Somaţie de plată. Sentința nr. 4956/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4956/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 4158/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă Nr. 4956

Ședința publică de la 4 aprilie 2o13

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. S.

GREFIER: A. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE și pe debitor M. I., având ca obiect: somație de plată

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic G. N., pentru societatea creditoare, în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind societatea debitoare

Procedura este legal îndeplinită conform art. 85 și urm. C.pr.civ

Acțiunea este legal timbrata cu taxă timbru în cuantum de 39 lei conform chitanței Nr._/2013 și timbru judiciar de 0, 3 lei, anulate la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier

La solicitarea reprezentantului societării creditoare, instanța, prin raportare la dispozițiile art 167 alin 1 Cod procedura civila, încuviinteaza administrarea probei cu înscrisurile atașate cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul partilor, pe fondul cauzei, pentru dezbateri

Reprezentantul societatii creditoare, având cuvântul, solicită admiterea cererii astfel cum a fost fomulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru și timbru judiciar .

In temeiul disp.art 150 Cod procedura civila instanta declara incheiate dezbaterile si ramane in pronunțare.

INSTANȚA:

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 11 februarie 2°13 sub nr. _ creditorul R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANTA a solicitat instantei in contradictoriu cu debitorul M. I. emiterea ordonantei prin care aceasta sa fie somat sa plateasca urmatoarele sume: 1.720,53 lei reprezentând facturi fiscale acceptate de consumator și 144, 35 lei penalitati pentru perioada 31 decembrie 2011- 31 august 2012 și 39,30 lei taxa de timbru si timbru judiciar.

In motivare, creditoarea arata ca debitoarea nu a achitat sumele datorate ca urmare a prestarii servicilor de furnizare energie termica pentru incalzire si apa calda..

In drept au fost invocate disp. Legii 325/2oo6, Ordinul 91/2oo7, Legea 51/2oo6 actualizată și O.G 5/2oo1 privind somația de plată.

Debitoarea, legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat intampinare.

In cursul judecatii,instanta a incuviintat debitoarei proba cu inscrisuri.

Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:

Intre parti s-a incheiat contractul avand ca obiect furnizarea energiei termice. Pentru serviciile prestate in perioada 31 decembrie 2011- 31 august 2012 creditoarea a emis facturi fiscale in valoare de 1.720, 53 lei care nu au fost achitate de catre debitoare.

Potrivit art. 969 C.civ. conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.

Potrivit art. 1 din OG 5 /2001 procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Suma ce reprezintă obligația prevăzută la alin. (1), precum și dobânzile, majorările sau penalitățile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.

Prin listele de plata depuse la dosar, creditoarea a facut dovada creantei. Debitorul nu a facut dovada liberarii de obligatie, desi ii revenea aceasta obligatie. Creanta este certa( facturile fiscale fiind semnate si stampilate de catre debitoare), lichida ( cuantumul fiind indicat in facturile de la dosar ) si exigibila.

Pentru cele mentionate, instanta apreciaza intemeiat capatul de cerere privind obligarea debitorului la plata sumei de 1.720, 53 lei reprezentand debit.

In ceea ce priveste penalitatile,instanta retine ca potrivit art. 19 din contract neachitarea facturilor la termen atrage majorari de intarziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligatiilor fata de bugetul de stat din prima zi dupa expirarea si pana la achitarea lor.

Art. 25 din Legea nr. 326/2001 prevede si ca valoarea penalităților nu va depăși cuantumul debitului .

In baza celor mentionate va obliga debitoarea la plata sumei de 144,35 leI, penalități de întârziere aferente perioadei 31.12._12, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Vazand si dispozitiile art. 274 C.pr.civ. va obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată, în suma de 39,3 lei (taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

ADMITE cererea formulată de către creditoarea R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C., cu sediul în localitatea C., .. 14 A, județ C., în contradictoriu cu debitoarea M. I. , domiciliată în localitatea C., ., etaj 1, ., în consecință:

OBLIGĂ debitoarea M. I. la plata sumei de 1.720,53 lei, facturi fiscale emise în perioada 30.11._12, și la plata sumei de 144,35 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere aferente perioadei 31.12._12, în termen de 30 de zile de la comunicare.

OBLIGĂ debitoarea M. I. la plata cheltuielilor de judecată, în suma de 39,3 lei (taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).

Cu drept de cerere în anulare în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 04.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. S. A. A.

Red jud E.S / 12 04 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 4956/2013. Judecătoria CONSTANŢA