Plângere contravenţională. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 6572/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publică de la 4 OCTOMBRIE 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Moțîrlichie L.
GREFIER M. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. M. și pe intimat I. C. SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala CP_.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Instanța, procedând din oficiu la verificarea competenței, potrivit art. 131 C. p. civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza .
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța apreciază asupra probatoriului. În acest sens, in temeiul art. 258 Cod proc. civ., instanța apreciază că proba cu înscrisuri este pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei și o încuviințează.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, părtile neprezentându-se la judecata cauzei și neformulând cereri de amânare, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei C. sub nr._ petentul C. M. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. C. SERVICIUL RUTIER anularea procesului verbal de contraventie ._ intocmit la data de 20.02.2013.
În motivare, petetul a arătat că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, având viteză foarte mică și putea observa dacă existau pietoni pe trece.
Prin intampinare intimatul a solicitat respingerea plangerea contraventionale .
In fapt, petentul a fost sanctionat intrucat in ziua de 20.02.2013 in timp ce conducea autoturismul cu nr. de inmatriculare_ in municipiul C., . a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajati regulamentar in traversarea străzii pe marcajul pietonal, fapta prev. si sanctionata de art.100 al.3 lit.b din OUG 195/2002, totodata retinandu-se permisul de conducere in temeiul disp. art.111 al.1 lit.c din OUG 195/2002.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea sa, instanța reține ca acesta se bucura de o prezumție relativa de legalitate atâta timp cât a fost întocmit cu respectarea condițiilor de forma prevazute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sub sancțiunea nulitații. În cauză, instanța apreciază ca procesul verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor impuse de actul normativ.
În ceea ce privește temeinicia proceului verbal contestat, se rețin următoarele:
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, iar procesul-verbal atacat se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, fiind un act autentic întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu.
Împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilată procesului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.
Potrivit art.135 lit.h din RAOUG 195/2001 Conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si in urmatoarele situatii: pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.”
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai fapta de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv fotografiile radar înaintate la dosarul cauzei de organul constatator, efectuate cu un mijloc tehnic verificat metrologic și de către o persoană care deține autorizație de operator radar (conform buletinului de verificare metrologică și atestatului de operator radar) în care poate fi identificat autoturismul condus de petent, coroborate cu mențiunile din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, întocmit de către un agent al statului și care se bucură de o prezumție relativă de temeinicie rezultă faptul că acesta se face vinovat de fapta contravențională pentru care a fost sancționat, respectiv neacordarea de prioritate pietonului angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.
Verificând însă, conform dispozițiilor art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază că sancțiunea a fost corect individualizată în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și urmarea produsă (starea de pericol pentru siguranța circulației rutiere).
Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită, iar fapta întrunește elementele constitutive a contravenției stabilită de organul constatator prin procesul verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plangerea privind pe petent C. M., domiciliat in C., MUSCATELOR, nr. 2C in contradictoriu cu intimatul I. C. SERVICIUL RUTIER,.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 4 octombrie 2013.
P., GREFIER,
Moțîrlichie L. M. L.
Red.jud.M.L.S.-16.12.2013, dact...12.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 8115/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4819/2013.... → |
---|