Pretenţii. Sentința nr. 9464/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9464/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 4062/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila Nr. 9464/2013
Ședința publică din 26.06.2013
PREȘEDINTE: A. U.
Grefier: M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. DE P. BCEU și pe pârât F. M., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta, avocat A. P., conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind parata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Aparatorul reclamantei depune la dosar interogatoriul formulat in scris, pentru a fi administrat paratei, fata de lipsa căreia solicita sa se facă aplicarea disp.art. 225 Cod procedura civila si precizează ca nu mai are alte probe de solicitat si cereri de formulat .
Instanța nemaifiind probe de solicitat si cereri de formulat, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.
Aparatorul reclamantei solicita admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizate. Nu solicita obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Instanța in temeiul art. 150 Cod procedura civila declara încheiate dezbaterile si retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
La data de 11.02.2013 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr.4062 acțiunea civilă formulată de creditoarea A. DE P. BCEU în contradictoriu cu debitoarea F. M. prin care s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 5985,16 lei, contravaloare cheltuieli de întreținere datorate pentru perioada mai 2011- decembrie 2012.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta este proprietar al apartamentului nr. 11 din blocul B, dar nu și-a achitat obligațiile care decurg din calitatea de membru al asociației de proprietari, întrucât nu au plătit valoarea serviciilor de care a beneficiat.
În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. OG nr.. 5/2001.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus: liste de plată pentru perioada mai 2011 decembrie 2012, procesul verbal al adunării generale și hotărârea adunării generale a Asociației de proprietari din data de 21.10.2012..
Acțiunea este scutită de taxă de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
La termenul din data de 29.05.2013, creditoarea și-a modificat temeiul de drept al acțiunii din somație de plată în pretentții.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor părților, instanța reține următoarea situație de fapt:
Pârâta este membru al Asociației de proprietari BCEU, în baza calității de proprietar al apartamentului nr. 11 din blocul U, . mun. C., pe .. 3 în care locuiește efectiv.
Instanța reține că deși avea îndatorirea de a achita serviciile prestate de asociație, precum și cota parte din facturile achitate de aceasta furnizorilor, precum și plata reparațiilor la părțile comune ale imobilului și cheltuielile administrative, pârâta nu și-a executat această obligație, figurând cu un debit restant de 5985,16 2790 lei aferent perioadei mai 2011 –decembrie 2012 compus din 2307 lei debit principal, 2408,16 lei penalități, 280 lei fond rulment.
Cele reținute de instanță rezultă din listele de plată a cheltuielilor de întreținere pe depuse la dosar coroborate cu lipsa pârâtei la termenul de judecată pentru când a fost citată cu mențiunea personal la interogatoriu.
Or, potrivit art. 225 C.pr.civ., această împrejurare are semnificația unui început de dovadă în folosul pățrii potrivnice.
În drept, în temeiul dispozițiilor art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea, în conformitate cu art. 48 din același act normativ, stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.
Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat (art. 49 din Legea 230/2007).
În baza art. 50 din același act normativ, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, cerință îndeplinită în cauză.
În raport de aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5895,16 lei reprezentând debit aferent perioadei mai 2011-decembrie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulata de reclamanta A. DE P. BCEU cu sediul in CONSTANTA, ., nr. 31, .. A, ., formulata in contradictoriu cu pârâta F. M., domiciliata in CONSTANTA, AL PRIETENIEI, nr. 3, ., .> Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5197,98 lei reprezentând cheltuieli de întreținere compus din 3046,57 lei debit principal și 2151,47 lei penalități de întârziere.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2013.
Președinte Grefier
A. U. M. I.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6528/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013.... → |
---|