Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 5453/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința din data de 16.12.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei civilă privind pe reclamant S. DE A. REASIGURARE ASTRA SA și pe pârât C. D. A., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 25.11.2013 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 02.12.2013, la data de 09.12.2013 și la data de 16.12.2013 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.02.2013 sub număr de dosar_, reclamanta S. DE A. - REASIGURARE ASTRA S.A. a chemat în judecată pârâtul C. D.-A., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 8300 lei reprezentând despăgubiri achitate de reclamantă în baza poliței de asigurare nr._ în dosarul de daună nr. CT 10110DA004408 precum și la dobânda legală calculată la debitul principal, de la data introducerii acțiunii până la data achitării integrale a debitului.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 08.03.2009, pârâtul a condus autoturismul marca Seat Ibiza cu numărul de înmatriculare_, fără a avea permis de conducere și având o alcoolemie de 0,63 mg/l în aerul respirat, a intrat în coliziune cu autoturismul_, care circula regulamentar din sens invers.

Reclamanta mai arată că prin Sentința penală a judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/212/2012, definitivă, pârâtul a fost condamnat la 1 an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,63 g/l în aerul expirat și fără a poseda permis de conducere.”

Reclamanta a mai arătat că la data producerii accidentului, autoturismul condus de pârât avea încheiată polița de asigurare RCA_, motiv pentru care reclamanta a deschis dosarul de daună nr. CT 10110DA004408 și a plătit o despăgubire de 8300 lei pentru repararea autoturismul_ .

S-a mai susținut de către reclamantă că în temeiul art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995 este îndreptățită să recupereze această sumă de bani achitată de la pârât, care deși a fost notificat conform art. 7201 C.proc.civ. nu a dat curs demersului reclamantei.

În drept s-au invocat prevederile art. 998-999 și art. 1000 alin. 1 C.civ., art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995, art. 86 și art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 și Legea nr. 356/2002.

Pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 609 lei și timbru judiciar de 3 lei.

În cauză a fost încuviințată și administrată pentru reclamant proba cu înscrisuri, și proba cu interogatoriul pârâtului, care nu s-a prezentat însă în fața instanței.

Instanța a dispus atașarea dosarului penal nr._/212/2012 al Judecătoriei C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 569/07.05.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin nerecurare, pârâtul C. D.-A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare, reținându-se cu putere de lucru judecat că acesta a comis infracțiunile prevăzute de art. 86 alin. 1 și art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.

Astfel, în noaptea de 07/08/03.2009, pârâtul a condus autoturismul marca Seat cu nr. de înmatriculare_ în mun. C. și în jurul orei 02,55, ajungând pe . dinspre Gară spre Prefectură, acesta a acroșat în partea stângă autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus din sens invers de C. Tascu, după care a intrat în coliziune cu un copac din afara carosabilului.

Conform poliței de asigurare RCA nr._ din 15.04.2008 (fila 33), la momentul faptei autoturismul condus de pârât era asigurat la societatea reclamantă, iar la solicitarea conducătorului autovehiculul avariat, C. Tascu (f. 22), a fost deschis dosarul de daună CT 10110DA004408.

Conform fișei finale de aprobare în dosarul de daună din data de 03.12.2010 (f. 20), reclamanta a aprobat acordarea de despăgubiri în favoarea păgubitului C. Tascu în cuantum de 8309,33 lei.

În drept, conform art. 58 din Legea nr. 136/1995: „Asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: lit. b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție;”

Prin urmare, pentru a verifica temeinicia cererii reclamantei, trebuie analizat dacă accidentul de circulație produs de pârâta la data de 23.04.2008, în urma căruia reclamanta a achitat suma de 8309,33 lei despăgubiri, a fost produs în timpul comiterii cu intenție a unei fapte incriminate de O.U.G. nr. 195/2002.

Din hotărârea penală menționată mai sus, instanța reține că s-a statuat cu putere de lucru judecat faptul că pârâtul a comis cu intenție infracțiunile prevăzute de art. 86 alin. 1 și art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Față de aceste considerente, instanța reține că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995, motiv pentru care instanța va admite cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8300 lei reprezentând despăgubiri achitate de reclamantă.

De asemenea, potrivit art.1082 și 1088 din Codul civil din 1864, neexecutarea la termen a unei obligații de a plăti o sumă de bani, atrage îndreptățirea creditorului la primirea de daune-interese, fără a fi necesar ca reclamantul să dovedească un prejudiciu suferit ca urmare a neexecutării sau fără să fie necesară dovedirea vreunei culpe a debitorului, în neexecutarea obligației sale. Prin urmare, pârâtul va fi obligat la plata către reclamant și a dobânzii legale calculate de la 18.02.2013 (data introducerii acțiunii) până la data achitării integrale a debitului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 C. proc. civ., cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că acesta din urmă se află în se află în situația cerută de textul de lege, respectiv aceea de a fi pierdut procesul.

D. urmare, pârâtul urmează să fie obligat la plata către reclamantă a sumei de 612 lei, din care 609 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 3 lei reprezentând timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRAȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul S. DE A.-REASIGURARE ASTRA S.A. cu sediul în CONSTANTA, ., J. C. în contradictoriu cu pârâtul C. D.-A. cu domiciliul în CUMPANA, ., ., J. C. .

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 8300 lei, reprezentând despăgubiri plătite de reclamant în dosarul de daună nr. CT1010DA004408, în baza poliției de asigurare RCA nr._/2008.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 612 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

M.M. 18 decembrie 2013

Red. Jud. D.D.2ex/10.04.2014

Emis 2 comunicări, la data de 14.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA