Plângere contravenţională. Sentința nr. 4382/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4382/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 532/212/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR: 4382

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A.-A. S.

GREFIER: M. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind procesul verbal . nr._ din data de 06.01.2013, acțiune formulată de către petentul T. G. cu domiciliul în C., .. 27, jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA – POLIȚIA BABADAG cu sediul în Babadag, jud. Tulcea.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul de Registratură s-a depus de către intimat documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal și originalul procesului verbal . nr._ din data de 06.01.2013.

Prezenta acțiune este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 36 din OG 2/2001.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 09.01.2013 sub nr._, petentul T. G. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. anularea procesului verbal . nr._, încheiat 06.01.2013.

Intimatul a depus documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.

În temeiul art. 242 alin. 2 C. proc. Civ., solicită judecarea cauzei în lipsă.

La termenul din data de 09.03.2013, instanța pune în discuție, in temeiul dispozițiilor art. 118 din OUG 195/2002, coroborat cu art. 137 C. proc. Civ., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Asupra exceptiei necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 137 Cod procedură civilă ”Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii”.

Potrivit art. 32 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor: „Plângerea însoțită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenției se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească și să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens. Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.”

În temeiul art. 118 din OUG 195/2002, circulația pe drumurile publice „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.”

Prin această ultimă normă se prevede în mod imperativ care este, din punct de vedere teritorial, instanța competentă a judeca plângerea împotriva procesului verbal de contravenție.

Astfel, dispozițiile art. 118 din OUG 195/2002, derogă de la dreptul comun, în materie de contravenții.

La data de 06.01.2013, intimatul a întocmit procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat 06.01.2013. Din cuprinsul procesului verbal reiese faptul că fapta a fost săvârșită în Babadag. Contravenția a fost constatată de agentul constatator, în Babadag.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 158 alin. 1 c. pr. Civ. și art. 118 din OUG 195/2002, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și va declina cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Babadag, aceasta fiind instanța în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., în soluționarea cauzei.

Declină competența soluționării cauzei privind pe petentul T. G. cu domiciliul în C., .. 27, jud. C. și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA – POLIȚIA BABADAG cu sediul în Babadag, jud. Tulcea, în favoarea Judecătoriei Babadag și înaintează cauza către această instanță, spre competentă soluționare.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A.- A. S. M. P.

Red. Jud. A.A.S/27.03.2013

M.P. 01 Aprilie 2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

C Ă T R E,

JUDECĂTORIA BABADAG

Vă aducem la cunoștință că prin sentința civilă nr. 4382/27.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ în vederea soluționării cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională privind procesul verbal . nr._ din data de 06.01.2013, acțiune formulată de către petentul T. G. cu domiciliul în C., .. 27, jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA – POLIȚIA BABADAG cu sediul în Babadag, jud. Tulcea, s-a declinat prezenta cauză, spre competenta soluționare in favoarea Judecătoriei Babadag.

PREȘEDINTE GREFIER

A.- A. S. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4382/2013. Judecătoria CONSTANŢA