Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 22713/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr. 22._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședinta publică din 22.12.2014
Completul compus din:
Președinte: C. I.
Grefier: L. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.07.2014, acțiune formulată de petenta D. D. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C. și cu domiciliul procesual ales la sediul profesional secundat al C.. Av. Asoc. G. G. E. și O. A. M. din Munic. C., .. 36, J. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Serviciul Rutier, cu sediul în C., Bulevardul Mamaia, nr.106, județ C., reprezentat legal prin Comisar Șef de Poliție B. D..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea la 08.12.2014, 18.12.2014. și 22.12.2014 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 C.proc.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.07.2014, sub nr.22._, petenta D. D. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C. și cu domiciliul procesual ales la sediul profesional secundat al C.. Av. Asoc. G. G. E. și O. A. M. din Munic. C., .. 36, J. C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Serviciul Rutier, cu sediul în C., Bulevardul Mamaia, nr.106, județ C., reprezentat legal prin Comisar Șef de Poliție B. D. ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:
- în principal, anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.07.2014
- în subsidiar, înlocuirea sancțiunilor contravenționale dispuse prin actul actacat cu avertismentul.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Sub aspectul legalității actului sancționator atacat, petenta a invocat următoarele argumente:
(1). nu au fost respectate dispozițiile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001 rep., potrivit cu care procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu, printre alte mențiuni: …ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei….;
(2). încadrarea juridică a faptei s-a făcut eronat, deoarece presupusa faptă nu este prevăzută de art.138/1/B din H.G. 1391/2006 rev. si sanctionata de art.102/3/C din OUG 195/2002.
Sub aspectul temeiniciei actului sancționator atacat, petenta a invocat următoarele argumente:
(1). petenta a relatat agentului constatator si acesta a mentionat in procesul verbal atacat că nu a trecut pe culoarea rosie a semaforului si, prin urmare, nici nu am vazut/auzit semnalele acustice, deoarece la momentul trecerii peste calea ferata era lumina alba intermintentă ;
(2). fapta contraventionala ca si infractiunea se caracterizeaza prin 4 elemente constitutive (obiectul, subiectul, latura subiectiva – vinovatia si latura obiectiva – fapta), subiectul contraventiei fiind persoana care a comis fapta ; aceste elemente, parti componente ale contraventiei, trebuie indeplinite cumulativ, iar lipsa oricaruia dintre ele conduce la inexistenta contraventiei si implicit a imposibilitatii tragerii la raspundere pentru presupusa faptă ;
(3). în spetă, lipsind latura obiectiva a contraventiei nu se poate retine in sarcina petentei presupusa fapta susceptibila de amenda contraventionala, iar daca agentul constatator apreciaza ca cele inscrise in procesul verbal sanctionator sunt reale, trebuie avut în vedere că in prezenta cauza sunt aplicabile dispozitiile art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (care face parte din dreptul intern in baza art. 11 din Constitutia Romaniei si are prioritate in temeiul art.20 alin.2 din legea fundamentala), cu toate garantiile procesuale recunoscute si garantate, petenta beneficiind de prezumtia de nevinovatie, sarcina probei cu privire la situatia de fapt revenind organului constatator, intrucat prin prisma aspectelor statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, procesul verbal nu se bucura in sine de o prezumtie de temeinicie.
În drept, petenta a invocat O.G. nr.2/2001 rep. privind regimul juridic al contravențiilor, O.U.G nr.195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice republicată.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitatea cu originalul: Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.07.2014 (fila nr.7, din dosar), cartea de identitate (fila nr.8, din dosar).
Având în vedere art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.19 O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru (http://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197344/_.HTML - #În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei), cererea a fost legal timbrată conform chitanței ../Data CT XWM_/03.04.2014 (fila nr.12, din dosar).
În temeiul art.411 alin.1 C.proc.civ., petenta a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.5, din dosar).
Prin rezoluție, instanța a pus în vedere intimatului să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..
La data de 10.10.2014, intimatul a depus întâmpinare prin care și-a precizat poziția procesuală față de plângerea contravențională formulată de petent, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că petenta a fost sancționată întrucât, în ziua de 14.07.2014, a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ pe .. C., dinspre Bulevardul A. V. și, ajungând la prima trecere la nivel cu calea ferată fără bariere, nu a respectat semnalele luminoase de culoare roșie și acustice și a traversat calea ferată deși acestea erau puse în funcțiune.
