Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7224/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7224/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 19351/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.7224
Ședința din publică din data de 24.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-I. S.
GREFIER: C. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta S.C. E. BUCUREȘTI S.A., prin sucursala E. C., cu sediul în C., ..123, jud.C., în contradictoriu cu pârâtul S. C. DE BOLI INFECȚIOASE, cu sediul în C., ., jud.C..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 20.06.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 24.06.2014, hotărând următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.07.2012 sub nr._, reclamanta S.C. E. BUCUREȘTI S.A. prin SUCURSALA E. C. a solicitat obligarea pârâtului S. C. DE BOLI INFECȚIOASE la plata sumei de 72.883,27 lei, reprezentând prejudiciu produs ca urmare a livrării de energie termică în perioada 01.01._08 la un preț mai mic decât prețul de producție.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat un contract comercial în baza căruia i-a furnizat pârâtului energie termică, acesta din urmă având obligația de a achita prețul energiei furnizate. S-a susținut că prețul de vânzare stipulat în contract, care a avut la baza un contract cadru aprobat de către A.N.R.E., era stabilit de către această autoritate, iar acest preț era sub prețul de producție a energiei termice.
Reclamanta a mai arătat că în cursul anului 2012, în urma unui control efectuat la societate de către Curtea de Conturi, s-a constatat că reclamanta vânduse energie termică către alți consumatori în afară de populație, la un preț stabilit prin Decizie de A.N.R.E., preț care era mai mic decât prețul de producție. În această situație, prin măsura prevăzută la pct. 12 din Decizia nr. 16/2012 (care reia măsura stabilită în sarcina reclamantei la pct. 1 din Decizia nr. 2/31.07.2009), s-a stabilit obligația reclamantei de a recupera de la alți consumatori decât populația, diferența de preț între prețul de producție și prețul stabilit prin decizia A.N.R.E..
S-a mai susținut de către reclamantă, că, întrucât pârâtul a primit energie termică la un preț sub prețul de producție, s-a cauzat astfel un prejudiciu reclamantei care solicită obligarea pârâtului la plata diferenței de preț între prețul stabilit pentru populație și prețul de producție, pentru energia termică furnizată în perioada ianuarie 2007 - iunie 2008.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345 și 1349 C.civ.
În probațiune s-a depus de către reclamantă contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 46/01.02.2003, actul adițional nr. 1/2004, actul adițional nr. 1/2005, actul adițional nr. 1/2006, actul adițional nr. 1/2007, actul adițional nr. 1/2008, facturi fiscale emise în perioada 01.01.2007 – 30.06.2008, decizia nr. 2/31.07.2009 a Curții de Conturi, proces-verbal de constatare din 19.06.2009, decizie nr. 16/16.07.2012 a Curții de Conturi, tabel cu modul de calcul privind diferența de preț pentru perioada 01.01._08, anexa nr. 5 la Hotărârea Consiliului de Administrație S.C. E. București S.A. nr. 1/2003, adresa nr. 849/27.07.2012.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității cererii reclamantei motivată prin prisma lipsei procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului material la acțiune, respinse de instanță prin încheierea din 25.01.2013 ca neîntemeiate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată, cu consecința obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul nu a motivat în drept întâmpinarea.
Prin cererea înregistrată la data de 07.03.2013, pârâtul a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, excepție la care a renunțat în ședința din 20.06.2014. De asemenea, pârâtul, la termenul de judecată din data de 08.11.2013, a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, ce a fost respinsă prin încheierea din 23.05.2014, ca neîntemeiată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu expertiză contabilă și proba cu interogatoriul reclamantei.
Prin notele scrise depuse la termenul din 18.01.2012, reclamantul a precizat temeiul legal al acțiunii ca fiind îmbogățirea fără justă cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 46/01.02.2003, prelungit succesiv prin actele adiționale nr. 1/2004, nr. 1/2005, nr. 1/2006, nr. 1/2007, nr. 1/2008, reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtului energie termică contra unui preț determinat conform reglementărilor legale în vigoare.
Din procesul-verbal de constatare din 19.06.2009 (filele 51-55) și decizia nr. 2/2009 a Curții de Conturi (filele 48 - 50), reiese că reclamanta a furnizat către alți consumatori decât populația, în perioada 2007 - 2008, energie termică la prețul stabilit prin Decizia emisă de Președintele ANRE nr. 1255/24.06.2008 pentru consumul populației. S-a constatat de către Curtea de Conturi că s-au încălcat prevederile punctului 30 din Licența nr. 559/12.03.2003 acordată de ANRE conform cărora „va desfășura activitățile autorizate prin licență pe baza principiilor de eficiență economică...”.
S-a stabilit prin decizia nr. 2/2009 a Curții de Conturi obligația reclamantei de a recupera de la consumatori, alții decât populația, diferența dintre prețul facturat (prețul la care reclamanta era obligată să furnizeze energie termică doar către populație) și prețul de producție, pentru a respectarea condițiilor pct. 30 din Licența nr. 559/12.03.2003.
