Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1778/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1778/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 34366/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința civilă nr.1778
Ședința publică din 20.02.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. B.
Grefier S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. S. C. și pe pârât S. V., având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 19.02.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 20.02.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 12 2013 sub nr. indicat în antet, reclamantul T. S. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. V. ca instanța să ia act de acordul prezumat al pârâtului cu privire la schimbarea destinației imobilului proprietatea sa, situat în C., ., nr.14 în spațiu comercial și prestări servicii.
În motivarea cererii, reclamantul arată că împreună cu numitul G. C. a cumpărat imobilul descris. Ulterior, datorită unor motive economice, proprietarii au dorit să schimbe destinația imobilului, iar în vederea realizării scopului propus, trebuie obținută o autorizație de la primărie, documentația ce trebuie de depusă cuprinde și necesitatea acordului vecinilor.
Arată că a obținut acordul vecinului O. Musret, dar nu a putut obține acordul pârâtului care locuiește în străinătate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 996 și urm., cod procedură civilă,.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței reclamantul a depus înscrisuri.
Analizând actele si probele de la dosar, având în vedere și temeiurile de drept invocate, instanța retine că cererea reclamantului este neîntemeiată potrivit argumentelor ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. art. 996 din NCPC:”(1)Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
(2)Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
(3)La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.
(4)Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5)Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.
Reclamantul solicită ca pe calea ordonanței președințiale instanța să înlocuiască acordul pârâtului în vederea asigurării posibilității schimbării destinației imobilului, pârâtul fiind unul dintre vecini.
Reclamantul nu a precizat ce tip de servicii urmează a se presta ca urmare a eventualei schimbări a destinației locuinței și nici înscrisurile depuse nu rezultă acest lucru.
De asemenea, nu rezultă dacă o acțiune judiciară a fost exercitată în contradictoriu cu pârâtul pentru a obține obligarea acestuia să își dea acordul.
Ordonanța președințială ca mijloc procesual reprezintă o modalitate de acțiune energică și eficace pusă la dispoziția celui care este pe cale să sufere un prejudiciu și care nu ar mai putea obține o reparație adecvată în viitor. Astfel, procedura specială presupune o analiză formală a unei aparențe de vădită temeinicie a dreptului sau interesului ce se pretinde a fi apărat, aparență ce justifică pronunțarea unei soluții cu caracter vremelnic(și chiar împiedicarea exercitării drepturilor adversarului) până la soluționarea definitivă a litigiului dintre părți. Această teorie a primit o expresă statuare în noua reglementare:” „stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept”.
Reiese clar din noua reglementare că stabilirea aparenței de drept devine situația premisă pe fondul căreia se analizează celelalte condiții.
În ce privește pe reclamant acesta opune pârâtului un eventual drept de a dezvolta o afacere - prestări servicii, în imobilul descris, iar pârâtul este titularului dreptului de proprietate a imobilului vecin și este îndreptățit să folosească imobilul său în limitele legii, ale raporturilor de bună vecinătate, fără ca prin aceasta să prejudicieze exercitarea unui drept similar de către o altă persoană. În respectul dreptului de a beneficia de liber de dreptului de proprietate și a dreptului de a locui în liniște și fără constrângeri ori limitări aduse prin activitatea altora, statul recunoaște proprietarilor dreptul de a se opune ca exercitarea liniștită a dreptului de proprietate asupra unui imobil potrivit destinației sale(mai ales dacă acesta este locuință) să fie limitată ori încălcată prin desfășurarea unor activități potențial deranjante.
Acest drept trebuie el însuși să fie opus unei alte persoane numai în limitele rezonabilității, fără a deveni pur arbitrar, ori care să creeze o disproporție vădită.
Instanța însă nu poate face o analiză pertinentă asupra acestui echilibru în condițiile în care noțiunea de prestări servicii este foarte vagă(putând să însemne orice fel de servicii precum service auto ori alte activități producătoare de zgomot puternic, mizerie, trafic intens de persoane utilaje, ori alte tipuri de disconfort), or în acest caz este chiar foarte posibil ca pârâtul(care se pare că este în străinătate potrivit afirmațiilor reclamantului) să fie prejudiciat, pus fiind în fața complinirii consimțământului său prin soluția instanței. De asemenea, nu există criterii de apreciere în sensul exercitării abuzive din partea pârâtului a dreptului de a se opune.
Trecând peste analiza aparenței dreptului, dacă aprecierile de mai sus nu ar putea fi primite, în cercetarea condițiilor de admisibilitate instanța trebuie să verifice urgența și vremelnicia, precum și o a treia condiție reglementată în mod expres prin noul cod de procedură civilă – neprejudecarea fondului.
