Plângere contravenţională. Sentința nr. 5748/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5748/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 27722/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 5748
Ședința publică din data de 18.04.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. TRANTU
GREFIER: L. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala, formulată de petent C. S. M. cu domiciliul în T., ., jud. C. în contradictoriu cu intimat I. J. DE POLITIE CONSTANTA SERVICIUL RUTIER cu sediul în C., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 11.04.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 18.04.2013, când după ce a deliberat în secret, conform art. 256 C. proc. civ., instanța a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.11.2012 sub nr._, petentul C. S. M. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/11.10.2012.
În motivare, petentul a arătat că procesul-verbal este nelegal și netemeinic fără a preciza, în mod exact, care sunt criticile aduse împotriva actului sancționator.
A fost atașat, în original, procesul-verbal contestat.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar, la solicitarea instanței a depus documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal, inclusiv înregistrarea video.
La termenul din data de 28.02.2013, în temeiul art. 167 C.proc.civ., instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri și din oficiu a dispus citarea martorului-asistent menționat în procesul-verbal contestat.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/11.10.2012, petentul C. S. M. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum total de 770 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 77 alin. 2 și sancționate de art. 102 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, a faptei prevăzute de art. 36 alin. 1 și sancționate de art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 și a faptei prevăzute de art. 147 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 și sancționate de art. 101 alin. 1 lit. 19 din OUG nr. 195/2002.
În fapt, s-a reținut că, în ziua de 11.10.2012, ora 16:51, pe DN2A km 204, petentul a condus autoturismul marca Dacia cu numărul_ efectuând virajul la stânga la ieșire din stația Peco „MOL” încălcând prin aceasta marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers. De asemenea, acesta nu a purtat centura de siguranță și nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege, abaterea fiind filmată cu aparatul radar marca Autovision Rom 239.
Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa petentului, fapt atestat de martorul P. D..
Instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
De asemenea, instanța reține că, prin plângerea contravențională, petentul nu a invocat motive de nulitate a procesului-verbal contestat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța arată că, în ce privește sarcina probei, potrivit art. 1169 Codul civil din 1864 (aplicabil în speță), revine petentului să probeze criticile aduse, respectiv de a demonstra că procesul-verbal este netemeinic.
Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 par. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale. În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).
Instanța reține că, prin plângerea contravențională, deși petentul a arătat că procesul-verbal nu este temeinic, acesta nu a precizat, în mod exact, care sunt criticile de netemeinicie și care este situația conformă realității, și implicit nu a administrat probe sub acest aspect.
În cadrul concluziilor pe fondul cauzei, petentul a arătat că, din înregistrarea video, nu se observă numărul de înmatriculare al mașinii pe care ar fi condus-o, fără a face alte apărări cu privire la celelalte fapte reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește faptele de a nu purta centura de siguranță și de a nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, instanța reține că petentul nu a formulat critici asupra acestora.
Astfel încât, având în vedere că acestea au fost constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator, conform raportului acestuia, și că nu s-a făcut dovada contrară de către petent, instanța constată că, în mod temeinic, aceste fapte au fost reținute în sarcina petentului.
Referitor la fapta de a fi încălcat marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers, analizând înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, instanța constată că nu se observă numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent la momentul încălcării liniei continue, însă acesta se observă în sensul giratoriu, autoturismul petentului fiind urmărit cu aparatul radar după ce a efectuat acea manevră. Reiese astfel, în mod clar, din înregistrare că petentul, conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare_, a efectuat virajul la stânga încălcând prin aceasta marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers.
Față de cele ce preced, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent, menținând ca legal și temeinic procesul-verbal . nr._/11.10.2012, constatând – în conformitate cu art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 – că sancțiunile sunt aplicate în limitele legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/11.10.2012 formulată de petentul C. S. M. cu domiciliul în T., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. cu sediul în C., jud. C..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. TRANTU L. S.
Red.Jud.M.T./21.06.2013
Tehn.Red.L.S./ex4/26.06.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria... → |
---|