Având în vedere că pârâtul nu este un consumator din categoria populație, instanța reține că reclamanta nu avea obligația să îi livreze energie termică la prețul pentru populație stabilit de ANRE, ci la un preț negociat ce nu putea fi mai mic decât prețul de producție, întrucât pentru respectarea principiului eficienței din Licența nr. 559/12.03.2003 prețul de livrare nu putea fi mai mic decât prețul de producție.
Reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea acestei diferențe de preț și a întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără justă cauză.
În drept, prin îmbogățire fără justă cauză se înțelege faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Din acest fapt juridic se naște obligația pentru cel care-și vede mărit patrimoniul său de a restitui, în limita măririi, către cel care și-a diminuat patrimoniul, acestuia din urmă recunoscându-i-se posibilitatea intentării unei acțiuni în justiție, prin care să poată pretindă restituirea.
Condițiile materiale ale intentării acțiunii în restituire sunt: mărirea unui patrimoniu, prin dobândirea unei valori apreciabile în bani, micșorarea unui patrimoniu ca o consecință a măririi altuia și existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt. Condițiile juridice ale intentării acțiunii în restituire sunt: absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia și absența oricărui alt mijloc pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța constată că, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, deoarece raportul juridic dintre părți s-a derulat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 46/01.02.2003, prelungit succesiv prin mai multe acte adiționale.
Instanța reține că prejudiciul pe care pretinde reclamanta că l-a suferit reprezintă de fapt diferența între prețul pe care ar fi trebuit să îl practice în raporturile juridice cu pârâtul și costul energiei termice furnizate de către acesta conform obligațiilor contractuale. Este vorba de o diferență dintre prețul de producție care ar respecta prevederile licenței și prețul de facturare. În condițiile în care obligația de a furniza energia termică și de a plăti prețul acesteia au fost prevăzute în contractul încheiat între părți, prețul urmând să fie determinat de către reclamant conform prevederilor legale (potrivit art. 9 din contractul părților), iar prețul facturat a fost nelegal calculat de către reclamant, fiind mai mic decât costul de producție, instanța reține că devine incidentă răspunderea contractuală a reclamantei.
În consecință, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile juridice ale intentării acțiunii în restituire.
În acest sens, instanța mai reține faptul că, deși reclamanta a susținut că izvorul obligațional de plată a diferenței de preț îl constituie cele două decizii ale Curții de Conturi, nu contractul părților, în fapt, cele două decizii ale Curții de Conturi reprezintă rezultatele auditării contractelor încheiate de reclamant cu alți consumatori decât populația, a modului de derulare a acestor contracte și nerespectării de către reclamant a prevederilor legale în executarea obligațiilor sale contractuale.
Potrivit condițiilor asociate licenței, reclamanta trebuia să își desfășoare activitățile autorizate prin licență pe baza principiilor de eficiență economică, și, pe de altă parte, avea obligația de a calcula prețul (conform tarifelor în vigoare la data livrării energiei termice, aprobate prin reglementările legale) și de a factura corespunzător energia termică vândută. În acest sens, sunt prevederile art. 9, 10, 11, 12 din contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 46/01.02.2003. În aceste condiții, măsurile pentru recuperarea prejudiciului (impuse de Curtea de Conturi) nu pot fi luate de reclamant împotriva consumatorilor cocontractanți, ci împotriva propriilor prepuși, care aveau atribuții în stabilirea prețului de livrare a energiei termice. De altfel, în procesul-verbal de constatare din 19.06.2009, Curtea de Conturi a indicat faptul că există angajați ai reclamantei care au atribuții în stabilirea prețului de livrare a energiei termice și că aceste persoane asigură politica de tarifare pentru energia livrată în scopul eficientizării societății și aduc la îndeplinire atribuțiile și sarcinile stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al conducerii societății reclamante.
Conform art. 1169 Cod civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. De asemenea, instanța are in vedere și dispozițiile art. 129 alin. 1 Cod proc. civ., potrivit cărora părțile au obligația de a-și proba pretențiile și apărările.
Raportând situația de fapt la prevederile legale anterior menționate, instanța apreciază că probele administrate în cauză nu au fost de natură să formeze convingerea instanței asupra veridicității și temeiniciei pretențiilor reclamantei, aceasta nedovedind îndeplinirea condițiilor juridice ale intentării acțiunii în restituire și îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei.
În consecință, pentru considerentele mai sus expuse, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin (1) C.proc.civ., reclamanta va fi obligată la plata către pârât a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat (filele 211-212).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.C. E. BUCUREȘTI S.A., prin sucursala E. C., cu sediul în C., ..123, jud.C., în contradictoriu cu pârâtul S. C. DE BOLI INFECȚIOASE, cu sediul în C., ., jud.C., ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-I. S. C. A.
Red.thred. Jud. M.I.S../08.09.2014
Tehnored. Gref.C.A./4 ex/26.06.2014
Comunicări./2 ex/08.09.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8974/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 46/2014.... → |
|---|
