Contestaţie la executare. Sentința nr. 2071/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2071/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 30953/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința Civilă Nr. 2071
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. B.
GREFIER S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator I. DE S. IN CONSTRUCTII în contradictoriu cu intimat .. (S. PR. ALES LA AV. F. OVANESIAN), având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 19.02.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 26.02.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18 11 2013 sub nr. indicat în antet, contestatorul I. DE S. IN CONSTRUCTII(ISC) a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul .. anularea actelor de executare ce fac obiectul dosarului de executare nr. 925/2013 al B. B. I..
În considerentele cererii contestatorul arată că prin sentința civilă nr._/09 11 2012 a fost obligat la plata sumei de 4960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat. executorul judecătoresc a pus în executarea această hotărâre.
Consideră că actele de executare sunt nule arătând că ISC este o instituție publică, potrivit art. 1 din OG nr. 63/2001, iar potrivit art. 622 alin. 2 cod procedură civilă dispozițiile Cărții a V-a din codul de procedură constituie dreptul comun în materie de executare silită și se aplică „dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Mai arată că prin dispozițiile OG nr. 22/2002 s-au instituit limitări ale executării silite a sumelor datorate de instituțiile publice, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror sume bănești, ci numai asupra acelora prevăzute în bugetul acestora în acest scop. În opinia contestatorului „în scopul executării creanțelor asupra instituțiilor publice legea instituie o procedură specială de executare silită”, astfel că executarea trebuie să se facă potrivit procedurii speciale și numai în situația nerealizării creanței se poate trece la efectuarea executării conform dreptului comun.
În cauza de față organul de executare nu a aplicat dispozițiile legale prevăzute de norma specială în materie de executare a creanțelor asupra instituțiilor publice, respectiv OG 22/2002, ci a început executarea silită potrivit art. 730 și urm. cod procedură civilă, iar în consecință actele de executare sunt nule deoarece au fost întocmite conform procedurii de drept comun și nu conform proceduri speciale.
În final se mai critică faptul că executorul judecătoresc nu ar fi competent având în vedere că executarea silită urmează să se facă la sediul debitorului, iar sediu său se află în București, prin urmare competența revenea unui executor din raza Curții de Apel București.
În susținerea cererii contestatorul a depus înscrisuri.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. În ce privește criticile contestatorului relative la aplicabilitatea dispozițiilor OG 22/2002 intimatul arată că acestea au fost pe deplin contestate fiind emisă somația prevăzută de art. 2 din OG 22/2002 care are caracter obligatoriu. De asemenea, debitorul contestator nu a produs nici o dovadă în sensul că nu există fonduri alocate cu destinația de cheltuieli de judecată în buget, OG 22 neinstituind o prezumție a inexistenței fondurilor bugetare. De asemenea, nu instituie o obligație de a proroga cu 6 luni orice executare silită îndreptată împotriva unei autorități sau instituții publice.
În ce privește competența executorului judecătoresc se arată că executarea este pornită împotriva dezmembrământului local al contestatorului prin urmare, executorul judecătoresc nu a depășit competența teritorială atribuită legal.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri și s-a atașat în copie certificată dosarul de executare silită.
Excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului a fost respinsă de instanță prin încheiere de dezbateri având în vedere faptul că potrivit art. 711 alin. 1 teza I cod procedură civilă: „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”, contestatorul fiind interesat întrucât din actele de executare rezultă că fondurile acestuia vor fi executate silit, pe de o parte, iar pe de altă parte contestatorul reprezintă entitatea superioară debitorului și are personalitate juridică și calitate de ordonator de credite.
Analizând contestația la executare prin prisma și în limita motivelor invocate de contestator și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține că acțiunea este neîntemeiată, potrivit celor ce vor fi expuse în continuare.
Prin sentința civilă nr._/09 11 2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2011 a-a admis plângerea contravențională formulată de intimat în contradictoriu cu ISC – I. Județean C. și s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 4960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul acestei hotărâri creditorul a declanșat executarea silită ce a format obiectul dosarului execuțional nr. 925/2013 al B. B. Ionic, în cadrul căruia s-a emis actul de executare somație mobiliară la data de 01 11 2013. În prealabil prin încheierea nr._/17 10 2013 dată în dosarul nr._/212/2013 Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite.
