Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 07/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 5528/212/2014

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR._

SEDINTA PUBLICA DIN 07.10.2014

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect plângere contraventională, actiune formulata de petenta C. R. (CNP_) domiciliată în Agigea, ., jud.C., în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA GENERALĂ DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ – SERVICIUL DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ C. cu sediul în București ., sector 6.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronuntării la data de 07.10.2014.

I N S T A N T A

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.02.2014, sub nr._, petenta C. R. a solicitat în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA GENERALĂ DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ – SERVICIUL DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ C., anularea procesului-verbal de sancționare contravențională . nr._/06.02.2014, în subsidiar, transformarea amenzii contravenționale în avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 06.02.2014, în timp ce se afla în concediu medical, i s-a aplicat o sancțiune contravențională, conform procesului verbal de contravenție contestat, prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, reținându-se în sarcina acesteia neîndeplinirea obligațiilor și atribuțiilor funcționarului de securitate stabilite de art. 31 din HG nr. 585/2002.

Petenta invocă motive de nelegalitate a procesului verbal de contravenție contestat, arătând că la data controlului se afla în concediu de medical la domiciliu, aflându-se astfel în imposibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, petenta arată că, prin dispozițiile zilnice ale șefului unității nr. S1/03.01.2013 și S1/06.01.2014 a desemnat ca persoană responsabilă cu atribuții de funcționar de securitate pe dl. comisar șef medic dr. D. V., acesta luând la cunoștință prin semnătură; de asemenea, la momentul intrării în concediu medical a petentei, a fost desemnată d-na comisar șef medic dr. J. V. să preia toate prerogativele, în calitate de înlocuitor la comandă.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Cererea a fost timbrată potrivit dispozițiilor legale din art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la dosar fiind atașată taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei.

În dovedirea plângerii au fost atașate la dosar, în copie, înscrisuri, procesul verbal de contravenție . nr._/06.02.2014, bilet de ieșire din spital, adeverință pentru concediu medical și a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării plângerii contravenționale, pe fondul cauzei solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că petenta a fost sancționată pentru că, în urma activității de control din perioada 20.01.-21.02.2014 la nivelul Centrului Medical Județean C., au fost constatate următoarele deficiențe în aplicarea informațiilor clasificate: lipsa atribuțiilor specifice funcționarului de securitate din cuprinsul fișelor postului șefului unității și a persoanei desemnate; fișele postului șefului unității și ale persoanei desemnate a îndeplini atribuțiile funcționarului de securitate la nivelul centrului medical nu sunt avizate de către SIPI C.; neîntocmirea planurilor de pregătire specific pe linia protecției informațiilor clasificate la nivelul centrului și desfășurarea deficitară a pregătirii; neactualizarea și neaplicarea Normelor interne pe linia protecției informațiilor clasificate nr. S/_/04.07.2008, ș.a., iar neregulile expuse au caracter de continuitate, fiind comise prin inacțiune de petentă.

Intimata a depus la dosar raport de control privind modul de aplicare și respectare a prevederilor legale în domeniul protecției informațiilor clasificate la nivelul Centrului Medical Județean C..

Petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că nu sunt reale situațiile reținute prin întâmpinare, depunând în susținere fișa postului pentru funcția de șef centru medical județean I (și medic de unitate), Norme interne privind protecția informațiilor clasificate în Centrul Medical județean C. și raport de control privind modul de aplicare și respectare a prevederilor legale în domeniul protecției informațiilor clasificate la nivelul Centrului Medical Județean C.

În ședința publică din data de 26.08.2014, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 06.02.2014, petenta a fost sancționată contravențional, întocmindu-se procesul-verbal de sancționare contravențională . nr._/06.02.2014. În sarcina petentei s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 338 alin. 1 lit. c) din HG nr.585/2002, constând în aceea că în perioada 01.01._14 nu a respectat obligațiile și atribuțiile funcționarului de securitate stabilite de art. 31 din Anexa la HG nr. 585/2002.

Petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 338 alin. 1 lit. c) din HG nr.585/2002.

Astfel, în ceea ce privește legalitatea actului de sancționare, se observă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la descrierea faptei, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, nulitate absolută, care poate și trebuie constatată de instanță din oficiu.

Astfel, descrierea faptei este o mențiune obligatorie impusă de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, constituind una dintre formalitățile ce garantează dreptul la apărare al contravenientului, pentru ca instanța să poată verifica în primul rând realitatea împrejurărilor de fapt consemnate de agentul constatator, dar și încadrarea contravenției și individualizarea sancțiunii.

Potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

În legătură cu sancțiunea care ar putea interveni în cazul nerespectării cerințelor cuprinse în textul legal menționat, își găsește incidența decizia în interesul legii nr. 22/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele judecătorești în temeiul art. 517 alin. 4 C.pr.civ. Astfel, în motivarea deciziei invocate, instanța supremă a arătat că „în raport cu acest caracter imperativ – limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului – verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului – verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.

Aplicând aceste dispoziții legale situației din speță, rezultă că neîndeplinirea obligațiilor instituite de art.16 din OG nr.2/2001 poate atrage nulitatea procesului-verbal numai în măsura producerii unei vătămări pentru petent prin neregularitățile invocate și apoi cu condiția ca respectiva vătămare să nu poate fi înlăturată în alt mod.

Analizând procesul verbal contestat, instanța apreciază că enunțul prin care s-a realizat descrierea faptei nu cuprinde suficiente elemente care să individualizeze fapta sancționată și astfel nu permite instanței verificarea temeiniciei procesului-verbal, întrucât nu arată clar, detaliat, și în concret în ce a constat fapta contravențională. Pentru ca instanța învestită cu soluționarea plângerii să poată verifica în mod temeinic existența faptei reținute prin procesul-verbal contestat, era necesar ca agentul constatator să indice în mod concret locul săvârșirii faptei.

Astfel, deși prin întâmpinare intimata a arătat în concret faptele pentru care a fost sancționată petenta, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție se menționează doar că aceasta nu a respectat obligațiile și atribuțiile funcționarului de securitate stabilite de art. 31 din HG nr. 585/2002, fără însă ale arăta în concret și fără ca măcar să se facă trimitere la raport de control privind modul de aplicare și respectare a prevederilor legale în domeniul protecției informațiilor clasificate la nivelul Centrului Medical Județean C., în raport de care petenta să-și poate face apărările, iar instanța să poată analiza temeinicia procesului verbal de contravenție.

Neștiind care sunt obligațiile și atribuțiunile de serviciu nerespectate de petentă, instanța nu poate verifica în ce măsură aceasta și le-a îndeplinit sau nu.

Având în vedere argumentele expuse, față de prevederile art. 17 din OG 2/2001 și decizia în interesul legii nr. 22/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța urmează să admită plângerea formulată și să anuleze procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/06.02.2014, formulată de petentul C. R. (CNP_) domiciliată în Agigea, ., jud.C., în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA GENERALĂ DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ-SERVICIUL DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ C. cu sediul în București ., sector 6.

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/06.02.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 07.10.2014.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Red.jud. MVM- 14.01.2015

Tehnred.gref. DR- 14.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2014. Judecătoria CONSTANŢA