Intimatul precizează că:
- fapta anterior menționată este prevăzută și sancționată de art.102 alin.3 lit.(c) din O.U.G 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice
- petentei i-a fost reținut permisul de conducere, în temeiul disp. art.111 alin.1 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice
Intimatul a învederat instanței următoarele argumente:
(1). actul sancționator a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și ale art.17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incidentă niciuna din cauzele care ar putea duce la anularea acestuia;
(2). abaterile au fost constatate în mod direct și personal de polițistul rutier, conform prevederilor art. 109 din OUG 195/2002 rep., în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare;
(3). deși nu este prevăzut expres, din economia art. 34 din O.G.2/2001 rep. privind regimul juridic al contravențiilor reiese că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de adevăr relativ până la proba contrarie, prezumție pe care petenta nu a răsturnat-o prin nici o probă; de asemenea, procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor legale, motiv pentru care aprecierile petentei conform cărora actul sancționator este nelegal și netemeinic nu subzistă.
(4). aspectele susținute de către petentă sunt de ordin subiectiv și nu sunt dovedite.
În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat prevederile O.U.G. nr.195/2002 republicată, ale H.G. nr.1391/2006 și ale O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator (fila nr.25, din dosar).
În temeiul art.223 C.proc.civ., intimatul a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.23 verso, din dosar).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la data de 22.09.2014, petenta a apreciat că nu pot fi avute in vedere cosemnarile din raportul intocmit de agentul constatator Inspector de politie N. – D. C., conform cu care din discutiile purtate cu aceasta am stabilit ca nu a vazut si nu a auzit semnalelele intrucat la momentul traversarii vorbea cu unul dintre cei doi copii minori care se aflau pe bancheta din spate, întrucât:
(1). agentul constatator a ”stablit” singur contraventia;
(2). este adevarat ca pe bancheta din spate se aflau doi copii minori si ca petenta vorbea cu unul dintre ei, dar nu a vazut /auzit semnalele sonore si/sau cu luminini rosii deoarece acestea nu erau in functiune;
Petenta apreciază că nu poate fi retinuta afirmatia intimatului ca in trafic faptele de natura contraventionala se produc cu rapiditate, iar lucratorul de politie nu are intotdeauna posibilitatea tehnica de a inregistra abaterile savarsite pentru a justifica masura luata, actionand ferm prin luarea masurilor de sanctionare in urma constatarii vizuale a abaterii.
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
În urma verificării cerute de dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 și având în vedere și dispozițiile ar.181 alin.1 pct.2 C.proc.civ., instanța a constatat că plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 17.07.2014, în termenul legal de 15 zile, termen calculat de la data întocmirii procesului verbal de contravenție contestat (14.07.2014), întrucât acesta i-a fost comunicat petentei în condițiile prevăzute de art.26 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (fila nr.7, din dosar).
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotăraște asupra sancțiunii.
I. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Referitor la descrierea faptei, instanța reține că aceasta este o mențiune obligatorie impusă de dispozițiile art.17 alin.1 din O.G. nr.2/2001, constituind una dintre formalitățile ce garantează dreptul la apărare al contravenientului, pentru ca instanța să poată verifica în primul rând realitatea împrejurărilor de fapt consemnate de agentul constatator, dar și încadrarea contravenției și individualizarea sancțiunii.
Analizând procesul verbal contestat, se constată că enunțul prin care s-a realizat descrierea faptei permite instanței să verifice atât tipicitatea (corespondența între trăsăturile faptei concrete și modelul abstract prevăzut în norma de incriminare) și antijuridicitateafaptei (dacă ea contravine ordinii juridice), cât și vinovăția pentru stabili dacă suntem în prezența unei contravenții (fapta tipică și antijuridică, săvârșită cu vinovăție) întrucât agentul constatator a identificat elementul material al laturii obiective a contravenției (a condus autoturismul marca Renault_ ... nu a respectat semnalele luminoase de culoare roșie și acustice și a traversat calea ferată deși acestea erau puse în funcțiune...) în condiții circumstanțiate (în ziua de 14.07.2014, orele 16:05, ...pe . A. V., .., ajungând la prima trecere la nivel cu calea ferată fără bariere….). Or, toate aceste aspecte permit instanței să compare fapta concretă cu modelul abstract al faptei sancționabile, pentru a vedea dacă întrunește toate cerințele impuse de legiuitor.
Față de mențiunile anterior precizate, desprinse din conținutul procesului verbal contestat, raportat și la considerentele ce preced, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.17 din O.G. nr.2/2001, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
Instanța constată că petenta nu a invocat alte cauze de nulitate, limitându-se doar la a reproduce dispozițiile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Chiar presupunând că reproducerea textului legal echivalează cu o invocare a unor cauze de nulitate, instanța reține că prin Decizia numărul XXII/19.03.2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat, fără cale de interpretare, că dispozițiile art.16 din O.G. nr.2/2001 fac trimitere la o nulitate relativă. În interpretarea noțiunii nulitate în sensul art.17 și art.16 din O.G. nr.2/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că, în afară de sancțiunea prevăzută de articolul 17 din Ordonanța Guvernului 2/2001, care este necondiționată de existența unei vătămări și care urmează regimul nulității absolute, se impune ca, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. Or, petenta nici nu a invocat, nici nu a probat vreo vătămare pricinuită de încheierea actului atacat.
Raportat la considerentele dezvoltate la punctul 1 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată legalitatea actului sancționator.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 14.07.2014, petenta D. D. a fost sancționată contravențional de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. prin Serviciul Rutier, cu amendă în cuantum de 360,00 lei, întocmindu-i-se Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.138 alin.1 lit. (b) din H.G. nr.1391/2006 privind Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002 și sancționate de art.102 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002, cu reținerea permisului de conducere, în temeiul art.111 alin.1 lit.(c) din același act normativ.
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentei că, în ziua de 14.07.2014, orele 16:05, a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ pe .. C., dinspre Bulevardul A. V. și, ajungând la prima trecere la nivel cu calea ferată fără bariere, nu a respectat semnalele luminoase de culoare roșie și acustice și a traversat calea ferată deși acestea erau puse în funcțiune.
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute art.138 alin.1 lit. (b) din H.G. nr.1391/2006 privind Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, text legal potrivit căruia conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:… b) semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune;… .
De asemenea, în cuprinsul procesului verbal s-a menționat că fapta reținută este sancționată de art.102 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/200, text legal care prevede: Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
2.2. Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada savârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.249 C.proc.civ care statuează că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, specifică materiei contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.
În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ. din 1864 (preluat în art.249 C.proc.civ.).
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă). Instanța reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentei, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
2.3.Situația de fapt rezultată din probațiunea administrată în cauză:
Cu titlu preliminar, instanța reține că petenta nu a indicat niciun motiv pentru care înțelege să conteste situația de fapt reținută în actul sancționator. Petenta contestă fapta contravențională fără niciun suport probator. Propriu-zis, instanța nu a identificat în motivarea petentei niciun argument de netemeinicie a actului sancționator contestat.
Potrivit art.109 alin.1 din O.U.G nr.195/2002 constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face direct de către polițistul rutier, iar conform art.179 alin.2 lit. b) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, principala atribuție a polițistului rutier este de a constata și aplica sancțiuni în cazul contravențiilor aflate în competența sa. Constatarea (perceperea) faptelor contravenționale are loc, de drept comun, prin propriile simțuri ale agentului rutier, fiind un moment distinct de cel al întocmirii procesului verbal și care urmează ca o consecință firească a constatării/perceperii faptei.
Față de aceste considerente, instanța își însușește susținerea intimatului în sensul că în trafic, faptele de natură contravențională se pot produce cu rapiditate, iar lucratorul de politie nu are întotdeauna posibilitatea tehnică de a înregistra abaterile săvârșite pentru a justifica masura luată, acționând ferm prin luarea măsurilor de sancționare în urma constatării vizuale a abaterii.
În speță, din raportul întocmit de agentul constatator (fila nr.25, din dosar) rezultă că agentul rutier a constatat fapta personal.
Din raportul menționat, instanța reține că:
- la data de 14.07.2014, orele 16:05, agentul constatator se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . C., ocazie cu care a observat cum autovehicul marca Renault cu numărul_ a traversat liniile de cale ferată în timp ce semnalele acustice și luminoase se aflau în funcțiune;
- în consecință, agentul constatator a procedat la efectuarea semnalului de oprire conducătorului auto care s-a conformat, oprind pe partea dreaptă a părții carosabile, în apropierea intersecției cu .> - din discuțiile purtate cu petenta a rezultat că aceasta nu a văzut si nu a auzit semnalele întrucât la momentul traversării vorbea cu unul dintre cei doi copii minori care se aflau pe bancheta din spate
- agentul constatator a consemnat în cuprinsul procesului verbal, la rubrica "Alte mențiuni", faptul că în autovehicul, pe bancheta din spate, se aflau doi copii minori, aceștia fiind singurii ocupanți ai autovehiculului cu excepția conducătoarei auto.
Instanța reține că, prin răspunsul la întâmpinare, petenta însăși a recunoscut că pe bancheta din spate se aflau doi copii minori și că ea vorbea cu unul dintre ei, astfel că nu a văzut și nici nu a auzit semnalele sonore și/sau cu luminini rosii.
Petenta a invocat faptul că acestea nu ar fi fost în funcțiune – susținere pe care instanța o apreciază ca subiectivă și neverosmililă.
Față de considerentele anterior arătate, instanța va respinge susținerea petentului în sensul nevinovăției sale în săvârșirea faptei contravenționale.
2.4. Încadrarea juridică:
Raportat la situația de fapt anterior reținută, instanta constată că, în mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost încadrată în dispozițiile art.138 alin.1 lit. (b) din H.G. nr.1391/2006 privind Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, întrucât există corespondență între fapta concretă astfel cum a fost descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat și modelul abstract descris de norma de incriminare a contravenției, elementele cuprinse în situația de fapt suprapunându-se exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a contravenției. De asemenea, instanța constată că art.102 alin.3 lit.(c) și art.111 alin.1 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 este textul legal care reglementează sancțiunile aplicabile contravenției reținute prin procesul verbal de contravenție contestat.
Criticile formulate de petentă sub aspectul încadrării juridice sunt neîntemeiate, textele reproduse de aceasta în cererea de chemare în judecată nefiind cele reținute corect de agentul constatator în încadrarea juridică a faptei.
2.5. Raportat la ansamblul considerentelor expuse la punctul 2 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există, că a fost săvârșită cu vinovăție de petentă și că este corect încadrată în drept. De asemenea, reținând că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt distincte de cea reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, în condițiile în care în prezentul litigiu instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art.6 par.2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării (cauza N. G. vs. România, hot. din 03.04.2012), instanța constată temeinicia procesului verbal de contravenție contestat.
3. Asupra legalității sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Pentru a verifica legalitatea aplicării amenzii contravenționale aplicate petentului, textul legal anterior menționat trebuie coroborat cu art.1 din H.G nr.871/2013, care prevede că: (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră. (2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Coroborând art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep. și art.1 din H.G nr.871/2013, rezultă că, în al doilea semestru al anului 2014, valoarea unui punct amendă este de 90,00 de lei, astfel cum a reținut și agentul constatator.
Pentru fapta contravențională reținută, art.102 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 prevede amenda contravențională prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Pentru clasa a IV – a de sancțiuni, se aplică nouă până la douăzeci puncte amendă, astfel cum rezultă din art.98 alin.4 lit.(d) din O.U.G. nr.195/2002 rep.
În speța dedusă judecății, retinându-se contravenția prevăzută de art.138 alin.1 lit. (b) din H.G. nr.1391/2006 privind Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, s-a dispus aplicarea amenzii în cuantum de 810,00 lei, ca sancțiune principală, precum și măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere, în condițiile în care sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile este prevăzută în însuși textul incriminator menționat în act.
Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute de art.98 alin. 4 lit. (d) din OUG nr. 195/2002, având un cuantum valoric corect stabilit în raport cu art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., 810 360,00 lei amendă).
De asemenea, instanța constată că reținerea permisului de conducere al petentei s-a făcut în respectarea dispozițiilor art.102 alin.3 lit.(c) rap. la art.111 alin.1 lit.(c) și alin.2 din O.U.G. nr.195/2002.
4. Soluția instanței:
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, și apreciind că petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta D. D. împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.07.2014, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Serviciul Rutier și, pe cale de consecință, va menține ca legal și temeinic procesul – verbal contravenție anterior menționat.
Față de gradul concret de pericol social al faptei contravenționale, pe care instanța îl apreciază ca fiind sporit, ținând seama de împrejurarea că fapta petentei a pus în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a celor doi minori aflați pe bancheta din spate a autoturismului, creând premise favorabile producerii unui accident de circulație, instanța conchide că sancțiunea aplicată a fost judicios individualizată pentru ca petenta să se convingă de necesitatea respectării legii și să evite în viitor săvârșirea unor fapte similare.
În sensul celor anterior arătate, instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost judicios evaluată, fără a se impune reindividualizarea acesteia, întrucât răspunde exigențelor principiului proporționalității în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și de urmările generate prin lezarea valorilor sociale ocrotite de norma incriminatoare. Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere subsidiar privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
5. Instanța din oficiu:
În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ., cu referire la art.453 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că:
- petenta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată;
- intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Reținând dispozițiile legale ce succed,
- art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.466 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.;
- art.468 alin.1 C.proc.civ.;
- art.471 alin.1 C.proc.civ.,
prezenta hhttp://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp917954/_.HTM - #otărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta D. D. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C. și cu domiciliul procesual ales la sediul profesional secundat al C.. Av. Asoc. G. G. E. și O. A. M. din Munic. C., .. 36, J. C., împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.07.2014, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Serviciul Rutier, cu sediul în C., Bulevardul Mamaia, nr.106, județ C., reprezentat legal prin Comisar Șef de Poliție B. D., ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere subsidiar privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentei prinProcesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.07.2014, cu sancțiunea avertisment, ca neîntemeiat.
Menține ca legal și temeinic Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.07.2014.
Ia act că petenta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile, de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 C.proc.civ..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.12.2014.
Președinte, Grefier,
Judecător C. I. L. B.
Red. Jud. C.I. / 22.12.2014;
Tehnored. Grf. L.B. / 22.12.2014/ . exp.
Comunicat . exp. / .
| ← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 22-12-2014,... | Pretenţii. Sentința nr. 1940/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








