Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 9279/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 11.12.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. D. - G.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul M. S., cu domiciliul în C., . nr.73, județul C., și pe intimații B. T. SA CLUJ - SUCURSALA C., cu sediul în C., ., județul C. și . P. LICHIDATOR JUDICIAR GLOBAL INSOLVENCY SPRL, cu sediul în C., .. 20, ., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 11.12.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub numărul_, contestatorul M. S. în contradictoriu cu intimații B. T. și ., în insolvență, prin lichidator judiciar Global Insolvency SPRL a formulat contestație la executare solicitând să se dispună anularea executării silite și a somației emise în data de 12.03.2014 de Biroul Executorului Judecătoresc SARKIS I. în dosarul de executare silită nr.173/2014 prin care a fost somat ca în termen de 5 zile să se conformeze dispozițiilor biletului la ordin . nr._ emis la C., la data de 21.09.2009 pentru suma de 553.716,54 lei de către . reprezentând credit, litigiu plus alte debite, scadent în C. la data de 5.07.2013, avalizat de contestator pentru ., refuzat la plată la data de 5.07.2013 pentru lipsă totală de disponibil în cazul prezentării la plată la termen și să achite suma totală de 567.174,63 lei, respectiv suma de 553.716,54 lei reprezentând debit plus suma de 13.458,09 lei reprezentând cheltuieli de executare silită(inclusiv TVA de 24%) .
În motivare s-a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art.647 Terții garanți din Cpciv în ceea ce privește limita creanței și accesoriilor acesteia, aceasta fiind depășită, comunicarea actelor de executare silită, executarea contractului de credit nr.146/25.03.2008 în valoare de 505.000 lei și potrivit contractului de credit nr.147/25.03.2008 în valoare de 138.600 lei, fiind garantate de către contestator în calitate de terț garant prin biletul la ordin . nr._ emis la C. la data de 21.09.2009, pentru suma de 120.987,04 lei, scadent la data de 5.07.2013, biletul la ordin . nr._ emis la C. la data de 21.09.2009, pentru suma de 553.716,54 lei, scadent la data de 5.07.2013, contract de ipotecă nr.146/IPO/01/25.03.2008 autentificat de notar public F. V. sub nr.1032/25.03.2008 pentru garantarea contractului de credit nr.146/25.03.2008 al . în valoare de 505.000 lei, contract de ipotecă nr.147/IPO/01/25.03.2008 autentificat de notar public F. V. sub nr._.03.2008 pentru garantarea contractului de credit nr.147/25.03.2008 al . în valoare de 138.600 lei. De asemenea s-a mai precizat că s-a început executarea silită împotriva contestatorului în dosarele de executare nr.171 și 173/2014 ale B. Sarkis I. și dosarul de executare nr.588/N/2013 al Societății civile profesionale de executori judecătorești ”D. D.&C. N.”, actele de executare nu au fost comunicate și debitorului principal, nu se precizează valoarea creanței. Acțiunea promovată de creditor în dosarul nr._/118/2012 al Tribunalului C. având ca obiect înscrierea la masa credală a . are ca fundament creanța din contractul de credit și ca atare această acțiune este în raport cu emiterea titlului, o acțiune cauzală fiind definită la pct.322 din Normele cadru nr.6 din 8 martie 1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cambii și bilete la ordin, condițiile de exercitare a acțiunii cauzale sunt expres prevăzute în art.64 din Legea nr.58/1934 iar normele cadru nr.6/1994 emise de BNR prevăd imposibilitatea exercitării ambelor acțiuni cauzală sau cambială. Creditorul are simultan promovate două acțiuni una în dosar nr._/118/2012 al Tribunalului C. având ca obiect înscrierea la masa credală a . în temeiul contractului de credit care a stat la baza emiterii biletului la ordin și alta de executare cambială în dosarul execuțional nr.171/2014 al B. Sarkis I. în baza autocreatului bilet la ordin și care datorită autonomiei cambiale sunt fără legătură între ele dar în fapt conțin aceeași creanță.
Se solicită conexarea executărilor într-un singur dosar de executare.
În probațiune s-au depus înscrisuri: somația și încheierea emise în data de 26.02.2014 de către B. Sarkis I., somația și încheierea emise în data de 12.03.2014 de către B. Sarkis I., somația și încheierea emise în data de 17.03.2014 de către Societatea civilă profesională de executori judecătorești ”D. D.&C. N.”, tabelul de creanțe al ., contract de credit nr.146/25.03.2008 și contract de credit nr.147/25.03.2008contract de ipotecă nr.146/IPO/01/25.03.2008 autentificat de notar public F. V. sub nr.1032/25.03.2008, contract de ipotecă nr.147/IPO/01/25.03.2008 autentificat de notar public F. V. sub nr.1033/25.03.2008.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.647, art.711 și urm Cpciv, art.121 alin.1 pct.2 din Legea nr.85/2006, Normele cadru nr.6 din 8 martie 1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cambii și bilete la ordin, Legea nr.58/1934. S-a solicitat judecata și în lipsă conform art.223 alin.3 Cpciv.
