Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4089/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4089/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 33719/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 4089/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.04.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: R. M. D.

GREFIER: R. GALIU

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale inlocuire amenda contraventionala, acțiune formulată de petent G. DE C. cu sediul in CONSTANTA, ., J. C., în contradictoriu cu intimat C. L. cu domiciliul in CONSTANTA, .. 238 C, J. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părtilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instanței următoarele: procedura este legal îndeplinită.

Instanta constata ca părtile sunt legal citate.

Instanta constata ca este competenta sa soluționeze cauza in temeiul art. 94 pct. 4 Cod procedura civila raportat la disp. art. 391 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Instanta încuviințează pentru petenta proba cu înscrisuri in temeiul art. 258 Cod procedura civila cu aplicarea art. 255 Cod procedura civila.

Instanta constata ca debitoarea nu a formulat întâmpinare si nu a solicitat probe in apărare.

Instanta constată împrejurările de fapt si de drept ca fiind lămurite si închide dezbaterile in baza art. 394 Cod procedura civila.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la data de 12.12.2013 sub nr._ pe rolul Judecatoriei Constanta, G. de C.. Constanta a solicitat instantei ca, in temeiul art 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sa se dispuna inlocuirea amenzii aplicate intimatei C. L., cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

In motivarea cererii s-a aratat ca prin procesul verbal de contraventie atasat, devenit titlu executoriu, intimata a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 500 lei, insa aceasta nu a achitat amenda aplicata si nu exista nici posibilitatea executarii silite intrucit nu figureaza cu bunuri urmaribile.

In drept au fost invocate dispozitiile art 9 pct 3 din OG 2/2001.

A fost administrata proba cu inscrisuri.

Intimata nu s-a prezentat in instanta si nu a formulat intampinare.

Analizând lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele

Prin procesul verbal . nr._ din 06.02.2013, intocmit de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera – G. de C. Constanta, intimata a fost sanctionat cu amenda contraventionala.

Intimata nu figureaza cu bunuri urmaribile.

Potrivit art. 9 alin 3 din OG 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată” iar alin 5 din acelasi articol „…instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia”

Art. 39ind. 1 alin 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”

In baza considerentelor de fapt si de drept expuse, instanta va admite cererea si va inlocui sanctiunea amenzii contraventionale aplicata prin procesele verbale mentionate in actiune, intocmite de G. de C. Constanta cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii cu o durata de 50 ore in cadrul unuia din serviciile specializate ale Primariei Municipiului Constanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulată de petent G. DE C. cu sediul in CONSTANTA, ., J. C., în contradictoriu cu intimat C. L. cu domiciliul in CONSTANTA, .. 238 C, J. C..

Inlocuieste sanctiunea amenzii contraventionale aplicata prin procesele verbale mentionate in actiune, intocmite de G. de C. Constanta cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii cu o durata de 50 ore in cadrul unuia din serviciile specializate ale Primariei Municipiului Constanta.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicarii.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 10.04.2014

P., GREFIER,

R. M. D. R. GALIU

Red. jud. R.M.D./4ex/27.05.2014

Gref. R..G./06.05.2014/emis 2 comunicari ­­­­.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4089/2014. Judecătoria CONSTANŢA