Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 23942/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._/14.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. M. I.
GREFIER: Ș. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul A. T., cu domiciliul în comuna C., ., ., jud.C., având CNP_ în contradictoriu cu intimatul P. M. C. - Direcția Poliția Locală, cu sediul în C., jud.C., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 03.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 14.11.2014 când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.07.2014 sub nr._, petentul A. T. a solicitat în contradictoriu cu intimatul P. M. C.- Direcția Poliția Locală anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 13.07.2014, exonerarea de la plata amenzii și repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului marca L. iar în susbsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului și repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului marca L..
În fapt petentul a arătat că în data de 12.07.2014 a parcat regulamentar autoturismul marca L. în zona Cazinou, în aceeași poziție ca celelalte autoturisme parcate în același loc.
A mai arătat că petentul s-a întors la ora 23.15 și a constat că autoturismul dispăruse, iar în urma apelului telefonic la linia de urgență a fost informat că autovehiculul a fost ridicat deoarece nu a staționat regulamentar.
Petentul a precizat că în aceeași zi s-a prezentat la sediul Litoral Connect SRL unde se afla autoturismul și a achitat suma de 600 de lei pentru a-și putea lua mașina înapoi.
De asemenea petentul a arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este nelegal întocmit deoarece nu descrie suficient fapta și locul faptei, invocând astfel aplicarea art.17 din OG nr.2/2001.
Petentul a arătat instanței că măsura complementară a ridicării autoturismului s-a indicat art.9 pct.39 din HCLM 184/2013 deși trebuia să aplice art.20 din aceeași hotărâre de consiliu local, astfel încât dispoziția de ridicare este lipsită de temei juridic iar suma de bani plătită de el este nejustificată.
În drept a invocat prevederile OG nr.2/2001 și art.1349/Cod civil.
În susținerea cererii a depus înscrisurile: copie de pe procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, copie de pe procesul-verbal de predare-primire autoturism nr._/13.07.2014, copie chitanță emisă de Litoral Connect SRL pentru suma de 600 de lei.
Deși legal citat intimatul nu a depus întâmpinare, dar a trimis la dosarul cauzei documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Analizând actele și lucrările dosarului reține:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 400 de lei deoarece a staționat voluntar cu autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe trotuar fără să asigure cel puțin 1 m distanță pentru circulația pietonală, faptă prevăzută de art.9 pct.39 din HCLM 184/2013.
Instanța verifică din oficiu data introducerii plângerii contravenționale și constată că petentul a respectat termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
Cu privire la susținerea petentului că agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptei săvârșite, instanța reține că în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției s-au consemnat următoarele: „a staționat voluntar cu auto marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe trotuarul aferent bvd. Mamaia și nu a asigurat cel puțin 1 m distanță pentru circulația pietonală” și în consecință apreciază că fapta a fost suficient descrisă atât cu privire la locul cât și cu privire a modalitatea de săvârșire a contravenției.
Prin urmare va înlătura acest motiv de nelegalitate invocat de petent.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, confiscarea și suspendarea activității, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit.
Cu privire la existența contravenției:
Conform art.9 pct.39 din HCLM C. nr.184/2013 „constituie contravenție la normele de protecție a drumurilor, trotuarelor și parcajelor în vederea menținerii aspectului estetic și util al municipiului, următoarele fapte: (..) oprirea sau staționarea vehiculelor pe trotuarele aferente stațiilor mijloacelor de transport în comun sau a trecerilor pentru pietoni semnalizate corespunzător, pe trotuarele destinate traficului pietonal dacă nu asigură cel puțin un metru pentru circulația pietonilor în partea opusă părții carosabile.”
Din planșele foto atașate la dosarul cauzei reiese cu claritate că petentul a parcat autoturismul marca Dacia L. pe trotuar fără să lase cel puțin 1 m distanță pentru circulația pietonală, spațiul din fața autoturismului reprezentând o placa de beton turnată peste un spațiu verde, placă ce nu face corp comun cu trotuarul.
Prin urmare cu privire la săvârșirea contravenției, instanța apreciază că aceasta a fost reținută în mod corect în sarcina petentului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În consecință, instanța nu va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției deoarece a fost legal și temeinic încheiat.
Conform art.5 alin.(5) și art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvâșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Referitor la contravenția săvârșită instanța consideră că printr-o asemenea faptă circulația pietonală este mult îngreunată punând pietonii în situația de a circula pe carosabil, primejduindu-le astfel siguranța.
Având în vedere că petentul a motivat că parcarea a avut loc regulamentar „în aceeași poziție ca și alte autoturisme parcate în același loc” invocând astfel o nerespectare colectivă a normelor de staționare stabilite la nivelul municipiului C., instanța consideră că acesta nu a conștientizat gravitatea faptei, minimalizând posibilele consecințe.
Prin urmare, instanța apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Cu privire la măsura ridicării autoturismului:
Petentul a arătat că în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost indicat un articol din HCLM nr.184/2013 ce nu reglementează posibilitatea ridicării autovehiculelor.
Instanța apreciază că deși agentul constatator trebuia să întemeieze această măsură pe dispozițiile art.20 din HCLM nr.184/2013, care arată „pentru vehiculele sau bunurile care se află în situațiile prevăzute de art.(..) 9 pct.39 (..), se poate dispune de către împuterniciții Primarului, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliției Locală, ofițerii și agenții Poliției Române cu atribuții în menținerea ordinii și liniștii publice sau circulația rutieră, măsura blocării, ridicării, transportării și depozitării acestora în spații special amenajate, până la restituirea acestora proprietarilor sau deținătorilor legali, cu respectarea prevederilor legale și după recuperarea integrală a cheltuielilor aferente acestor activități” neindicarea corectă a numărului articolului nu este de natură să îl prejudicieze pe petent în vreun fel, cu atât mai mult cu cât posibilitatea ridicării autoturismului reiese din hotărârea Consiliului Local, fiind astfel o măsură previzibilă.
Prin urmare va înlătura susținerea petentului că dispoziția de ridicare este lipsită de orice temei juridic, având în vedere și faptul că art.20 din HCLM nr.184/2013 face referire la art.9 pct.39 din același act normativ.
Cu privire la răspunderea civilă delictuală invocată de către petent art.1349/Cod civil arată că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane” iar conform art.1357/Cod civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, sâvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”.
Angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite.
Prejudiciul reprezintă rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecințe ale încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane. În speță prejudiciul cauzat are natură patrimonială și constă în cheltuielile necesare ridicării autovehiculului, cheltuieli în cuantum de 600 lei, conform bonului fiscal de la fila 8 din dosar.
Fapta ilicită este acțiunea sau inacțiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.
În speță instanța constată că nu există faptă ilicită săvârșită de către intimat, deoarece ridicarea autovehiculului a fost dispusă în mod legal, respectând toate prevederile HCLM nr.184/2013.
Față de cele precizate mai sus, instanța consideră că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și prin urmare nu este întemeiată cerere petentului de a i se restitui cei 600 de lei.
Având în vedere argumentele prezentate, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către petentul A. T., cu domiciliul în comuna C., ., ., ., având CNP_ în contradictoriu cu intimatul P. M. C.-Direcția Poliția Locală, cu sediul în C., jud.C., ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ ca legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 14.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. M. I. Ș. D.
Red.jud.I.M.I/26.11.2014
Tehnoredact.D.Ș.
4 ex./27.11.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7899/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1043/2014.... → |
|---|