Intimata creditoare B. T. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației la executare, întrucât contestatorul recunoaște că datorează în calitate de garant și avalist, debite de principal aferente contractului de credit nr.146/25.03.2008 și contractului de credit nr.147/25.03.2008, dar omite accesoriile acestor credite, că invocarea prevederilor art.647 alin.1 Cod de proc civ este în favoarea intimatei, că potrivit art.2 pct. Garantarea creditului din Condițiile generale de creditare anexa la contractul de credit nr. nr.146 și 147/25.03.2008 garantul avalist M. S. a renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune prevăzut de art.1662 cod civil iar situația de față nu se încadrează în ipoteza descrisă de contestator în raport de prevederile Normelor cadru nr.6/8.03.1994 și Legii nr.58/1934 existând mai mulți debitori obligați solidar și indivizibil pentru același debit(împrumutatul în insolvență și garanții persoane fizice pentru credit) și mai multe titluri executorii în baza cărora se poate urmări debitul față de fiecare dintre aceștia în procedura de insolvență reglementată de Legea nr.85/2006 sau după caz cea de executare silită prevăzută de Codul de procedură civilă, nefiind vorba aici de o dublă plată în baza unor titluri executorii diferite, că potrivit art.36 din Legea nr.85/2006se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită și potrivit art.137 alin.3 din Legea nr.85/2006 descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal.
La solicitarea instanței au fost comunicate în copie certificată dosarele de executare silită nr.171/2014 și 173/2014 ale B. Sarkis I. și dosarul de executare silită al Societății civile profesionale de executori judecătorești ”D. D.&C. N.”.
P. încheierea din 6.11.2014 s-a respins motivat cererea de conexare a executărilor silite ce formează obiectul dosarelor nr.171/2014 și 173/2014 înregistrate la B. Sarkis I. cu dosarul de executare silită nr.588/N/2013 înregistrat la Societatea civilă profesională de executori judecătorești ”D. D.&C. N.”.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și materialul probator administrat în cauză, instanța retine următoarele:
P. Încheierea nr.3210/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de B. Sarkis I. privind pe creditoarea B. T. SA-Sucursala C. și pe debitorul M. S., s-a încuviințat executarea silită în temeiul titlului executoriu- bilet la ordin . nr._ scadent la data de 5.07.2013, pentru suma ce rezultă din titlul executoriu precum și orice accesorii, actualizări și cheltuieli de executare silită ar putea rezulta sau calcula în cursul executării silite. În baza titlului executoriu, s-a format dosarul de executare silită nr.173/2014 și executorul judecătoresc Sarkis I. a emis somația nr.173/2014/12.03.2014 pentru suma totală de 567.174,63 lei din care 13.458,09 lei cheltuieli de executare.
Titlul executoriu- bilet la ordin . nr._ reprezentând valoare credit litigiu și alte debite a fost emis de debitor MICROCONSTRUCT SRL și avalizat de M. S., acesta garantând pentru suma înscrisă în biletul la ordin, respectiv suma de 553.716,54 lei.
Potrivit art.647 alin.1 Cod de procedură civilă. „Terții garanți. Creditorul, în condițiile legii, poate urmări în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz separat, și bunurile terților care au garantat datoriile debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.”. De asemenea se reține că potrivit Condițiilor generale de creditare pct.2 Garantarea creditului, garantul a renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune prevăzut de art.1662 Cod civil.
Chiar dacă potrivit Încheierii nr.1524/3.12.2012 a Tribunalului C. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței și s-a desemnat în calitate de administrator judiciar Global Insolvency SPRL, creditoarea fiind înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei cu o creanță nr.2337 din 10.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, creditoarea are posibilitatea legală de a urmări concomitent cu debitorul și bunurile garanților, în cauza de față avalist M. S.. Creditoarea nu este ținută ca mai înainte să execute silit bunurile debitorului principal în condițiile în care garantul a renunțat la beneficiul de discuțiune prevăzut de art.1662 din Codul civil vechi.
În situația de față debitorul principal este MICROCONSTRUCT SRL, obligațiile acestuia fiind garantate de contestator prin avalizarea biletului la ordin sau cu garanții reale prin contractele de ipotecă, fiind la alegerea creditorului dacă se îndreaptă cu executarea silită împotriva debitorului sau a garanților. Nu s-a făcut dovada plății creanței. De asemenea, în situația în care se realizează integral obligația prevăzută în titlul executoriu, se achită cheltuielile de executare precum și alte sume datorate potrivit legii, executarea silită încetează potrivit art.702 Cpciv.
Având în vedere cele expuse mai sus instanța apreciază pe fond ca neîntemeiată contestația la executare și în consecință o va respinge.
Fără cheltuieli de judecată, întrucât nu s-au solicitat de intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. S., cu domiciliul în C., . nr.73, județul C., în contradictoriu cu intimații B. T. SA CLUJ - SUCURSALA C., cu sediul în C., ., județul C. și . P. LICHIDATOR JUDICIAR GLOBAL INSOLVENCY SPRL, cu sediul în C., .. 20, ..
Fără cheltuieli de judecată.
Prezenta hotărâre după rămânerea definitivă se comunică executorului judecătoresc, conform art. 719 alin.4 din Noul Cpciv.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014.
P. GREFIER
I. D. - G. L. A.
Red. Jud.I.D.G. /31.03.2014.2015;
Tehnored. Grf. A.L. / 31.03.2015 / 5 exp.
Comunicat 3 exp. / 01.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9573/2014.... | Cerere necontencioasă. Sentința nr. 5/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








