Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 66/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 66/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 27818/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 66/2014

Ședința publică din data de 06.01.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: C. B.

Pe rol, soluționarea cererii pentru emiterea ordonanței de plată, cerere formulată de către creditoarea C. Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. – C.N.C.I.R. S.A., cu sediul procesual ales în București, .-11, sector 1, în contradictoriu cu debitoarea S.C. „D.” S.A., cu sediul în C., Incinta Port, jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.11.2013 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 06.12.2013, iar ulterior la data de 13.13.2013, la data de 20.12.2013, la data de 30.12.2013 și la data de 06.01.2014 când, în aceeași compunere,

JUDECĂTORIA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.10.2013, sub număr dosar_, creditoarea C. Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. – C.N.C.I.R. S.A. a solicitat emiterea ordonanței de plată prin care debitoarea S.C. „D.” S.A. să fie obligată la plata următoarelor sume de bani:

- 6944 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de verificare tehnică prestate și neachitate;

- 71 lei, reprezentând dobânda legală calculată asupra debitului principal până la data de 22.08.2013;

- dobânda legală calculată asupra debitului principal de 6944 lei, în continuare, până la achitarea integrală a acestuia;

- cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat - în esență - că a prestat în folosul debitoarei servicii de verificare tehnică, pentru care a emis mai multe facturi, în valoare totală de 6944 lei, care nu au fost achitate până la data promovării acțiunii civile de față. Apreciază creditoarea că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm. din Codul de procedură civilă, art. 1523 alin. 2 lit. d) din Codul civil, O.G. nr. 13/2011, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 200 lei.

Debitoarea legal citată fiind, potrivit art. 1018 Cod procedură civilă, nu a depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat reclamantei creditoare proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Examinând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1013 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispozițiile Titlului IX referitor la procedura ordonanței de plată „se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.

Art. 1020 din același cod stipulează: „(1) Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere. (2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

În cauza de față, procedând la verificarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Judecătoria apreciază că cererea promovată de creditoare este întemeiată.

Astfel, art. 662 alin. 2 Cod procedură civilă statuează: „(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. (3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Se reține că datoria pretinsă cu titlu de debit principal prin cererea pendinte este rezultată din facturile nr._/ 13.03.2013 (f. 25), nr._/ 13.03.2013 (f. 30), nr._/ 26.03.2013 (f. 35), nr._/ 26.03.2013 (f. 40), nr._/ 26.03.2013 (f. 45), nr._/ 26.03.2013 (f. 50), nr._/ 26.03.2013 (f. 55), nr._/ 04.04.2013 (f. 60), nr._/ 04.04.2013 (f. 65), nr._/ 04.04.2013 (f. 70) și nr._/ 04.04.2013 (f. 75), care sunt însușite de reprezentantul societății debitoare prin semnătura de primire.

În aprecierea judecătoriei, toate aceste facturi dovedesc pe deplin că între părți a intervenit un contract - negotium iuris - prin care C.N.C.I.R. S.A. și-a asumat obligația de a presta servicii de inspecție tehnică, iar S.C. „D.” S.A. și-a asumat obligația de plată a acestor servicii, obligație despre care creditoarea susține că nu a fost îndeplinită.

Creditoarea și-a îndeplinit obligațiile asumate, astfel cum reiese din rapoartele de inspecție depuse la dosar, în baza cărora s-au emis facturile atașate cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. 1 din cod civil - „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.

La rândul său, art. 1350din același cod stipulează: „(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

În ceea ce privește prețul serviciilor facturate, se constată că acesta nu este contestat de societatea debitoare.

Termenul de plată este menționat în cuprinsul fiecărei facturi, fiind cuprins între 28.03.2013 și 19.04.2013.

Instanța reține că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existența convenției și executarea propriilor obligații, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1469 din Codul civil sau o altă modalitate de stingere a obligațiilor reglementată de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract, conform art. 1351 din același cod, prin intervenirea unui caz fortuit sau de forță majoră.

Obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, revenindu-i doar sarcina de a dovedi existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului. Acestuia din urmă îi revine sarcina de a dovedi, prin documente justificative ale plății, faptul că între cele două entități nu mai exista nici o obligație valabilă, creanța pretinsă fiind stinsă anterior prin plată.

Având în vedere că, în speța de față, reclamanta-creditoare a făcut dovada existenței unor contracte valabile, susținând totodată executarea propriilor obligații, executare ce nu este contrazisă de către debitoare și nici infirmată prin probele administrate, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâta-debitoare, instanța apreciază că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, că și-a executat propriile obligații.

Totodată, instanța reține, potrivit dispozițiilor art. 1018 alin. 3 din Codul de procedură civilă, că pârâta-debitoare recunoaște pretențiile exhibate prin cererea de chemare în judecată, față de nedepunerea întâmpinării.

Debitoarea se află de drept în întârziere privind obligația de plată a unei sume de bani, potrivit art. 1523 alin. 2 lit. d) din Codul civil, astfel că datorează creditoarei daune moratorii constând în dobânda legală penalizatoare, în concordanță cu dispozițiile art. 1535 din Codul civil coroborate cu cele ale O.G. nr. 13/ 2011.

- În concluzie, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute art. 1013 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța - în temeiul art. 1021 Cod procedură civilă - va admite cererea și va emite ordonanța prin care S.C. „D.” S.A. va fi obligată să plătească reclamantei suma de 6944 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de verificare tehnică prestate și neachitate, precum și dobânda legală calculate asupra acestei sume, respectiv 71 lei - dobândă legală calculată asupra debitului principal până la data de 22.08.2013, precum și dobânda legală calculată asupra debitului principal de 6944 lei, în continuare, până la achitarea integrală a acestuia.

Termenul de plată, va fi stabilit, conform art. 1021 alin. 3 Cod procedură civilă, la 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

În temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta-debitoare la plata către reclamanta-creditoare a cheltuielilor de judecată în valoare de 665.53 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (200 lei), cheltuieli poștale (15 lei) și onorariu avocațial (450.53 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de către creditoarea C. Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. – C.N.C.I.R. S.A., cu sediul procesual ales în București, .-11, sector 1, în contradictoriu cu debitoarea S.C. „D.” S.A., cu sediul în C., Incinta Port, jud. C..

Obligă debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri:

- suma de 6944 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de verificare tehnică prestate și neachitate;

- suma de 71 lei, reprezentând dobânda legală calculată asupra debitului principal până la data de 22.08.2013;

- dobânda legală calculată asupra debitului principal de 6944 lei, în continuare, până la achitarea integrală a acestuia;

- suma de 665.53 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept la cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.01.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. C. B.

Red. Jud. G.M./05.09.2014;

Tehnored. Grf. C.B /10.09.2014/ 4 ex.

Comunicat 2 ex./ .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 66/2014. Judecătoria CONSTANŢA