Plângere contravenţională. Sentința nr. 5757/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5757/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 20719/212/2013

Dosar nr._ /212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5757

Ședința publică din data de 23.05.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE : C. A.-M.

GREFIER: D. M.

Pe rol pronunțarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul L. A., CNP –_, domiciliat în C., Al. Garofiței, nr. 24, ..A, ., în contradictoriu cu intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.05.2014 când, după ce a deliberat, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.08.2013 sub nr._/212/2013 petentul L. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/17.07.2013 solicitând anularea procesului-verbal.

În motivarea în fapt a cererii, în ceea ce privește temeinicia procesului-verbal petentul a arătat că în data de 17.07.2013 se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . fost oprit de un echipaj de poliție pentru că ar fi condus cu viteza de 104 km/h. Petentul arată că în momentul în care a fost surprins de aparatul radar nu avea o viteză atât de mare, ci mai mică, de aprox. 80km/h.

Petentul nu și-a motivat cererea în drept.

În dovedirea cererii petentul a solicitat prezentarea probelor de către intimat: fotografii, înregistrări, certificatul de omologare a aparatului radar, buletinul de verificare metrologică, autorizația de operator radar pentru agentul de poliție. A anexat cererii copia cărții de identitate și a procesului-verbal de contravenție.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. 80/2013.

La data de 14.12.2013 intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. a depus prin serviciul Registratură întâmpinare însoțită de copii ale următoarelor înscrisuri: o fotografie efectuată la data de 17.07.2013, buletinul de verificare metrologică nr._/26.02.2013, atestatul operatorului radar F. C., certificatul de aprobare model nr. 012/13.03.2009, înregistrarea video pe suport DVD.

La termenul de judecată din data de 14.03.2014 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/17.07.2013 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., petentul L. A. a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e rap. La art. 111 alin. 1 lit. C din O.U.G. 195/2002, reținându-se că la data de 17.07.2013, ora 18:30, petentul a condus auto marca BMW cu nr._ pe . de limitare a vitezei la 50 km/h fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto MAI_, cu viteza de 104 km/h. În baza art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 720 lei. În baza art. 111 alin.1 lit.c din O.U.G. 195/2002 petentului i s-a reținut permisul de conducere.

Instanța reține că potrivit art.121, alin.1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 aprobat prin H.G. 1391/2006 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Potrivit alin.2 al aceluiași articol nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

De asemenea potrivit art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Instanța, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției, și analizând probele administrate în cauză reține următoarele:

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal instanța constată că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. 2/2001 și a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal instanța reține că așa cum rezultă din cele fotografia radar depusă la dosarul cauzei și înregistrarea vide pe suport DVD, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a circulat la data de 17.07.2013, ora 18:30, cu o viteză de 104 km pe oră. Instanța nu poate primi justificarea petentului potrivit căruia acesta ar fi circulat doar cu 80km/h, probele existente la dosar contrazicând această susținere.

Așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._/26.02.2013 emis de Institutul Național de Metrologie, aparatul radar ._ montat pe autoturismul Dacia L. cu numărul de înmatriculare MAI -_, a fost verificat, rezultatul verificării fiind admis pe o perioadă de un an începând cu data de 26.02.2013. De asemenea, intimata a depus atestatul agentului F. C. autorizat să lucreze ca operator R. pe sistemul Autovision, sistem utilizat la constatarea prezentei contravenții.

Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petentul L. A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul L. A., domiciliat în C., Al. Garofiței, nr. 24, ..A, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C., jud. C., împotriva procesului-verbal . nr._/17.07.2013, ca neîntemeiată.

Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.05.2014

PREȘEDINTE GREFIER

C. A.-M. D. M.

Red.jud. C.A.M./25.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5757/2014. Judecătoria CONSTANŢA