către pârât, în speță plata sumei reprezentând implicit o astfel de recunoaștere, constituie o cauză exoneratoare de la plata cheltuielilor de judecată numai dacă este făcută cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și numai dacă debitorul nu a fost pus în întârziere prealabil pornirii procesului sau nu se afla de drept în întârziere.

Or, în speță fiind vorba de o obligație cu executare succesivă, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, care prevede că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, proprietarul avea obligația de a achita lunar cheltuielile asociației, iar pentru că acesta a refuzat sau a neglijat să își execute obligația, în mod repetat, acesta era de drept în întârziere la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 1523 alin. 1 lit. c din Codul Civil rap. la art. 114 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil.

Instanța apreciază că, ținând cont de faptul că pârâtul și-a îndeplinit obligația de plată până la primul termen de judecată, cererea rămânând astfel fără obiect, un onorariu de 400 lei este suficient față de activitatea desfășurată de avocatul reclamantei, motiv pentru care va proceda la reducerea lui de la suma de 500 lei la suma de 400 lei.

Instanța apreciază că prin reducerea onorariului de avocat nu se contravine dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, potrivit cărora “contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect, de nici un organ al statului” întrucât nu se intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în întregime.

Părții contractante îi incumbă obligația de a plăti în întregime onorariul stabilit cu avocatul său (obligațiile contractuale nefiind în nici un mod afectate), însă aceasta nu este îndreptățită să pretindă părții adverse, căzute în pretenții, să achite cu titlu de cheltuieli de judecată, decât sumele care în mod real, necesar și rezonabil ar fi datorate pentru activitatea prestată de către avocat.

Pentru motivele expuse mai sus, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 247 în contradictoriu cu pârâtul G. M., ca rămasă fără obiect și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 247, având cod fiscal_, prin av. L. A., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor procedurale la sediul societății de administrare S.C. Boghis Management S.R.L. în C., ., ., parter în contradictoriu cu pârâtul G. M., cu domiciliul în C., ., .. 55, jud. C., ca rămasă fără obiect.

Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.09.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A.-M. SOFICACRISTIANA A.

Red.thred. Jud.A.M. S../20.09.2013

Tehnored. Gref. C.A../4ex/20.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA