Plângere contravenţională. Sentința nr. 1815/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1815/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 19216/212/2013
Dosar nr. 19._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința Civilă nr. 1815
Ședința publică din data de 21.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: D. M.
Pe rol, soluționarea cererii formulate de petenta G. O., cu domiciliul în C., ., ., ., C., având C.N.P._, în contradictoriu cu intimatul P. M. C. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C., ., jud. C., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.02.2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru aceasta dată, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea depusă la data de 22.07.2013 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 19._, petenta G. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P. M. C. – Direcția Poliție Locală, anularea procesului verbal de contravenție ., nr. 23.892 din 10.07.2013, implicit anularea amenzii contravenționale în valoare de 320 de lei, constatarea nulității și netemeiniciei măsurii tehnico-administrative a ridicării autoturismului său, marca Volkswagen Polo, cu nr. de înmatriculare_, și obligarea intimatului la restituirea taxei de ridicare, transport și depozitare în valoare de 600 de lei. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că la data de 10.07.2013, ora 10:30, aflându-se în zona stației de transport în comun a autobuzului 100, capăt de linie Dobrogea, și-a parcat autoturismul în continuarea parcării amenajate, depășind limitele acesteia cu aproximativ 80 de centimetri, fără a stânjeni în acest fel desfășurarea circulației în zonă.
Totodată, aceasta a mai arătat că a observat cum autoturismul său, cu nr. de înmatriculare_, era ridicat de un agent de poliție și 2 de angajați ai ., astfel că s-a prezentat la fața locului, și-a declinat calitatea de proprietar al mașinii ridicate și a solicitat oprirea operațiunii de ridicare a autoturismului său. A mai învederat aceasta că agentul constatator nu a fost de acord cu solicitarea sa, întocmindu-i un proces verbal în care nu a consemnat prezența sa la fața locului în momentul ridicării mașinii și pe care nu i l-a înmânat pentru a fi citat și semnat.
De asemenea, petenta a menționat că ulterior, în cursul aceleiași zile, s-a deplasat în locul în care a fost depozitat autoturismul său, unde i-a fost încheiat procesul verbal de contravenție contestat în prezenta cauză, pe care l-a semnat, cu mențiunea că nu este de acord cu cele consemnate, plătind, totodată, suma de 600 de lei pentru recuperarea autoturismului.
Aceasta a mai învederat că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, ca urmare a descrierii necorespunzătoare a faptei de către agentul constatator, prin neindicarea intervalului orar în care autoturismul său a fost staționat în locul săvârșirii contravenției. De asemenea, aceasta a mai alegat că procesul verbal de contravenție este nelegal, întrucât măsura ridicării autoturismului său nu a fost dispusă de un polițist rutier, astfel cum prevăd dispozițiile art. 97 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, ci de un polițist local.
În privința capătului de cerere privitor la restituirea sumei de 600 de lei, petenta a menționat că se impune angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului, întrucât măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului său a fost dispusă în mod nelegal, întrucât, de față fiind, nu se impunea ridicarea autorismului, ci lăsarea sa, pentru a fi mutat de aceasta.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001, ale art. 1349, 1381 cod civil și cele ale O.U.G. nr. 195/2002.
Alăturat cererii introductive de instanță, au fost depuse, în fotocopie: procesul verbal de contravenție contestat ., nr._/10.07.2013, chitanță de achitare a amenzii contravenționale, proces verbal de predare primire din 10.07.2013 și bonul fiscal de achitare a taxei de ridicare și transport a autovehiculului din 10.07.2013.
În probațiune, petenta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei, stabilită conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege, intimatul a solicitat respingerea cererii formulate de petentă, ca nefondată, și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului proces.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că sancționarea petentei a fost dispusă în mod legal și temeinic, dovedirea faptei reținute în sarcina acesteia făcându-se cu fotografia efectuată la fața locului, depusă alăturat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 451-452 Cod procedură civilă.
Intimatul a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.
Alăturat întâmpinării, intimatul a depus: împuternicire avocațială, chitanța de achitare a onorariului avocațial, transcrierea mecanică a procesului verbal de contravenție contestat, fotografia efectuată în momentul constatării contravenției, dispoziția de ridicare și dispoziția de restituire a vehiculelor, a căror încuviințare și administrare a fost solicitată în cadrul probei cu înscrisuri.
În probațiune, au fost încuviințate și administrate: proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, pentru petentă, și proba cu înscrisuri, pentru intimat. De asemenea, petenta a fost ascultată, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, cele declarate de aceasta fiind consemnate în cuprinsul unui proces verbal, semnat de aceasta, după citire, de președinte și de grefier, și atașat la dosarul cauzei. Totodată, din oficiu, instanța a dispus administrarea, în cadrul probei cu înscrisuri, a procedurii privind stabilirea unor reguli pentru aplicarea sancțiunilor în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la opririle/staționările neregulamentare, aceasta fiind depusă de intimat la dosarul cauzei.
În cuprinsul concluziilor scrise, petenta a învederat că, astfel cum rezultă din fotografia depusă de intimat în probațiune, alături de autovehiculul său a fost parcat și cel al martorei audiate în prezenta cauză, cu nr. de înmatriculare_, care a fost sancționată pentru oprire neregulamentară, fără a-i fi ridicat autoturismul, în timp ce autoturismul său a fost ridicat, în urma sancționării sale pentru săvârșirea contravenției de staționare neregulamentară, acest mod de sancționare fiind abuziv și discriminatoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat ., nr._, dresat de un agent constatator din cadrul Poliției Locale C. la data de 10.07.2013, s-a reținut că petenta G. O. a staționat voluntar, în data de 10.07.2013, ora 10:30, cu autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare_, pe . banda de preselecție pentru executarea virajului stânga din zona restaurantului Portofino, săvârșind astfel contravenția prevăzută de art. 143 lit. a din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care a fost sancționată contravențional cu 4 puncte amendă, în cuantum de 320 de lei, cu 3 puncte de penalizare, în temeiul art. 108 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, dispunându-se, totodată, și ridicarea autoturismului_, în temeiul art. 64 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Prin raportare la data înmânării procesului verbal de contravenție contestat, 10.07.2013, și la data înregistrării prezentei plângeri contravenționale, 22.07.2013, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv, 15 zile de la înmânarea procesului verbal de contravenție contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că acesta cuprinde următoarele mențiuni prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele și prenumele contravenientului persoană fizică, data comiterii faptei imputate și semnătura agentului constatator.
Relativ la motivul de nulitate absolută invocat de petentă și privitor la nedescrierea corespunzătoare a faptei comise de aceasta în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, ca urmare a neconsemnării de către agentul constatator a perioadei în care autoturismul a fost imobilizat voluntar, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru considerentele ce succed.
Astfel, din procesul verbal de contravenție contestat rezultă că autoturismul petentei era staționat la data de 10.07.2013, ora 10:30. Din fotografia efectuată de agentul constatator cu ocazia constatării contravenției reținute în sarcina petentei rezultă că autoturismul acesteia era imobilizat voluntar în aceeași zi, la ora 09:49, în momentul efectuării fotografiei. De asemenea, din depoziția martorei propuse de petentă și ascultate în cauză, M. C. T., rezultă că atât aceasta, cât și petenta și-au imobilizat voluntar autovehiculele în locul în care au fost identificate de agentul constatator încă în cursul dimineții zilei de 10.07.2013. Totodată, instanța are în vedere și atitudinea procesuală a petentei care, prin cererea introductivă de instanță, nu a contestat, ci, dimpotrivă, a recunoscut imobilizarea voluntară a autoturismului pe o perioadă mai mare de 5 minute.
În aceste condiții, instanța apreciază că descrierea faptei, astfel cum a fost făcută în cuprinsul procesului verbal, permite efectuarea controlului legalității și temeiniciei actului administrativ de sancționare.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională și sancțiunile complementare, care urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic sancțiunilor penale. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, pentru compatibilitatea unei astfel de reglementări cu spiritul Convenției fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În lumina considerentelor ce preced, instanța reține că procesul verbal contestat . nr. 23.892/10.07.2013 nu se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit nu a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit, prin propriile simțuri, fapta fiind constatată de un alt agent constatator, care a încheiat dispoziția de ridicare nr. 232/10.07.2013, însă, situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia se probează atât cu fotografia efectuată în momentul constatării faptei imputate petentei, din care rezultă că autoturismul acesteia, înmatriculat sub numărul_, era imobilizat voluntar la data de 10.07.2013, ora 09:49, cât și cu depoziția martorei M. C. T. și cu declarația petentei, făcută cu ocazia ascultării sale de către instanță, din care rezultă că atât autoturismul martorei, cât și cel al petentei au fost imobilizate voluntar, încă în cursul dimineții, în același loc în care au fost identificate și de agentul constatator.
Din analiza fotografiei efectuate în momentul constatării faptei reținute în sarcina petentei, instanța reține că aceasta a imobilizat voluntar autoturismul_ în zona de preselecție, la mai puțin de 25 de metri de colțul intersecției, pe o durată semnificativ mai mare de 5 minute, astfel cum rezultă din depoziția martorei M. C. T..
În drept, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, potrivit căruia: „Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staționare.”, constituie staționare imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de 5 minute sau mai mare.
Prin procesul verbal de contravenție contestat, în sarcina petentei s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit. a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, potrivit căruia, se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, în referire la art. 142 lit. f din același act normativ, potrivit căruia, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției. Potrivit art. 6 pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002, intersecția este orice încrucișare, joncțiune sau bifurcare de drumuri la nivel, inclusiv spațiile formate de acestea.
Conform art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, „Amenda contravențională prevăzută la alin. 1 se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. b.” În conformitate cu prevederile alin. 1 al aceluiași articol, aceste contravenții se sancționează cu amendă din clasa a II-a de sancțiuni.
Potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din același act normativ: „ săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: staționarea neregulamentară.”
Potrivit art. 98 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002: “Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.” De asemenea conform alin. 4 lit. b al aceluiași articol, contravențiile din clasa a II-a de sancțiuni se sancționează cu o amendă cuprinsă între 4 și 5 de puncte-amendă. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 23/2013, pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1 iulie 2013, salariul minim brut pe economie este de 800 de lei.
În aceste condiții, sancționarea petentei cu 4 puncte-amendă, în cuantum de 320 de lei, si cu 3 puncte de penalizare este legală.
În privința capătului de cerere subsidiar, prin care petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat, prin raportare la criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale prevăzute în art. 5 alin. 5, art. 7 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, din depoziția martorei ascultate în cauză, propusă de petentă, rezultă că atât aceasta, cât și petenta, își imobilizează voluntar autoturismele, în mod regulat, în locul în care acestea au fost identificate de agentul constatator, nesocotind astfel dispozițiile legale, motivat de aceea că nu există locuri de parcare cu acces facil în acea zonă, situație de natură a fundamenta convingerea instanței că sancțiunea avertismentului nu ar fi aptă a asigura realizarea funcțiilor educativă și preventivă ale sancțiunii contravenționale principale, impunându-se menținerea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate de agentul constatator în cuantumul minim prevăzut de lege.
În privința măsurii tehnico-administrative a ridicării autoturismului petentei, instanța reține că potrivit art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002: „ 1.) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.
2.) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia.”
Potrivit art. 97 alin. 1 lit. d: „În cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.”
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 lit. h din Legea nr. 155/2010 – poliției locale: „În domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții: constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.”
În aceste condiții, critica formulată de petentă cu privire la necompetența funcționarului, polițist local, care a dispus măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului, este neîntemeiată, acesta fiind abilitat de lege pentru a lua astfel de măsuri.
În privința capătului de cerere privitor la constatarea nulității și netemeiniciei măsurii tehnico-administrative a ridicării autoturismului, al cărui obiect îl constituie anularea actului administrativ: dispoziția de ridicare nr. 232/10.07.2013, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că Judecătoria C. este competentă din punct de vedere material și teritorial să îl soluționeze, în temeiul art. 123 alin. 1 Cod procedură civilă, operând prorogarea de competență prevăzută de acest text de lege, motivat de aceea că acest capăt de cerere este accesoriu față de capătul de cerere principal, având ca obiect plângere contravențională, soluția dată capătului de cerere accesoriu fiind în strânsă legătura cu soluția dată capătului de cerere principal.
Petenta a criticat, sub aspectul legalității, actul administrativ prin care s-a dispus ridicarea autovehiculului său, apreciind că nu se impunea luarea acestei măsuri, față de împrejurarea că, în momentul desfășurării operațiunii de ridicare, aceasta se afla în locul în care era imobilizat autoturismul său și ar fi putut să îl mute într-un loc în care să nu mai fie stânjenită circulația. Din analiza procedurii privind stabilirea unor reguli pentru aplicarea sancțiunilor în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la opririle/staționările neregulamentare, aplicabilă pe teritoriul municipiului C., depusă de intimat la dosarul cauzei, respectiv, a art. 6.2., având denumirea marginală: „Reguli pentru aplicarea sancțiunilor în cazul încălcării prevederilor legale referitoare la oprirea staționarea neregulamentară a vehiculelor, conform O.U.G. nr. 195/2002”, potrivit căruia „ în situația în care se prezintă la vehicul conducătorul auto și nu a fost finalizată activitatea de ridicare, aceasta nu se va mai efectua, acțiunea fiind considerată finalizată în momentul în care roțile vehiculului ridicat se află pe platforma autospecialei de ridicări”, instanța reține că ridicarea autovehiculelor staționate neregulamentar pe raza municipiului C., cu încălcarea prevederilor art. 143 din R.O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, ulterior, transportul și depozitarea acestora se pot realiza numai în ipoteza în care conducătorul auto nu se află la autovehicul ori nu se prezintă la autovehicul până în momentul în care activitatea de ridicare a autovehiculului, prin punerea roților acestuia pe platforma autospecialei de ridicări, se consideră finalizată.
În cauză, din coroborarea declarației martorei M. C. T. cu susținerile petentei, instanța constată că petenta a fost de față în momentul desfășurării operațiunii de ridicare a autoturismului său, înainte de finalizarea acesteia prin punerea roților vehiculului pe platforma autospecialei de ridicări, și a solicitat ca autoturismul să nu mai fie ridicat, manifestându-și intenția de a-l imobiliza voluntar într-un loc în care staționarea să fie permisă, însă agentul constatator a dispus continuarea ridicării autovehiculului petentei cu neobservarea dispoziției legale care prevede că ridicarea vehiculului nu se mai efectuează atunci când conducătorul auto se prezintă la vehicul, iar acesta nu se află deja cu roțile pe platforma autospecialei de transport.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța constată că dispoziția de ridicare nr. 232/10.07.2013, emisă de un funcționar public din cadrul Primăriei C. – Direcția Poliție Locală, este nelegală, pentru încălcarea dispoziției cuprinse la art. 6.2, precitată, astfel că aceasta urmează să fie anulată pentru acest motiv.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care petenta a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 600 de lei, cu titlu de prejudiciu material, cauzat de ridicarea abuzivă a autoturismului acesteia, instanța apreciază că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce succed.
Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului, în condițiile art. 1349 și 1357 Cod civil, se impune constatarea îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: a) existența unei fapte ilicite; b) existența unui prejudiciu; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; d) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
În speță, fapta ilicită alegată de petentă: emiterea, în mod nelegal, de către un prepus al intimatului, a dispoziției nr. 232/10.07.2013 de ridicare a autovehiculului există, astfel cum rezultă din considerentele ce preced, instanța constatând că acest act administrativ a fost încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale.
Prejudiciul suferit de reclamantă constă în reducerea patrimoniului său cu suma de 600 de lei, plătită pentru serviciile de ridicare, transport și depozitare realizate de către . în temeiul dispoziției de ridicare nr. 232/10.07.2013, a cărei dovada se face cu bonul fiscal din data de 10.07.2013, emis de S.C. Litoral Connect S.R.L.. Instanța mai reține că valoarea cheltuielilor de ridicare, transport și depozitare, de 600 de lei, este conformă celei stabilite prin contractul încheiat între intimat și operatorul economic S.C. Litoral Connect S.R.L..
În privința raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, instanța constată că acesta există. Astfel, în temeiul art. 64 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, intimatul a adoptat procedura privind stabilirea unor reguli pentru aplicarea sancțiunilor în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la opririle/staționările neregulamentare, în temeiul căreia, astfel cum prevăd dispozițiile art. 64 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, a stabilit, conform art. 4 din H.C.L.M. C. nr. 439/24.09.2007, că taxa pentru ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor staționate neregulamentar pe teritoriul municipiului C., în cuantum de 600 de lei, se suportă de către deținătorul autovehiculului, în baza fișei de calcul întocmită de prestatorul de servicii autorizat, restituirea autovehiculului, conform art. 5 din aceeași hotărâre, realizându-se numai după ce deținătorul autovehiculului face dovada achitării cheltuielilor reprezentând contravaloarea operațiunilor efectuate.
În aceste condiții, prejudiciul suferit de reclamantă, constând în plata, fără temei de fapt, ca urmare a constatării nelegalității dispoziției de ridicare nr. 232/10.07.2013, a sumei de 600 de lei, cu titlu de contravaloare operațiuni de ridicare, transport și depozitare autovehicul staționat neregulamentar, este consecința directă a încheierii, în mod nelegal, de către prepusul intimatului, astfel cum s-a constatat în cele ce preced, a dispoziției de ridicare nr. 232/10.07.2013.
În privința vinovăției, instanța reține că aceasta reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o în momentul săvârșirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia, față de faptă și față de urmările acesteia. În dreptul civil, răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai ușoară culpă, iar obligația de reparare a prejudiciului este integrală, indiferent de gravitatea vinovăției.
Aplicând un criteriu obiectiv de apreciere a culpei, al omului normal, avizat, prudent (bonus pater familias), precum și elemente subiective, cum ar fi calitățile și pregătirea subiectului activ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, trebuie stabilit dacă agentul constatator, în calitate de prepus al intimatului – P. M. C. – Direcția Poliție Locală, a avut reprezentarea caracterului ilicit al acțiunii sale, în sensul că vehiculul respectiv nu trebuia ridicat, întrucât conducătorul auto al acestuia se prezentase la fața locului și îl putea imobiliza, în mod voluntar, într-un alt loc în care staționarea să fie permisă.
În speță, instanța reține că polițistul local își desfășoară activitatea ca profesionist al domeniului său, iar criteriul obiectiv de apreciere a culpei, al omului prudent și diligent, trebuie avut în vedere cu maximă exigență, deoarece acesta emite actul prin care se ia măsura ridicării vehiculului, executată ulterior de angajații S.C. Litoral Connect S.R.L. Or, în cazul de față, agentul constatator a întocmit un act: dispoziția de ridicare nr. 232/10.07.2013, ce nu îndeplinește condiția de legalitate menționată în cele ce preced, cu privire la un vehicul staționat neregulamentar, conduita sa fiind culpabilă, în acest fel fiind îndeplinită condiția privitoare la existența vinovăției autorului faptei ilicite.
De asemenea, conform art. 1373 alin. 1 Cod civil, comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Totodată, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
Având în vedere îndeplinirea condițiilor cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în cazul agentului constatator și având în vedere că intimatul din prezenta cauză are calitatea de comitent al agentului constatator, funcționar public care, în exercitarea atribuțiilor încredințate de comitent, a emis actul administrativ nelegal care a produs prejudiciul ce se cere a fi reparat în cauză, intimatul urmează a fi obligat, în temeiul art. 1349, art. 1357 și art. 1373 Cod civil, la plata către petentă a sumei de 600 de lei, cu titlu de prejudiciu material cauzat prin măsura nelegală de ridicare a autoturismului dispusă de polițistul local.
În privința cererii intimatului de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 290 de lei, având în vedere soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că aceasta este întemeiată în parte, urmând a fi admisă în consecință, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, onorariul de avocat este inclus în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada cheltuielilor de judecată trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 alin. 1 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul. Totodată, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar atunci când este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, cererea intimatului fiind dovedită cu chitanța ., nr. 0060/27.08.2013 de plată a onorariului de avocat în cuantum de 290 de lei, depusă alăturat cererii de chemare în judecată, astfel că, față de admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, precitat, instanța apreciază că petenta se află în culpă procesuală pentru jumătate din onorariul de avocat plătit de intimat, sens în care petenta va fi obligată la plata către intimat a sumei de 145 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, acordat proporțional culpei procesuale.
În lumina considerentelor ce preced, cererea de chemare în judecată formulată de petentă va fi admisă în parte, astfel, va fi respinsă plângerea împotriva procesului verbal de contravenție ., nr. 23.892/10.07.2013, ca neîntemeiată, va fi anulată dispoziția de ridicare nr. 232/10.07.2013, intimatul va fi obligat la plata către petentă a sumei de 600 de lei, cu titlu de prejudiciu material cauzat prin măsura nelegală de ridicare a autoturismului, iar petenta va fi obligată la plata către intimat a sumei de 145 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, acordate proporțional culpei procesuale a petentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de petenta G. O., cu domiciliul în C., ., ., . C.N.P._, în contradictoriu cu intimatul P. M. C. – DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ., cu sediul în C., ., jud. C..
Respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție ., nr. 23.892/10.07.2013, ca neîntemeiată.
Anulează dispoziția dispoziția de ridicare nr. 232/10.07.2013 emisă de intimat.
Obligă intimatul la plata către petentă a sumei de 600 de lei, cu titlu de prejudiciu material cauzat acesteia prin măsura nelegală de ridicare a autoturismului.
Obligă petenta la plata către intimat a sumei de 145 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de intimat, constând în onorariu de avocat, corespunzător culpei procesuale a petentei.
Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 21.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Minaev I. D. M.
Red.jud.I.M./ 26 Martie 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9132/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3267/2014.... → |
|---|
