Uzucapiune. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 16203/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă Nr._

Ședința publică de la 08 Octombrie 2013

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect uzucapiune, actiune formulata de reclamantii V. C. și V. D., în contradictoriu cu pârâtii M. C. PRIN PRIMAR, E. V., P. L., V. V., V. R., CREȘU G. și C. L. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronuntării la data de 01.10.2013 și ulterior la data de 08.10.2013.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.06.2012 sub nr._, reclamanții V. C. și V. D. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR, E. V., P. L., V. V., V. R., CREȘU G. și C. L. C. să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, invocând și joncțiunea posesiilor asupra terenului în suprafață de 44,12 mp situat în C., . nr. 28, iar în temeiul dispozițiilor art. 492 cod civ., prin accesiunea imobiliară a dreptului de proprietate asupra imobilului, casă de locuit, formată din 1 cameră, o bucătărie, o baie, 1hol, un grup sanitar, o terasă și un garaj, o mansardă formată din: o cameră, o bucătărie și un hol, edificate pe teren .

În motivarea cererii reclamanții arată că prin sentința civilă nr. 6028/09.04.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2010, s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul teren situat în C., . nr. 28, jud. C., și a atribuit reclamanților lotul A, în suprafață de 230 mp, conform acte, respectiv 298,70 mp, conform măsurători, iar pârâților E. V., P. Lucreția, V. V. și V. R. le-a fost atribuit lotul B, în suprafață de 250 mp, conform acte, respectiv 298,70 mp, conform măsurători, așa cum au fost identificate și propuse spre partajare prin Raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de exp. tehnic imobiliar ing. B. E..

Arată reclamanții că autorii acestora, V. R. M. și V. I. au dobândit de la soții Cresu T. și Cresu S., un teren intravilan în suprafață de 250 mp, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6684/06.09.1967, teren situat în C., . nr. 28, imobil ce s-a transmis prin moștenire către reclamantul V. C. și V. R., care este autorul pârâților persoane fizice: E. V., P. Lucreția, V. V. și V. R., așa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 771/1978 și 1312/1986.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/12.05.1993, Cresu S. a înstrăinat reclamanților V. C. și V. D. și defunctului V. R., în cote egale și în indiviziune, un teren în suprafață de 230 mp, situat în C., . nr. 2.

La momentul dobândirii a terenului în suprafață de 250 mp, respectiv la data de 06.09.1967, autorii reclamanților au înconjurat cu gard o suprafață de teren mai mare decât cea înscrisă în actul de vânzare-cumpărare, respectiv o suprafață de 343 mp, pe care au construit o locuință și o extindere de locuință, în baza autorizațiilor de construcție nr._/25.10.1967 și_/03.07.1974.

După decesul lui V. M. și V. I., moștenitorii acestora au continuat să stăpânească terenul în suprafață totală de 343 mp și au cumpărat de la Cresu S. în anul 1993, un teren în suprafață de 230 mp, situat la aceeași adresă, astfel încât, până la pronunțarea sentinței civile nr. 6028/19.04.2012, autorii reclamanților și reclamanții împreună cu pârâții persoane fizice au stăpânit în fapt o suprafață totală de 573 mp, din care, în prezent, reclamanții au stăpânit și stăpânesc în fapt o suprafață de 298,70, mp.

Pe terenul în suprafață de 274,12 mp, reclamanții au edificat în perioada anilor 1988-1991, fără autorizație de construire și în regie proprie, alipit de casa veche moștenită un alt corp de casă format din 1 cameră, o bucătărie, o baie, 1hol, un grup sanitar, o terasă și un garaj, o mansardă formată din: o cameră, o bucătărie și un hol.

Precizează că din momentul în care a fost edificată construcția, au avut posesia legitimă a locuinței și a suprafeței de 44 mp, pe care au stăpânit-o și o stăpânesc în calitate de proprietari, aceasta a fost utilă, continuă, neîntreruptă, pașnică și publică.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1846,1847 și art.1890 Cod civil.

Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare.

În data de 09.10.2012 reclamanții și-au modificat acțiunea în sensul întregirii cadrului procesual pasiv, înțelegând să se judece și cu pârâtul Cresu G..

Prin încheierea din data de 18.12.2012 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. C..

Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 167 cod pr. civ., instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu 2 martori F, fiind audiați martorii aida M. și A. F. și a probei cu expertiză tehnică topografică și expertiză imobiliară evaluatorie.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

ÎN FAPT

Prin contractul de vanzare – cumparare nr. 6684/06.09.1967, sotii Cressu au instrainat sotilor V. R. M. si V. I. terenul in suprafata indiviza de 250 m.p., situat in C., .. 28. Dobanditorii sunt parintii reclamantului si ai defunctului V. R., autorul paratilor E. V., P. L., BARLEA V., V. R.. Imobil ce s-a transmis prin moștenire către reclamantul V. C. și V. R., care este autorul pârâților persoane fizice: E. V., P. Lucreția, V. V. și V. R., așa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 771/1978 și 1312/1986.