Din dosarul de executare silită rezultă că în afara somației s-a înființat la data de 29 11 2013 poprire asupra veniturilor ISC.
Apărările invocate de contestator sunt nefondate.
Dispozițiile din OG 22/2002 sunt relevante în cauză:
„Art. 1. 1) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.
„Art. 2. - Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. „
Art. 3. - În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Somația ca act începător de executare a fost expediată de către executorul judecătoresc, având ca fundament titlul executoriu emis de o instanță judecătorească.
Cercetând dispozițiile de mai sus rezultă că instituțiile publice pot fi supuse executării silite, nici o dispoziție legală ne împiedicând acest lucru.
Cu toate acestea, executarea silită a unor astfel de debitori, este supusă unor reglementărilor speciale instituite prin OG 22/2002 astfel cum a fost completată și modificată prin OUG 4/2011, dar fără ca prin aceasta să se instituie o procedură specială de executare silită, distinctă, în sensul argumentat de contestator.
Executarea silită a instituțiilor publice se efectuează potrivit dispozițiilor comune în materia executării silite, așa cum sunt acestea expuse în codul de procedură civilă, cu derogările impuse prin OG 22/2002. Prin urmare, creditorul poate urmări silit o entitate dintre cele prevăzute de OG 22/2002, urmând a respecta anumite prevederi cu caracter special ori limitări absolute(cum ar cea prevăzută la art. 1 alin.2), eventuala nerespectare a acestor dispoziții putând fi remediată pe calea contestației la executare.
Creditorul nu are altă cale de executare silită decât cea reglementată de codul de procedură civilă, urmând ca dispozițiilor codului de procedură să li se aplice și dispozițiile speciale dacă astfel de dispoziții sunt prevăzute expres prevăzute prin lege.
Prin urmare, în limitele criticilor contestatorului care se limitează în a invoca doar că intimatul ar fi avut de urmat o procedură specială de executare silită(similar, poate cu executarea silită fiscală, deși și în acest caz codul de procedură reprezintă dreptul comun) și prin aceasta executarea silită pornită potrivit codului de procedură civilă este nulă de plano, luând în considerare că nu a învestit instanța și cu cercetarea altor motive, instanța constată că cererea contestatorului nu este fondată.
În ce privește ce de a doua critică, instanța reține că executarea silită a pornit formal împotriva entități față de care s-a pronunțat judecătoria prin hotărârea ce constituie titlul executoriu, fiind fără relevanță în acest faptul că pentru aducerea la îndeplinire efectivă a dispozițiilor titlului executoriu, având în vedere o eventuală atitudine necorespunzătoare în sensul necesității asigurării respectării drepturilor creditorului statuate printr-o hotărâre judecătorească în sensul bugetării cu sumele necesare plății creanței de către ordonatorul superior de credite, la executarea chiar a entității față de care debitorul însuși este subordonat și dependent financiar, obligația de a respecta prevederile hotărârii judecătorești neputând fi ocolită. Prin urmare, în respectul acestui principiu, dar având în vedere și faptul că în procesul finalizat hotărârea judecătorească menționată mai sus a figurat ISC – IS C., instituție subordonată și cu patrimoniu urmăribil silit, având în vedere și faptul că executarea silită se poartă în varianta executării silite mobiliare, potrivit art. 651 alin. 1 lit. b cod procedură civilă, executorul judecătoresc sesizat de intimat este competent să efectueze executarea silită.
Având argumentele expuse anterior instanța va respinge contestația la executare și va dispune, în temeiul art. 451 și urm. cod procedură civilă, obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată angajate de intimat – 1860 lei onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare privind pe contestator I. DE S. IN CONSTRUCTII cu sediul ales în C., .-52, jud. C., în contradictoriu cu intimat .. cu sediul ales in C., .-84, jud. C., ca nefondată.
Dispune obligarea intimatului la plata către contestator a sumei de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
Executorie.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va putea depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi 26 02 2014 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
PREȘEDINTEGREFIER
A. I. B. S. I. M.
Red. Jud./…./…./2014
Tehnored.S./04.03.2014
4ex.2com./…/…/2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4414/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2980/2014.... → |
|---|