Prin urmare, nu se cercetează fondul raporturilor juridice dintre părți, hotărârea are caracter vremelnic, provizoriu și trebuie să fie dată când este necesară pentru „păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Condiția urgenței nu presupune o simplă apreciere sau constatare în sensul că ceea ce susține reclamantul este urgent, ci această urgență se va reține numai cumulativ cu scopul prevăzut chiar de art. 996, măsura să fie necesară „pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Aceasta înseamnă că dacă un ordin judecătoresc cu caracter vremelnic s-ar impune datorită urgenței unei situații, măsura trebuie să consiste într-un real „beneficiu” pentru reclamant și rezulte că el nu ar putea obține în viitor prezervarea dreptului său ori ar putea suferi o pagubă iminentă și pentru care nu ar mai putea fi compensat, ori că ar putea întâmpina piedici serioase la executarea unui titlu.
Prin urmare, ordinul judecătoresc cu caracter vremelnic solicitat în condiții de urgență justificabilă, formal sau în aparență, prin încălcarea unui drept(de exemplu drept de proprietate) trebuie să conducă la evitarea unei pierderi ireparabile în patrimoniul reclamantului, nu să provoace un prejudiciu pârâtului. Mai mult, dreptul a cărui apărare se solicită prin măsuri energice nu trebuie să conducă la încălcarea dreptului adversarului care invocă o aparență egală cu reclamantului.
În cauză se solicită înlocuirea consimțământului unei persoane, care în condițiile unei aparențe de temeinicie vădită, în condiții obișnuite ar trebui să primească o soluție favorabilă. Cu toate acestea, având în vedere particularitățile pricinii de față, reclamantul nu se află în situația de preveni o pagubă ce nu s-ar mai putea repara în viitor, pe de o parte, iar pe de altă parte pârâtul nu este obligat să își dea acordul, legea neprevăzând o astfel de obligație în sarcina proprietarilor de imobile. Prin urmare, transformarea destinației unui imobil nu devine o urgență doar ca urmare a hotărârii reclamantului de dezvolta o activitate profesională astfel încât să reclame obținerea unui ordin judecătoresc într-o procedură sumară.
Prin urmare, condiția urgenței nu este îndeplinită.
Cu privire la chestiunea neprejudecării fondului se va reține, având în vedere cele reținute cu titlu de situație de fapt, că ambele părți opun una celeilalte titluri cu egală valoare juridică în aparență.
În aceste condiții, judecătorul ordonanței președințiale nu poate soluționa fondul pricinii sau mai bine zis al raporturilor juridice dintre părți, dar trebuie sau poate să atingă fondul fără a-i atinge substanța, adică să cerceteze prin ”pipăire” în favoarea căreia dintre părți există aparența dreptului. Aceasta, însă trebuie privită ca o împrejurare de vădită aparență de temeinicie a dreptului, atât de vădită încât o simplă afirmație susținută de un probatoriu sumar să permită o concluzie egală cu considerarea pârâtului ca acționând vădit nelegal, samavolnic sau pur și simplu cu intenția de a produce un prejudiciu unei persoane fără legitimitatea sau susținere legală și prin urmare, o reacție energică din partea societății pentru protejarea drepturilor încălcate ale celui ce reclamă este absolut necesară. Vădita aparență de temeincie a dreptului reclamantului trebuie să fie atât de puternică încât va întrece orice interes ar putea să opună pârâtul. Se observă că între stabilirea aparenței și neprejudecarea fondului există o relație strânsă, argumentele fiind uneori identice.
În cauza de față, așa cum deja am enunțat deja părțile își opun titluri care pentru orice persoană impun obligația respectării necondiționate a dreptului de proprietate - așa zisa opozabilitate ”erga omnes”. În consecință, oricine este ținut să respecte dreptul de proprietate ce se prezumă a rezulta din titlul de proprietate, inclusiv reclamantul, or prin pronunțarea unei hotărâri în procedura ordonanței președințiale în sensul dorit de reclamant va produce o prejudecare a fondului, întrucât în temeiul hotărârii reclamantul va obține autorizația de a schimba destinația imobilului de la autoritatea locală, iar pârâtul nu va avea un remediu eficient în acest sens.
Relativ la condiția vremelniciei orice discuție devine de prisos întrucât suplinirea judecătorească a consimțământului pârâtului nu va putea avea un efect provizoriu.
În consecință, pentru argumentele de mai sus se va dispune respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe reclamant T. S. C. cu domiciliul ales in C., .. 2A, ., . în contradictoriu cu pârât S. V. cu domiciliul în C., I. N R., nr. 12A, jud. C., ca nefondată.
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare ce se va putea depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi 20 02 2014 prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTEGREFIER
A. I. B. S. I. M.
Red. Jud./…./…./2014
Tehnored.S./21.02.2014
4ex.2com./…/…/2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5364/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9665/2014. Judecătoria... → |
|---|