Prin contractul de vanzare-cumparare nr._/12.05.1993, rectificat prin incheierea nr. 2011/11.05.2006, Cressu S. a instrainat reclamantilor si defunctului V. R., in cote egale si in indiviziune, teren in suprafata de 230 m.p. situat in C., ..28.

Prin sentință civilă nr. 6028/09.04.2012 pronunțată de Judecătoria C. dosarul nr._/212/2010 s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la acest imobil, lotul A fiind atribuit reclamanților din prezenta cauză, compus din suprafata totala de teren de 274,12 m.p., conform masuratorilor efectuate in limita notatiilor date de punctele A-B-2-1-A- si de 240 m.p., conform cotei succesorale de ½ din suprafata totala de teren de 250 m.p., provenita din C.M. nr. 771/1978 emis dupa decesul V. I. si al C.M. nr. 1312/1986 emis dupa decesul lui V. M., avand la baza contractul devanzare-cumparare autentificat sub nr. 6684/06.09.1967, cat si din cota de ½ dobandita prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/12.05.1993 din terenul indiviz si in cote egale de 230 m.p. Pe amplasamenutl acestui lot de teren se afla edificata o constructie cu destinatia de locuinta de tip P+M, provenita din contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 3303/13.11.1996, prin care V. C. si V. R. consimt impartirea constructiei succesorale in cote de ½, cu ramanerea in indiviziune asupra terenului in suprafata totala de 250 m.p., cat si o alta constructie de tip P+1E, edificata ulterior fara forme legale, cat si alte constructii anexe situate pe partea dreapta a lotului cum privesti din ..

Prin urmare, instanța reține imobilul situat în mun. C., . nr. 28, jud. C. (inclusiv cei 44,12 mp) s-a aflat în proprietatea indiviză a reclamanților și a pârâților persoane fizice.

Starea de indiviziune a încetat prin pronunțarea sentinței civile 6028/09.04.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/212/2010 prin care s-a dispus partajarea acestui imobil.

ÎN D.

În sistemul Codului civil, uzucapiunea reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul și în condițiile prevăzute de lege.

Ca mod de dobândire a proprietății asupra unui imobil, prin simpla posesie exercitată asupra imobilului în tot timpul și în condițiile prevăzute de lege, uzucapiunea reprezintă, în același timp, o sancțiune îndreptată împotriva fostului proprietar al imobilului care, dând dovadă de neglijență, l-a lăsat timp îndelungat în posesia altei persoane, permitându-i acesteia să se comporte public ca proprietar sau titular al altui drept real cu bunul său, în tot timpul prevăzut de lege.

Instanța reține că posesia reclamanților nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art.1846,C.civ., orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. În doctrină, posesia, ca și condiție esențială a uzucapiunii, este definită ca fiind stăpânirea de fapt a unui bun în astfel de condiții încât, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real, iar pentru a-și produce efectele prevăzute de lege este necesară nu numai existența elementelor sale constitutive, ci și întrunirea anumitor calități de natură să o caracterizeze ca fiind o posesie utila

La rândul său, utilitatea posesiei este apreciată în raport de prevederile art.1847C.civ., potrivit cărora ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.1847,C.civ., se pot desprinde viciile posesiei, a căror incidență ar împiedica intervenirea uzucapiunii, și anume: discontinuitatea, violenta, clandestinitatea și echivocul.

Posesia exercitată de reclamanți este afectată de viciul echivocului. Astfel, suprafață de teren pentru care se cere constatarea dreptului de proprietate a fost stăpânită nu numai de reclamanți, dar și de pârâții persoane fizice până la data pronunțării sentinței civile nr. 6028/09.04.2012, aceștia posedând împreună terenul ce face obiectul prezentei acțiuni, din moment ce starea de indiviziune a încetat abia în anul 2012, odată cu pronunțarea sentinței civile amintite.

În consecință, nefăcându-se dovada unei posesii utile, acțiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanții V. C. și V. D. cu domiciliul în C., ., nr. 28, J. C. în contradictoriu cu pârâtul C. L. C., ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea formulată de reclamanții V. C. și V. D. cu domiciliul în C., ., nr. 28, J. C., în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR cu sediul în C. ., E. V., P. LUCREȚIA, V. V., V. R. și CREȘU G. cu domiciliul în C., .. 3A, ., ., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2013.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Red.jud. MVM – 11.03.2014

Tehnred.gref. DR – 12.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria CONSTANŢA